Dhammapada - Buddha

94. Zeii insisi il invidiaza pe acela ale carui simturi, asemenea unor cai bine tinuti in frau de vizitiu, au fost supuse, care este imun fata de sentimentul de mandrie si liber fata de pofte.

Chiar si fiintele care datorita meritelor isi duc existenta in planurile subtile extrem de elevate ale Manifestarii admira pe aceia care s-au cucerit pe ei insisi, deoarece paradisul interior este cu mult mai pretios decat paradisul exterior. Chiar si existenta intr-un paradis exterior este ceva trecator si schimbator, pe cand realizarile spirituale interioare fundamentale nu sunt afectate de modificarea conditiilor exterioare (nu sunt afectate de timp sau spatiu).

In mod obisnuit fiintele sunt dependente psihologic de senzatiile resimtite prin intermediul simturilor, atribuind de exemplu acestora meritul de a fi cauza fericirii. Buddha nu aminteste in mod intamplator de zei, deoarece chiar si acestia la un moment dat pot suferi extrem de mult: oamenii plang si sufera extrem de mult (de obicei) in momentul in care mor si sunt astfel nevoiti sa se desparta de tot ceea ce le-a fost drag in acea existenta, cu cat mai mult sufera insa zeii in momentul in care sunt nevoiti sa paraseasca conditiile paradisiace in care traiau? In astfel de momente apare clar care fericire este cu adevarat pretioasa: cea care depinde de simturi sau cea care nu depinde de simturi.

Cel care este liber de mandrie poate cu adevarat sa spuna ca a obtinut o mare realizare spirituala. In primul rand aceasta realizare pretioasa nu este posibila in lipsa unei autentice patrunderi a constiintei catre realitatile transcendente, iar in al doilea rand aceasta fereste omul de numeroase rezonante negative care in mod comun imping la actiuni negative dintre cele mai diverse. Multe fapte rele sunt facute din mandrie, dar cel care este umil poate cu adevarat sa se gandeasca din tot sufletul la binele aproapelui si sa-si ignore sau chiar sa-si sacrifice daca este nevoie egoul pentru a face un bine. O extraordinara senzatie de libertate este traita de acela care liber fata de mandrie, resimtita ca si cum o piatra de moara ar fi fost aruncata de umerii sai: povara egoului.

Cel care este liber fata de pofte nu mai este nevoit sa alerge incoace si incolo dupa te miri ce lucruri rare sau greu accesibile, fiindca acesta si-a gasit fericirea si implinirea acolo unde ea este mereu accesibila: in natura cea mai profunda a propriei sale fiinte.