RFID - intre spionaj si utilitate

Un articol aparut in anul 2005. Iata de ce nu s-a initiat o dezbatere pe tema folosirii RFID in Romania: oamenii nu erau dispusi sa renunte la intimitatea lor inca din 2005. De aceea autoritatile romanesti aflate sub influenta masoneriei au decis sa implementeze aceste masuri pe furis, fara consultarea populatiei pe o perioada de 36 de luni asa cum stabilesc prevederile europene.

Anul 2010. Va uitati linistit la emisiunea de stiri preferata pentru a vedea ce se mai intampla in lumea nebuna a tehnologiei. Emisiunea se intrerupe pentru un calup de publicitate. Va ganditi ca este momentul potrivit sa va turnati o cafea sau un ceai, dar pe ecran apare chipul iubitei dumneavostra care va indeamna sa cumparati ultimul model de mp3 player cu hard disc miniatural de 1,5 TB si care cantareste numai 20 de grame (ideal in orice situatie) oferit cu generozitate de reteaua de distributie Wall-Stone.

Nu aveti timp sa va reveniti din momentul de stupefactie; pentru ca urmeaza un clip publicitar in care cel mai bun prieten va recomanda un automobil ultimul tip, personalizat exact pe dorintele pe care le-ati expus ultimului dealer cu care ati vorbit despre schimbarea masinii. Contrariat, inchideti televizorul, dar ati uitat sa deconectati Internetul. Din boxele media center-ului rasuna suav vocea iubitei dumneavostra care va aduce aminte ca numai prezervativele cu latex de ultima generatie va vor feri de neplacerea urmasilor nedoriti.

Halucinati ? Ati intrat in scenariul prost al unui SF de a mana a doua ? Nu ! Bun venit in lumea minunata a RFID-ului ! (unde stim totul despre cum sa ne servim clientul favorit)

RFID-ul (radio frequency identification), despre care se vorbeste din ce in ce mai mult si mai insistent in ultimul timp (numai la CeBIT 2005 au fost cel putin cinci prezentari despre beneficiile, implicatiile si metodele de aplicare ale tehnologiei) nu este o inventie de ultima ora, asa cum ar crede cei mai putin avizati.

Tehnologia s-a impus in al doilea razboi mondial, cand o inventie cam ciudata pentru vremea respectiva, radarul, i-a ajutat pe britanici sa castige Batalia Angliei. Initial, radarul nu putea distinge intre avioanele britanice si cele germane, dar introducerea unui emitator IFF (identification friend or foe) a permis diferentierea semnalelor emise. Timp de aproape 50 de ani nu s-a mai auzit nimic despre RFID, pana cand in 1999 cei de la MIT au inceput sa studieze modul in care lanturile de distributie ar putea sa beneficieze de aceasta tehnologie.

Initial, ideea era generoasa: cumparatorul se indreapta spre casa cu ultimele sale achizitii, si in loc sa mai astepte ca angajatul sa scaneze codul de bare al fiecarui produs in parte, pentru a face totalul, totul are loc instantaneu, un cititor RFID identificand toate produsele pe baza etichetei RFID si cerand doar introducerea cartii de credit pentru a retine suma totala. Si totul datorita unei etichete minunate. Iar in plus, lantul de retail isi poate actualiza automat stocurile, stie care este starea produsului si toate detaliile de care are nevoie pentru a face o oferta competitiva cu care sa isi mai deschida inca 5 magazine.

Si toate acestea datorita unei etichete minune, RFID. Cel putina asa suna secenariile fericite ale retailerilor si hypermarket-urilor. In realitate insa...

Sistemul RFID se bazeaza pe identificarea oricarui obiect pe care s-a atasat o eticheta ce emite un cod electronic unic. (eticheta RFID). Pentru ca o eticheta sa fie identificata este nevoie de un cititor RFID care poate fi plasat practic in orice zona. Nici o eticheta RFID nu este identica cu alta, asa cum se intampla in acest moment cu codurile de bare si de aceea primele sisteme RFID au fost introduse in cladirile in care era nevoie de nivele certe de securitate. Insa tehnologia este aplicabila pentru orice obiect, chiar si pentru cele aflate in miscare, si de aceea nu a durat foarte mult pana a atras atentia celor implicati in distributie.

Spre deosebire de codurile de bare, folosite in acest moment ca standard, etichetele RFID au avantajul de a putea contine si alte date in afara de pret, precum caracteristicile sale, data la care a fost mutat dintr-un loc in altul, temperatura la care se afla.

In functie de alimentare, etichtele RFID pot fi pasive sau active. Etichetele RFID pasive nu au o sursa de energie proprie si dimensiunile lor sunt de 0,4 x 0,4 la o grosime mai mica decat cea a unei foi de hartie. In momentul in care sunt strabatute de semnalul emis de antena cititorului RFID, aceste etichete se activeaza si transmit ca raspuns informatiile stocate in prealabil. Acest raspuns este de obicei un numar de identificare, pe care receptorul RFID il decodeaza si il interpreteaza. Raza de actiune in care etichetele pot interactiona cu cititorul este variabila de la 10 mm la 5 metri. Cele active sunt dotate cu o sursa de energie, pentru a stoca in memorie datele cu care au fost inregistrate si pot fi citite si scrise si de la distante mai mari. In acest moment o astfel de eticheta RFID activa are dimensiunea unei monede, o raza de actiune de cativa zeci de metri si o durata de viata a bateriei de cativa ani.

Exista 4 tipuri de etichete, diferentiate prin frecventa radio: cele Low frequency ( cu frecventa intre 125 si 134 kilohertzi), cele High frequency (13,6 megahertzi), etichete UHF (868 pana la 956 megahertzi) si etichete Microwave (la frecventa 2,54 GHz).

Problemele au inceput sa apara in momentul in care un grup de activisti in domeniul drepturilor omului au inceput sa isi puna niste intrebari, care sunau cam asa: "Daca fiecare produs de la o ciocolata si pana la automobile, are un cod unic de identificare si acesta poate fi aflat de orice cititor RFID, atunci nu inseamna ca un distribuitor poate afla ce haine poarta un client, de unde le-a luat si de cat timp le are ?". Iar daca acel client a platit cu un card de credit, atunci este o joaca de copil sa poti afla detaliile despre acesta, sa faci un profil de client si sa ii pot oferi reclama directionata?

Practic, scenariul in care fiecare client vede reclame personalizate pe ecrane inteligente, care l-au identificat dupa eticheta de pe pantofi, (remember Minority Report ?), nu mai este decat la cel mult 3 ani distanta. Raspunsul pe care l-au dat companiile de retail, ca in momentul in care cumperi cu cartea de credit, oricum divulgi o serie de informatii personale, nu este viabil pentru ca orice persoana inarmata cu un cititor RFID poate afla cat te-au costat hainele si de unde le ai, ce mananci, pe unde te-ai plimbat si asa mai departe. Practic, ni se propune o societate in care toata lumea va sti totul despre toata lumea, in varianta ideala sau in care un numar restrans de oameni vor stii totul despre ceilalti, intr-un fel de Big Brother planetar.

Experimentele pe care companii ca Wal Mart, Gillette sau Metro le-au facut cu etichetele RFID au demonstrat ca totusi consumatorii nu sunt dispusi sa renunte la intimitatea lor, in favoarea unui timp mai scurt petrecut la case. In Germania, protestele grupului FoeBuD, fata de initiativa Metro de a introduce RFID-ul au fost atat de puternice incat Metro a anulat proiectul. Iar cum biletele de la urmatorul campionat de fotbal vor contine un cip RFID, grupul Foebud este deja pe pozitii. Wal Mart nu a renuntat insa si si-a anuntat toti partenerii ca trebuie sa introduca etichete RFID pe produsele lor.

Al doilea raspuns pe care partizanii tehnologiei il dau este ca etichtele RFID pot fi desprinse si ca totul s-ar rezolva prin anuntarea cosumatorului ca produsul pe care l-a cumparat contine o astfel de eticheta. De cele mai multe ori insa indepartarea acestora nu este insa foarte simpla sau conduce la deteriorarea produselor.

O alta solutie ar putea fi criptarea ID-urilor, astfel incat acestea sa nu poate fi citite si decriptate decat de cel care a emis etichetele. Dar, aceasta nu rezolva intimitatea clientilor fata de distribuitori. Acestia nu sunt dispusi sa renunte prea usor la mina de aur pe care o reprezinta datele exacte despre un anumit client si preferintele acestuia. Si cu toata opozitia, cheltuielile pentru implementarea RFID-ului vor ajunge la 3 miliarde de dolari pana in 2008.

O alta solutie ar putea veni de la organizatii ca FoeBuD, care a dezvoltat un detector de RFID-uri care nu permite cititoarelor RFID sa citeasca datele de pe etichete, atunci cand acestea sunt in raza de actiune. RSA a propus un aparat de bruiaj, care emite un semnal ce mascheaza restul etichetelor RFID. Asadar solutii exista, dar nu sunt dintre cele mai comode.

Sa ne intelegem...RFID-ul este o tehnologie interesanta si poate avea multe utilizari favorabile, insa pana in momentul in care aspectele legate de intimitatea utilizatorilor nu vor fi rezolvate printr-o legislatie extrem de coerenta, RFID-ul nu este o alternativa la codurile de bare.

Si chiar, cea mai eficienta si clara legislatie nu ne poate feri de abuzuri. Oare cati dintre noi sunt dispusi sa renunte la initimitatea lor in favorea unor cumparaturi mai rapide?