"Sunt epoci în care nu poti inainta decat mergand contra curentului" - Mircea Eliade
Home » , , , , » Gregorian Bivolaru si MISA - povestea acuzatiilor cusute cu ata alba

Gregorian Bivolaru si MISA - povestea acuzatiilor cusute cu ata alba

Social: MISA - misterul acuzării

Cazul MISA este un exemplu de democraţie împleticită, în care pumnul este mai mare decât capul şi în care instigarea asociată lipsei de informare poate deveni un pericol de luat în seamă pentru fiecare dintre noi.

De câteva săptămâni bune emisiunile de ştiri anunţă cu surle şi trâmbiţe catastrofa care s-a abătut asupra neamului românesc, primejdia care ne urmăreşte pe la colţuri, privirile bolnave pregătite să ne înşface în clipa în care vigilenţa ne va fi slăbită, toate acestea întruchipate în chipul monstruos al Mişcării Spirituale de Integrare în Absolut (MISA).

Acuze de tot felul umplu năvalnic buletinele de ştiri şi, sfidând uneori logica bunului simţ, se amestecă în aşa fel, încât omul obişnuit nu mai înţelege nimic, rămânând însă cu o imagine bine întipărită în mintea sa panicată : MISA este un pericol social, această organizaţie obscură trebuie numaidecât eliminată şi desfiinţată cu totul de pe faţa pământului, iar membrii ei neaparat judecaţi. Pentru ce? Ne punem noi, nedumeriţi, această întrebare.

Până în acest moment povestea este cât se poate de încâlcită: totul a pornit de la nişte descinderi în forţă ale organelor de ordine în câteva locuinţe ale unor membri MISA, în care ni se înfăţişau claie peste grămadă un amalgam de reviste, fotografii, aparatură de tot soiul, toate, se pare, constituindu-se în probe indubitabile pentru a demonstra… ce anume?

Apoi au urmat acuzaţiile referitoare la evaziune fiscală, trafic de persoane, după care într-o serie de dezbateri televizate unii fruntaşi ai mişcării încercau să justifice ceea ce cu obstinaţie era difuzat pe micile ecrane (imagini de la felurite manifestări ale mişcării). Capacul a fost pus de întâmplarea de la graniţa cu Ungaria când liderul spiritual al mişcării a fost acuzat de trecerea ilegala a frontierei.

Gregorian Bivolaru este arestat (în sfârşit se părea că se găsise un motiv întemeiat pentru a se produce acest fapt) însă, stupoare, atunci când este adus la Bucureşti vina invocată de autorităţi nu este nicidecum trecerea frauduloasă a frontierei, ci… întreţinerea de raporturi sexuale cu o minoră !

Mai mult decât atât, la puţin timp fata îşi retrage plângerea (obţinută de către acuzatori pe căi contestate de către MISA), iar Bivolaru este eliberat, uitându-se ca prin minune că trecuse fraudulos frontiera! Ulterior fata dispare, iar acum ea se află sub protecţia organelor de ordine declarând, bineînţeles, prin reprezentanţi, că este în siguranţă.

O poveste ciudată, o poveste cusută cu aţă albă, o poveste din care nimeni nu mai înţelege nimic: pe de o parte, descinderile iniţiale, soldate cu capturi importante, apoi acuzele de evaziune fiscală neluate în seamă de nimeni, urmate de talk-show-uri vizând în principal doctrina pe care se bazează mişcarea, apoi atenţia se îndreaptă catre Gregorian Bivolaru, mai întâi acuzat de trecere ilegală a frontierei, apoi, brusc, de acte nepermise vizavi de o minoră.

Toată această campanie, dacă este dirijată în vreun fel de cineva anume, se dovedeşte un scenariu de Buftea, nereuşind să păcălescă pe nimeni datorită neprofesionalismului cu care autorităţile au instrumentat acuzele. Este cât se poate de evident faptul că autorităţile au fost nepregătite în tratarea acestui caz pare-se inventat, este cât se poate de clar faptul că se caută cu cerbicie defăimarea acestei mişcări prin orice mijloace, aducându-se în sprijinul acuzaţiilor grave dovezi subţiri, neconcludente, uneori chiar puerile.

MISA există de paisprezece ani. Are zeci de mii de membri în toată ţara, membri aparţinând tuturor vârstelor şi categoriilor sociale. Aceşti oameni au ales de bunăvoie să participe în forma în care mişcarea le-o indică la anumite practici care, consideră ei, le sunt benefice, contribuind la îmbunătăţirea stării lor psiho-fiziologice.

Scopul pentru care participă la ceea ce MISA organizează este căutarea unei vieţi mai bune alegând o cale care lor li se pare corectă, nefiind obligaţi de nimeni în acest sens. Nu cunoaştem dacă în umbra activităţilor experiabile de către oricine se înscrie la cursurile organizate de MISA se petrec fapte de natură să pună în pericol viaţa socială, însă dacă nu există dovezi clare în acest sens, atunci toată această poveste cu iz de inchiziţie nu-şi are rostul într-o ţară care se doreşte democratică.

Aceşti oameni au dreptul să creadă în ce vor şi să se manifeste cum vor atâta timp cât nu încalcă legile ţării. Aducerea în faţa opiniei publice şi prezentarea cu obstinaţie doar a cazurilor nefericite, vizând oameni care au suferit de pe urma mişcării, ne face să ne punem o întrebare de bun simţ: dacă MISA provoacă atâta rău, atunci cum participă la cursurile amintite atâtea zeci de mii de oameni şi, amintim încă o dată, acolo nu sunt oligofreni, ci oameni în majoritatea lor şcoliţi, mulţi dintre ei licenţiaţi, deci categorii de persoane demne de o oarecare încredere. Oare tuturor acestora să le fie atât de rău frecventând cursurile MISA?

Democraţia este caracterizată prin exprimarea liberă a individului în cadrul legal al ţării în care-şi desfăşoară activitatea. În România se regăsesc zeci de culte de doctrine diferita care funcţionează nestingherite sub protecţia binefăcătoare a legii. MISA cu siguranţă nu ar fi putut funcţiona atâta timp dacă nu ar fi avut girul statului pentru desfăşurarea activităţii prevăzute în actele sale de constituire. A existat în toţi aceşti paisprezece ani la lumina zilei, iar dacă autorităţile susţin că în tot acest timp au avut agenţi infiltraţi pentru a demonstra ceva anume, felul în care au ieşit în faţa opiniei publice cu această ciorbă de acuzaţii arată o lipsă crasă de profesionalism, acuzând fără probe şi încercând să compromită o organizaţie care până la dovedirea acelui ceva incriminatoriu, beneficiază de elementara prezumţie de nevinovăţie.

Pe de altă parte, modul în care o sumedenie de reporteri au vorbit în necunoştinţă de cauză despre ceea ce se întâmplă în cadrul MISA, prezentând o serie de informaţii scoase din contextul care le-a generat într-o formă clar rău-voitoare, precum şi cerbicia cu care îşi susţineau punctele de vedere lipsite de substanţă arată o atitudine periculoasă, lipsită de clarviziune şi obiectivitate. Să nu uităm că oricât de grave ar fi acuzele aduse unei persoane sau organizaţii, până la dovedirea lor în instanţă acestea rămân simple acuzaţii iar presa este prima chemată la obiectivitate, la prezentarea faptelor aşa cum sunt ele şi nu la influenţarea în vreun fel a gândirii opiniei publice.

Căci pentru telespectatorul lipsit de informaţie în domeniu, singura sursă de informare pentru a analiza un caz anume rămâne micul ecran. Iar dacă televiziunea manipulează conştiinţa privitorului cu imagini bine instrumentate pentru a creea în mintea acestuia conturarea dorită a fenomenului vizat, atunci telespectatorul devine o victimă sigură, înrolată în armata susţinătorilor punctului de vedere prezentat. Astfel, se creează în societate un curent de respingere a celui acuzat chiar dacă nu există încă dovezi pentru demonstrarea capetelor de acuzare.

Revenind la cazul nostru, pentru zecile de mii de membri MISA aceste zile se traduc prin întrebări nesfârşite referitoare la dilema care se naşte în sufletul lor între ceea ce i-a facut să devină membri ai acestei organizaţii şi acuzele năucitoare cu care sunt confruntaţi. În schimb noi, ceilalţi, simpli spectatori ai acestei şarade, ne întrebăm privind nedumeriţi ceţoasele mici ecrane : care de fapt sunt acuzaţiile concrete care li se aduc acestor oameni ?

Ceea ce se întâmplă pare să semene mai degrabă cu o hărţuire decât cu o acţiune concertată, profesionistă, de eliminare a unui element social presupus negativ. Dacă autorităţile deţin probe pentru instrumentarea unui caz, atunci să acuze clar şi să dovedească tot atât de clar acuzaţiile aduse. Dacă nu, atunci ar face mai bine să încerce să respecte regulile democraţiei pe care cu atâta pompă o invocă zi de zi.

Până atunci, cazul MISA nu este un « caz » ci doar un exemplu de democraţie împleticită, în care pumnul este mai mare decât capul şi în care instigarea asociată lipsei de informare poate deveni un pericol de luat în seamă pentru fiecare dintre noi. Căci dacă stăm cu mâinile în sân atunci când avem de-a face cu fapte incorecte împotriva unui individ, oricare ar fi el, ori împotriva unei organizaţii nedovedit vinovată de ceva anume, atunci aceste fapte ne pot atinge şi pe oricare dintre noi mai târziu, existând posibilitatea de a deveni la rândul nostru vinovaţi fără vină.

Antonela-Sofia BARBU
Amos News - Joi, 08 Aprilie 2004 - 03:45 PM

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu