marți, 24 aprilie 2012
Pentru sănătatea dumneavoastră evitaţi "mess" media românească. Cum a ajuns Parlamentul ucrainean să discute "poziţia misionarului"!
Presa din România este plină de minciuni şi manipulare. Nicio instituţie nu mai reuşeşte să pună stavilă campanilor mincinoase, vulgarităţii, violenţei şi prostiei ce se propagă zilnic spre minţile tuturor românilor prin mass media. Ziariştii se ocupă de nimicuri şi de invenţii penibile în loc să demaşte corupţia şi hoţia mafioţilor care distrug ţara. Ba chiar de cele mai multe ori, contra unor sume de bani, presa ia partea hoţilor care înstrăinează fără nicio jenă şi ultimele resurse naturale ale ţării (Roşia Montană, CupruMin, etc). Şi mai grav este că în timp ce ne fura, mafioţii spun că trebuie să ne amanetăm şi viitorul, împrumutăndu-ne de la FMI şi de la alte instituţii bancare internaţionale, pentru că "nu mai avem bani". Iar presa tace şi cu privire la această gigantică înşelătorie. De fapt nu mai avem mass media ci o "mess" media (în limba engleză mess = dezordine, harababură, murdărie, gunoi).
Mai jos aveţi un exemplu grăitor al modului în care presa cu pretenţii inventează ştiri mincinoase chiar şi când nu există o ţintă clar determinată aşa cum se întâmplă de regulă în campania anti-MISA. Cum am mai spus, scopul final rămâne prostirea şi imbecilizarea tuturor românilor.
Incredibil! Ziariştii români au luat-o razna. Vezi aici ce gogoaşă au mai muşcat micuţii!Ce ar mai fi de comentat? Textul este elocvent. Dar poate ar trebui să punem cu toţii pe site-uri bannere cu mesajul: "Pentru sănătatea dumneavoastră evitaţi mass media românească".Nu aş vrea să-mi fac un obicei din a “demasca” falsele “ştiri” care se strecoară în presa română zilnic, dar – după cea cu prostituatele madrilene intrate în grevă – o nouă pseudo-ştire publicată în presa serioasă din România astăzi mi-a atras atenţia: “Deputații ucraineni vor să interzică prin lege poziția misionarului“. Linkul e din Adevărul (unde ştirea a rămas pe site, deşi eu le-am sugerat s-o scoată), dar am văzut-o şi pe Antena1, Jurnalul Naţional, România Liberă, Realitatea şi – cum altfel – Ştirile Pro TV, share-uită la greu pe Facebook. Ok, ne-am amuzat citind-o, am dat-o pe Twitter, dar totuşi… hai să vedem ce e cu ştirea asta şi cum a ajuns ea să facă vâlvă în media dâmboviţeană.
La o scurtă căutare pe Internet (nu e necesar să ştii limba ucraineană sau rusă, Google News, Google Translate, puţină inteligenţă şi un gram de logică sunt suficiente) descoperim că ştirea a fost publicată prima oară, pe 23 martie, pe site-ul uareview.com (varianta în engleză), site care, în header-ul blogului are următorul motto: “Noi scriem mereu adevărul. Pe bune*“. Asteriscul este explicat în footer, pentru cine are curiozitatea: ” * – Toate evenimentele şi ştirile publicate pe acest site sunt fictive. Orice asemănări cu întâmplări şi persoane reale sunt întâmplătoare”. În plus, hai să vedem şi alte ştiri publicate de acest site care-şi afişează clar şi concis crezul: “Iulia Tymoshenko a fost găsită moartă în celulă” sau “Dmitry Tabachnik (Ministrul Educaţiei din Ucraina – n.m.) scoate din alfabet litera J”“. La fel de “credibile, nu?
Deci, cronologic, prima oară ştirea a apărut pe un site care publică ştiri inventate – şi avertizează asupra acestui lucru -, fiind preluată apoi, începând cu 24 martie, şi de alte siteuri din Ucraina. Cum ar fi ăsta: Delfi.ua, un portal de ştiri care este, mai apoi, citat de alte publicaţii, din Ucraina, Rusia şi România (Adevărul citează Delfi.ua ca sursă), pe 26 şi 27 martie. Avem două variante acum: acceptăm că sursa primară – siteul de umor – a dat o ştire inventată, “muşcată” de alte publicaţii, sau considerăm că articolul de pe Uareview e o parodie după ştirea serioasă publicată de site-uri credibile, rămânând să ne întrebăm, atunci, cum a apărut parodia înaintea ştirii originale.
Mai departe, dacă mai săpăm puţin, dăm peste blogul Skinik (în engleză). Şi băiatul ăsta, ucrainean, are aceleeaşi problemă, la fel ca destui comentatori de pe siteurile care au dat ştirea: presa din Ucraina, în căutate de senzaţional, nu îşi verifică temeinic ştirile, înainte de a le publica (sună cunoscut?) şi dă câteva print-screenuri care arată cum Delfi a preluat ştirea de pe Uareview, iar apoi restul siteurilor au citat Delfi. Şi, de aici, ca într-un lanţ al slăbiciunilor, a ajuns subiectul şi la noi. E adevărat, ulterior, câteva din siteurile de ştiri care au publicat povestea interzicerii prin lege a poziţiei misionarului ca fiind una “pe bune”, au şters-o de pe siteuri când şi-au dat seama că s-au păcălit. Au rămas doar linkurile. Un exemplu aici. Oricum, mai bine mai târziu decât niciodată.
Iar, dincolo de toate dovezile astea, eu nu pricep cum nimeni – dintre cei care au publicat ştirea şi care au susţinut, chiar şi când le-au fost arătate aceste dovezi, că totuşi e reală – nu a sesizat câteva “indicii” că e vorba de un fake:
1. În ştire se spune că “poziţia misionarului” va fi interzisă, pentru că – citez – “nu este deloc eficientă pentru conceperea unui copil”. Adevărul este că poziţia misionarului este chiar CEA MAI EFICIENTĂ pentru ca femeia să rămână gravidă. Din nou, o simplă căutare pe net ar fi alungat orice dubii. E greu de crezut că o iniţiativă legislativă s-ar fi bazat pe o bază atât de şubredă şi uşor de demontat.
2. Cum se face că niciun site internaţional “serios” nu a preluat ştirea? Căci, nu-i aşa?, dacă era adevărată, ar fi fost un subiect pe cinste pentru orice publicaţie din lumea asta. Cel puţin la categoria “Curiozităţi de pe mapamond”. Cu toate acestea, la 5 zile de la prima publicare a ştirii, doar câteva siteuri ucrainene, ruseşti şi româneşti – via Republica Moldova – au publicat “năzdrăvănia”.
3. Cum am zis şi mai sus (dând doar un exemplu, dar mai sunt şi alte cazuri), multe siteuri ucrainene şi ruseşti care au “muşcat-o” au revenit şi şi-au reparat gafa, ştergând ştirea. Faptul că a dispărut de pe câteva din siteurile pe care le dăm ca “surse” chiar nu ne-a ridicat niciun semn de întrebare?
Interesant e că Antena 1 a dat ştirea pe site, deşi acum două zile cei de la Antena 3 mi-au cerut voie să preia textul cu “greva prostituatelor” din Madrid pentru a-i înţepa puţin pe cei de la Libertatea şi Ştirile Pro TV care s-au păcălit la momentul respectiv.
Concluzie? N-am! Habar n-am ce e în neregulă cu presa, am obosit să mă cert cu lumea care arată cu degetul spre ziarişti, în general, criticându-i pentru ceea ce – iată! – parcă nici nu mai e excepţie, fiind al doilea caz în decurs de câteva zile. E adevărat, problema nu e doar în România, dar parcă să te încălzeşti cu gândul că “uite, şi ăia din Ucraina au comis-o” nu e chiar cel mai bun paleativ.
LE: Se pare că înşişi cei care au lansat ştirea se amuză acum că povestea a ajuns şi în România:
Important !! Ziua Mondiala a EliberariI : 5-5-2012
RăspundețiȘtergerehttp://ontext.info/48172