Simtul sacrului

Un aspect care poate fi negligajat initial de unii oameni care incep sa mearga pe o cale spirituala, este simtul sacrului. Despre importanta sa a vorbit mult Mircea Eliade, si in lipsa acestuia cautatorul spiritual se poate trezi dupa cativa ani ca in realitate nimic spiritual nu "s-a prins" de sufletul sau.

Ineditul practicilor spirituale atrage la inceput si oameni care nu au acest simt al sacrului. Acestia se vor focaliza pe aspectele de senzational ale practicii spirituale, si vor fi incantati o anumita perioada de timp de acestea. Lipsa acestui simt al sacrului ii va face sa nu mai inteleaga insa nimic cand calea spirituala va tinde sa se "inalte". Atunci ii va cuprinde indoiala sau vor concluziona ca "exercitiile spirituale facute nu au niciun efect". Ei nu isi vor da seama (sau vor prefera sa-si dea aceasta explicatie care sa le menajeze orgoliul) ca nu practicile spirituale sunt de vina, ci modul in care ei le-au practicat, lipsiti de simtul sacrului.

Aproape orice lucru chiar (nu neaparat tehnici spirituale de varf) facut cu simtul sacrului te apropie de Dumnezeu, in timp ce chiar si cea mai elevata practica spirituala facuta fara simtul sacrului este stearpa.

Fara indoiala ca acest simt al sacrului nu trebuie sa cada in fanatism, sau intr-o atitudine in care ne fortam sa manifestam religiozitate. Ca aproape in fiecare situatie, cea mai fructuoasa este o atitudine in care trebuie pastrat un fin echilibru intre atitudini extreme care aduc suferinta.