Mafia din Justiţie. Noii șefi ai CSM și legăturile lor în lumea penalilor
Securiști, foști activiști comuniști, politicieni, infractori condamnați
și multe afaceri. Așa arată tabloul intereselor de tot felul care
gravitează în jurul noilor șefi ai Consiliului Superior al Magistraturii
(CSM).
|
Actualul vicepreședinte CSM, Gheorghe Muscalu, a petrecut la nunta
fiicei lui Liviu Luca cu
fiul col(r) SRI Dumitrache/FOTO: Codrin
Prisecaru/evz.ro |
CE SE ȘTIE Judecătorul Adrian Bordea, noul președinte CSM,
este fiul generalului (r) de Securitate, Aron Bordea. Și procurorul
Gheorghe Muscalu, vicepreședintele CSM, este finul de cununie și botez
al colonelului (r) SRI, Gheorghe Dumitrache. La rândul lor, cei doi
ofițeri de informații s-au cunoscut demult, fiind colegi în aparatul
represiv al lui Ceaușescu. Ambii sunt născuți în Târgoviște și au
debutat ca securiști în Dâmbovița. Primul a fost Aron Bordea. Acesta a
condus unitatea județeană de Securitate în timp ce Gheorghe Dumitrache,
mai tânăr, i-a fost subaltern. Între timp, Bordea a fost avansat și
trimis la București, unde a ajuns să conducă Direcția I a Securității
Statului – cea mai prolifică în materie de poliție politică. Dumitrache
însă a fost detașat la unitatea din Ploiești, acolo unde a și rămas,
inclusiv după Revoluție, când a devenit numărul 2 al SRI Prahova, în
anii ’90. În acea perioadă, bătrânul Bordea trecuse deja în rezervă.
Astfel se explică prezența procurorului Gheorghe Muscalu, ani mai
târziu, în iunie 2006, la nunta de fițe a fiului lui Gheorghe Dumitrache
cu fiica lui Liviu Luca – șeful sindicaliștilor din Petrom. Evenimentul
monden a avut loc la cazinoul din Sinaia, iar invitația a fost onorată
de magnați din Top 300, intermediari de carburanți, șefi de atunci din
Realitatea TV și Petromservice-fostă firmă a sindicaliștilor din Petrom.
În acel moment festiv, Gheorghe Dumitrache avea deja probleme cu
legea. El era cercetat de DNA (secția militară) împreună cu generalul
(r) Ovidiu Soare – şef al Inspectoratului pentru Apărarea Constituţiei
şi Securitate Economică din SRI, colonelul (r) Corneliu Păltânea - șef
SRI Prahova și colonelul Daniel Bucur – comandant adjunct SRI Prahova.
Cei patru înalți ofițeri au fost acuzați de corupție: începând din 1993,
ei au protejat traficul de carburanți de la rafinăriile prahovene de
stat în beneficiul unor interese private, folosind logistica SRI și
influența propriilor funcții.
Curtea Supremă l-a condamnat definitiv pe Gheorghe Dumitrache, pe 4
februarie 2013, la 3 ani de închisoare cu suspendare. Cuscrul său, Liviu
Luca, este trimis în judecată în alte două dosare penale, fiind acuzat
de corupție și fraude financiare, și cercetat de către DNA într-un al
treilea. În toate aceste spețe legate de Luca, procurorii investighează
și afacerile lui Sorin Ovidiu Vîntu, fostul consilier financiar al
baronului sindical.
De notorietate este și faptul că atât judecătorul Adrian Bordea, cât
și procurorul Gheorghe Muscalu au fost investigați în dosarul foștilor
ofițeri SRI. Bordea a facut parte din completul de judecată care i-a
eliberat pe aceștia din arest preventiv, iar numele lui Muscalu a fost
invocat de nenumărate ori în discuțiile în care Dumitrache se lăuda că
oferă protecție juridică traficanților de carburanți.
CE NU SE ȘTIE După Revoluție, generalul (r) Aron Bordea s-a
adaptat imediat la capitalism, intrând în afaceri, chiar dacă, anterior,
a apărat contra-informativ sistemul comunist, timp de zeci de ani.
Analizând firmele familiei Bordea, RISE Project a identificat două
SRL-uri care radiografiază parțial anturajul financiar al bătrânului
securist.
Axată pe comerț cu produse agricole, Nou Agra SRL a fost una
dintre acestea. Aron Bordea a fost administratorul firmei în perioada
1994-1997, în timp patron era Octavian Mitu. Acesta din urmă a fost ales
deputat în Parlamentul României din partea PSD, la alegerile din 2000.
Pe parcursul mandatului, Octavian Mitu a fost membru în Comisia de
Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională și în Comisia Specială de
Tehnologia Informației. Ulterior, Mitu a fost consilier diplomatic la
ambasada României din Statele Unite, apoi membru PNL. În prezent, Mitu
s-a dedicat complet afacerilor, fiind managerul filialei românești a
Strategic Communication Laboratories Limited – o corporație
multinațională specializată în PR politic și strategii electorale care,
printre altele, se autodefinește pe propriul site ca fiind “o agentie de
cercetare comportamentală, expertă în influențare și persuasiune”.
O altă firmă în care generalul (r) Aron Bordea s-a asociat cu nume influente este Europroject Consulting & Engineering SA,
profilată pe consultanță. Aici, Aron Bordea l-a avut asociat pe Eugen
Pleșca, fostul primar PSD al sectorului 3 în timpul guvernării Năstase.
Pe vremea lui Ceaușescu, în intervalul 1972-1981, Eugen Pleșca a fost
ofițer al Ministerului de Interne – instituție care a comasat atât
Departamentul Securității Statului, cât și Miliția.
În aceeași firmă, Europroject Consulting & Engineering SA,
Aron Bordea și Eugen Pleșca au fost parteneri cu Gabriel Marin
Ștefănescu – fost director al Corpului de Control din cadrul Ministerul
Transporturilor până în 1996, când a fost demis de ministrul de atunci,
Traian Băsescu. Ștefănescu a atacat în instanță decizia lui Băsescu și
după un lung șir de procese și-a recâștigat funcția la CEDO, în 2007.
Cât timp s-a judecat cu Băsescu, Ștefănescu a condus Departamentul de
Audit din Ministerul Educației și a fost consilier superior la Direcția
Generală de Control Financiar a ANAF.
Un alt acționar din Europroject Consulting & Engineering SA, asociat cu cei trei menționați anterior, a fost Aurel Cristian Rădan. Revoluția l-a prins pe Rădan în calitate de înalt funcționar în ministerul ceaușist al Comerțului Exterior. În CV-ul personal, Rădan susține că “a urmărit penetrarea și dezvoltarea exportului românesc de echipamente și produse industriale, plus colaborări internaționale”, călătorind mult în străinătate în acea perioadă. Din 1990 până în 1995, Rădan a gestionat licitațiile organizate de Romtelecom, Centrala Nucleară de la Cernavodă și departamentele pentru înzestrarea armatei cu echipamente de telecomunicații NATO. Acum, Aurel Cristian Rădan este politician, ocupând o funcție de conducere în partidul Forța Civică condus de Mihai Răzvan Ungureanu, fost director SIE. Aurel Cristian Rădan este și membru al Comisiei de Disciplină nr.7 din cadrul Forței Civice, împreună cu expertul în securitate și informații clasificate, Marius Crâcea – fost publicist al revistei SRI, “Intelligence”.
Buna ziua, mi-as dori sa va pot intalni pentru a ma sfatui cum sa mai duc aceasta lupta cu mafia din aceasta tara. Va trimit o serie de link-uri ce va vor face sa intelegeti mai bine cum a inceout lupta mea cu acest sistem corupt (mafie)
RăspundețiȘtergerehttp://www.enational.ro/dezvaluiri/ofiter-acoperit-%E2%80%9Edoi-s%E2%80%99un-sfert%E2%80%9D-la-sefia-dga-381092.html/
http://www.enational.ro/dezvaluiri/mortii-din-%E2%80%9Ecasa-groazei%E2%80%9D-il-bantuie-pe-seful-jandarmeriei-romane-397691.html/
http://www.enational.ro/dezvaluiri/am-gasit-inca-un-mort-in-dulapul-sefului-jandarmeriei-romane-396445.html/
http://www.enational.ro/dezvaluiri/raport-informativ-care-arunca-in-aer-mai-seful-jandarmeriei-romane-implicat-in-moartea-unui-om-391581.html/
http://www.nepasadegalati.ro/investigatii/adjunctul-sri-gala%C8%9Bi-%C8%99i-doi-poli%C8%9Bi%C8%99ti-%E2%80%93-p%C4%83rta%C8%99i-la-omorul-comis-la-partida-de-braconaj-din-movileni
http://www.nepasadegalati.ro/investigatii/jandarmii-g%C4%83l%C4%83%C8%9Beni-%C8%99i-au-umezit-pamper%C8%99ii-%C3%AEn-fa%C8%9Ba-procurorului-neculai-jalb%C4%83
http://www.enational.ro/dezvaluiri/%E2%80%9Enational%E2%80%9D-dezvaluie-planul-secret-vor-sa-taie-bratul-inarmat-al-dna-394494.html/
http://www.enational.ro/dezvaluiri/cum-a-%E2%80%9Eimpuscat%E2%80%9D-seful-jandarmeriei-cardul-de-aur-pentru-benzina-moca-382755.html/
http://www.enational.ro/dezvaluiri/lovitura-de-teatru-in-dosarul-%E2%80%9Ereferendumul%E2%80%9D-grup-infractional-organizat-condus-de-patru-chestori-la-varful-mai-380101.html/
http://www.newspad.ro/Cattani-de-Romania-invins-de-caracatita-de-la-Interne,208999.html
http://www.enational.ro/dezvaluiri/dna-declanseaza-%E2%80%9Eoperatiunea-masterchef%E2%80%9D-393420.html/
http://www.mai-dga.ro/index.php?l=ro&t=35
http://www.nepasadegalati.ro/investigatii/justi%C8%9Bia-g%C4%83l%C4%83%C8%9Bean%C4%83-sex-cu-infractorii-%C8%99i-tr%C4%83dare-institu%C8%9Bionalizat%C4%83
http://www.luju.ro/dezvaluiri/anchete/senzational-ionel-roset-denuntatorul-care-a-ajutat-la-destructurarea-unei-retele-de-traficare-a-permiselor-auto-isi-cere-banii-pe-care-i-a-imprumutat-parchetului-pentru-a-realiza-flagrantul-inspectia-judiciara-spune-ca-banii-s-au-confiscat-suma-de-100-eur?print=1
http://www.luju.ro/dezvaluiri/anchete/uite-cine-face-justitie-in-romania-procurorul-sef-al-dna-galati-gheorghe-ivan-si-judecatoarea-iccj-mariana-ghena-beneficiari-de-locuinte-sociale-cu-toate-ca-mai-detinusera-proprietati-incredibil-dar-adevarat-cei-doi-magistrati-au-mintit-in-declaratiile-pe?print=1
http://www.nepasadegalati.ro/investigatii/poli%C8%9Bi%C8%99tii-implica%C8%9Bi-%C3%AEn-traficul-de-permise-auto-au-fost-%E2%80%9Dc%C4%83lca%C8%9Bi%E2%80%9D-de-procurori
http://www.luju.ro/dezvaluiri/anchete/fratia-magistratilor-procuroarea-paula-tanase-de-la-parchetul-tribunalului-galati-s-a-luptat-cu-degeaba-cu-morile-de-vant-din-piccj-in-dosarul-294-p-2008-privind-locuintele-sociale-date-peste-lege-unor-procurori-judecatori-si-politisti-judiciaristi-procur
http://www.nepasadegalati.ro/investigatii/adjunctul-sri-gala%C8%9Bi-%C8%99i-doi-poli%C8%9Bi%C8%99ti-%E2%80%93-p%C4%83rta%C8%99i-la-omorul-comis-la-partida-de-braconaj-din-movileni
http://www.enational.ro/dezvaluiri/ofiter-acoperit-%E2%80%9Edoi-s%E2%80%99un-sfert%E2%80%9D-la-sefia-dga-381092.html
https://www.youtube.com/watch?v=HepclANhKhc#t=364
https://www.youtube.com/watch?v=SkqHoEaXZ8Y