„Eu cred în egalitatea între toţi oamenii, mai puţin reporteri şi fotografi”
Mahatma Gandhi
Menirea jurnalismului de a exprima şi răspândi în lume adevărul este una dintre cele mai nobile şi înălţătoare misiuni. Prin intermediul mass-mediei oamenii pot fi conectaţi unul cu celalalt, pot beneficia cu uşurinţă de culturi diferite, îşi pot amplifica mult experienţa personală, cunoaşterea. Aşadar mass-media reprezintă un extraordinar factor de progres şi de modernizare. Într-o mare măsură a contribuit la eliminarea de prejudecăţi şi lipsuri, cauzate de ignoranţă, ce impiedicau comunicarea dintre culturi, ţări şi indivizi, a contribuit la denunţarea şi la atenuarea unor nedreptăţi ca sclavia, rasismul, xenofobia, luptând deseori împotriva crimelor şi ororilor comise prin încălcarea drepturilor omului.
Folosind drept pretext prezentarea unui eveniment dramatic de către o televiziune locală, regizorul filmului, Costa-Gavras, face o incursiune în lumea mass-mediei, mai exact în interiorul departamentului de ştiri al unei televiziuni. El ne oferă o imagine a fiinţelor umane ce lucrează la realizarea ştirilor, a intereselor, a aspiraţiilor, a orgoliilor şi compeţiilor dintre ele, ne introduce în mecanismele interioare ale unei televiziuni.
Şefii de departamente, asistenţii, reporterii sunt oameni mobili, inteligenţi ce evaluează rapid orice informaţie şi posibilităţile ei de impact şi de răspândire. Cunoscând instinctele, prejudecăţile şi naivităţile oamenilor, lansând şi analizând o multitudine de sondaje de opinie, ei montează reportaje abil direcţionate, manevrează samavolnic prezentarea evenimentului şi obţin de la (tele)spectatori reacţiile dorite. De multe ori aceste "direcţionări" sunt contradictorii, se succed una dupa cealalaltă, spectatorul trecând de la o zi la alta prin stări de simpatie, indiferenţă, ură, îngăduinţă, revoltă, etc, faţă de o persoană implicată sau faţă de evenimentul în sine. Prin aceste modificări multiple receptorul este "frământat" asemenea unui aluat, ajungând în final să fie complet maleabil, să renunţe la a-şi mai folosi raţiunea şi să accepte pasiv orice sugestie venită de la jurnalişti. Mai mult decât atât, în mod hilar, el este convins că poziţia adoptată faţă de respectivul eveniment îi aparţine, este rezultatul propriei judecăţi.
Paznicul din film, Sam Baily (John Travolta), este o reprezentare a cetăţeanului de rând, el constituind atât subiectul cât şi receptorul "spectacolului mediatic". Încrederea în societate îi este profund afectată atunci când este concediat, când mecanismele acesteia se dovedesc a fi cu totul altfel decât îşi imagina. El este un exemplu sugestiv al stării actuale a omului obişnuit adus în faze avansate de neputinţă, de ignoranţă, de incertitudine, de teamă.
Drama pe care o traieşte şi situaţia complicată care se crează este percepută de Sam Baily prin 2 surse. O sursă este observarea nemijlocită a evenimentelor prin participarea lui directă la ele, iar a doua sursă este televizorul. Confuzia în care se află este permanent amplificată de cea de a doua sursă, el ajungând într-o stare de derută completă. Trecerile opiniei publice din acuzatoare în susţinătoare a lui, şi invers, se fac cu rapiditate şi dezvăluie forţa imensă pe care mass-media o deţine. Reporterul Max Brackett, imagine a presei omniprezente, pare să îl ghideze, să îi ofere un ajutor altruist. De fapt "ajutorul" oferit nu este decât o permanentă manipulare egotica, malefică, şi reflectă perfect "informarea obiectivă, asistenţa plină de corectitudine şi de bune intenţii" oferită de mass-media populaţiei.
Dar cine orchestrează toate aceste scenarii, cine trăieşte implicat zilnic în aceste mecanisme stranii, deconcertante, nu poate rămâne intact, normal, curat. Deci nu doar receptorii (spectatorii) sunt afectaţi, ci, chiar într-o mai mare măsură, confuzia, obscuritatea, izolarea, acapareaza şi emiţătorii. De aceea jurnaliştii din film apar lipsiţi de căldură sufletească, cu un imens şi respingător egoism, decăzuţi, însinguraţi, iremediabil separaţi de adevăr, ei sunt conduşi doar de orgolii şi aviditate. Asemenea lui Sam Baily ce manevrează haotic arma de foc şi creează degringoladă, şi jurnaliştii prin intermediul dispozitivelor electronice specializate, a camerelor de luat vederi, a microfoanelor, a meselor de montaj, veritabile arme letale de o extraordinară forţă, amplifică lipsa de înţelegere, agitaţia, intoleranţa, frica.
Ca un act de căinţă, dar doar atunci când faptul este consumat, cand totul a devenit ireversibil, apare un moment de luciditate, o clipă de adevăr, este recunoaşterea consecinţelor acţiunilor, a degradării şi a mizeriei morale la care s-a ajuns:
"L-am ucis ... Nu înţelegeţi! Noi l-am ucis! Noi l-am ucis! Nu înţelegeţi! Noi l-am ucis!"
"Mad City" este un film cinic, lucid, despre manipularea prin mass-media, dar şi o metaforă a morţii. Regizorul Costa-Gavras cu profesionalism, cu ironie, cu o remarcabilă acuitate, fără exagerări şi demonizări gratuite, ne oferă o imagine sintetică a stadiului în care presa actuală a ajuns. El este în perfectă concordanţă cu viziunea multor oameni care susţin că presa a devenit o adevărată plagă ce infectează informaţia în zilele noastre, ce ridică în slăvi abjecţii şi aberaţii şi aruncă cu noroi în valorile fundamentale, ce distruge viaţa privată şi drepturile individuale, ce exploatează cele mai cumplite instincte, banalizând viaţa, ticăloşind-o şi transformând-o în bârfă pură. Concluzia lui Costa-Gavras este categorică: presa s-a transformat într-o antipresă, ea exprimă şi răspândeşte antiadevăruri.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu