Iisus: "Nu vreti si voi sa va duceti?"

Acesta este un fragment plin de invataminte din Evanghelia dupa Ioan:

53.	Şi le-a zis Iisus: Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi.
54.	Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi.
55.	Trupul este adevărată mâncare şi sângele Meu, adevărată băutură.
56.	Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el.
57.	Precum M-a trimis pe Mine Tatăl cel viu şi Eu viez(traiesc) pentru Tatăl, şi cel ce Mă mănâncă pe Mine va trăi prin Mine.
58.	Aceasta este pâinea care s-a pogorât din cer, nu precum au mâncat părinţii voştri mana şi au murit. Cel ce mănâncă această pâine va trăi în veac.
59.	Acestea le-a zis pe când învăţa în sinagoga din Capernaum.
60.	Deci mulţi din ucenicii Lui, auzind, au zis: Greu este cuvântul acesta! Cine poate să-l asculte?
61.	Iar Iisus, ştiind în Sine că ucenicii Lui murmură împotriva Lui, le-a zis: Vă sminteşte aceasta?
62.	Dacă veţi vedea pe Fiul Omului, suindu-Se acolo unde era mai înainte?
63.	Duhul este cel ce dă viaţă; trupul nu foloseşte la nimic. Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh şi sunt viaţă.
64.	Dar sunt unii dintre voi care nu cred. Căci Iisus ştia de la început cine sunt cei ce nu cred şi cine este cel care Îl va vinde.
65.	Şi zicea: De aceea am spus vouă că nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu-i este dat de la Tatăl.
66.	Şi de atunci mulţi dintre ucenicii Săi s-au dus înapoi şi nu mai umblau cu El.
67.	Deci a zis Iisus celor doisprezece: Nu vreţi şi voi să vă duceţi?
68.	Simon Petru I-a răspuns: Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieţii celei veşnice.
69.	Şi noi am crezut şi am cunoscut că Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu.
70.	Le-a răspuns Iisus: Oare, nu v-am ales Eu pe voi, cei doisprezece? Şi unul dintre voi este diavol!
71.	Iar El zicea de Iuda al lui Simon Iscarioteanul, căci acesta, unul din cei doisprezece fiind, avea să-L vândă.

Ca un aspect de sincronicitate, fragmentul de mai sus este din Capitolul 6, si va rog sa cititi versetul 66 sa vedeti despre ce este. :)
Am selectat un fragment destul de amplu, pentru a fi foarte clar cadrul in care s-a desfasurat acel moment. Iisus vorbea evreilor intr-un limbaj care putea fi cu usurinta interpretat in sens negativ (daca cineva dorea aceasta), si multi dintre discipolii sai erau foarte nemultumiti de acest mod de a proceda al Acestuia. Sigur ca vorbele lui Iisus despre necesitatea de a fi "mancat" de discipoli sunt aberante daca ne raportam la sensul direct/primar al cuvintelor, sau puteau fi clasificate cu usurinta ca fiind cele ale unui nebun. Si sigur ca aceia care doreau sa aiba un motiv sa fie scandalizati, aveau acum motivul pe tava: iata cum Iisus indemna la canibalism, sau oricum vorbea in dodii. Evident ca printre discipolii lui Iisus erau si oameni care analizau intelept situatia si care, desi poate nu intelegeau din prima si in profunzime vorbele lui Iisus, se intrebau totusi cum s-ar impaca ipoteza unui Iisus nebun cu aceea in care ei il auzisera spunand lucruri foarte intelepte si facand miracole divine.

Acesta fiind cadrul, Evanghelia mentioneaza foarte clar rezultatul (usor de anticipat) atitudinii am putea spune ezoterice a lui Iisus: multi dintre discipolii sai l-au parasit si s-au dezis de El. Iisus insa n-a sarit sa-si schimbe atitudinea in ceva de genul: "hai ma ca va fac pe plac si nu o sa mai folosesc metafore care pot fi lesne rastalmacite, si in general voi cauta sa fiu cat mai agreabil, simpatic si lesne de inteles in cuvantarile pe care le fac multimii." Rezulta asadar ca pentru Iisus chiar nu conta numarul discipolilor, ci in primul rand calitatea acestora. Atitudinea lui Iisus la reprosurile discipolilor a fost una destul de intransigenta si critica la adresa discipolilor nemultumiti de ostilitatea multimii starnita de invatatura ezoterica promovata de Acesta. Mai mult decat atat, foarte amuzant dintr-un anumit punct de vedere, Iisus nu numai ca nu-si schimba atitudinea pentru a avea un numar foarte mare de discipoli, dar ii mai si intreaba pe cei putini ramasi: "Nu vreti si voi sa va duceti?". Asta pentru a inlatura orice dubiu referitor la o cedare din partea lui Iisus. Atitudinea Sa (in treacat fie spus, plina de umor), se aseamana cu aceea a lui Aristotel : "Mi-e prieten Platon, dar mai prieten mi-e adevarul".

Intrebarea sugubeata a lui Iisus (al carei scop in mod clar nu era acela de a-i indeparta pe cei 12 apostoli), prilejuieste o reactie la fel de nonconformista: Petru, departe de a avea o atitudine fanatica si exaltata, raspunde cumva in acelasi ton, jumatate in gluma jumatate serios, in ceva de genul "am pleca daca am avea unde, dar zi si tu daca e altul mai bun" :) , sau "sa zicem ca ne suparam, ca motive se gasesc daca vrei, si plecam si noi. Unde sa ne ducem? Exista o varianta mai buna?". O atitudine perfect rationala, si departe de fanatismul epocilor "crestine" care au urmat, unde puteai fi ars pe rug daca indrazneai numai sa pui la indoiala "fidelitatea" fata de Iisus. Apostolii insa demonstreaza ca au avut intotdeauna libertate de alegere, pe care au pus-o in practica adeseori la modul rational si cu mult umor. Raspunsul acestora este general valabil, indiferent de coordonatele spatio-temporale: "e usor sa critici si sa renunti la ceva anume, dar oare poti sa-l inlocuiesti cu ceva mai bun, sau alternativa e cu mult mai proasta?". Multe adevaruri mari sunt spuse oarecum in gluma. Petru aduce apoi si argumentele experientei lor directe: apostolii au auzit cu urechile lor invataturi divine din gura lui Iisus, care ii conduc catre fericirea eterna; acestea i-au facut sa creada(la inceput) si sa cunoasca(mai apoi) ca Iisus este Fiul lui Dumnezeu. Aceasta experienta directa ei n-au cum sa o nege, fiindca negand-o ar insemna sa se dezica de propria lor fiinta.

Demn de remarcat este si urmatorul aspect: nu este mentionat nicaieri in Evanghelii ca Iisus sa fi alungat vreun discipol de langa El, si cazul cel mai elocvent este cel al lui Iuda, despre care Iisus mentioneaza si in fragmentul citat mai sus ca (stia ca) "este un diavol", si cu toate acestea nu l-a alungat de langa El. Si Iuda n-o fi fost singura lichea care a gravitat in jurul lui Iisus, desi fara indoiala a fost pramatia care a avut rolul cel mai important dintre caracterele decazute care s-au numarat la un moment dat printre discipoli. Ca el or fi fost multi, desi poate n-au fost atat de apropiati de Iisus precum a fost Iuda. Si cu toate acestea Iisus nu i-a respins; Acesta si-a rezervat insa dreptul de a-si raspandi invatatura in stilul sau ezoteric, de a ataca tabu-urile cele mai inradacinate din societatea evreiasca si de a critica plin de vehementa pe mai marii acelei vremi (care constituiau de fapt o "elita inversa" putreda si corupta). Ca urmare a atitudinii sale, acest mic fragment (analizat in acest articol) ne relateaza ca multi din discipolii sai care nu erau dedicati in totalitate lui Dumnezeu (" De aceea am spus vouă că nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu-i este dat de la Tatăl") l-au parasit de la sine, de bunavoie si nesiliti de nimeni. Atitudinea lui Iisus este foarte asemanatoare cu aceea a lui Dumnezeu(nu degeaba spune Iisus ca ceea ce spune si face, el a vazut la Tatal): nici Dumnezeu nu opreste niciun om sa se indrepte catre El si sa fie alaturi de El, dar nici nu este dispus sa faca compromisuri pentru a putea fi mai "popular" cu prostul, coborandu-se la nivelul ignorantului.