Pe Ingerul meu Il cheama Daniel
Un articol extraordinar aparut in revista
Sapte seri:
A aparut intr-o duminica dimineata, in octombrie 2007. Eu eram asa, cumva, intre somn si trezie. Stiti starea aia in care nu mai dormi adanc, insa nici 100% treaz nu esti. Auzi zgomotele din jur, il auzi pe Motan torcand, simti lumina diminetii intrand pe geam si odihnindu-se pe fata ta si parca ai mai visa, parca te-ai trezi... E o stare de bine, asa... In aceasta dimineata de duminica a aparut el. Ce-i drept, si eu l-am chemat. L-am chemat continuu timp de cateva zile, continuu, dimineata, zi si noapte, dupa ce mi-a zis un amic cum sa fac: "Cheama-l pur si simplu. Spune-i, din inima, ca vrei sa il cunosti. El abia asteapta. Asta este misiunea lui, asa ca iti va raspunde imediat"....si am vazut, in dimineata asta de duminica, in spatele ochilor inchisi, o mare de lumina. Atat de stralucitoare, incat mai ca ma usturau ochii. Si din marea asta de lumina s-a desprins el. Serafic, alb, bland si bun. Si mi-a zis atat: "Ma cheama Daniel. Sunt aici". M-am trezit de tot imediat dupa aceea si mi-am vazut de treaba mea. N-am dat nici o importanta intamplarii. Ba mai mult, mi s-a sters de tot din minte visul asta. Apoi, cateva zile mai tarziu,
stand in cada plina cu apa, m-a lovit. Revelatie. Sigur vi s-a intamplat si voua sa constientizati brusc un lucru si aceasta constientizare sa va umple, din cap pana in picioare, pe dinautru, de fericire. Ca atunci cand ne indragostim. Sau cand persoana pe care o iubim ne spune, prima data, "Te iubesc". Asa am simtit eu atunci, stand in apa. Si am inteles:"Era el! Daniel e ingerul meu pazitor! Bineinteles! Il cheama Daniel si mi s-a aratat, ca sa il cunosc!" Imi venea sa topai de bucurie. Mi-au dat lacrimile. Mi-am impreunat mainile, am inclinat capul, i-am multumit si i-am spus ca il iubesc. Stiu ca pentru unii dintre voi suna SF. Cum adica, inger pazitor? Sasha, te-ai scrantit? Adica vorbesti singura? Si ai senzatia ca iti si raspunde cineva?Tocmai de aceea, la un moment dat, am spus ca nu le voi mai povesti oamenilor despre asta. Nu m-a tinut mult, insa. Am simtit, din nou, ca imi vine sa vorbesc despre Daniel. Si despre cat de dependenta am devenit de el. Si despre cate lucruri am invatat de la el. Am invatat, de exemplu, ca e de ajuns sa il rogi sa iti gaseasca loc de parcare unde ai nevoie. Si iti gaseste. Instantaneu. De fiecare data, fara exceptie. Am invatat ca atunci cand mi-e frica, nu am decat sa il rog sa ma tina in brate. Si frica dispare imediat. Asa cum a fost in avion, de la Milano la Bucuresti. Am trecut atunci prin cele mai grozave turbulente. Iar Mihaela s-a speriat tare de tot si nu se putea calma si atunci l-am rugat pe Daniel sa il cheme si pe ingerul Mihaelei si sa ne tina apoi in brate pe amandoua, pana ajungem acasa. Mihaela mi-a spus doar atat, in timp ce ne tineam de mana si ea statea cu capul pe umarul meu, ingrozita: "Nu stiu ce faci acolo, dar fa in continuare. M-am linistit de tot". Eu nu faceam nimic. El facea. Tot de la Daniel am mai invatat ceva: ca nu le poti impune oamenilor ajutorul tau. Ca ii poti ajuta numai daca vor sa fie ajutati. Si cer asta, explicit. E de ajuns sa spuna "ajuta-ma!", si ajutorul vine. Insa nici macar el, ingerul, nu poate face nimic daca omul aflat in grija sa nu vrea sa fie ajutat. Daca nu vrea sa fie fericit. Daca vrea sa ramana in balta lui de durere, suferinta, vina si neiertare. Daniel mi-a spus asta cand l-am intrebat, cu ochii in lacrimi:"Cum, cum sa ajut un om care sufera? Pe care il doare? Pe un om care nu stie ca isi face singur rau, in fiecare zi, prin ceea ce gandeste, prin ceea ce face, prin tot ceea ce isi minte, siesi, zi de zi? Cum sa fac?" "Intreaba-te intai daca omul vrea sa fie ajutat. Intreaba-te daca nu cumva lui, omului, ii place acolo, in balta de durere si suferinta si vina si neiertare. Pentru ca daca nu i-ar placea, ar schimba ceva in viata lui". Am inteles atunci ca pana si ingerii ne ajuta doar sa ne facem singuri treaba. Nu fac treaba pentru noi. Ei doar ne sustin. Ne mangaie. Ne dau liniste si lumina. Dar nu fac treaba pentru noi. Responsabilitatea este, in totalitate, a fiecaruia dintre noi.Si cand am inteles asta, am inceput sa il rog pe Daniel sa vorbeasca cu ingerii oamenilor pe care ii iubesc. Si ingerii oamenilor pe care ii iubesc sa ii protejeze pe oamenii pe care ii iubesc. Sa ii ajute, sa le fie mai usor. Sa le puna liniste si lumina in suflete si in minte. Sa le fie mai usoare poverile. Sa ii tina de mana, la fiecare rascruce. M-am rugat la fel anul trecut, cand fostul meu sot a stat trei luni in Maroc, aproape singur. La intoarcere mi-a zis asa: "S-a petrecut ceva ciudat si in acelasi timp minunat: am simtit ca si cum Dumnezeu m-ar fi tinut de mana la fiecare rascruce...". Sa va mai spun ca mie mi-au dat, pe loc, lacrimile?
stand in cada plina cu apa, m-a lovit. Revelatie. Sigur vi s-a intamplat si voua sa constientizati brusc un lucru si aceasta constientizare sa va umple, din cap pana in picioare, pe dinautru, de fericire. Ca atunci cand ne indragostim. Sau cand persoana pe care o iubim ne spune, prima data, "Te iubesc". Asa am simtit eu atunci, stand in apa. Si am inteles:"Era el! Daniel e ingerul meu pazitor! Bineinteles! Il cheama Daniel si mi s-a aratat, ca sa il cunosc!" Imi venea sa topai de bucurie. Mi-au dat lacrimile. Mi-am impreunat mainile, am inclinat capul, i-am multumit si i-am spus ca il iubesc. Stiu ca pentru unii dintre voi suna SF. Cum adica, inger pazitor? Sasha, te-ai scrantit? Adica vorbesti singura? Si ai senzatia ca iti si raspunde cineva?Tocmai de aceea, la un moment dat, am spus ca nu le voi mai povesti oamenilor despre asta. Nu m-a tinut mult, insa. Am simtit, din nou, ca imi vine sa vorbesc despre Daniel. Si despre cat de dependenta am devenit de el. Si despre cate lucruri am invatat de la el. Am invatat, de exemplu, ca e de ajuns sa il rogi sa iti gaseasca loc de parcare unde ai nevoie. Si iti gaseste. Instantaneu. De fiecare data, fara exceptie. Am invatat ca atunci cand mi-e frica, nu am decat sa il rog sa ma tina in brate. Si frica dispare imediat. Asa cum a fost in avion, de la Milano la Bucuresti. Am trecut atunci prin cele mai grozave turbulente. Iar Mihaela s-a speriat tare de tot si nu se putea calma si atunci l-am rugat pe Daniel sa il cheme si pe ingerul Mihaelei si sa ne tina apoi in brate pe amandoua, pana ajungem acasa. Mihaela mi-a spus doar atat, in timp ce ne tineam de mana si ea statea cu capul pe umarul meu, ingrozita: "Nu stiu ce faci acolo, dar fa in continuare. M-am linistit de tot". Eu nu faceam nimic. El facea. Tot de la Daniel am mai invatat ceva: ca nu le poti impune oamenilor ajutorul tau. Ca ii poti ajuta numai daca vor sa fie ajutati. Si cer asta, explicit. E de ajuns sa spuna "ajuta-ma!", si ajutorul vine. Insa nici macar el, ingerul, nu poate face nimic daca omul aflat in grija sa nu vrea sa fie ajutat. Daca nu vrea sa fie fericit. Daca vrea sa ramana in balta lui de durere, suferinta, vina si neiertare. Daniel mi-a spus asta cand l-am intrebat, cu ochii in lacrimi:"Cum, cum sa ajut un om care sufera? Pe care il doare? Pe un om care nu stie ca isi face singur rau, in fiecare zi, prin ceea ce gandeste, prin ceea ce face, prin tot ceea ce isi minte, siesi, zi de zi? Cum sa fac?" "Intreaba-te intai daca omul vrea sa fie ajutat. Intreaba-te daca nu cumva lui, omului, ii place acolo, in balta de durere si suferinta si vina si neiertare. Pentru ca daca nu i-ar placea, ar schimba ceva in viata lui". Am inteles atunci ca pana si ingerii ne ajuta doar sa ne facem singuri treaba. Nu fac treaba pentru noi. Ei doar ne sustin. Ne mangaie. Ne dau liniste si lumina. Dar nu fac treaba pentru noi. Responsabilitatea este, in totalitate, a fiecaruia dintre noi.Si cand am inteles asta, am inceput sa il rog pe Daniel sa vorbeasca cu ingerii oamenilor pe care ii iubesc. Si ingerii oamenilor pe care ii iubesc sa ii protejeze pe oamenii pe care ii iubesc. Sa ii ajute, sa le fie mai usor. Sa le puna liniste si lumina in suflete si in minte. Sa le fie mai usoare poverile. Sa ii tina de mana, la fiecare rascruce. M-am rugat la fel anul trecut, cand fostul meu sot a stat trei luni in Maroc, aproape singur. La intoarcere mi-a zis asa: "S-a petrecut ceva ciudat si in acelasi timp minunat: am simtit ca si cum Dumnezeu m-ar fi tinut de mana la fiecare rascruce...". Sa va mai spun ca mie mi-au dat, pe loc, lacrimile?
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu