Vedem oamenii asa cum suntem noi insine

Era odată un bărbat care îşi ducea viaţa la marginea unei oaze, la intrarea unei cetăţi din Orientul Mijlociu. Un tânăr care trecea într-o zi pe acolo se apropie de bătrân şi zise:

- Nu am mai fost niciodată pe aici. Cum sunt locuitorii acestei cetăţi?

Batrânul îi răspunse printr-o întrebare:
- Cum erau locuitorii cetăţii de unde vii?
- Egoişti şi răi. De aceea mă bucur că am putut pleca de acolo!
- Aşa sunt şi locuitorii acestei cetăţi, răspunse bătrânul.

Puţin după aceea, un alt tânăr se apropie de omul nostru şi îi puse aceeaşi întrebare:
- Abia am sosit în acest ţinut. Cum sunt locuitorii acestei cetăţi?

Bătrânul răspunse cu aceeaşi întrebare:
- Cum erau locuitorii cetăţii de unde vii?
- Erau buni, marinimoşi, primitori, cinstiţi. Aveam mulţi prieteni acolo şi cu greu i-am părăsit.
- Aşa sunt şi locuitorii acestei cetăţi, raspunse bătrânul.

Un neguţător care îşi aducea pe acolo cămilele la adăpat auzise răspunsurile date de bătrân. Aşteptă ca ultimul tânăr să se depărteze, apoi se apropie de bătrân şi îi zise cu mirare şi reproş:
- Cum poţi să dai două răspunsuri cu totul diferite la una şi aceeaşi întrebare pe care ţi-o adresează două persoane? Ţi se pare cinstit?

- Fiule, fiecare poartă lumea sa în propria-i inimă. Acela care nu a găsit nimic bun în trecut, nu va gasi nici aici nimic bun. Dimpotrivă, acela care a avut şi în alt oraş prieteni va gasi şi aici tovarăşi credincioşi şi de încredere. Pentru că, vezi tu, oamenii nu sunt altceva decât ceea ce ştim noi să găsim în ei.

Negustorul plecă cugetând adânc la vorbele bătrânului şi găsi că acesta avea dreptate.