"Sunt epoci în care nu poti inainta decat mergand contra curentului" - Mircea Eliade
Home » » Interviu cu Mihai Coman despre dezastrul şi falimentul presei româneşti

Interviu cu Mihai Coman despre dezastrul şi falimentul presei româneşti

Mihai Coman, decan la Jurnalism: “Nu avem repere în presa românească. Nu a mai rămas nimic.”

În 1990, profesorul universitar Mihai Coman a pus bazele primei școli de jurnalism adevărat, nu jurnalism tip „Ștefan Gheorghiu“, cum se făcuse în comunism. Din păcate, acum nu mai este foarte sigur că acel proiect i-a reușit pe termen lung.
 
Reporter: Domnule profesor, ați înființat prima facultate de jurnalism în democrație, după Revoluție. Sunteți un fel de „părinte“ al jurnaliștilor.
Mihai Coman: Din nefericire, nu. A fost un vis donquijotesc ce părea realizabil în momentul acela. Asta a fost speranța atunci, că dacă creezi o școală bună, după expertiza și modelul facultăților occidentale, vom avea o presă de calitate. Și s-a simțit, la începutul anilor ’90, forța absolvenților noștri, jurnaliști de teren sau creatori de instituții media.
Rep.: Care credeți că a fost cel mai nefast lucru pentru o presă de calitate: criza financiară, sau criza morală din societatea românească?
M.C.: Cred că unul dintre cele mai rele lucruri a fost faptul că redacțiile au început să-și selecteze și să-și instruiască singure oamenii, să-i modeleze după interesele și ideologia lor. Iar politizarea activă a presei din ultimii cinci ani, care a transformat presa în jurnalism militant, nu departe de ce am trăit înainte de ’89, a creat această categorie de jurnaliști supuși partidelor.
Rep.: Fac acum partidele școală de presă?
M.C.: Da, este un fenomen. Jurnaliștii supuși sunt folosiți un an, doi și apoi sunt aruncați. E o ventilație mare a jurnaliștilor militanți, se face o selecție a lor de tip feudal, noi și vasalii noștri jurnaliști. Al doilea fenomen a fost că marile instituții de presă au crezut că fac ele școlițe de presă în jurul unor ziariști-vedetă. Rezultatul: mă uit la știri și mă îngrozesc când văd ce „jurnaliști“ au ieșit din aceste școli mici din interiorul marilor trusturi, jurnaliști care nu pot să rostească o frază fără un dezacord, care nu pot să facă o prezentare coerentă a unui eveniment. Acești pseudo-jurnaliști sunt clone ale unor ziariști de succes, care au trăit un moment de megalomanie și au crezut că a „preda“ imitația e totuna cu a instrui viitori oameni de presă. În momentul de față se face prea puțin jurnalism în România și mult divertisment jurnalistic. Circăriile, subiectele mondene coborâte la nivelul abjectului nu sunt jurnalism.

„Presa scrisă părea îngropată și cu prohodul făcut, internetul a reînviat-o, nu a ucis-o“
Rep.: Cum s-ar putea reveni la normal, să apară jurnaliști sadea?
M.C.: Care ar fi modalitatea de a opri topirea calotei glaciare? E un sistem care a pornit și e greu de oprit. Sunt două teorii cu privire la o schimbare în astfel de situații: ori o criză majoră și ne dă Dumnezeu înapoi mintea, lucru pe care nu-l văd posibil, fie o trezire treptată a instanțelor implicate în joc: patronate, jurnaliști, asociații profesionale, mediul universitar. Să-și dea fiecare seama că ne tăiem singuri craca de sub picioare și să vrem toți să ne întoarcem la valorile de bază ale profesiei.
Rep.: Să fie și din cauza internetului? Acum nu se mai face presă, se fac bloguri, toți pot scrie ce vor în acest spațiu public al netului.
M.C.: Știi ce se întâmplă, de la Platon încoace se tot aude această temă apocaliptică, de câte ori apare o nouă media. Internetul este de fapt o revenire a presei scrise, sub altă formă. În principal se face presă scrisă pe internet, chiar dacă există și televiziune și radio. Presa scrisă părea îngropată și cu prohodul făcut, internetul a reînviat-o, nu a ucis-o. Sigur, internetul oferă o asemenea libertate de căutare a informațiilor și de exprimare a opiniilor din partea cititorilor, încât e de preferat presei scrise tipărite.
Rep.: Dar au dat faliment ziare din cauza internetului.
M.C.: De vreo douăzeci de ani, în diverse asociații de snobi care cred că le știu ei pe toate se înfierează trustizarea presei. Dar nu observă nimeni că au pierit titluri care nu au fost trustizate, pentru că într-un trust, atunci când un segment are probleme, e susținut de celelalte segmente care merg. În Occident au fost ajutate ziare de către trusturile de presă din care făceau parte, fiindcă e o chestiune de prestigiu și de legitimitate să ai presă scrisă. Nu internetul este problema, eu cred că problema a fost alta. Știi care e calul troian din curtea presei? Presa tipărită gratuită. Asta a distrus presa tipărită plătită. A creat reflexul oamenilor că pot lua un ziar fără să plătească. De ce să dau un ban pe ăsta dacă îl pot avea gratuit pe celălalt?

„Nu mai avem repere în presa românească. Nu a mai rămas nimic“
Rep.: Dar ce ne facem când un trust de presă lucrează exclusiv pentru interesele patronului, când patronul își rezolvă micile lui probleme…
M.C.: …ba chiar marile probleme…
Rep.: …da, marile probleme prin intermediul trustului aservit?
M.C.: Ce crezi, că Murdoch sau alți mari patroni nu aveau propriile interese? Dar exista o reacție defensivă din partea breslei, a asociațiilor profesionale. Exista respect pentru profesie și patronul risca să apară în fața opiniei publice cu imaginea șifonată rău dacă încălca principiile unei prese corecte. Or, la noi, reacțiile au fost inexistente; sau mai rău: au fost făcute publice, acum trei ani, discuțiile dintre un patron și un guru al presei, în care acesta din urmă spunea „Da, șefu’, așa vom face“.

Rep.: Știu prea bine… Deci până la urmă cel mai rău lucru este că nu avem o asociație puternică a jurnaliștilor din România?
M.C.: Da, nu avem sindicat pentru apărarea intereselor financiare ale jurnaliștilor, nici asociație pentru apărarea intereselor morale ale breslei. Aici poate este cheia problemei. E ca în fabula cu toporul și pădurea. Copacul nu ar putea fi tăiat dacă toporul nu ar avea coada făcută din lemn.
Rep.: Dintre jurnaliștii cu ștaif din anii ’90, care a mai rămas reper în ziua de azi, din punctul dumneavoastră de vedere?
M.C.: Nici unul. Toți s-au compromis. Prestigiul lor s-a erodat. Nu mai avem repere în presa românească. Nu a mai rămas nimic. Fie au început să facă jurnalism de divertisment, clovnerii mondene sau jurnalism-de-opinie-militantă, fie s-au compromis moral între timp. Oricum, să faci jurnalism-clovnerie mi se pare blasfemia supremă adusă meseriei de jurnalist. Mai există un grup restrâns de jurnaliști care mai fac jurnalism de investigații, materiale tip documentar serioase, lucruri care se pot chema jurnalism, dar, din păcate, nu se văd din cauza mucegaiului care a cucerit presa românească.
Interviu de Alexandru Căutiș-Kamikaze

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu