Postul negru, secretul vieţii lungi şi al creierului sănătos
Cercetătorii de la National Institute of Ageing din Baltimore, SUA, au descoperit că persoanele care ţin post negru o zi sau două zile pe săptămână trăiesc mai mult şi sunt protejate de afecţiuni ale creierului precum Alzheimer şi Parkinson.
Experimentele efectuate pe şoareci şi pe şobolani au arătat că reducerea masivă a numărului de calorii consumate a dus la prelungirea vieţii acestora, însă acest experiment nu poate fi reprodus pe oameni.
Acum, cercetătorii de la National Institute of Aging din SUA au descoperit că persoanele care nu consumă niciun fel de aliment timp de o zi sau două beneficiază de un efect de protejare a creierului de afecţiunile degenerative.
Profesorul Mark Mattson, conducătorul laboratorului de neuroştiinţe al institutului, a declarat: "Reducerea numărului de calorii poate proteja creierul, însă efectul nu poate fi obţinut prin reducerea cantităţii de mâncare consumate. Cea mai bună variantă este adoptarea unor perioade de post total, în care nu se consumă nimic, alternate cu perioade în care se poate consuma orice".
Cercetătorii au descoperit că atunci când cantitatea de calorii consumate este redusă drastic se observă creşterea cantităţii de substanţe chimice din creier ce au rolul de mesager celular. Aceste substanţe au un rol important în stimularea creşterii neuronilor din creier, proces ce contracarează efectul afecţiunilor precum Alzheimer sau Parkinson.
"Celulele creierului sunt supuse unui stres ce produce un efect similar celuia pe care exerciţiul fizic îl are asupra celulelor din muşchi. Aşadar, efectul este unul pozitiv", a explicat Mattson.
Descoperirea a fost prezentată în cadrul unei conferinţei anuale a American Association for the Advancement of Science , ce a avut loc în Vancouver.
Sursa:
The Guardian, Traducere: Descopera
Cititi si:
Virtuţi extraordinare ale postului negru
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu