Comentariu asupra unei propozitii din Evanghelia dupa Marcu

Acest mesaj inaugureaza o noua rubrica in cadrul blogului nostru, dedicata comentarii Evangheliilor. Gasesc ca este interesant chiar si pentru cineva din afara cursului de Yoga al MISA sa vada modul in care un yoghin se raporteaza la invataturile esentiale ale lui Iisus cuprinse in Evanghelii, mai ales ca de multe ori se ridica tot felul de intrebari si dubii privind compatibilitatea sau incompatibilitatea intre Yoga si crestinism. Voi cauta sa fiu absolut sincer in tot ceea ce scriu, pentru ca acest deziderat expus anterior sa poata fi atins. Cele scrise vor reflecta asadar doar ceea ce simt, lucrurile pe care le aplic in viata de zi cu zi, si nu voi spune ceva doar pentru ca asa scrie in carti sau "da bine". Ca atare imi cer anticipat scuze daca opiniile vor avea un prea mare grad de subiectivitate; ele nu au pretentia de a fi o expunere avand pecetea adevarului unic si absolut in ceea ce-l priveste pe Iisus(exista multe alte institutii care se bat sa obtina monopolul in aceasta privinta). Dincolo de vorbe, unde fiecare poate zice orice sau scrie orice, conteaza ceea ce traim cu adevarat in sufletul nostru, si Dumnezeu e Acela care cunoaste sufletul omului si ne da fiecaruia din darurile Sale conform meritelor noastre (altfel spus fiecare primim de la Dumnezeu la momentul potrivit exact Gratia pe care putem sa o receptam conform cu modul in care ne construim pe noi insine prin actiunile pe care le facem in fiecare clipa).

Pentru inceput, un mic fragment din Evanghelia dupa Marcu (Cap.12, Paragrafele 13,14), care este revelatoare pentru felul de a fi al lui Iisus, deoarece afirmatia apartine chiar celor care urmareau ca Iisus sa fie omorat. Daca discipolii apropiati ai lui Iisus pot fi banuiti de lipsa de obiectivitate in privinta modului elogios in care il caracterizau pe Iisus, cu siguranta ca dusmanii Acestuia nu pot fi acuzati de acelasi lucru.

13.Şi au trimis la El pe unii din farisei şi din irodiani, ca să-L prindă în cuvânt.
14.Iar ei, venind, I-au zis: Învăţătorule, ştim că spui adevărul şi nu-Ţi pasă de nimeni, fiindcă nu cauţi la faţa oamenilor, ci cu adevărat înveţi calea lui Dumnezeu...

Nu face subiectul acestui mesaj modul (celebru astazi) in care au incercat fariseii sa-l prinda in capcana pe Iisus in evenimentul descris in continuare in Evanghelie, ci ma voi limita strict la aceasta descriere facuta lui Iisus de catre cei care cautau sa-l piarda.

Caracterizarea facuta de catre farisei lui Iisus, desigur cu scopul de a-i intinde in continuare o capcana, surprinde o trasatura esentiala a lui Iisus, care i-a uimit fara indoiala pe toti, fie ei prieteni sau dusmani: curajul absolut al lui Iisus in expunerea a ceea ce El considera a fi adevarat, fermitatea sa de neclintit in a expune adevaruri (primite de la Dumnezeu) chiar daca ele scandalizau total societatea deoarece intrau in contradictie cu cele mai inradacinate tabuuri, si aceasta in pofida amenintarii cu moartea care a planat tot timpul asupra Sa(demersurile facute de potentatii acelor vremuri pentru a-L omora au inceput inca de la nasterea sa si au continuat apoi pe tot parcursul vietii Sale).

