marți, 26 noiembrie 2013
Romania este pe ultimele locuri din Europa in ce priveste increderea in Justitie si in Statul de drept
Asociatia pentru Monitorizarea Justitiei,
impreuna cu Agentia de Monitorizare a Presei – Active Watch, au lansat
in cursul anului 2013 Raportul pe Justitie 2012 si Studiul “Perceptia calitatii actului de justitie in Romania”, avand la baza un sondaj cu
privire la functionarea sistemului de Justitie din Romania si care a
fost efectuat in randul avocatilor din intreaga tara. Rezultatele au
fost dezastroase.
Studiul, dublat de Raport, este foarte important
deoarece reflecta imaginea pe care Justitia o are in randul
profesionistilor, care apeleaza la serviciile judiciare intr-un grad
inalt de repetabilitate, putand astfel sa aiba o opinie mult mai bine
caracterizata si mai calificata decat sondajele ai caror subiecti sunt
justitiabilii.
Chiar si in aceste conditii, nici
autoritatile si nici institutiile implicate in actul de justitie nu au
reactionat in nici un fel, rezumandu-se sa ignore sau, cel mult, sa
incerce sa minimalizeze rezultatele si semnificatia acestora, invocand
esantionul redus de persoane (in jur de 800 de adresanti), sau
subiectivitatea acestora.
Ne bucuram, si in acelasi timp ne intristam
ca, acum, Comisia Europeana confirma concluziile Studiului nostru, in
cadrul Eurobarometrului, potrivit caruia Romania este pe ultimele locuri
din Europa in ce priveste increderea in Justitie si in Statul de drept.
Studiul s-a bazat pe raspunsurile a 1008 de persoane intervievate.
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)

Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu