De ce simt oamenii nevoia să se înjure pe forumuri
Forumiştii sunt încântaţi să vadă că postările lor îi enervează pe ceilalţi. Dacă au reuşit să-i manipuleze, şi-au atins scopul. Pe internet conflictele izbucnesc spontan, forumiştii nu se văd, nu se aud.
|
Una din cinci persoane care are manifestări agresive în mediul virtual are tulburări mentale |
Te-njură pe faţă, au o replică pregătită orice ai spune (scrie), de regulă sub forma unui pomelnic atent gândit, sunt mereu "Gică contra", îţi vând case, Viagra sau pastile de slăbit şi ştiu pe de rost agenda publică şi totul despre sex.
Denumiţi mai mult sau mai puţin răutăcios "postaci", "părerologi", sau mai simplu "forumişti", îngroaşă formurile de specialitate sau forumurile ziarelor şi fac viaţa grea moderatorilor. Sunt insomniacii care de-abia aşteaptă ştirile de la miezul nopţii să se prindă rapid la discuţii în contradictoriu, sunt denigratorii de medici de pe formurile medicale sau puştii care vorbesc de sex fără perdea.
Sunt nebuni, neliniştiţi sau dezamăgiţi de viaţa pe care o duc? Psihologii şi sociologii analizează străfundurile fenomenului şi vă explică ce animă discuţiile deocheate ale forumiştilor.
Nefericiţii versus postacii politiciDin afară ai spune "sunt nebuni, mi-e milă de ei", dar, chiar aşa să fie? Psihiatrul Gabriel Diaconu spune că sunt şanse mici să se răfuiască pe forumuri oameni optimişti, fericiţi.
"Una din cinci persoane care are manifestări agresive în mediul virtual are tulburări mentale. Un studiu despre adolescenţi a relevat că puştii care înveninează formurile au probleme serioase de comportament în viaţa reală, depresie, anxietate, psihoze de tot felul".
Există totuşi două categorii de "postaci". Din prima fac parte oamenii care au o viaţă tulburată şi îşi îneacă amarul în discuţii virulente, de multe ori calambururi pe care nu sunt dispuşi să le ducă în stradă.
"A doua categorie este cea a înregimentaţilor politic, oameni care plasează mesaje politice, cu tentă sexuală şi socială. Acesta este, de fapt, obiectul muncii lor, ei asta fac toată ziua, au o evidenţă a forumurilor, a comunităţilor virtuale. Ei sunt, adevăraţii postaci, termen care a prins fantastic la români", spune pshiatrul Gabriel Diaconu, de la Clinica Mindcare.
A reuşit să convingă 12 oameni să se sinucidă"După ce mi-am luat o serie de înjurături pe un forum, am încercat să-mi caut "fanii" pe Facebook să văd cum arată, ce oameni sunt. Am rămas surprinsă, unii dintre ei sunt oameni normali, care par drăguţi, politicoşi, dar mă înjurau cu atât foc...", îşi povesteşte Daniela confruntarea cu "forumiştii".
"Într-adevăr, mulţi sunt oameni normali, sunt programatori, contabili, dar sub diferite nick-uri atent construite vocea lor poate să atingă praguri de cruzime nemaiîntâlnite. Este cazul unui american care a stârnit recent un scandal monstru. El a reuşit nefericita performanţă să convingă 12 oameni pe un forum să se sinucidă. Cazul este acum în vizorul poliţiei", se cruceşte medicul.
Acesta mai trage un semnal de alarmă: "Există forumuri de mămici unde intră gravide şi discută pe toată perioada sarcinii despre medici, îngrijirea bebeluşilor etc. Iniţiativa este bună, dar nu există nicio formă de control că femeile acelea sunt într-adevăr gravide. De obicei, se spun lucruri de genul: cât e de nenorocita doctoriţa aia, să nu te duci la ea. Eu dacă vreau să îi fac rău oricui, intru pe forum şi denigrez lumea. Multe femei nu mai merg la medic şi se iau după sfaturile de pe forumuri".
Nervii celor înjuraţi, adrenalina forumiştilorUnde începe şi unde se termină jocul? "E ca la poker. Există o miză, pe măsură ce postează şi atrag mai mulţi oameni în joc, miza creşte. Jucătorul polarizează discuţia, se angajează la atacuri la persoană. Mulţi nu realizează că e un prost şi încep să se agite. "I-am făcut", ar spune el. Tocmai adrenalina creată din reacţiile celorlalţi îl motivează pe forumist. În final va spune că a fost doar un joc", mai explică psihiatrul.
Dacă pe forumurile moderate agresivitatea este mai mică, forumurile nemoderate sunt adevărate experimente sociale. Este nevoie de o mică scânteie ca să izbucnească un conflict pe net. Oamenii nu se văd, nu se aud şi interpretează cum vor. "Nu există sunet, imagine. Există doar nişte cuvinte care fac ping-pong dintr-o parte în alta, dialogul unor voci fără corp", mai spune medicul.
Fenomenul are şi o tentă mioritică. Românii au fost copleşiţi de tehnologie fără să fie pregătiţi, iar, în final, nu au ştiut cum să o folosească şi s-a întors împotriva lor.
"Telefonia mobilă, televiziunea prin cablu există azi şi în cele mai mici văgăuni din ţară. Oamenii au acces la informaţie de larg consum, dar nu sunt educaţi ca să o perceapă corect. Sunt consumatori de informaţie primitivi, este o formă de comunicare sălbatică, medievală", mai spune psihiatrul.
"Au impresia că sunt stăpânii informaţiei"Oamenii sunt în mare parte dezamăgiţi de mass-media, de televiziuni, de informaţiile din spaţiul public. "Ei bine, internetul este singurul care până acum nu i-a trădat, au impresia că sunt stăpânii informaţiei, că o manipulează în fel şi chip după bunul plac al inimii, din confortul casei", spune psihiatrul.
De aceeaşi părere este şi sociologul Alfred Bulai. "Oamenii reacţionează faţă de stimulii pe care îi primesc din mass-media. Nu au altă formă de ripostă, pentru că în viaţa reală nu se pot descărca. Doar 3% din oamenii care citesc presă, care intră pe internet comentează, scriu scrisori, se bagă în seamă fără să le ceară cineva. Sunt oameni frustraţi, care sunt stimulaţi de ceilalţi să înjure", explică sociologul.
"Una din cinci persoane care au manifestări agresive în mediul virtual au tulburări mentale"Gabriel Diaconu, psihiatru
Sursa
: Evz
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu