Recomandare: Enciclopedia aditivilor - informatii indispensabile romanilor inteligenti si prudenti care nu se lasa otraviti cu aditivi
Lucrarea
"ENCICLOPEDIA ADITIVILOR - informatii indispensabile romanilor inteligenti si prudenti care nu se lasa otraviti cu aditivi" - autor profesor yoga Gregorian Bivolaru, aparuta anul acesta la editura Shambala, este probabil cea mai completa si mai documentata carte ce trateaza subiectul aditivilor pe care ii introducem in corpul nostru prin hrana, cosmetice, apa, vaccinuri, etc. Datorita bogatiei de informatii prezentate
pentru fiecare cod de aditiv, ea a inceput sa fie cunoscuta la putin timp de la aparitie si sub numele de "Biblia aditivilor". Pentru edificare
studiati cuprinsul acestei carti.
Aceasta editie a doua a cartii, avand 408 pagini in format A4 color, are pretul de 70 RON si poate fi comandata online de pe
site-ul editurii Lux Sublima. Cartea va fi de asemenea disponibila la vanzare in
standurile editurii Shambala din cadrul targurilor de carte ce vor avea loc in Bucuresti in luna noiembrie.
In perioada 11.11.2008 - 18.11.2008 poti castiga un exemplar al cartii "ENCICLOPEDIA ADITIVILOR" oferit gratuit de catre editura Shambala. Castigatorul premiului va fi stabilit prin tragere la sorti. Afla cum poti castiga.Iata mai jos o prezentare a cartii preluata din prefata ei:
"În ultima vreme, au fost dezvăluite public tot mai multe informaţii legate de nocivitatea aşa-zişilor aditivi alimentari, despre care s-a demonstrat deja că sunt nişte substanţe chimice adesea extrem de dăunătoare pentru trupul uman.
Intenţia noastră este să îi ajutăm pe români să conştientizeze faptul că în spatele acestor aparent mici probleme alimentare se ascund grave racile ale civilizaţiei moderne, ce tind să se impună şi la noi în ţară prin insidioase şi subversive mecanisme politico-economice, care, în schimbul unor pretinse comodităţi ale vieţii de zi cu zi (supermarket-uri, mall-uri etc.), nu-i mai permit omului accesul la o hrană naturală, impunându-i în schimb, prin reclame deşănţate, pseudoalimente lipsite de valoare nutritivă, pervertind dieta şi - sub masca alinierii la normele „civilizate“ ale UE - distrugând micii producători şi agricultura locală (numită acum tendenţios „agricultură de subzistenţă“), precum şi orice tehnologii tradiţionale şi soiuri de culturi locale (a se vedea cazul soiei, porumbului, cartofilor, bumbacului, orezului etc, modificate genetic). Viaţa „adaptată“ la lumea modernă este apoi plătită scump - cu mari porţii de sănătate - de către consumatori, care se îmbolnăvesc pe nesimţite şi se resemnează cu naivitate să suporte tirania produselor artificiale ce invadează piaţa, fără să se gândească o clipă la cauza reală a suferinţei lor şi fără să aibă nici cea mai mică reacţie.
Această enciclopedie reprezintă o ediţie mult îmbogăţită şi revizuită a lucrării noastre publicate în anul 2000, sub titlul
Ghidul efectelor aditivilor alimentari uzuali. În afara prezentării inedite şi incitante, lucrarea de faţă vă aduce un plus major de informaţie şi atrage atenţia asupra mult mediatizatelor produse de tip fast-food şi a omniprezentelor băuturi carbogazoase, asupra alimentelor procesate industrial (care sunt lipsite de valoare nutritivă şi conţin cumplitele ingrediente modificate genetic şi aditivii chimici), asupra efectelor dăunătoare ale iradierii hranei şi ale cuptorului cu microunde, asupra pericolelor fluorurării, asupra introducerii cu rea intenţie a mercurului în amalgamul dentar şi în vaccinuri, precum şi asupra contaminării alimentare cu clor şi cu alte impurităţi.
Pentru a nu cădea într-o abordare pesimistă şi monotonă, am urmărit să îmbinăm informarea documentată cu genul de umor posibil în această situaţie destul de critică: hazul de necaz. Sperăm să vă amuze caricaturile inserate, pe care le-am vrut cât mai sugestive, precum şi comentariile noastre, care întorc pe dos sloganurile comerciale adesea ridicole ale producătorilor. Expunem succint conţinutul pe capitole al cărţii.
- Capitolul 1 - prezintă categoriile de aditivi din produsele alimentare, precum şi pe cele din produsele cosmetice. Prezentarea generală a aditivilor din produsele alimentare este urmată de grafice analitice, pentru evidenţierea unor aspecte statistice semnificative. În finalul fiecărei descrieri este prezentat tabelul corespunzător categoriei de aditivi: coloranţi, conservanţi, antioxidanţi etc.
- Capitolul 2 - conţine informaţii despre pseudo-alimentele de tip fast-food, evidenţiind o întreagă reţea de interese ascunse, politico-financiare, care grevează industria alimentară. Vă oferim date edificatoare despre efectele dezechilibrante ale alimentaţiei „junk-food“, în mod justificat considerate drept „mâncare din lada de gunoi“.
- Capitolul 3 - expune problema băuturilor carbo-gazoase, atât de intens popularizate şi comercializate astăzi. Vă prezentăm efectele aditivilor incredibil de toxici din aceste produse, de prezenţa cărora foarte puţini consumatori au curiozitatea să se informeze înainte de a îngurgita lichidele otrăvite.
- Capitolul 4 - prezintă pe scurt principalele categorii de produse procesate industrial, precum şi informaţii despre ingredientele adăugate şi despre adevăratele modalităţi de fabricare, pe care firmele producătoare le ascund cu bună ştiinţă.
- Capitolul 5 - vă dezvăluie una dintre cele mai simple modalităţi de informare în legătură cu conţinutul în aditivi al produselor de larg consum. Este vorba despre citirea atentă şi avizată a etichetelor. Vă oferim analiza a 20 de etichete, pentru ca apoi să vă puteţi orienta singuri.
- Capitolul 6 - demască procedeul industrial al iradierii alimentelor şi perversitatea cu care administraţiile trec sub tăcere, în mod intenţionat, folosirea reziduurilor radioactive pentru aşa-zisa conservare şi igienizare a produselor. De asemeni, oferă informaţii despre cuptoarele cu microunde, care ascund o tehnologie cu efect mortal pentru utilizatorii ei.
- Capitolul 7 - expune criminala folosire în SUA a fluorului pentru docilizarea şi îndobitocirea populaţiei. În mod incredibil, în mai multe ţări (SUA, Australia, Canada, Noua Zeelandă, Irlanda), apa este fluorurată, aceasta însemnând practic otrăvirea conştientă a populaţiei, sub pretextul profilaxiei cariilor dentare. O formă de fluorurare există cu certitudine şi în România, cel puţin prin mult-lăudata pastă de dinţi cu adaos de fluor.
- Capitolul 8 - demască înşelătoria din domeniul vaccinurilor, care aduc profituri imense industriilor şi medicinei, dar care au efecte cumplite asupra populaţiei: apariţia autismului, scăderea imunităţii etc.
- Capitolul 9 - prezintă „binefacerile“ pe care le avem de pe urma folosirii vaselor şi ambalajelor pe bază de aluminiu: maladiile Alzheimer şi Parkinson, ştergerea informaţiei genetice etc. Tot aici, am inclus informaţii despre contaminarea cu alte metale (plumb, cadmiu) şi cu clor.
De asemeni, oferim un index alfabetic al tuturor aditivilor prezentaţi în tabele, însoţit de un simbol specific, care vă va permite o mai uşoară identificare a gradului lor de nocivitate.
Pentru a veni în întâmpinarea celor care înţeleg pericolul unei alimentaţii nesănătoase - oricât de comodă şi de atractivă ar fi ea - şi doresc să revină la o alimentaţie binefăcătoare, am dedicat o secţiune specială prezentării unor remedii perfect naturale, capabile să contracareze efectele nocive ale aditivilor sintetici în cazul diverselor tipuri de intoxicaţii, devenite din ce în ce mai frecvente în rândul oamenilor. Tratamentul pe care noi îl propunem se bazează pe plante selectate în principal pentru acţiunea lor imunostimulantă, antitoxică şi depurativă; ele se administrează sub formă de pulberi măcinate fin, de macerate sau de tincturi, la intervale de timp regulate (la 4 sau 6 ore). În plus, prezentarea fiecărei plante conţine ilustraţii şi o descriere fitoterapeutică.Se află în curs de apariţie şi o altă lucrare, ce va cuprinde noi informaţii incendiare în legătură cu organismele modificate genetic şi cu medicamentele de sinteză, informaţii care vor veni în completarea celor de faţă.
În încheiere, îndrăznim să sperăm că în curând locuitorii acestei planete vor avea parte de o hrană naturală, sănătoasă, fără a fi obligaţi să consume produse modificate genetic şi aditivi care să le distrugă bunăstarea şi sănătatea trupească şi fără a fi nevoiţi să bea apă fluorurată împotriva voinţei lor. Sperăm aşadar că toată lumea va avea la dispoziţie, din belşug, hrană naturală şi sănătoasă."
Autorul
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu