Prăbuşirea proiectului masonic european: Disperaţi ca vor pierde puterea, liderii UE vor să instaureze dictatura celui de-al patrulea Reich!

Pentru că tot mai mulţi oameni se trezesc şi realizează manipularea economică, politică şi mediatică din zilele noastre, devine din ce în ce mai clar faptul că planurile masonice de a instaura o dictatură mondială, având un singur conducator, o singură monedă şi o singură bancă centrală, dau deja greş şi în cele din urmă vor eşua definitiv prabuşind întregul edificiu conspirativ ce este inspirat de către o entitate malefică.

În criză de timp şi speriaţi că-şi vor pierde înaltele funcţii datorită falimentului proiectului euro, birocraţii slujitori ai "marelui arhitect" au renunţat la orice aparenţă democratică în planurile şi acţiunile lor nebuneşti. Mulţi ziarişti au început să remarce multitudinea de abuzuri dictatoriale, însă ca de obicei o spun pe un ton mult prea diplomatic. Iată ce scria în august România liberă:

Planul Germaniei de a cuceri Europa
Cancelarul german Angela Merkel a folosit banii contribuabililor pentru a ajuta alte ţări din zona euro, iar acţiunile ei nu au avut până acum nicio consecinţă politică, spun cei de la Daily Mail. De aceea, în timpul întâlnirii cu Sarkozy de ieri ea a vorbit despre Banca Centrală Europeană, care este finanţată de euro-obligaţiuni sprijinite de Germania, ca fiind o soluţie pentru plata datoriilor acelor ţări care sunt în prag de faliment.

Însă în timpul discuţiilor s-a observat că ţările din zona euro erau oarecum forţate să îşi echilibreze bugetele şi să îşi reducă datoriile prin ceea ce Merkel şi Sarkozy numeau "o adevărată mişcare economică a guvernelor europene". Această mişcare este compusă din toţi şefii de stat şi va fi condusă de preşedintele UE, Herman Van Rompuy.

Merkel a militat pentru o "mai puternică coordonare a politicilor" şi o "nouă calitate a cooperării" în cadrul zonei euro, acţiunile care sugerează că primul pas spre o uniune fiscală a fost făcut deja. Un pas care va permite Germaniei să dicteze termenii financiari pentru restul Europei.

Uniunea fiscală va însemna că în Europa va exista o singură politică financiară, un singur sistem de taxe, un singur sistem social, o singură economie cu un minister de finanţe şi toate vor fi germane. 

În acest moment în care întreaga lume este afectată de criza financiară, Germania pare singura ţară capabilă să conducă finanţele Europei.

Afirmaţia că Germania nu ar fi afectată de criză este însă total falsă. Cităm dintr-un articol ziare.com:

Directorul Eurogrup, Jean-Claude Juncker, a declarat ca nivelul datoriilor Germaniei reprezinta o sursa de ingrijorare.

"Consider ca nivelul datoriilor Germaniei reprezinta o sursa de ingrijorare", a declarat Juncker ziarului General Anzeiger, potrivit EUobserver.

"Germania are datorii mai mari decat Spania", a continuat acesta. "Singurul lucru care diferentiaza situatia celor doua tari, este ca aici (in Germania), nimeni nu vrea sa stie acest lucru", a conchis seful Eurogrup.

Juncker declarase, miercuri, in Parlamentul European ca deciziile la nivelul Uniunii Europene se iau, uneori, orbeste si ca si-ar dori ca situatia fiecarui stat membru sa fie discutata mai detaliat.

Irlanda şi Portugalia au mari probleme economice, la fel şi Spania unde şomajul a trecut de 20 %. Nici economia Italiei nu este la un nivel mai bun deoarece în 2010 ţara avea datorii de 116% din PIB, ocupând locul doi după Grecia care avea 143%.
Franţa a fost adăugată recent listei cu ţări care au probleme economice grave. Băncile franceze deţin aproximativ 57 de miliarde de dolari din datoria Greciei, piaţa bursieră a scăzut şi agenţiile de rating de credit plănuiesc să schimbe ratingul de triplu A al ţării.[..]

Europa va deveni un imperiu german?
Dacă euro va supravieţui, celelalte 16 ţări din zona euro vor trebui să înveţe să fie ca Germania, iar singura modalitate prin care vor reuşi este prin realizarea uniunii fiscale în care Germania va face regulile.

Cel care a avut curajul de a enunţa această teorie în faţa Comisiei Europene a fost George Osborne, un politician britanic care spune că dacă planul va funcţiona, Europa va deveni un imperiu german.
Osborne crede că Europa nu are de ales şi va fi nevoită să accepte supremaţia germană. Dacă pieţele financiare globale vor continua să nu aibă încredere în pachetele de salvare oferite de liderii din zona euro, ţările europene vor intra în faliment. Unele au atins deja acest punct precum Grecia şi Irlanda, iar singura lor speranţă pare a fi să accepte ca Germania să pună stăpânire peste Europa.


Puţini sunt însă liderii de ţări europene care vor o uniune monetară şi care ar fi de acord să renunţe la suveranitatea ţării lor. Pentru a remedia această problema, masoneria a apelat recent la crearea unei noi structuri, un gen de "politburo" al Comitetulului Central al Partidului Comunist din URSS, care deşi lipsit de orice legitimitate democratică, deja se face vinovat de decapitarea lui Giorgios Papandreu şi înjunghierea lui Silvio Berlusconi (ambii masoni compromişi şi neascultători au fost înlocuiţi cu două "cadre mai de nădejde" şcolite la academia de servitori fideli elitelor satanice - Comisia Trilaterală).

Iata “noul guvern masonic” al Europei autointitulat Grupul din Frankfurt:
Cancelarul german Angela Merkel, preşedintele francez Nicolas Sarkozy, numiţi din ce în ce mai mult "Merkozy", în presa europeană, Jean-Claude Juncker, preşedinte al Eurogrup, Christine Lagarde, directoare a FMI, José Manuel Barroso, preşedinte al Comisiei Europene, Herman Van Rompuy, preşedintele Consiliului European, Mario Draghi, preşedinte al BCE, sau Olli Rehn, comisar al Afacerilor economice şi monetare.


Presa afirmă că grupul s-ar fi născut "din întâmplare" în fosta operă din Frankfurt, în 19 octombrie 2011, unde aceşti lideri asistau la rămasul bun al preşedintelui BCE de atunci, Jean-Claude Trichet.

Iata însă cum descrie săptămânalul conservator britanic "The Spectator" acţiunile micului grup de lideri europeni nealeşi, polarizat în jurul Angelei Merkel şi al lui Nicolas Sarkozy, care şi-a asumat rolul de a guverna zona euro şi de a îndepărta liderii care nu urmează "linia trasată" de şefii lor secreţi:

Grupul din Frankfurt, comandoul Europei
Clădirea Operei vechi din Frankfurt – care a fost pe vremuri cea mai frumoasă ruină de pe urma războiului şi este acum cea mai uimitoare operă de restaurare – a devenit un simbol al renaşterii europene. În acest loc s-au întâlnit, luna trecută, Angela Merkel şi Nicolas Sarkozy împreună cu elita birocratică a UE, în cadrul a ceea ce s-ar fi numit – într-o altă epocă – un puci.

S-au săturat de summituri ale zonei euro, care reunesc lideri ce se deplasează ici şi colo, fără să ajungă la nicio concluzie. Era nevoie de un grup mai mic, care să-şi exercite puterea cu fermitate, dar în mod neoficial. În seara aceea, când s-au reunit pentru a-l asculta pe Claudio Abbado dirijând Orchestra Mozart din Bologna, s-a format un nou grup de comando european.

După cum a putut constata recent şi Silvio Berlusconi, acest aşa-zis Grup din Frankfurt este pus pe treabă. Cu numai câteva luni în urmă, ar fi fost neverosimil ca şeful unui guvern european să încerce să destabilizeze sau să demită pe unul din omologii săi. La ora actuală, doi lideri ai UE au căzut în decurs de o săptămână. După cum a învăţat Sarkozy dintr-o experienţă recentă, pentru a schimba un regim este suficient să dai o mână de ajutor rebelilor.

Grupul nu poate fi acuzat că este secretos. La summitul G20 de la Cannes, reprezentanţii acestuia s-au plimbat pe alei purtând la piept insigne pe care scria “Groupe de Francfort (GdF)” şi s-au întrunit de patru ori. Marea Britanie nu a fost inclusă în grup, dar reprezentanţii Ministerului de Externe britanic s-au pronunţat ca şi când ar fi fost de faţă la tratative. După cum spunea unul din reprezentanţi: "Suntem pe cale de a-l înlătura pe Berlusconi”.

Când a fost planificată serata aceea la Alte Oper [Opera veche] din Frankfurt, pe 19 octombrie, nimeni nu avea intenţia de a forma un nou grup de comando. Planul era doar de a realiza o extravaganţă-pe-banii-contribuabililor normală, o petrecere pentru a sărbători plecarea lui Jean-Claude Trichet de la Banca Centrală Europeană. Helmut Schmidt, fostul cancelar al Germaniei, în vârstă de 92 de ani, care este considerat drept unul din naşii proiectului european, a spus demnitarilor reuniţi că "o criză a capacităţii de acţiune în sânul structurilor politice ale UE" este "un pericol mult mai mare pentru viitorul Europei decât supra-îndatorarea". A venit vremea să fim fermi.

În declaraţiile sale, Angela Merkel a mărturisit că se simte frustrată de summiturile europene şi de obositoarele lor mecanisme democratice. "Capacitatea de a acţiona şi marja de manevră a UE s-a dovedit a fi înceată şi complicată”, s-a plâns dânsa. "Dacă vrem să exploatăm criza ca pe o oportunitate, trebuie să fim pregătiţi să acţionăm mai repede şi chiar şi în mod neconvențional". Sarkozy a ajuns cu întârziere, dar fix la timp pentru scamatoria deceniului.

La faţa locului era prezent şi noul director al BCE, Mario Draghi, un italian care nu-l are la suflet pe Berlusconi. Precum şi Christine Lagarde, noul director (francez) al Fondului Monetar Internaţional, care se ocupă cu planurile de salvare şi care poate impune condiţii umilitoare (ceea ce a şi făcut cu Berlusconi).

Era şi Jose Manuel Barroso, preşedintele din ce în ce mai agresiv al Comisiei Europene, şi acolitul său în afaceri economice, Olli Rehn. Omniprezentul Jean-Claude Juncker – primul ministru al Luxemburgului şi şeful grupului celor 17 ţări din zona euro – era acolo împreună cu Herman Van Rompuy, care a fost ales ca preşedinte al UE pentru că nu are nicio părere despre nimic.

Deci Grupul din Frankfurt este, într-adevăr, rezultanta unei fuzionări între ierarhia UE şi puterea financiară germană: un fel de Bruxelles pe malul Rinului. Aceasta nu ar fi fost posibilă în vremea dinaintea crizei, când existau scrupule referitoare la supremaţia germană. Acum germanii nu mai sunt concilianţi. "Problema acceptării unui model german a fost rezolvată de către pieţe”, a declarat recent un purtător de cuvânt al guvernului german. "Nu mai discutăm acum cu adevărat decât despre detalii şi despre amploarea măsurilor, nu despre natura lor". Acest nou ton pugilistic este resimţit peste tot. Reprezentanţi ai UE sub acoperirea anonimatului sunt citaţi ca spunând lucruri de genul: "Da, treziţivă şi mirosiţi cafeaua. La asta v-aţi angajat cu toţii".

Săracul bătrân Papandreu s-a oferit ca ţintă de antrenament când a ameninţat cu organizarea unui referendum despre planul de salvare. Chiar în vara aceasta, trădase UE prin "nehotărârea şi greşelile" sale. A descoperit cât de categoric poate fi restrânsul Grup din Frankfurt când i s-au refuzat banii pentru planul de salvare, grăbind înlocuirea lui cu Lucas Papademos, un fost înalt funcţionar al BCE cu pregătire la Frankfurt. Chiar şi Barroso a acţionat spectaculos pentru a-l destabiliza pe Papandreu, făcând apel la formarea unei coaliţii, încălcând atât protocolul cât şi pretenţiile Comisiei Europene referitoare la respectarea suveranității statelor membre.

Berlusconi a fost o ţintă mai dificilă. Şi-a eschivat duşmanii în majoritatea celor 17 ani de carieră politică, de la opoziţie şi până la brigada italiană de moravuri. Mai mult decât atât, Italia nu este cu adevărat falimentară. Dacă lăsăm la o parte dobânda datoriei, conturile naţiunii nu numai că sunt echilibrate, dar au chiar unul din cele mai mari surplusuri din zona euro.

Nu este deloc sigur cine a considerat că Italia este văzută ca fiind în criză dacă piaţa obligaţiunilor depăşeşte pragul presupus fatal de 7% pentru rata dobânzii datoriei de stat. Dar un răspuns ar putea fi găsit într-o declaraţie pe care a făcut-o Angela Merkel anul trecut: "Trebuie să restabilim întâietatea politicului asupra pieţei" (Comentariu YMB: Ceauşescu a fost împuşcat în urmă cu 20 de ani printre altele pentru controlul politic al economiei !!). Politicienii au încercat să facă acest lucru, fără mult succes, timp de generaţii întregi. Dar acum este mult mai uşor, odată ce zona euro a creat un sistem gigantic în care iţele puterii pot fi trase de către o mână de oameni.

Planul de salvare al monedei euro, cu presupusul său trilion de euro de putere de foc, are numai 15 angajaţi. Ar putea fi posibil ca, la ora actuală, câteva persoane cu idei asemănătoare reunite în culisele Operei din Frankfurt să exercite o putere imensă asupra unui continent format din state-naţiune. Şi toate acestea în numele unităţii europene.

Democraţia este privită cu precauţie – sau chiar cu aversiune – de către Grupul din Frankfurt, la fel precum şi pieţele. Opiniile lui Juncker referitoare la alegătorii enervanţi sunt celebre de când a formulat problema guvernului în felul acesta: "Ştim cu toţii ce avem de făcut, dar nu ştim cum să fim realeşi odată ce facem acest lucru".