Dhammapada - Buddha

"Una este calea care conduce la bogatie, alta este calea care conduce la Nirvana"; daca discipolul lui Buddha a invatat asta, el nu va tanji dupa faima, ci va tinde sa se detaseze de aceasta lume.

Buddha subliniaza importanta scarii valorilor unui om, pentru ceea ce el va deveni in aceasta viata. Daca un om va acorda mai multa importanta bogatiei, adica acumularii diverselor bunuri materiale, decat fericirii elevate, atunci in nenumaratele momente din viata in care fiecare suntem pusi sa alegem, el mai degraba va face rabat de la comportamentul conform Legii universale a binelui decat sa se dispenseze de lucrurile dupa care tanjeste. Daca in schimb omul aseaza pe scara valorilor sale mai presus fericirea elevata resimtita la nivel sufletesc decat acumularea de bunuri materiale, atunci in momentele din viata in care fiecare suntem pusi sa alegem, el mai degraba va renunta la lucruri decat sa faca rabat de la un comportament impecabil conform Legii Divine.

Iarasi identitatea intre spusele lui Buddha si cele ale lui Iisus este perfecta:

19.	Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură.
20.	Ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură.
21.	Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta.

Evanghelia dupa Matei, Capitolul 6

Faima in aceasta lume este ceva exterior sufletului omului, si care nu reflecta asadar corect realitatea de la acest nivel. Despre tentatia faimei se spune in Evanghelii ca si Iisus a respins-o, iar despre detasarea de aceasta lume tot Iisus spune:

18.	Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât.
19.	Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte.

Evanghelia dupa Ioan, Capitolul 15

33. Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveţi. În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea.
Evanghelia dupa Ioan, Capitolul 16

In incheierea acestui capitol destinat descrierii foarte pe scurt a prostilor, o ultima idee referitoare la aceste biete fiinte. Cel mai mare prost din punct de vedere spiritual este acel om care-si provoaca cea mai mare suferinta. Aceasta definitie este diferita de definitia uzuala in actuala societate a prostului ca fiind acel om care nu are abilitati intelectuale sau care are grave lacune in educatie posedand foarte putine cunostinte. Astfel, intre un om care traieste in varful muntelui si este analfabet dar are un suflet bun si alt om care are 5 facultati, 3 doctorate si 7 premii Nobel dar are un caracter rau, viclean si egoist, fara indoiala ca cel mai mare prost este acesta din urma. Aceasta fiindca in timp ce primul om traieste stari de fericire datorate faptelor sale izvorate din sufletul sau bun, al doilea om va suferi cand va intretine sentimentele rele in sufletul sau si va suferi si mai mult cand roadele faptelor sale rele se vor intoarce asupra lui concretizandu-se intr-un destin de suferinta atat in aceasta lume cat si in cele de dincolo. Exista destui oameni cinici care isi justifica raul pe care-l fac celorlalti oameni prin diverse "rationamente" de genul: "daca eu am ocazia sa-i fac un rau altuia, atunci e fara indoiala din cauza ca acel om merita (era in karma sau destinul sau) aceasta" s.a. Iisus a sintetizat cel mai bine situatia tragica in care se afunda ticalosul care crede ca poate sa faca rau unor oameni pe care el ii considera mai slabi si ca atare (crede el) nu se pot apara de relele lui:

1.	Şi a zis către ucenicii Săi: Cu neputinţă este să nu vină smintelile, dar vai aceluia prin care ele vin!
2.	Mai de folos i-ar fi dacă i s-ar lega de gât o piatră de moară şi ar fi aruncat în mare, decât să smintească pe unul din aceştia mici.

Evanghelia dupa Luca, Capitolul 7