Este dincolo de puterea oricarui om obisnuit sa reziste neclintit, fara cel mai mic pas inapoi, la presiunea amenintarii concrete cu moartea venita din partea celor mai puternici oameni ai vremii, ca si din partea unei societati grosiere care isi vede atacate tabuurile (tabuuri constand de fapt in prostii carora le este acordata o importanta oarba de catre societatea dominata de instincte animalice, si care este gata chiar sa ucida pe acela care indrazneste sa ii tulbure somnul prin lumina pe care o raspandeste asupra zonelor abisale de la baza sa). A spune continuu adevarurile cele mai revolutionare pentru acea epoca, intelese doar de catre foarte putini datorita diferentei uriase de elevare intre invatatura divina si animalitatea care domina societatea, presupune fara indoiala o tarie morala care atinge perfectiunea. Aceasta verticalitate perfecta in a expune plin de curaj adevarurile care forteaza cu mult limita de toleranta a societatii, nu poate fi explicata decat intr-un sigur fel: prin "inradacinarea"(comuniunea) perfecta in Dumnezeu a celui care are forta sa se opuna si sa miste din loc o societate grosiera. Acest fapt a fost fara indoiala limpede precum cristalul pentru cei care cautau sa-l distruga pe Iisus, ei stiind probabil mai bine decat toti ce mijloace de distrugere erau dezlantuite asupra lui Iisus (fiindca chiar ei erau cei care le dezlantuiau). Uimirea lor in fata fermitatii lui Iisus de a expune invataturile Sale care contrastau fundamental cu credintele de atunci, trebuie sa fi fost destul de mare; in fond fariseii si irodienii (la care face referire Evanghelia) nu reprezinta altceva decat cei care aveau puterea in domeniul religios si laic in societatea traditionala evreiasca la acea vreme. Este usor sa ne punem in pielea acestor oameni mirati ca Iisus nu cedeaza la presiunile lor: cine dintre noi n-ar accepta sa ne schimbam macar un pic ceea ce afirmam public, daca ne-am confrunta cu intreaga societate si cu amenintarea extrem de concreta a asasinarii? Si nu trebuie sa uitam ca atunci Iisus era singur in definirea invataturilor Sale spirituale, fiindca nu El se baza pe discipoli, ci discipolii sai se bazau pe El.

Legat de afirmatia "si nu cauti la fata oamenilor": cati dintre noi ne-am lua (atacandu-i prin cuvintele noastre rostite in mod public) fix de mai marii si potentatii zilei? Sa presupunem chiar ca am vrea sa raspandim niste idei spirituale, cati dintre noi nu am zice: "ia sa vorbesc eu dom'le linistit de ideile spirituale inaltatoare cum ar fi iubirea si Dumnezeu, si sa nu ma leg de potentatii zilei care exploateaza fara mila si ii tin in intuneric din toate punctele de vedere pe aia amarati"? Oare nu i-ar fi fost mai comod lui Iisus sa vorbeasca linistit de iubirea aproapelui si de Dumnezeu, si sa nu vorbeasca asa cum a vorbit la adresa mai marilor din societatea evreiasca? Sau oare poate nu putea sa omita din invataturile Sale acele afirmatii care au scandalizat societatea evreiasca? Ca sa luam doar un mic exemplu:

30.	Iar Eu şi Tatăl Meu una suntem.
31.	Iarăşi au luat pietre iudeii ca să arunce asupra Lui.

(Evaghelia dupa Ioan, Capitolul 10, paragrafele 30,31)

"Iarasi". Nu erau la prima tentativa de a "aplauda" in acest fel.

Nimeni in istoria umanitatii nu a reusit sa faca vreodata ceea ce Iisus a facut, sa reuseasca sa schimbe fundamentele unei societati, sa spuna linistit incontinuu ca aspectul cutare e alb cand societatea urla isterizata ca ea stie de cand e ea ca de fapt lucrul ala e negru, si toate acestea desfasurandu-se sub o presiune continua din partea celor mai puternici oameni din societate care au orchestrat fara ragaz asasinate impotriva Sa (ca oricum alta modalitate de a-l opri pe Iisus si-au dat si ei seama ca nu exista).