Prin trilogia formata din filmele „Sissi” (1955), „Sissi - Tânăra împărăteasă” (1956) şi „Sissi - Destinul unei împărătese” (1957), regizorul Ernst Marischka urmăreşte viaţa prinţesei Sissi, devenită împărăteasă a Austriei şi regina Ungariei, şi implicit viaţa înaltei aristocraţii. El şi-a propus să împletească într-o panoramă impunatoare, epică, aspecte somptuoase, protocolare, solemne cu aspecte simple, umane.
La prima vedere filmul „Sissi”, întâia parte a trilogiei, pare a fi doar un film istoric plicticos, cu intrigi şi scene previzibile, răsuflate. El este rămas în urmă din punct de vedere tehnic şi artistic, acţiunea, replicile, personajele fiind clişeizate, mergând pe un model perimat, folosit în filmele de consum.
Începutul ne creează certitudinea că vizionăm un film învechit, telenovelistic. Regizorul nu reuşeşte să facă o legătură coerentă între imaginea grandioasă, responsabilităţile înalte şi umanizarea exagerată a fiecărui personaj. Personajele sunt create stângaci, iar tonul este moralist, convenţional.
În mod surprinzator, deşi plin de clişeele filmelor mediocre, filmul degajă voioșie şi libertate. Acţiunea ce scârţâie şi este previzibilă capătă câteodată nuanţe savuroase, ne captează în mod uimitor atenţia, ne surprindem aşteptând nerăbdători evenimentele ce urmează să se petreacă.
Împăraţii şi împărătesele, baronii şi baronesele, comisarii şi înalţii ofiţeri sunt surprinşi cu naivitate și pierd orice legătură cu titlurile lor înalte, devin fiinţe normale, deschise, lipsite de invulnerabilitatea specifică rangului înalt, de profesionalismul imperturbabil, sunt astfel toate extrem de agreabile. În această lume deschisă sufleteşte situaţiile mai complicate, tensiunile, se reglează de la sine într-un mod firesc şi de multe ori hazliu. Regăsim un univers copilăros în care bunul simţ, veselia, florile, animalele primează în faţa funcţiilor sobre, a poziţiilor sociale înalte, a regulilor rigide de comportament. Cu nostalgie şi tristeţe conştientizăm realitatea contemporană, conştientizăm că deşi suntem mai inteligenţi, mai exacţi, mai analişti, mai rafinaţi, am pierdut foarte multe dintre atributele esenţiale, sufleteşti, am devenit mai închistaţi, mai limitati, mai sterili, mai seci, am pierdut legătura cu lumile sublime, cu jucăuşenia nevinovată, cu dezinvoltura şi candoarea.
Iata cum un film slab, pueril, cu serioase carenţe, reuşeşte să ne aminteasca de lucruri de care avem atât de multă nevoie, de natură, de reverie, de iubire, de armonie, de încântare, reuşeşte să ne trezească încrederea în faptul că sentimentele frumoase, franchețea, simplitatea, înlătură cu uşurinţă orice limitare, orice impuritate.
În filmul „Sissi” regizorul a eşuat complet în pretenţiile sale grandioase, exagerate, dar a „eşuat” în romantism, în copilăresc, dezvăluindu-se pe sine, un suflet sensibil şi visător. Deși păstrează același tipar, următoarele 2 părți ale trilogiei, „Sissi - tânăra împărăteasă” (1956) şi „Sissi - Destinul unei împărătese” (1957), nu reușesc să mai captiveze în aceeași măsură, rămân blocate în convențional, în anost.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu