Yoghinii si regimul comunist - II

Extrase din cartea "Reprimarea miscarii Yoga in anii '80" de Gabriel Andreescu

Cititi si fragmente din marturiile Gabrielei si Mihaelei Ambarus (Yoghinii si regimul comunist - I)

********************

Fragmente din mărturia Angelei Maria Mayer
Într-o zi eram împreuna la un cinema. S-a facut o razie. Unul din cei care peste câtva timp avea sa ma ancheteze, Paunescu, era acolo. Când am fost în ancheta la Militia Capitalei m-a întrebat daca îl mai tin minte de atunci, de la acel filtru. îl tineam minte. Fiecare persoana care iesea de la film a fost legitimata. Cred ca voiau sa vada cine sunt oamenii de lânga Grieg, sa-i stie pe toti practicantii de yoga cu date precise.

Din '88 am fost într-o continua urmarire. Securistii parcau masina în fata blocului. Urmarirea era pe fata, lucrau la intimidare. Rodica Harabagiu, în prezent instructor în Olanda, îmi povestea ca a fost urmarita de un agent care nu facea nici un efort sa fie discret. Ea intra în bloc, intra si acela iesea ea, acela iar aparea. Nu ne întâlneam niciodata mai mult de patru-cinci persoane, ca sa nu parem suspecti. Cred ca eram cam 30 de oameni care faceam yoga în perioada aceea. Si la mare am fost, ne duceam toti la plaja, dar lasam distanta între noi. Grieg se aseza cu prosopul într-un loc si trecea pe la ceilalti, vorbea putin cu fiecare. Se discuta si prin semne, priviri, era ca un fel de circuit, ca o stafeta pe care o dadeam de la unii la altii.

Spre sfârsitul anilor '80 era clar ca ceva se pregateste în jurul nostru, începusera miscarile în restul Europei de Est. Prin martie '89, Grieg a spus: "Aveti mare grija, oricând se poate declansa ceva...". Eu terminasem facultatea în 1988. Dupa absolvire am fost un an în Pitesti. Stagiatura mea ca medic s-a terminat fulgerator la 20 iulie 1989. Pâna atunci eram câteva zile la Pitesti, câteva zile cu Grieg, în Bucuresti. Simteam ca e un minim pe care mi-l ofer sa am libertatea constiintei mele, sa fiu cu el cât pot de mult.

Pe 20 iulie trebuia sa merg cu Grieg la Teatrul de Comedie. M-am asezat sa-l astept. Nu stiam ca fusese ridicat, pe la orele 11-12, de la surorici de acasa. Aveam întâlnire în jur de 16:00. La 17:00 începea spectacolul. Eram în fata teatrului. M-am asezat pe marginea fântânii arteziene, iar o doamna în vârsta a luat loc alaturi si a intrat în vorba cu mine. "Stii ca azi e Sfântul Ilie? E cu trasnete, tunete, transformari bruste, cu lucruri neasteptate, cam dure." Am început sa discut cu ea. Era simpatica. La un moment dat au aparut doi barbati îmbracati în negru. Au spus "Veniti cu noi". M-au luat pe mine, dar au luat-o si pe doamna aceea. "N-o cunosc!", tipa femeia, speriata. Securistii, militienii, ce-or fi fost, trageau de ea. Le-am spus ca într-adevar nu ma cunoaste, s-o lase pe ea. Au lasat-o. În momentul acela am avut deodata o senzatie de liniste absoluta, un sentiment de protectie foarte puternica. Am plecat la Militia Capitalei. Paunescu, agentul de care vorbeam, a fost unul dintre cei doi barbati care m-au ridicat. La Militie mi-au retinut actele. Am întrebat de ce, dar n-au raspuns. "Eeeeei, stii tu!" Nu voiau sa spuna de ce m-au retinut, se purtau de parca n-as fi existat, sunt doar un obiect pe care îl muta de colo colo. De la Militia Capitalei am plecat spre ai mei, însotita de patru barbati. Mama era acasa, s-a speriat când m-a vazut asa. Au facut perchezitie peste tot si au gasit în final trei carti xerox. Aveam mai multe, Grieg avea sute, dar ascunse în beciuri. Toate cartile aveau copii xerox, pe care le legasem manual, aveau fise pe care le scrisesem cu mâna noastra, erau camere întregi, Grieg are o pasiune pentru carti, le iubeste. Când faceam în perioada aceea rost de o carte în original era sarbatoare. La mine acasa au gasit copia xerox a Pescarusului Johnatan Livingstone un xerox din Practica meditatiei, de Shivananda, înca o carte de spiritualitate si doua casete cu muzica de meditatie primite din Grecia. Au facut proces-verbal, le-au ridicat si chiar au semnat. A venit si tata între timp, "Unde o duceti? a întrebat. Unul dintre ei era mai uman un pic, el a spus ca mergem la Militia Capitalei. "Si o asteptam în noaptea asta?" "Nu!" în momentul când s-a trezit ca fata lui intra într-o asemenea conjunctura, va dati seama ce-a fost în sufletul lui! Asta m-a durut foarte mult, faptul ca parintii au avut probleme. Am ajuns la Militia Capitalei pe la 10 seara. Am stat înca o ora si ceva cu omul asta care era mai normal. El m-a întrebat daca îl cunosc pe Grieg. În contextul în care eram mi s-a parut absurd sa spun ca nu-l cunosc, desi conventia în grup era sa spunem ca nu-l cunoastem. Am fost lasata singura. La un moment dat am deschis Codul penal - se afla pe masa - tocmai la articolele despre sexualitate. A fost o sincronicitate. Nu stiam înca ce vor face, ce acuzatii au la adresa mea. Cât a lipsit militianul (securistul? anchetatorul?) am apucat sa citesc acele articole. Când s-a întors tipul, m-a anuntat: "Am o veste trista despre tine. Au gasit pozele în beciuri". Le-a pus pe masa si mi le-a aratat ca si cum era cea mai grava chestie care se poate spune despre un om. Gasisera niste fotografii personale, la Grieg acasa. Erau ale noastre, facute în intimitate. Aveau o anumita tenta senzuala. Acestea erau fotografiile pe care le gasisera, mi le-au aratat si pe baza acestor fotografii m-au acuzat si nu m-au scos din "târfa" o noapte întreaga.

M-au dus la Moravuri. Au început duritatile. Toata noaptea aceea a fost un cosmar. Ma apasau puternic pe ficat, cu bastonul, asta nu lasa urme, dar simti ca lesini de durere. Atunci mi-am pierdut cunostiinta, am avut o stare de lesin, am cazut. M-au amenintat ca ma duc în "beciuri" si m-au dus o data la parter. De fapt, am schimbat tot timpul camera de interogatoriu. Sub mine erau chiar beciurile, am auzit horcaielile cuiva pe care îl bateau rau de tot. Mi s-a facut groaza auzind atâta suferinta umana. "Acolo o sa ajungi", ma amenintau, si atunci am auzit cu urechile mele cum sunt oamenii chinuiti. Au fost foarte violenti cu yoghinii pe care i-au luat atunci. Eram într-o camera de interogatoriu si vis-â-vis erau suroricile. Le-am recunoscut vocile, "îl cunosti pe cutare?" "Nu", raspundeau ele. Apoi m-au dus la etajul 6, unde era Grieg. Un tip care avea mâna dubla cât a mea, 1,90 m si 150 kg, îl batea pe Grieg. Batausul a venit de mai multe ori. Numai când intra pe usa paralizai. Lovea în stomac, în fata, cu picioarele, "Nenorocitule", spunea, si continua cu tot felul de înjuraturi grele. Grieg a spus initial ca nu ma cunoaste, ca sa ma protejeze. Ei m-au dus sa vad cum îl bat, ca sa ma intimideze, sa ma faca sa scriu ce vor. Am întrebat ce ilegalitati am facut, acelea erau câteva fotografii personale. "Stii tu ce!"

Principiul asta era, îl bati pe om, îl torturezi, ca sa scoti de la el ceva. Trebuia sa stau în picioare non-stop, doar daca scriam aveam voie sa stau pe scaun. Dupa niste ore am început sa scriu din ce în ce mai multe, fara sa spun nimic. Ca am fost la cinema si am vazut nu stiu ce film, dadeam detalii care nu însemnau nimic. "Scrie tot, ziceau ei, ce ai facut în ultimul timp". Când au început sa citeasca paginile acelea de vorbe goale, s-au suparat ca îmi bat joc de ei si iar m-au lovit. Ca sa-mi revina memoria...

Timp de doua zile jumatate am fost în ancheta non-stop, prima zi n-am avut voie sa stau jos deloc, iar de mâncare am primit doar un iaurt cu chifla. La fiecare ora, o ora jumatate, când începea sa te cunoasca anchetatorul, trebuia sa plece si venea altul. Probabil ca sa evite posibilitatea ca anchetatorilor sa li se faca mila si sa nu mai fie atât de duri. La un moment dat, chiar l-am întrebat pe unul dintre ei : "Cum puteti sa va duceti acasa sa va sarutati copilul, sa va îmbratisati nevasta când aici ma bateti pe mine?" Din momentul acela, cât a fost el în camera de interogatoriu cu mine, nu m-a mai lovit. Multi ma întrebau: "Tu esti medic, om de de calitate, cum ai fost tu prostita de o persoana fara studii?" Voiau sa declar ca are copii xerox si materiale subversive, materiale împotriva regimului, ca are filme. Sa spun unde tine el toate cartile. Nu am declarat nimic. Oricum, nu stiau decât trei persoane unde sunt beciurile în care îsi tine el cartile. Grieg nu spusese prea multora tocmai ca sa ne protejeze.

Am fost acuzati ca activitatea noastra era împotriva regimului, ca distrugem filosofia marxist-leninista. La un moment dat am avut jumatate de zi o discutie cu unul negricios, seful anchetei. El a spus ca îl cheama Grigorescu. Voia ca eu sa declar ca Nicusor Catrina i-ar fi dat lui Grieg un calup de doua-trei casete. Nu m-a batut rau, dupa noaptea în care m-au anchetat la Moravuri. Doar ma palmuiau. Puneau mereu întrebari, daca am avut "relatii în trei". Au încercat sa-i fabrice "dovezi" si pentru asta. Dar nu au insistat cel mai mult pe ideea cu sexualitatea. Cel mai mult mi s-a parut ca au insistat sa spun lucruri care sa demonstreze ca tot ce are Grieg, cartile, xeroxurile, discutiile noastre, toate sunt împotriva regimului. Ca de fapt el vrea sa-l detroneze pe Ceausescu. Nu sexualitatea, ci faptul ca xeroxurile gasite, cartile, sunt împotriva comunismului. Filme si carti, ca vrem sa-l detronam pe Ceausescu.

Între timp, tata rugase un sef din Securitate, un fost pacient caruia îi salvase viata, sa afle ce este cu mine si sa ma ajute cumva. Securistul i-a spus ca vreau sa distrug comunismul si ca ma ocup cu drogurile si prostitutia. Tata nu mai stia nimic de mine de când fusesem ridicata de acasa, dupa perchezitie. A dat telefoane, a întrebat de mine la Militia Capitalei. A doua zi de dimineata, cred ca era vineri, tata a venit cu fratele meu, cu procesul-verbal semnat de civilii care facusera perchezitie la noi acasa. A întrebat la poarta la Militia Capitalei unde sunt acele persoane, dupa numele din procesul-verbal. I s-a spus ca acele persoane nu exista. Nu exista nici un lucrator cu numele acelea în Militia Capitalei. Dupa aceea am aflat ca de fapt nu semnasera cu numele lor reale. Trei zile, pâna am aparut acasa, parintii mei n-au stiut daca mai sunt vie. La Militia Capitalei li se spusese ca nici o persoana cu numele meu nu intrase acolo, nici în ziua când m-au luat de acasa, nici în urmatoarele.

Securistul facultatii a aparut si el în timpul acelor zile si m-a interogat. Ancheta era la 4 dimineata, în a doua noapte. A început sa-mi povesteasca..., stia tot despre profesorii mei, care e amanta nu stiu cui etc. Voia sa înteleg ca stie tot si despre mine. Eu nu-l cunosteam. Am început sa dialoghez cu el, s-a mai umanizat. Mi-a zis: "Colegul meu vine la 6.00, e 5.15, întinde-te pe masa si odihneste-te putin". Atunci mi-am dat seama ca aveam spatele plin de vânatai, ma durea tot corpul de la bataie, n-am putut sa stau decât pe o parte. Pe Brândusa, o colega de-a noastra, au chinuit-o asa de tare, ca a avut nevoie de tratament nu stiu cât timp dupa povestea asta. Toti cei ce au fost luati atunci au suportat batai si presiuni psihice foarte puternice. într-una din zile m-au pus fata în fata cu Nicusor Catrina, sa vada daca ne cunoastem. El spunea ca nu, eu apucasem sa spun ca da. Au sarit pe el rau de tot, l-au lovit cu pumnii în fata. Pe el l-au dus toata luna august la bataie, în sediul Rahova al Securitatii.