Mintea poate vindeca bolile
Mintea vindecă bolileUn studiu apărut în revista „American Association for the Advancement of Science" (AAAS) arată că motivul pentru care substanţele de tip placebo au efecte similare unor medicamente adevărate ar putea fi faptul că în ambele cazuri este stimulat un mecanism neural. Faptul că efectul este acelaşi ca şi atunci când acţionează o substanţă anume arată că în creier este activată aceeaşi zonă, numai datorită puterii psihicului, estimează medicii.
Sursa:
AdevarulBolnavii se pot vindeca jucându-se pe calculator. Jocul care ucide cancerul
După lansarea jocului 3D pe computer care combate cancerul, medicii au rămas surprinşi de eficienţa acestuia. Câteva zeci de copii bolnavi de cancer au reuşit să învingă boala, împuşcând celulele cancerigene din organism şi activând capacităţile naturale ale organismului de a anihila boala.
Jocul pentru computer "Re-Mission", acum disponibil gratuit şi pe Internet, la adresa cancergame.org, a reuşit să facă furori în lumea ştiinţifică internaţională după ce câteva zeci de copii care au urmat tratamentul prin joc s-au vindecat miraculos de cancer. Realizat de Yuko Oda şi Dave Kristula, jocul îi pune pe bolnavi în postura unui mic nanobot, numit Roxxi, care intră în organism şi începe să distrugă toate celulele bolnave. Fiecare din cele 20 de misiuni îl poziţionează pe jucător în corpuri diferite, infectate cu forme diferite de cancer. Conceput ca un joc de acţiune, "Re-Mission" le pune la dispoziţie jucătorilor un arsenal complet de arme precum Chimio Blasterul, Racheta Antibionică şi Puşca Radioactivă, cu ajutorul cărora pot fi curăţate organele atacate de celulele distrugătoare. "Este foarte important faptul că pacienţii conştientizează prin joc procesul de vindecare.
Acest lucru asumat mental poate avea rezultate incredibile în lupta cu boala. De cele mai multe ori, organismul este slăbit în perioada tratamentului din cauza descurajării, iar "Re-Mission" nu permite tocmai acest lucru să se întâmple", a declarat unul din creatorii jocului.
Tratamentul prin joc nu presupune renunţarea la citostatice sau la medicaţia prescrisă, ci vine ca o completare la acestea. Rolul jocului este tocmai acela de a completa terapia cu o stare psihică propice vindecării, cu atât mai mult cu cât pacienţii intră în contact "direct" cu tratamentul, "împrietenindu-se" cu celulele dendridice, celulele de tip T şi plateletele, esenţiale în lupta contra cancerului.
Sursa:
Click
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu