"Sunt epoci în care nu poti inainta decat mergand contra curentului" - Mircea Eliade
Home » » Care este preţul aurului de la Roşia Montană?

Care este preţul aurului de la Roşia Montană?


"Preţul aurului" este un film documentar realizat în anul 2004 despre românii din Roşia Montană, dezrădăcinaţi, dezbinaţi şi sfâşiaţi de hienele de la RMGC, firma a cărui principal acţionar este corporaţia Gabriel Resources. Gabriel Resources a fost fondată în 1997, compania fiind construită cu ajutorul omului de afaceri de origine română Frank Timiş, care s-a retras în 2003 pentru a se ocupa de alte afaceri.

Iată cine sunt cei mai importanţi acţionari ai firmei Gabriel Resources, conform raportului companiei din data de 14 mai 2010:
1. Paulson & Co Inc (New York, NY) 18,00%
2. Electrum Strategic Holdings (New York, NY) 18,00%
3. Newmont Canada Limited 14,72% (o filială deţinută în totalitate de societatea minieră Newmont, SUA).
4. În plus, compania a anunţat printr-un comunicat de presă din 18 decembrie 2009 că a finalizat un plasament privat de 67,5 milioane de dolari, prin vânzarea a 30 de milioane de acţiuni (aproape 9% din acţiunile aflate în circulaţie) către BSG Capital Markets, o entitate aparţinând grupului Barry Steinmetz. Grupul Barry Steinmetz operează în domeniul diamantelor şi mineritului şi are sediul la Geneva. Beny Steinmetz controlează a doua avere din Israel, estimată de Forbes la 6 miliarde de dolari.

Aproape 60% din acţiunile acestei companii “canadiene” sunt deţinute de companii străine şi de fonduri speculative. Gabriel Resources este de fapt o companie deţinută de speculatori americani şi de alte interese străine, deghizată sub o identitate canadiană, pentru o mai mare credibilitate.


ISTORIC

Istoria localitatilor Rosia Montana si Corna este strâns legata de istoria exploatarii zacamintelor aurifere (spalarea nisipurilor aluvionare si extractia minereului aurifer). Primele atestari ale acestei activitati sunt atribuite purtatorilor culturii Decea Muresului (2800 – 2500 î.Chr.).

În epoca bronzului se dezvolta arta prelucrarii aurului, într-un stil de factura locala, atestata prin descoperirile de pe teritoriul satelor apartinatoare comunei Rosia Montana.

Cucerirea Daciei de catre romani a însemnat o etapa noua, de cristalizare a nucleului de locuire în zona Rosiei Montana. Aceasta etapa este documentata de exploatarea romana de la Cetate, cât si de fragmentele de altare si monumente funerare descoperite la nord de localitate.

Din perioada romana dateaza si prima atestare a localitatii, care apare sub numele de Alburnus Maior pe tablita cerata din 6 februarie 131 d.Chr., descoperita împreuna cu alte 25 de tablite cerate si obiecte de inventar minier în galeria Sfântul Ladislau din mina Sfântul Simion din Ohaba. Alburnus Maior este pomenit aici ca un pagus, format din cartiere locuite de semintii de iliri adusi din sudul Dalmatiei: pirustae, baridusta, sardeates.


În perioada romana organizarea exploatarii aurifere cadea în sarcina unui procurator aurariarum, libert pe timpul lui Traian si facând parte din ordinul cavalerilor începând cu Hadrian. Rosia Montana (Alburnus Maior) era subordonata administrativ Procuratorului general din Ampelum (Zlatna).

Importanta mineritului aurifer este subliniata de descoperirea a trei contracte de vânzare-cumparare de sclavi (Corpus Inscriptiones Latinarum, III, Tab. Cer.VI, VII, 25) si de un bogat inventar de unelte si ustensile folosite în galeriile de exploatare miniera (opaite – lucernae, butuc de roata hidraulica, daltite, sfredele etc.).

Dupa retragerea aparatului administrativ si militar roman, izvoarele arheologice confirma continuitatea locuirii în zona; mineritul se practica doar ocazional, numai pentru nevoile proprii ale membrilor obstilor satesti.

Abia dupa supunerea cnezatelor si voievodatelor românesti de catre regalitatea maghiara, exploatarea aurului în zona capata noi valente, datorita colonizarii minerilor germani (hospites), pe care îi gasim mentionati în 1238, la Cricau si Ighiu, colonisti ce obtin dreptul de a exploata aurul de la ,,Chernech”, asimilat cu masivul Cârnic din sud-estul Rosiei Montane (V.Wollman, B. Roman, A.Sântimbreanu, Aurarii din Muntii Apuseni). În 1271 regele Stefan doneaza episcopiei Alba Iulia ,, cu stirea si învoirea voievodului local, pamântul Abrudului si al Zlatnei cu mai multe comune …” (Paul Binter, Abrudul medieval).

În Evul Mediu, localitatea a purtat denumirea Rosia Montana cu diferite variante: Valea Rosie, Verespatak, Rosia de Munte, dar nu mai apare în documente ca localitate de sine statatoare, fiind inclusa pâna în 1860 în orasul Abrud. Pentru mai buna exploatare, regii maghiari au încercat anumite reglementari juridice, care au contribuit la dezvoltarea mineritului aurifer.

Astfel de masuri a luat si regele Carol Robert în anii 1327 – 1328. Potrivit sistemului de pâna atunci, din toate metalele pretioase exploatate regele lua a 1/8 parte din aur si 1/10 din argint (urbura); daca se descoperea vreo mina pe proprietati particulare, regele lua în stapânire pamântul respectiv, acordând proprietarului alte mosii în schimb. Din aceasta cauza feudalii nu erau interesati în cautarea si exploatarea minelor. Potrivit masurilor regale, terenurile pe care se descopereau metale pretioase ramâneau ale proprietarilor, carora li se acorda 1/3 din urbura, regele luând 2/3 (Documente privind istoria României , C, veac XVI, vol.II – III). Rezultatul a fost ca stapânii de mosii s-au întrecut în cautarea si exploatarea bogatiilor subsolului iar mineritul a luat, în aceste conditii, o dezvoltare deosebita.

În anul 1347, alaturi de alte exploatari, este mentionata mina “Chernech” .

La începutul sec. XVI minele din zona apartineau si unor patricieni locali; într-un act de litigiu privind dreptul de spalare a nisipurilor din Valea Rosie apare radacina numelui localitatii – Rubeo Flumine, Rothseifen, Rotbach, Verespatak. O marturie din 1579 precizeaza ca unii oraseni din Abrud (vaduva lui Toma Farcas, Matia Varga din Cricau, diacul Matia Kosa) aveau atât steampuri, cât si spalatorii de prundis pe Valea Cornei si Valea Rosiei (Valle Verespatak). În 1592 apare prima atestare documentara cu denumirea actuala a localitatii, ea facând parte integranta din Abrud.

În anul 1642 se pomeneste ,,asa zisa Cetate, celebra mina de aur de la Rosia Montana”, care este pe jumatate cumparata de Ladislau More de la Stefan Fodor, împreuna cu fânetele si steampurile ce-i apartin. Revigorarea exploatarii miniere se datoreaza si unor masuri de redresare din perioada domniei lui Gabriel Bethlen. Dieta din 1618 introducea o serie de înlesniri: scutirea pe timp de un an de urbura, scutirea de slujba ostaseasca, ajutoare pentru minerii invalizi, libertate de circulatie. Drept urmare, daca în 1676 în Rosia Montana functionau 77 de steampuri, în 1757 erau 119, iar în 1772 acestea erau în numar de 226 (A.Sântimbreanu, Muzeul Mineritului din Rosia Montana).

De altfel sec.XVIII, ca si trecerea Transilvaniei sub administratia austriaca, este caracterizat printr-o serie de masuri luate de puterea politica pentru stimularea mineritului, diversificarea tipurilor de minereuri extrase (plumb, zinc, cupru ), amenajarea lacurilor (taurilor) de acumulare si înfiintarea unor noi mine ale asociatiilor miniere cu munca salariata, fiind astfel cointeresat capitalul particular. La Rosia Montana, primele lucrari miniere executate de particulari au început în anul 1746, când s-au sapat galeriile Sfânta Treime (Verchesul de Jos – Râzna ) si au fost continuate cu saparea galeriei Sfânta Cruce de Orlea, începuta în 1783 (V.Wollman, B. Roman, A.Sântimbreanu, Aurarii din Muntii Apuseni).

Tot acum au fost colonizati în zona specialisti din Austria si Ungaria superioara, care vor influenta compozitia etnica si aspectul asezarii prin colportarea unor modele culturale occidentale (tipuri de locuinta central – europene, elemente decorative baroce, vestimentatie “nemteasca”, mobilier de factura urbana, feronerie, portelanuri si sticlarie vieneza).


În 1733 conscriptia Klein aminteste de localitatea ROSIJE, iar în 1760-1762, conform conscriptiei Bucov, comuna purta numele de Verespatak; în anul 1744, la cererea lui Inochentie Micu Klein, cercetându-se bunurile bisericesti din Abrud si Rosia, s-a constatat ca bisericile detineau si ele steampuri provenite din danii, ca acelea ale bisericii din Rosia daruite de Jurca Dumitru si Lupea Achim (Ioana Cristache Panait, Arhitectura de lemn din Transilvania).

