Opinii despre Yoga, Tantra, spiritualitate, despre o viata sanatoasa, despre iubire si sexualitate, despre abuzurile si nedreptatile savarsite impotriva yoghinilor, despre societatea contemporana si evolutia umanitatii, despre esecul planurilor de creare a unei dictaturii globale si despre prabusirea cabalei satanice a "iluminaților"

joi, 9 august 2007

Sesizari adresate CNA de catre biroul de presa MISA

Niciun comentariu :
Contestaţie la răspunsul CNA cu privire la sancţionarea postului OTV

Catre CONSILIUL NAŢIONAL AL AUDIOVIZUALULUI

Formulăm prezenta contestaţia la decizia CNA emisă cu adresa nr. 10 045/12.072007.
Constatăm că decizia Dvs. nu ia în considerare cererea noastră cu nr.9393/27.06.2007.
Intenţia noastră NU a fost aceea de a obţine drept la replică din partea postului de televiziune OTV, ne-am fi putut adresa direct televiziunii, ci aceea ca CNA să constate şi să sancţioneze potrivit legii:

- Propaganda de incitarea la ură prin difuzarea de către OTV a emisiunii amintite, cu încălcarea art. 95.1, a) din L 402/2003privind incitarea publicului la ură naţională şi religioasă şi art 40/L 504 care interzice incitarea la ură pe considerente de rasă, religie, naţionalitate sau orientare sexuală, realizată pe fondul unor speculaţii pe marginea unui eveniment tragic .

Cităm 3 SMS-uri anonime prin care această propagandă a fost realizată:

«Oameni buni, nu e derapaj. Ei sunt MISA. Cunosc foarte bine o fam. din Bacău, au şi copil, s-au despărţit dar trăiesc împreună. Merg săptămânal la MISA, fac sex în grup şi de fiecare dată făcea test HIV (ea medic)…orgii… »

«În MISA nu există ideea de păcat. Totul e permis: relaţii sexuale între rude,etc. au adepţi printre intelectuali nu-s transparenţi, sunt o castă. Tantra yoga. Gina. »

«Doamna Ildiko are mare dreptate, face parte din organizaţia MISA, este coordonată de grupul ei. Ea manipulează totul cu ajutorul energiei negative. Fiţi atenţi, prin sex c. absorbea energie. B.S. »

Este evidentă intenţia de a crea un curent de opinie şi de a manipula opinia publică în legătură cu pretinse acţiuni de sex în grup, iar acesta este chiar conţinutul incitării la ură şi oprobriu public, situaţie interzisă de legile amintite.

Adăugăm că dreptul la replică pe care ne sugeraţi să îl cerem ar putea fi o măsură complementară, prin aceasta însă neputându-se înlocui sancţiunea prevăzută pentru instigare la ură. De aceea, vă rugăm să aveţi amabilitatea de a reanaliza cererea formulată de MISA, cu nr. 9393/27.06.2007 şi să aplicaţi legile în vigoare. Aşteptăm decizia Dvs. la adresa menţionată. Sperăm că vă veţi face aşa cum trebuie datoria.

Cu respect,
Biroul de presă MISA
8 august 2007
Sesizare adresată CNA pentru sancţionarea postului OTV


Sesizare adresată CNA pentru sancţionarea postului B1TV

Către CONSILIUL NAŢIONAL AL AUDIOVIZUALULUI

Vă supunem atenţiei faptul că postul de televiziune B1TV a încălcat reglementările în vigoare privind emisiunile cu caracter informativ şi vă solicităm sancţionarea sa.

Astfel, în programul de ştiri „6 vine presa” de luni 6 august 2007, la ora 18.00, a fost difuzată ştirea „Integrat în Absolut”. S-au folosit imagini de arhivă fără a se preciza aceasta, încălcându-se astfel Articolul 86 din Decizia nr. 187 din 3 aprilie 2006 privind codul de reglementare a conţinutului audiovizual adoptată de CNA.

Imaginile difuzate, în care Gregorian Bivolaru se află în arest, după gratii şi în care se află înconjurat de Poliţie, la momentul eliberării sale din arest, le sugerează telespectatorilor ideea că mentorul MISA este un infractor. Gregorian Bivolaru este cercetat în două dosare penale, dar până în acest moment nu a fost găsit vinovat de nici una dintre acuzaţiile care i se aduc, motiv pentru care el are dreptul la prezumţia de nevinovăţie. Mai mult, el se află la această oră în libertate, sub protecţia statului suedez, unde a primit la sfârşitul anului 2005 azil politic pe motiv că în ţară nu poate avea parte de un proces corect. Prin difuzarea acestor imagini B1TV a încălcat Articolele 30 şi 34 din Decizia nr. 187 din 3 aprilie 2006.

Vă solicităm să sancţionaţi postul B1TV pentru încălcarea Articolului 86, Articolului 30 şi Articolului 34 din Decizia nr. 187 din 3 aprilie 2006 privind codul de reglementare a conţinutului audiovizual.
Aşteptăm decizia Dvs. la adresa menţionată. Sperăm că vă veţi face aşa cum trebuie datoria.

Biroul de presă MISA
8 august 2007


Sesizare adresată CNA pentru sancţionarea postului N24

Către CONSILIUL NAŢIONAL AL AUDIOVIZUALULUI,

Vă supunem atenţiei faptul că postul de televiziune N24 a încălcat reglementările în vigoare privind emisiunile cu caracter informativ şi vă solicităm sancţionarea sa.

Astfel, în programele de ştiri de luni 6 august 2007, la orele 18.31, 20.31 şi 22.28, a fost difuzată ştirea „Proces fără Guru”. S-au folosit imagini de arhivă fără a se preciza aceasta, încălcându-se astfel Articolul 86 din Decizia nr. 187 din 3 aprilie 2006 privind codul de reglementare a conţinutului audiovizual adoptată de CNA.

Imaginile difuzate, în care Gregorian Bivolaru se află flancat de mascaţi, le sugerează telespectatorilor ideea că mentorul MISA este un infractor. Gregorian Bivolaru este cercetat în două dosare penale, dar până în acest moment nu a fost găsit vinovat de nici una dintre acuzaţiile care i se aduc, motiv pentru care el are dreptul la prezumţia de nevinovăţie. Mai mult, el se află la această oră în libertate, sub protecţia statului suedez, unde a primit la sfârşitul anului 2005 azil politic pe motiv că în ţară nu poate avea parte de un proces corect. Prin difuzarea acestor imagini N24 a încălcat Articolele 30 şi 34 din Decizia nr. 187 din 3 aprilie 2006.

Vă solicităm să sancţionaţi postul N24 pentru încălcarea Articolului 86, Articolului 30 şi Articolului 34 din Decizia nr. 187 din 3 aprilie 2006 privind codul de reglementare a conţinutului audiovizual. Este evident că avertismentele anterioare nu au determinat postul N24 să procedeze corect în realizarea ştirilor despre MISA şi Gregorian Bivolaru.

Aşteptăm decizia Dvs. la adresa menţionată. Sperăm că vă veţi face aşa cum trebuie datoria.

Biroul de Presă MISA
7 august 2007

Cititi si:
Realitatea TV atentionata de CNA pentru manipulare in cazul MISA - Gregorian Bivolaru
Agentii de influenta ai masoneriei din mass media il calomniaza pe Gregorian Bivolaru
Campania Mass Media impotriva MISA si a lui Gregorian Bivolaru

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu