Echilibrul intre teorie si practica

Zilele astea mi-am dat seama ca nu ma mai opream din cautarea de informatii de natura spirituala: tocmai ce mai facusem rost de inca un calup de carti care mi-ar fi luat toata viata sa le citesc pe toate, si inca mai cautam altele si altele...si mi-am dat seama ca e aberant cum procedez. Oare de ce sunt mai insetat sa caut carti (in fond informatii), dar am mult mai putin entuziasm cand e vorba sa aplic fie si numai o singura tehnica in mod consecvent o perioada mai lunga de timp? Poate fiindca e mult mai usor sa caut ceva cu sentimentul ca n-am gasit ceea ce trebuie ca informatie, si de-aia nu am atins Everestul spiritualitatii, decat sa ma inham la munca tenace?

Nu mai sunt acum in situatia din primii ani ai cautarii spirituale, cand nu aveam informatii, si ce rost mai are atunci sa acumulez la nesfarsit informatii care mi-au depasit cu mult ca volum capacitatea fie si de a le trece in revista fugar? Si oare ce-as mai putea gasi in acele carti dupa care alerg: nu cumva tot ce-ar putea face ele ar fi tot sa ma indrepte catre mine insumi? Atunci care e sensul sa fiu mai entuziast in aceasta cautare exterioara decat in cautarea interioara?

Ma gandeam ca ar trebui sa respect un echilibru intre teorie si practica, si sa nu mai alerg dupa alte informatii pana nu ajung la capatul drumului macar pe cateva dintre directiile spirituale de lucru pentru care am informatii arhisuficiente pentru a plonja in lumea reala propriu-zisa dincolo de hartile reprezentate de informatii. As avea in cazul asta de practica pentru 100 de vieti, chiar si numai daca as merge pe o egalitate a raportului intre teorie si practica; cu cat mai mult as avea de practica daca as considera ca relatia optima (in vederea reusitei) intre teorie si practica este : "1 gram de practica valoreaza cat tone de teorie"?

In fond, important este omul, sunt eu nu informatiile. Informatiile se adreseaza mintii comune, pe cand practica spirituala atinge zone mult mai profunde din realitatea interioara, daca este abordata cu seriozitate.

Si am observat ca in aceasta epoca a "societatii informationale" avem tendinta de a acumula la nesfarsit informatii si in alte domenii: ca un mic exemplu, cei care sunt pasionati de fotografie au tendinta sa colectioneze 1001 carti sau materiale video din domeniu, din care citesc 1%, iar facutul fotografiilor cade pe un plan secund, estompat si de alergatura continua dupa aparatura din ce in ce mai performanta. Putini au luciditatea sa se opreasca din acel carusel, si sa se intrebe daca nu cumva proverbele "a pus carul inaintea boilor" sau "nu mai vede padurea din cauza copacilor" sunt departe de fi invechite. Drept este ca sunt si oameni care se plaseaza in extrema opusa, avand o atitudine de genul "noi muncim, noi nu gandim", si ca echilibrul este intotdeauna atitudinea cea mai inteleapta.