Yoga şi sexualitatea
un articol de Gregorian Bivolaru
Tradiţia yoghină autentică dezvăluie cu privire la iubire şi sexualitate o cu totul altă atitudine, infinit mai pozitivă şi plenară decât aceea nebuloasă şi grotescă pe care şi-au făcut-o majoritatea occidentalilor insuficient edificaţi sau inhibaţi.
Filozofiile străvechi recunoşteau că plăcerea intensă împărtăşită de cei doi iubiţi în cadrul unui joc amoros realizat numai cu
continenţă sexuală şi transfigurare constituie, atunci când este inteligent rafinată şi controlată, un puternic mijloc de lărgire a conştiinţei ce permite accelerarea evoluţiei spirituale a fiecăruia. Chinezii antichităţii ştiau aceasta foarte bine şi o practicau, la fel ca şi alte popoare asiatice, aici fiind bineînţeles cuprinşi şi tantricii Indiei.
În Orient există nenumărate temple împodobite cu sculpturi erotice de o frumuseţe rafinată, atât în India, cât şi în China, Japonia, Nepal, Tibet, Thailanda, etc. Multe simboluri religioase şi spirituale orientale au o conotaţie erotică: celebrul Shiva-lingam sau statuile reprezentând un cuplu în fuziune amoroasă sunt cele mai binecunoascute exemple.
O viaţă sexuală activă, perfect controlată însă, nu este deloc incompatibilă cu practica YOGA sau cu dezvoltarea spiritualăFiind departe de a-i condamna pe adepţii YOGA la abstinenţă sau impotenţă, tehnicile yoghine, dimpotrivă, măresc puterea sexuală şi amplifică trăirile erotice, permiţând în acelaşi timp un control total asupra energiilor erotice în vederea transmutării acestora în forme superioare de energie.
Sexualitatea şi amorul cât mai intens şi nuanţat trăite, în lumina modalităţilor secrete tantrice nu se opun deloc evoluţiei spirituale, ci, dimpotrivă, o grăbesc, asigurându-i o bază trainică în străfundurile abisale ale fiinţei.
Multe persoane cred în mod eronat că, pentru a progresa în yoga, este absolut indispensabil să respecte o strictă abstinenţă, ajungându-se până la retragerea completă din lume pentru a trăi ca pustnic. Ceea ce evident nu este adevărat. Yoga oferă practicanţilor posibilitatea de a opta între abstinenţa activă (însotiţă obligatoriu de transmutarea potenţialului sexual şi sublimarea energiei folosind tehnici yoghine specifice) şi
continenţă sexuală, adică exercitarea inteligentă şi perfect controlată a funcţiei sexuale.
Ce este Tantra yoga?
Tantra yoga a fost şi este încă filozofia complexă a eliberării şi iluminării prin plăcerea maximă stăpânită perfect, yoga fiind aici ansamblul mijloacelor practice utilizate pentru a asigura pe deplin acest obiectiv. Practica precisă a tehnicilor yoga nu numai că măreşte puterea sexuală, dar aduce pe deasupra şi o perspectivă profundă şi corectă referitoare la amor şi sexualitate în contextul evoluţiei spirituale accelerate a acestei epoci.
Iluminarea sau eliberarea spirituală poate fi atinsă la fel de bine şi prin, sau graţie trăirii controlate plenare şi profunde a bucuriilor vieţii, transmutate şi sublimate în final în cele mai elevate stări de conştiinţă posibile.
În ciuda faimoasei „eliberări sexuale” promovată în societatea contemporană, care în nenumărate cazuri nu este decât desfrâu ce conduce la o vlăguire rapidă, majoritatea femeilor rămân blocate sau inhibate faţă de erotism şi sexualitate. Respingând această situaţie tragică, yoga o deplânge, mai ales că, în viziunea sa, tantra le poate permite femeilor inteligente şi senzuale să-şi găsească, cu un efort minim o completă înflorire sexuală şi spirituală, căci cele două sunt intim legate. Datorită ignoranţei sau prejudecăţilor imensa majoritate a femeilor încă mai au probleme faţă de aspectele sexuale ale vieţii lor. Un număr destul de mare de femei mai este paralizat de temeri şi continuăsă rămână influenţa violentei înăbuşiri la care au fost supuse şi datorită educaţiei antierotice. În mod conştient sau inconştient femeile mai consideră încă că sexualitatea este ceva din care nu trebuie să rezulte plăcere. Fiind uneori ferm convinse că ea este un rău necesar inclus în relaţia conjugală, ele ajung să creadă că sexualitatea este o "datorie" care trebuie să fie realizată pentru a fi o "bună soţie".
Pentru anumite femei, această concepţie eronată distruge plăcerea şi în cazurile extreme conduce la frigiditate. Pentru altele, a se lăsa atrase către plăcerile sexuale înseamnă un imaginar păcat pentru că li s-a repetat până la sufocare că o femeie decentă nu este "sexy".
Până la o epocă destul de recentă, se nega chiar şi că femeia poate încerca senzaţii erotice. Era deci admis că rolul femeii într-o căsătorie consta în datoria de a asigura plăcerea soţului pentru ea rămânând doar bucuria de a procrea. Prin urmare, deoarece femeile erau considerate ca neavând nici o dorinţă sexuală , nu se punea deloc problema ca ele sa aibă plăceri sexuale. Această falsificare a faptelor era foarte răspândită în Anglia Reginei Victoria iar întemeietorii Imperiului Britanic, sprijiniţi de misionarii anglo-saxoni, au răspândit această viziune penibilă în cele patru colţuri ale planetei. Până la urmă, a trebuit să se aştepte o epocă destul de recentă a planetei pentru a se recunoaşte că femeia este o creatură profund senzuală şi cu această ocazie atenţia a fost atrasă de filozofiile străvechi care recunoşteau că plăcerea intensă împărtăşită de cei doi iubiţi constituie, atunci când este inteligent rafinată şi controlată, un puternic mijloc de lărgire a conştiinţei ce permite accelerarea evoluţiei spirituale a fiecăruia.
În tradiţia tantrică, femeia, aleasă datorită înzestrărilor sale, este recunoscută ca o contraparte sau, altfel spus, ca fiind parte întreagă în jocul sexual frenetic la care ea participă dinamic în funcţie de posibilităţile sale.
În faţa acestei atitudini este necesar să se insiste asupra faptului că sexualitatea este o funcţie umană, care nu este cu nimic mai ruşinoasă decât a mânca sau a dormi. Sexualitatea este o sursă legitimă de plăcere şi bucurie plenară ca şi un mod foarte estetic de expresie a personalităţii. Impulsul (excitarea) care împinge fiinţele umane să se unească amoros este o reflectare a universalei dorinţe de unire cu infinitul prin completarea unităţii celor două jumătăţi polare. De altfel, chiar şi cei şapte înţelepţi (Shapta Rishi) ai Tradiţiei vedice erau căsătoriţi, iar soţiile lor erau cunoscute pentru înaltul lor grad de evoluţie spirituală. Nici din punct de vedere etimologic, nici din punct de vedere tradiţional cuvântul brahmacharya (
continenţă) în yoga nu înseamnă abstinenţă, căci numai o interpretare recentă şi oarecum eronată a dat naştere la neînţelegeri multiple. Brahmacharya înseamnă de fapt că senzualitatea trebuie să fie perfect controlată şi sublimată.
http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=3654
Poate fi vreo legatura intre filmul "The Magic Passage", in care joaca ca actor principal Mihai Stoian, instructor MISA si coordonatorul centrului NATHA din Danemarca, si spiritualitate?
RăspundețiȘtergereVa rog sa vizionati:
http://www.youtube.com/watch?v=ztejWkL4Ev4
Da, pot exista astfel de legaturi.
RăspundețiȘtergereAsa cum sexualitatea poate fi animalica sau spirituala (a se citi in aceasta directie de exemplu textele riguros documentate ale lui Mircea Eliade despre Tantra), la fel si unele filme care au continut sexual explicit pot urmari sa evidentieze aspectul animalic sau spiritual al erosului.
Desigur ca pentru pudibonzi nu exista cu niciun chip vreo legatura intre sexualitate si spiritualitate. Acesti oameni nu isi vor depasi niciodata inhibitiile legate de nuditate, vor face totdeauna sex cu lumina stinsa, vor considera sexul ca fiind "un pacat" samd. Chiar si acestia trebuie insa sa accepte ca e dreptul fiecarui om sa-si considere functia sexuala ca avand un rol pacatos sau spiritual, fiindca in fond libertatea omului este un dar al lui Dumnezeu, asa cum este si sexualitatea.
Cred ca cel care a pus aceasta intrebare n-a inteles nimic din articolul de mai sus si nici din celelalte pe acelasi subiect. Ori din filmele despre secretele sexuale Tao si masajul tantric. Si nici nu e de condamnat. Deocamdata pentru el sexualitatea ramane ceva total lipsit de spiritualitate. Dar daca va cauta sa inteleaga si va experimenta poate ca intr-o zi va intrezari si acest aspect minunat.
RăspundețiȘtergereUn preot ortodox mai destupat la minte povestea odata intr-un cadru mai intim cum el spune "Tatal nostru" in timp ce face dragoste cu sotia sa si cat de minunata devine in acel moment relatia sa de cuplu. Acesta ar putea fi un bun inceput in studiul legaturii dintre spiritualitate si sexualitate pentru oricine are anumite prejudecati fata de spiritualitatea orientala.