Uniunea Naţională a Judecătorilor din România se revoltă față de imixtiunile SRI în cauzele penale și cere eliminarea acoperiților din justiție
In urma aparitiei in spatiul public a tot mai multe acuzatii si declaratii pe tema implicarii serviciilor secrete in randul magistratilor, Uniunea Nationala a Judecatorilor din Romania (UNJR) cere CSM-ului sa verifice existenta ofiterilor acoperiti in justitie si solicita lamuriri de la SRI privind ”interesul” manifestat fata de cauzele penale pana la solutionare. Iată solicitarea UNJR:
Către Consiliul Superior al Magistraturii,
Stimate domnule preşedinte, stimaţi membri
Uniunea
Naţională a Judecătorilor din România, asociaţie profesională a
judecătorilor, al cărei scop principal este apărarea independenţei
justiţiei, îşi exprimă profunda îngrijorarea faţă de recentele
declaraţii publice, potrivit cărora în rândul magistraţilor ar exista
ofiţeri acoperiţi ai serviciilor secrete, precum şi că instanţele de
judecată au devenit ,,câmp tactic” al serviciilor de informaţii,
apreciind că aceste declaraţii subminează atât independenţa justiţiei şi
încrederea cetăţenilor în actul de justiţie cât şi încrederea reciprocă
între judecători.
Cerem, de aceea, Consiliul Superior al
Magistraturii ca, în exercitarea rolului constituţional ce îi revine, de
garant al independenţei justiţiei:
1. Să solicite - în acord cu
dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 303/2004, republicată şi modificată -
Consiliului Suprem de Apărare al Ţării să procedeze la verificarea
respectării interdicţiei judecătorilor şi procurorilor de a nu fi/a nu
fi fost lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau
colaboratori ai serviciilor de informaţii, iar rezultatul să fie făcut
public, pentru restabilirea încrederii în justiţie;
2.
Să ceară de
urgenţă clarificări publice Serviciului Român de Informaţii, care
trebuie să explice corpului de magistraţi şi societăţii următoarele:
a.
ce înseamnă concret “câmp tactic”, când vine vorba de justiţie, şi
care sunt mijloacele prin care serviciul operează în acest “câmp
tactic”,
b.
care este cadrul legal ce permite acestui serviciu să
îşi menţină “interesul/atenţia până la soluţionarea definitivă a
fiecărei cauze”, în ce constă în mod efectiv acest „interes”, care sunt
limitele sale, de ce garanţii este însoţit şi ce control se exercită
asupra sa?
În fapt, fostul preşedinte al României şi, implicit,
fostul preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, a afirmat în
public şi în mod neechivoc că: ,,O altă problemă e legată de foştii
ofiţeri acoperiţi printre magistraţi. Până în 2004, serviciile au
considerat, ca de altfel şi aceşti magistraţi, că pot să încalce
Constituţia din 1991. Destui dintre ei au fost, sunt unii dintre ei. Ei,
aceşti oameni, de teamă să nu se afle că au încălcat Constituţia din
1991, sunt şantajabili. Ştiţi care e motivul pentru care am cerut să se
scoată cele 3 milioane de dosare ale fostei Securităţi? Pentru că ele
erau folosite de unii din S.R.I. să şantajeze. Ei, cei care au fost
acoperiţi funcţionează în continuare. (...)”. Aceste afirmaţii au fost
reluate în mod repetat în spaţiul public.
Declaraţiile celui care a
fost şef al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării sunt zguduitoare,
deoarece afirmă că până în 2004 se ştie că au existat persoane în rândul
magistraţilor care au încălcat legea sistematic, fiind incompatibili.
Acelaşi fost şef al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării afirmă că după
2004 a cerut serviciilor să îi retragă pe cei acoperiţi din justiţie,
însa nu ştie dacă acest lucru s-a întâmplat.
O astfel de
informaţie, esenţială pentru buna funcţionare a justiţiei, nu a fost
verificată timp de zece ani, iar de tot atâţia ani nimeni nu ştie dacă
aceşti ofiţeri au fost retraşi din magistratură sau nu.
Chiar dacă
afirmaţia este făcută acum, de către o persoană care avea ea însăşi
obligaţia de a dispune efectuarea acestor verificări, din calitatea de
preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, şi , deci,
obiectivitatea sa ar putea fi pusă la îndoială, efectele nu sunt mai
puţin grave.
Prin folosirea acestei vulnerabilităţi, speculată
repetat în spaţiul public, se formează un nou tip de presiune pe
justiţie, la fel de gravă. Suspiciunea creată în acest mod afectează
negativ munca fiecărui magistrat, în special a celor chemaţi să judece
în prezent dosare de un interes deosebit pentru opinia publică, deoarece
se inoculează acesteia ideea că aceşti magistraţi nu ar fi
independenţi.
Gravitatea declaraţiilor repetate privind existenţa
ofiţerilor acoperiţi din justiţie este escaladată de afirmaţia
directorului Direcţiei Juridice a Serviciului Român de Informaţii care,
într-un interviu recent, declară că instanţa de judecată a devenit
,,câmp tactic” de operaţiuni al serviciilor de informaţii. În acelaşi
interviu, acesta afirmă că “în prezent ne menţinem interesul/atenţia
până la soluţionarea definitivă a fiecărei cauze” din instanţă.
Înţelegând
importanţa misiunii pe care Serviciul Român de Informaţii o are în
prezervarea securităţii naţionale, conturate de Legea 51/1991 privind
siguranţa naţională a României, trebuie să subliniem că orice depăşire a
acestui cadru legal nu face decât să vulnerabilizeze atât sistemul
judiciar, cât şi însuşi serviciul de informaţii.
Orice suspiciuni şi
orice ambiguitate subminează rolul pe care cele două instituţii
fundamentale trebuie să îl joace în protejarea drepturile fundamentale,
pe de-o parte, şi garantarea securităţii naţionale, pe de altă parte.
Aceste obiective nu pot fi îndeplinite fără încrederea cetăţenilor în
profesionalismul şi buna credinţă a celor două părţi.
Sala de
judecată este locul în care fiecare persoană vine să îşi caute dreptatea
în mod public şi transparent, locul unde Statul şi cetăţenii săi sunt
deopotrivă apăraţi şi egali în faţa legii. Acest spaţiu nu trebuie şi nu
poate fi transformat în ,,câmp tactic” de operaţiuni al unui serviciu
secret a cărui activitate este, prin natura sa, lipsită de transparenţă.
Orice intervenţii, orice presiuni, directe sau indirecte, publice sau
obscure, mai mult chiar, orice suspiciune privind posibilitatea unor
astfel de influenţe sau acţiuni lipsite de transparenţă distrug acest
echilibru şi lasă fără suport ideea de justiţie independentă şi proces
echitabil.
Nu putem să nu subliniem, în acest context, importanţa
pe care a dat-o Curtea Europeană a Drepturilor Omului aparenţei în
raport cu garanţiile de independenţă şi imparţialitate, garanţii
indisolubil legate de dreptul la un proces echitabil. Or, astfel de
declaraţii, venite din partea unor persoane care deţin sau au deţinut un
rol important în arhitectura instituţională a statutului, pot, în mod
indiscutabil, crea aparenţa unei lipse de imparţialitate din partea
magistraţilor.
Declaraţiile menţionate ridică o îndoială
întemeiată asupra independenţei întregului sistem judiciar, iar
neîncrederea creată poate fi înlăturată numai prin verificarea temeinică
şi reală a declaraţiilor date anual de magistraţi cum că nu sunt şi nu
au fost ofiţeri acoperiţi, cu consecinţa înlăturării din magistratură a
celor ce au încălcat această obligaţie.
Consiliul Superior al
Magistraturii, având în vedere calitatea sa de garant al independenţei
justiţie, are competenţa să ceară Consiliului Suprem de Apărare a Ţării
să facă aceste verificări. În fond, Consiliul Superior al Magistraturii
ar trebui să fie prima instituţie interesată în a verifica dacă
prevederile legale vizând statutul magistraţilor sunt respectate, pentru
a garanta astfel independenţa actului de justiţie.
Cu toate
acestea, deşi legea este în vigoare de peste zece ani, iar magistraţii
dau anual declaraţii pe proprie răspundere în sensul că nu sunt
lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori ai
serviciilor de informaţii, nici până în prezent o astfel de verificare
nu a fost făcută.
În aceste condiţii, nu doar că legea rămâne
aplicată strict formal, dar consecinţele acestei inacţiuni afectează
întreg sistemul judiciar, prin erodarea încrederii cetăţeanului într-un
act de justiţie independent şi imparţial care îl afectează în mod
direct.
Fiecare cetăţean are dreptul să ştie, atunci când se
adresează justiţiei, dacă o face în faţa unui judecător cu adevărat
independent, sau, dimpotrivă, în faţa unei persoane ce serveşte
interesele altor instituţii ale statului.
Funcţia de magistrat
este esenţialmente incompatibilă cu cea de colaborator cu serviciile
secrete, indiferent de forma pe care aceasta o îmbracă. Punctul 10 din
Magna Carta a Judecătorilor, adoptată de Consiliul Consultativ al
Judecătorilor Europeni, prevede în mod explicit că ,,în exercitarea
atribuţiei de a soluţiona cauze, judecătorul nu poate primi nici un fel
de ordin sau instrucţiune, nici să fie supus vreunei presiuni ierarhice
şi este ţinut să respecte doar legea.”
Exercitarea funcţiei fără
părtinire, aşa cum o impune jurământul depus la intrarea în profesie,
exclude orice posibilitate de control din afara sistemului asupra
judecătorului. Pericolul este mai mare atunci când influenţele ar veni
din zona serviciilor secrete, inaccesibile publicului şi, deci, fără
mijloace de control la dispoziţia părţilor din proces sau a societăţii
civile. Această vulnerabilitate a fost precis identificată de legiuitor,
care a simţit nevoia unei reglementări tranşante sub forma unei
incompatibilităţi absolute între cele două calităţi.
Interdicţia
cu valoare constituţională de a fi, în acelaşi timp, atât magistrat cât
şi ofiţer de informaţii, activ sau în rezervă, are rolul atât de a
garanta efectivitatea separaţiei puterilor în stat, cât şi faptul că
judecătorul chemat să soluţioneze o cauză este supus numai legii.
Respectarea Constituţiei şi a garanţiilor sale stă mai presus de orice
alt interes într-o democraţie, iar orice suspiciune rezonabilă privind
încălcarea lor trebuie abordată cu seriozitate şi investigată prompt de
autorităţile competente.
În condiţiile însă în care declaraţiile
date anual de judecători nu fac obiectului unor verificări reale,
aplicarea legii rămâne una pur formală, iar scopul ei nu este atins.
O
reacţie promptă şi categorică din partea Consiliul Superior al
Magistraturii în privinţa acestor chestiuni este imperativă pentru a
oferi cetăţenilor certitudinea că magistraţii respectă legea şi sunt
independenţi, iar actul de justiţie nu este viciat de nici o influenţă
externă.
Reiterăm, de aceea, solicitarea către Consiliul Superior
al Magistraturii ca, în baza atribuţiilor legale ce îi revin, să
acţioneze de îndată în vederea demarării demersurilor necesare
verificării tuturor magistraţilor şi sancţionării cu încetarea
mandatului a celor care au încălcat această interdicţie. De asemenea
Consiliul Superior al Magistraturii trebuie să solicite Serviciului
Român de Informaţii să explice public în baza cărui cadru legal
consideră instanţele “câmp tactic” şi îşi menţin “interesul/atenţia până
la soluţionarea definitivă a fiecărei cauze”.
Demersul acesta
este imperativ pentru ca toţi cetăţenii să aibă garanţia că au parte de
un proces just şi echitabil, iar soluţia pronunţată se bazează pe probe
temeinice şi cu respectarea principiului egalităţii de arme, dată de un
judecător imparţial şi ferit de orice presiuni, care acţionează numai
potrivit legii şi propriei sale conştiinţe libere.
Cu stimă,
Judecător Natalia Roman
Preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu