Opinii despre Yoga, Tantra, spiritualitate, despre o viata sanatoasa, despre iubire si sexualitate, despre abuzurile si nedreptatile savarsite impotriva yoghinilor, despre societatea contemporana si evolutia umanitatii, despre esecul planurilor de creare a unei dictaturii globale si despre prabusirea cabalei satanice a "iluminaților"

duminică, 9 decembrie 2012

Dezvăluiri senzaţionale: Prim-ministrul rus Dmitri Medvedev a confirmat existenţa extratereştrilor pe Terra!

4 comentarii :
Vineri 7 decembrie 2012, prim-minstrul rus Dimitri Medvedev a acordat un interviu transmis în direct simultan pe 5 televiziuni. După terminarea interviului fostul preşedinte rus a dezvăluit unei jurnaliste că fiecare lider de la Kremlin primeşte două dosare cu informaţii despre extratereştrii care ne vizitează planeta.

Această declaraţie este o premieră mondială, fiind pentru prima oară când un înalt conducător al unei mari puteri recunoaşte public existenţa civilizaţiilor extraterestre în timpul mandatului.

Niciuna dintre televiziuni nu a difuzat iniţial aceste declaraţii însă ele au ajuns după puţin timp pe internet, apoi au fost difuzate de către agenţia Reuters însoţite de comentarii ironice la adresa înalt-funcţionarului rus. În cadrul aceluiaşi interviu, întrebat dacă crede că sfârşitul lumii va veni pe 21 decembrie, Medvedev a spus că nu crede în astfel de lucruri.


Traducerea clipului video postat pe internet:
- Domnule prim-ministru dumneavoastra stiţi totul. A fost Pământul vizitat de extratereştri?
- Vă spun pentru prima şi ultima oară. Împreună cu valiza cu coduri nucleare preşedintele primeşte şi un dosar strict secret. Acest dosar conţine în întregime informaţii despre extratereştrii care au vizitat Pământul. Împreună cu acestea preşedintele primeşte şi un raport al unui serviciu special, absolut secret, care gestionează "controlul" extratereştrilor de pe teritoriul ţării noastre. După expirarea mandatului, cele două dosare împreună cu valiza cu codurile pentru declanşarea unui atac nuclear sunt transferate noului preşedinte. Mai multe detalii pe acest subiect puteţi găsi în filmul documentar "Men in Black".
- Câţi extratereştri sunt printre noi?
- Nu pot să vă spun câţi se află printre noi pentru că asta ar crea panică. 

Se pare că dezvăluirile şi sinceritatea premierului rus au deranjat profund anumite interese oculte. În timp ce o parte din mass media au încercat să minimalizeze declaraţiile lui Medvedev ironizându-l, punând declaraţiile sale pe seama unei glume sau chiar inversându-le sensul, altele, aşa cum se poate observa din înregistrarea Sky news de mai jos, au apelat pur şi simplu la cenzură.


Medvedev nu este doar un om sincer şi deschis faţă de existenţa altor civilizaţii. Un detaliu mai puţin cunoscut publicului despre actualul prim-ministru rus este pasiunea sa pentru Yoga. Acesta a declarat într-un interviu ca a devenit atras de Yoga în urma sfaturilor şi incurajărilor soţiei sale, Svetlana Medvedeva şi după numai un an a ajuns să practice perfect shirshasana, postura stând pe cap, numită şi regina asanelor.

Călugării budişti din capitala Buriatiei au fost atât de încantaţi de personalitatea lui Dmitri Medvedev încât l-au declarat nici mai mult nici mai puţin decât reîncarnarea zeiţei Tara cea Alba, o zeitate budistă a Compasiunii, Păcii şi Graţiei divine, iar liderul spiritual al tuturor budiştilor din Federatia Rusa a declarat: "Conducatorul tarii noastre este un om deosebit, aflat la o reîncarnare foarte importantă. El duce pe umerii săi o responsabilitate uriaşă în privinţa cetăţenilor ţării."

4 comentarii :

  1. Da exista extraterestrii , speram sa nu se bage in politica si viata pamantenilor sa stea deoparte ca si pana acum.
    Extraterestrii sa ne dea in continuare tehnologie si idei pentru viitor .
    Avem si noi pe domnul general Emil Strainu care a scris mult despre contactul pamantenilor cu extraterestrii , in Romania este persoana cea mai competenta in acest domeniu.
    Cu stima si respect,
    Mihai Dumitru-Iasi.

    RăspundețiȘtergere
  2. De ce nu vreti si inteligenta sau moralitate? Sigur ... "sa ne dea tehnologie"... dar ce ne facem cu ea? Oare noua tehnologie n-o sa fie utilizata tot ca sa ne autodistrugem sau sa ramanem subjugati unor grupari oculte globaliste?

    Daca extraterestrii benefici stateau deoparte, pana acum planeta era distrusa.

    RăspundețiȘtergere
  3. Tocmai despre asta este vorba dupa 21.12.2012 - despre reantalnirea cu civilizatiile extraterestre - vom afla pe fata ca ei sunt aici si in lunile urmatoare va fi si un contact official cu ei - practic vom iesi din perioada de intuneric in care cabala intunecata ne spunea ca nu este adevarat extraterestrii nu exista - practic am ajuns la perioada la care se poate spune pe fata oficial ca nu suntem singuri - este o de maturizare a omenirii.
    Vom trece de la stadiul de adolescent visator la stadiul de adult in care vei afla mai multe adevaruri care ti-au fost ascunse de intunecati.

    RăspundețiȘtergere
  4. Adevarul si adevarata tehnologie se afla in interiorul nostru. Nu avem nevoie de nimeni si nimica din exterior pentru a ne trezi constiinta. Cunostiintele si invataturile din afara noastra trebuie sa fie doar un imbold catre cunoasterea de sine. E posibil ca extraterestrii sa fie printre noi,dar acestia nu ne pot revela mai mult decat cunoastem noi. Drumurile catre eliberare ne_au fost aratate,depinde de noi daca evoluam spre spiritual sau nu. Toate informatiile externe au de a face cu mintea care este dualista,adica in conflict mai tot timpil. Mintea nu ne va aduce niciodata un adevar stabil,satisfacator. De aceea e important sa iesim din minte,sa experimentam adevarata noastra esenta. Noi nu suntem corpul fizic,gandurile sau emotiile,ci acel ceva care se exprima prin acestea. Ceea ce suntem noi se poate afla doar prin experienta directa. '''LuptatorulPasnic,,,..

    RăspundețiȘtergere