La 1773 împarateasa Maria Tereza aproba statutul mineritului din Abrud; imaginea împaratesei este înca vie în memoria comunitatii din Rosia Montana si din Corna, retinând actul de danie catre biserica catolica din Rosia Montana (icoana Fecioarei Maria, împodobita cu un sirag de perle negre, aflata si astazi între odoarele bisericii), precum si activitatile de modernizare ale Taului Mare.

Totusi, înca din anii 1781-1782, rosienii au depus o multime de plângeri la judecatorie prin care protestau fata de obligativitatea lucrului ,, cu palma si carul” la amenajarea taurilor de acumulare (V.Wollman , B. Roman, A.Sântimbreanu, Aurarii din Muntii Apuseni). Cu acest prilej gasim consemnate o serie de nume ale petitionarilor. La vremea rascoalei lui Horea, Closca si Crisan rosienii se implica direct, arzând casele ungurilor, biserica catolica si incendiind unele guri de mina (David Prodan, Rascoala lui Horea). Rosienii participa la Revolutia de la 1848 -1849, fiind înrolati în armata lui Iancu, unde apar condusi de eroii locali – George Gritta si preotul Simion Balint, devenit prefectul Legiunii Aries, al carui monument funerar se afla conservat în cimitirul bisericii Pogorârea Sfântului Duh din Rosia Montana.

În anul 1850 întâlnim titulatura în limba româna a localitatii Rosia si Corna, ortografiat Korna (Fondurile arhivare ale Statisticii Transilvaniei din 1830-1850). Începând cu anul 1857 începe actiunea de separare administrativa de Abrud, devenita oficiala în anul 1860. Dupa 1854 localitatea Rosia Montana va avea denumirea dubla, maghiara si româneasca, Verespatak-Rosia, iar dupa Marea Unire se va numi Rosia de Munte (Buletinul Guberniului Provinciale pentru Marele Principat Transilvania). Satul Corna este mentionat în acelasi an (Buletinul Guberniului…) ,cu denumirea româneasca maghiarizata (Karna- Corna), iar în anul 1913 îl regasim în documente sub denumirea de Szarvaspatak.

Rosienii au fost prezenti la Marea Adunare Nationala de la Alba Iulia prin intermediul a sase împuterniciti cu creditionalele (preot Nicolae Cosma, Aron Diuta, preot Pompiliu Piso, dr.Simion Henzel, Alexandru Vasinca, Alexandru Bucuresteanu, Aron Griuta), (Ruxandra Manta, Delegatia Rosiei Montane la Marea Unire, în Tara Motilor. Studii ,articole si comunicari).

Importanta localitatii Rosia Montana în peisajul economic si politic al timpului este subliniata de implicarea locuitorilor ei în marile evenimente ale istoriei transilvane.

Daca în timpul primului razboi mondial s-a întrerupt cea mai mare parte a activitatii miniere, dupa razboi urmeaza o scurta perioada de prosperitate a localitatii, guvernul român încercând sa îmbunatateasca, prin masuri speciale, situatia economica a Tarii Motilor.

În anul 1930 Societatea Mica construieste instalatia de flotare de la Minele Statului din Dealul Crucii. Treptat se trece la exploatarea industriala a minereului aurifer si prelucrarea acestuia în steampuri de tip californian. Totusi, la Rosia Montana s-a practicat în continuare extractia rudimentara a minereului, locuitorii folosind traditionalele steampuri actionate hidraulic. Exploatarea minelor se facea de catre asociatii constituite în baza numarului de cuxe (parti de participare detinute de fiecare asociat).


Epuizarea filoanelor principale, capitalul redus si schimbarile produse dupa razboi pe piata aurului au determinat în deceniul al patrulea al sec. XX degradarea activitatii miniere, însotita de decaderea localitatii. Mare parte din mineri migreaza împreuna cu familiile catre alte zone miniere din tara, cu precadere în Valea Jiului.

Dupa nationalizarea din 1948 este interzisa exploatarea în regim privat a minereului aurifer, minele particulare sunt închise, iar functionarea steampurilor este interzisa. Urmeaza o perioada grea pentru locuitorii Rosiei Montane, a carei amintire este pastrata si evocata de batrânii rosieni ce nu pot uita represaliile si torturile la care au fost supusi pentru a divulga locurile unde si-au ,,ascuns aurul pentru zile negre ” (inf. Gheorghe Joja, sat Corna, 77 ani).

Scaderea treptata a nivelului economic al gospodariei taranesti din comuna Rosia Montana si prigonirea celor care au detinut guri de mina, steampuri, magazine, cârciumi, au avut ca efect parasirea satelor de catre o parte a populatiei, degradarea si ruinarea cladirilor reprezentative, care si-au schimbat proprietarii într-un ritm nemaiântâlnit în alte zone.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu