Opinii despre Yoga, Tantra, spiritualitate, despre o viata sanatoasa, despre iubire si sexualitate, despre abuzurile si nedreptatile savarsite impotriva yoghinilor, despre societatea contemporana si evolutia umanitatii, despre esecul planurilor de creare a unei dictaturii globale si despre prabusirea cabalei satanice a "iluminaților"

vineri, 13 aprilie 2012

Cazul Gregorian Bivolaru / MISA, din nou în lumina reflectoarelor la Bruxelles - Comunicat de presă al Soteria Internaţional, 11 aprilie 2012

Niciun comentariu :

Sistemul român de justiţie este examinat în Parlamentul European.
Membri ai Parlamentului European vor duce problema mai departe la Comisia Europeană.
Cazul Gregorian Bivolaru / MISA, din nou în lumina reflectoarelor la Bruxelles.

Miercuri 11 aprilie, ONG Soteria International a susţinut o conferinţă în Parlamentul European despre problema abuzurilor şi neregulilor sistemului roman de justiţie în cazul Gregorian Bivolaru / MISA. La această conferinţă au participat Membri ai Parlamentului European şi mass-media. Conferinţa este culminarea unei campanii care a durat mai multe săptămâni realizată de Soteria International în Parlamentul European, campanie care a generat deja scrisori de interpelare semnate de un număr mare de europarlamentari din toate blocurile politice adresate primului ministru şi ministrului de justiţie din România, prin care aceştia şi-au exprimat îngrijorarea în ceea ce priveşte anumite informaţii existente despre violarea procesului corect de justiţie în acest caz.

În cadrul conferinţei au luat cuvântul reprezentanţi ai Soteria International, reprezentantul MISA Mihai Stoian, precum şi invitatul special Dr. Gabriel Andreescu – fondatorul APADOR-CH ONG a Drepturilor Omului în România, care este autorul unui amplu studiu asupra acestui caz.

Dr. Gabriel Andreescu: „Nu putem avea un sistem normal de justiţie în România, nu putem avea o democraţie normală în România fără a rezolva cazul MISA”

În prezentarea sa, Dr. Andreescu a punctat patru idei principale:
„Cazul flagrant din 2004 (raidul forţelor de poliţie în casele membrilor MISA ) a fost o încercare de a distruge MISA. Ceea ce se petrece acum vine din faptul că cei responsabili pentru represiunea din 2004 vor să acopere aceste abuzuri – acesta este răspunsul lor la situaţia pe care au creat-o.”

„Cazul MISA prezintă o continuitate între ceea ce s-a petrecut înainte de 1989 în timpul regimului comunist şi după revoluţie. În timpul perioadei comuniste yoga a fost interzisă. Dacă autorităţile aflau că practici yoga sufereai consecinţele. În cazul în care oamenii se întâlneau pentru a practica yoga, cu siguranţă în câteva ore Securitatea era deja gata să îi interogheze pe aceia şi să-i bată. După revoluţia din 1989, angajaţii Securităţii şi-au menţinut poziţia (faţă de cei care practicau yoga). Securitatea a devenit Serviciul Român de Informaţii. Aceiaşi procurori, aceiaşi judecători. Oamenii care au deţinut aceste poziţii înainte de 1989 şi-au continuat munca şi au păstrat aceleaşi mentalităţi, opunându-se mişcării yoga ce a apărut în acea vreme. Cazul a devenit un caz politic. Persoanele aflate în aceste poziţii au trebuit să explice de ce au acţionat împotriva lui Gregorian Bivolaru şi a colegilor lui şi de aceea ei au încercat să dovedească că erau vinovaţi.”

„Încălcarea Drepturilor Omului în cazul MISA a fost cea mai agresivă acţiune realizată împotriva libertăţii şi a liberei alegeri în România în anii 1990. Numărul oamenilor implicaţi şi nivelul de încălcare a drepturilor lor îmi permit să susţin aceasta.”

„În cazul MISA există o dublă problemă. Una este aceea a tragediei umane: cunosc femei tinere care intră în panică atunci când întâlnesc un poliţist, o femeie care s-a îmbolnăvit pentru că a fost trimisă la spitalul psihiatric, o femeie care a pierdut custodia asupra copilului pentru că era cursantă MISA, iar custodia a fost acordată soţului ei, care îl brutaliza pe copilul respectiv. Acestea sunt doar câteva exemple. Cealaltă problemă este tragedia sistemului. Pentru a-şi acoperi greşelile toate instituţiile şi politicienii implicaţi au trebuit să se coalizeze împotriva adevărului, împotriva legii, împotriva procedurilor, împotriva observatorilor străini. Din acest punct de vedere pot spune că nu putem avea un sistem de justiţie normal în România, nu putem avea o democraţie normală în România fără a rezolva cazul MISA.”

Această conferinţă, ce a avut loc cu mai puţin de 24 de ore înainte de pronunţarea sentinţei la Curtea Supremă de Justiţie din România în cazul Gregorian Bivolaru, a generat o şi mai mare atenţie asupra acestui caz în Parlamentul European în ceea ce priveşte neregulile care s-au făcut în acest caz. Directorul Soteria International, Arthur Lederer a spus: „Cazul statului Român împotriva lui Gregorian Bivolaru / MISA este prezentat de Soteria International în Parlamentul European ca un exemplu clar al re-apariţiei simptomatice a violărilor severe ale procesului de justiţiei, ceea ce arată că procesul de justiţie în România are urgentă nevoie de o reformă. Este nevoie ca Europa să intervină pentru a corecta aceste nereguli ce sunt simptomatice pentru sistemul român de justiţie.” Ca un rezultat imediat al conferinţei, mai mulţi membrii ai Parlamentului European au semnat scrisori adresate primului ministru al României şi ministrului justiţiei atrăgând atenţia asupra acestei probleme. Unul dintre membrii Parlamentului European şi-a anunţat intenţia de a-şi folosi dreptul de europarlamentar pentru a adresa o cerere de investigare a acestui caz la Comisia Europeană.

Criticile la adresa sistemului român de justiţie a provenit în aceste ultime două luni din cel puţin două surse mult mai importante: Comisarul European pentru drepturile omului dl. Thomas Hammarberg şi din partea guvernului Olandei.

Mihai Stoian, reprezentantul MISA, a ridicat şi alte probleme în cadrul conferinţei, privind starea justiţiei din România în legătură cu cazul României împotriva lui Gregorian Bivolaru: „Autorităţile române au venit cu documente care arată că telefoanele au fost ascultate cu mulţi ani înaintea demarării vreunei investigaţii oficiale, deşi ei au negat aceasta. Ei spun că motivul pentru care au fost ascultate telefoanele este securitatea naţională şi faptul că mişcarea yoghină este o mişcare extremistă periculoasă pentru statul român. Aceste documente sunt puse la dispoziţie într-un dosar care se referă la o acuzaţie de drept comun, fapt care nu numai că arată unele interferenţe ale serviciilor secrete în justiţie, ci şi faptul că aceste două organe separate în stat lucrează împreună, ceea ce este ilegal.”

yogaesoteric
12 aprilie 2012


Citiţi şi:
"Operaţiunea Christ", în dezbatere la Parlamentul European
Reacţii ale unor înalţi oficiali europeni la abuzurile din cazul MISA-Gregorian Bivolaru şi la perpetuarea practicilor de Poliţie politică în România
Parlamentul European şi Consiliul Europei trag un semnal de alarmă asupra abuzurilor în cazul lui Gregorian Bivolaru - video
Comunicat de presă 22 martie 2012. Informaţii de ultimă oră privind cazul Gregorian Bivolaru – MISA
Avem dovada! În cazul MISA-Gregorian Bivolaru poliţia politică a continuat şi după 1990!
Cazul Gregorian Bivolaru – un record al rezistenţei faţă de abuzurile autorităţilor statului român şi ale presei aservite (1)
Decizie irevocabilă! Gregorian Bivolaru a fost persecutat politic de regimul comunist şi condamnat pe nedrept - senţintă a Curţii de Apel Bucureşti
Sentinţa prin care s-a constatat caracterul politic al condamnărilor şi internării psihiatrice forţate ale lui Gregorian Bivolaru înainte de 1990

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu