Uniunea Naţională a Judecătorilor din România se revoltă față de imixtiunile SRI în cauzele penale și cere eliminarea acoperiților din justiție

In urma aparitiei in spatiul public a tot mai multe acuzatii si declaratii pe tema implicarii serviciilor secrete in randul magistratilor, Uniunea Nationala a Judecatorilor din Romania (UNJR) cere CSM-ului sa verifice existenta ofiterilor acoperiti in justitie si solicita lamuriri de la SRI privind ”interesul” manifestat fata de cauzele penale pana la solutionare. Iată solicitarea UNJR:

Uniunea Naţională a Judecătorilor din România, asociaţie profesională a judecătorilor, al cărei scop principal este apărarea independenţei justiţiei, îşi exprimă profunda îngrijorarea faţă de recentele declaraţii publice, potrivit cărora în rândul magistraţilor ar exista ofiţeri acoperiţi ai serviciilor secrete, precum şi că instanţele de judecată au devenit ,,câmp tactic” al serviciilor de informaţii, apreciind că aceste declaraţii subminează atât independenţa justiţiei şi încrederea cetăţenilor în actul de justiţie cât şi încrederea reciprocă între judecători.

1. Să solicite - în acord cu dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 303/2004, republicată şi modificată - Consiliului Suprem de Apărare al Ţării să procedeze la verificarea respectării interdicţiei judecătorilor şi procurorilor de a nu fi/a nu fi fost lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informaţii, iar rezultatul să fie făcut public, pentru restabilirea încrederii în justiţie;

În fapt, fostul preşedinte al României şi, implicit, fostul preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, a afirmat în public şi în mod neechivoc că: ,,O altă problemă e legată de foştii ofiţeri acoperiţi printre magistraţi. Până în 2004, serviciile au considerat, ca de altfel şi aceşti magistraţi, că pot să încalce Constituţia din 1991. Destui dintre ei au fost, sunt unii dintre ei. Ei, aceşti oameni, de teamă să nu se afle că au încălcat Constituţia din 1991, sunt şantajabili. Ştiţi care e motivul pentru care am cerut să se scoată cele 3 milioane de dosare ale fostei Securităţi? Pentru că ele erau folosite de unii din S.R.I. să şantajeze. Ei, cei care au fost acoperiţi funcţionează în continuare. (...)”. Aceste afirmaţii au fost reluate în mod repetat în spaţiul public.

Declaraţiile celui care a fost şef al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării sunt zguduitoare, deoarece afirmă că până în 2004 se ştie că au existat persoane în rândul magistraţilor care au încălcat legea sistematic, fiind incompatibili. Acelaşi fost şef al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării afirmă că după 2004 a cerut serviciilor să îi retragă pe cei acoperiţi din justiţie, însa nu ştie dacă acest lucru s-a întâmplat.

O astfel de informaţie, esenţială pentru buna funcţionare a justiţiei, nu a fost verificată timp de zece ani, iar de tot atâţia ani nimeni nu ştie dacă aceşti ofiţeri au fost retraşi din magistratură sau nu.

Chiar dacă afirmaţia este făcută acum, de către o persoană care avea ea însăşi obligaţia de a dispune efectuarea acestor verificări, din calitatea de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, şi , deci, obiectivitatea sa ar putea fi pusă la îndoială, efectele nu sunt mai puţin grave.

Prin folosirea acestei vulnerabilităţi, speculată repetat în spaţiul public, se formează un nou tip de presiune pe justiţie, la fel de gravă. Suspiciunea creată în acest mod afectează negativ munca fiecărui magistrat, în special a celor chemaţi să judece în prezent dosare de un interes deosebit pentru opinia publică, deoarece se inoculează acesteia ideea că aceşti magistraţi nu ar fi independenţi.

Gravitatea declaraţiilor repetate privind existenţa ofiţerilor acoperiţi din justiţie este escaladată de afirmaţia directorului Direcţiei Juridice a Serviciului Român de Informaţii care, într-un interviu recent, declară că instanţa de judecată a devenit ,,câmp tactic” de operaţiuni al serviciilor de informaţii. În acelaşi interviu, acesta afirmă că “în prezent ne menţinem interesul/atenţia până la soluţionarea definitivă a fiecărei cauze” din instanţă.

Înţelegând importanţa misiunii pe care Serviciul Român de Informaţii o are în prezervarea securităţii naţionale, conturate de Legea 51/1991 privind siguranţa naţională a României, trebuie să subliniem că orice depăşire a acestui cadru legal nu face decât să vulnerabilizeze atât sistemul judiciar, cât şi însuşi serviciul de informaţii. 

Orice suspiciuni şi orice ambiguitate subminează rolul pe care cele două instituţii fundamentale trebuie să îl joace în protejarea drepturile fundamentale, pe de-o parte, şi garantarea securităţii naţionale, pe de altă parte. Aceste obiective nu pot fi îndeplinite fără încrederea cetăţenilor în profesionalismul şi buna credinţă a celor două părţi.

Sala de judecată este locul în care fiecare persoană vine să îşi caute dreptatea în mod public şi transparent, locul unde Statul şi cetăţenii săi sunt deopotrivă apăraţi şi egali în faţa legii. Acest spaţiu nu trebuie şi nu poate fi transformat în ,,câmp tactic” de operaţiuni al unui serviciu secret a cărui activitate este, prin natura sa, lipsită de transparenţă. Orice intervenţii, orice presiuni, directe sau indirecte, publice sau obscure, mai mult chiar, orice suspiciune privind posibilitatea unor astfel de influenţe sau acţiuni lipsite de transparenţă distrug acest echilibru şi lasă fără suport ideea de justiţie independentă şi proces echitabil.

Nu putem să nu subliniem, în acest context, importanţa pe care a dat-o Curtea Europeană a Drepturilor Omului aparenţei în raport cu garanţiile de independenţă şi imparţialitate, garanţii indisolubil legate de dreptul la un proces echitabil. Or, astfel de declaraţii, venite din partea unor persoane care deţin sau au deţinut un rol important în arhitectura instituţională a statutului, pot, în mod indiscutabil, crea aparenţa unei lipse de imparţialitate din partea magistraţilor.

Declaraţiile menţionate ridică o îndoială întemeiată asupra independenţei întregului sistem judiciar, iar neîncrederea creată poate fi înlăturată numai prin verificarea temeinică şi reală a declaraţiilor date anual de magistraţi cum că nu sunt şi nu au fost ofiţeri acoperiţi, cu consecinţa înlăturării din magistratură a celor ce au încălcat această obligaţie.

Consiliul Superior al Magistraturii, având în vedere calitatea sa de garant al independenţei justiţie, are competenţa să ceară Consiliului Suprem de Apărare a Ţării să facă aceste verificări. În fond, Consiliul Superior al Magistraturii ar trebui să fie prima instituţie interesată în a verifica dacă prevederile legale vizând statutul magistraţilor sunt respectate, pentru a garanta astfel independenţa actului de justiţie.

Cu toate acestea, deşi legea este în vigoare de peste zece ani, iar magistraţii dau anual declaraţii pe proprie răspundere în sensul că nu sunt lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informaţii, nici până în prezent o astfel de verificare nu a fost făcută.

În aceste condiţii, nu doar că legea rămâne aplicată strict formal, dar consecinţele acestei inacţiuni afectează întreg sistemul judiciar, prin erodarea încrederii cetăţeanului într-un act de justiţie independent şi imparţial care îl afectează în mod direct.

Fiecare cetăţean are dreptul să ştie, atunci când se adresează justiţiei, dacă o face în faţa unui judecător cu adevărat independent, sau, dimpotrivă, în faţa unei persoane ce serveşte interesele altor instituţii ale statului.

Funcţia de magistrat este esenţialmente incompatibilă cu cea de colaborator cu serviciile secrete, indiferent de forma pe care aceasta o îmbracă. Punctul 10 din Magna Carta a Judecătorilor, adoptată de Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni, prevede în mod explicit că ,,în exercitarea atribuţiei de a soluţiona cauze, judecătorul nu poate primi nici un fel de ordin sau instrucţiune, nici să fie supus vreunei presiuni ierarhice şi este ţinut să respecte doar legea.”

Exercitarea funcţiei fără părtinire, aşa cum o impune jurământul depus la intrarea în profesie, exclude orice posibilitate de control din afara sistemului asupra judecătorului. Pericolul este mai mare atunci când influenţele ar veni din zona serviciilor secrete, inaccesibile publicului şi, deci, fără mijloace de control la dispoziţia părţilor din proces sau a societăţii civile. Această vulnerabilitate a fost precis identificată de legiuitor, care a simţit nevoia unei reglementări tranşante sub forma unei incompatibilităţi absolute între cele două calităţi.

Interdicţia cu valoare constituţională de a fi, în acelaşi timp, atât magistrat cât şi ofiţer de informaţii, activ sau în rezervă, are rolul atât de a garanta efectivitatea separaţiei puterilor în stat, cât şi faptul că judecătorul chemat să soluţioneze o cauză este supus numai legii. Respectarea Constituţiei şi a garanţiilor sale stă mai presus de orice alt interes într-o democraţie, iar orice suspiciune rezonabilă privind încălcarea lor trebuie abordată cu seriozitate şi investigată prompt de autorităţile competente.

În condiţiile însă în care declaraţiile date anual de judecători nu fac obiectului unor verificări reale, aplicarea legii rămâne una pur formală, iar scopul ei nu este atins.

O reacţie promptă şi categorică din partea Consiliul Superior al Magistraturii în privinţa acestor chestiuni este imperativă pentru a oferi cetăţenilor certitudinea că magistraţii respectă legea şi sunt independenţi, iar actul de justiţie nu este viciat de nici o influenţă externă.

Reiterăm, de aceea, solicitarea către Consiliul Superior al Magistraturii ca, în baza atribuţiilor legale ce îi revin, să acţioneze de îndată în vederea demarării demersurilor necesare verificării tuturor magistraţilor şi sancţionării cu încetarea mandatului a celor care au încălcat această interdicţie. De asemenea Consiliul Superior al Magistraturii trebuie să solicite Serviciului Român de Informaţii să explice public în baza cărui cadru legal consideră instanţele “câmp tactic” şi îşi menţin “interesul/atenţia până la soluţionarea definitivă a fiecărei cauze”.

Demersul acesta este imperativ pentru ca toţi cetăţenii să aibă garanţia că au parte de un proces just şi echitabil, iar soluţia pronunţată se bazează pe probe temeinice şi cu respectarea principiului egalităţii de arme, dată de un judecător imparţial şi ferit de orice presiuni, care acţionează numai potrivit legii şi propriei sale conştiinţe libere.