Fragment din cartea MISA – radiografia unei sălbatice represiuni - prima parte

de Gabriel Andreescu

Procesele: Sibiu, Alba Iulia și București (1)

„Cazul MISA” şi în special contradicţii precum cele inventariate anterior [n.n. în capitolele anterioare ale acestui volum] sugerează că România nu poate oferi siguranţǎ nimǎnui. Dacă responsabilii pentru abuzuri de o asemenea gravitate nu rǎspund în faţa legii, dacǎ manipulatorii se pot retrage liniştiţi pentru o nouǎ discuție de scenarii, dacǎ jandarmii, procurorii, ofiţerii serviciilor vǎd cǎ felul în care se comportǎ, oricât de agresiv, nu are consecinţe pentru ei, dacă politicienii, oricât de nedrepţi, vor fi votaţi din nou, toţi aceştia vor găsi motivele de a recidiva. Oamenii care au puterea în aceastǎ societate vor avea mână liberă, pǎstrând faţada aşa-zisei democraţii, sǎ facǎ orice, cu oricine. Vor putea sǎ transforme diferite categorii umane în ţapul ispǎşitor, vor avea capacitatea sǎ asmutǎ populaţia împotriva lor, iar dupǎ represalii şi violenţe, vor face probele dispǎrute. Cazul MISA pare să hrănească sentimentele cele mai pesimiste asupra prezentului şi viitorului democraţiei româneşti.

Iată că totuşi, din diferite motive, printre care drumul parcurs de instituţiile româneşti şi contextul european în care se mişcă statul român, apoi, capacitatea impresionantă de mobilizare a adepţilor MISA, loviturile din 18 martie și 1 aprilie 2004, ce se doreau fatale, nu au reuşit. Din contră, rezultatele asaltului asupra ashramurilor au fost atât de lipsite de conţinut, încât, în ciuda mobilizării instituţiilor şi presei la un nivel niciodată atins anterior în istoria României postdecembriste – şi datorită faptului că niciodată presa nu a fost anterior atât de bogată -, principalele persoane active în MISA nu au putut fi aruncate în închisoare. Neaşteptat, instituţiile implicate în încercarea de reprimare a Mişcării au trebuit să deschidă şi o linie defensivă. Ceea ce reprezenta anterior o cooperare relaxată s-a transformat într-un demers chinuit de a „duce lucrurile la capăt”. Din 2004 până astăzi, principalele instituţii ale statului fac un efort ce pare uneori disperat de a fabrica şi a finaliza dosarele represiunii. În acelaşi timp, sunt obligate la încă alte exerciții de imaginație ca să oprească dosarele deschise de victime împotriva responsabililor abuzului de putere. Acordarea azilului politic lui Gregorian Bivolaru în Suedia a creat o complicaţie uriaşă, neimaginată de către persoanele implicate. Nu este o situaţie obişnuită, să vezi cum principalele autorități publice, până la un punct reprezentând democrația, sunt târâte într-un conflict fără sens.

Dacă totuşi comunitatea MISA a rezistat, acest lucru a fost posibil întrucât democraţia, şi în forma ei pur procedurală, este altceva decât non-democraţia. Un prim exemplu, de excepţie, al forţei democraţiei într-o societate care pare făcută să batjocorească sensul ei a fost chiar eliberarea lui Gregorian Bivolaru din arest în anul 2004. În ciuda faptului că vameşii, poliţia, parchetul, ziariştii trăgeau de el să îl zidească între pereţii unui penitenciar, yoghinul a scăpat, cu consecinţe hotărâtoare pentru evoluţia lucrurilor. Gregorian Bivolaru a fost reţinut pentru 24 de ore, la 29 martie 2004, în urma unei înscenări  de trecere ilegală a frontierei. Totul era pregătit pentru acuzarea lui penală, obţinerea arestării lui preventive şi „păstrarea” lui într-o închisoare cât de mult permitea legea pentru infracţiunea repartizată. Or, bătălia în justiţie a fost câştigată de avocaţii apărării la capătul unui maraton parcurs ca şi cum ar fi fost o cursă de 100 de metri. Pentru poprirea acuzatului, a intervenit Tribunalul Bucureşti, dar competenţa a fost contestată la Curtea de Apel Bucureşti, Judecătoria sectorului 5 l-a pus în libertate, totuşi el a fost reţinut mai departe, timp de 10 ore, în arestul Inspectoratului General de Poliţie în aşteptarea unei alte hotărâri şi încălcându-se evident legea. S-a revenit la Curtea de Apel, care a încercat judecarea de urgenţă, în aceeaşi zi, a cauzei, în Camera de Consiliu. Întreaga instanţă a Judecătoriei sectorului 5 a fost recuzată, dosarul a ajuns din nou la Tribunalul Bucureşti, dar s-a declarat recurs şi s-a cerut pronunţarea Curţii Constituţionale pe un articol de Cod penal. Orele au trecut, iar autorităţile nu mai au avut ce face: liderul Şcolii MISA a fost eliberat. Avea să fugă în Suedia.

Revanşa a fost, cum am văzut, pe măsură. Acuzaţiile s-au îmbogăţit, au fost obţinute colaborări ale unor foşti practicanţi yoga şi s-a scenarizat o acuzaţie de trafic de persoane. A urmat primul mare test al confruntării dintre acuzatori şi acuzaţi, procesul de la Tribunalul Sibiu – unde fusese strămutat procesul - pregătit timp de câţiva ani de autorităţi. Gregorian Bivolaru era judecat pentru act sexual cu un minor, perversiune sexuală continuată, corupţie sexuală, tenativă de trecere frauduloasă a frontierei, trafic de minori. Mai erau puşi sub acuzare în acel proces Farkaş Ferencz Zsolt şi Mirona Maria Farcaşi.