Dimensiunea culturală a cazului Bivolaru - Dificultatea intelectualilor de a fi simpatetici cu victima

Revista „ALTITUDINI. CULTURĂ & SOCIETATE”
Anul I, nr. 1, Martie 2006, Pagina 48 - Rubrica “Ultima pagină”
GABRIEL ANDREESCU

Care pot fi sentimentele intelectualului când descoperă unele dintre ideile legate de Gregorian Bivolaru şi şcoala lui, numită Mişcarea de Integrare Spirituală în Absolut (MISA)? Va găsi între ele referiri la meditaţii ale yoghinilor menite să evite ciocnirea Terrei cu un meteorit. Va reîntâlni temele naţionalimului desuet, în varianta transformării României în centrul spiritual al omenirii. Va citi despre francmasonerie care reprezintă o “grupare mondială satanică […] dominaţia asupra întregii planete şi nu numai atat”(1). Astfel de obsesii ajung atât de departe, încât pe site-ul oficial al organizaţiei se fac referiri la “Planul criminal al masoneriei de a reduce populaţia planetei la 1 miliard de oameni. SIDA şi SARS, create intenţionat pentru a omorî cât mai mulţi oameni”(2).

Ne aflăm în plin conspiraţionism apocaliptic, capabil să provoace o antipatie spontană şi vie celui implicat în cultura-cea-de-toate-zilele. Dacă Gregorian Bivolaru şi MISA nu ar fi fost vânaţi de media, nu ar fi devenit o problemă de funcţionare a instituţiilor şi chiar o temă legat de integrarea Romaniei în UE, straniile idei enunţate mai sus ar fi intrat cel mult în studiul câtorva cercetători ai fenomenului subculturii. Grupul lui Gregorian Bivolaru nu a provocat nici măcar interesul istoricilor care au scris despre Meditaţia Transcedentală. Trei cercetători, Doina Jela, Cătălin Strat şi Mihai Albu, au trecut prin materialele aflate la CNSAS pentru publicarea volumului Afacerea Meditaţiei Transcedentale (Editura Humanitas, 2004) fără a face nici o referire la el, deşi dosarul de temă indica faptul că măsurile cu cel mai grav caracter represiv au fost luat împotriva grupurilor yoga, şi nu împotriva vedetelor instituţionale sau culturale de care este plin volumul.

La 18 martie 2004, ”naţiunea” a luat act de vacarmul din jurul MISA şi al liderului său spiritual. Intelectualitatea consumatoare de presă a putut privi la modul brutal în care tineri şi tinere inofensivi au fost scoşi din locuinţele lor sub ameninţarea armelor. A putut citi enunţuri de genul: „În timpul descinderilor au fost găsite diferite substanţe despre care nu se poate spune, deocamdată, dacă sunt stupefiante” (Cotidianul, 22 martie 2004); „acţiunea a fost declanşată şi ca urmare a sesizărilor formulate de mai mulţi cetăţeni cu privire la activităţi de prostituţie şi trafic de droguri în mai multe cartiere mărginaşe ale Bucureştiului; autorităţile statului au acţionat în imobile unde se desfăşurau activităţi de video-chat-uri pornografice şi erotice neautorizate”(Ziua, 20 martie 2004).

Or, un intelectual ar fi putut nota imediat caracterul flagrant incitator-calomnios al prezentărilor. Ţine de o cultură elementară să ştii că polţia nu are dreptul să intre într-o casă privată pe motiv că „există delicte în cartier”. Deţinerea materialelor porno nu este ilegală şi nici dialogul erotic privat prin internet nu are nevoie de aprobare. Cum poate îndrăzni un ziarist să introducă suspiciuni referindu-se la „substanţe despre care nu se poate spune, deocamdată, dacă sunt stupefiante”?

Conştientizarea brutalităţii
Puţine au fost totuşi luările de poziţie din presa culturală când s-a declanşat brutala campanie din 18 martie 2004. Câteva voci au făcut excepţie, condamnând pasiunea punitivă. Într-un articol prompt din revista 22, Rodica Culcer comenta astfel dezlănţuirea împotriva MISA: ”Trăim de fapt un imens show Big Brother – dar nu acela de la Prima TV, ci acela imaginat de George Orwell în 1984”. Detaşându-se de sensibilităţile sale conservatoare, H.-R.Patapievici comenta, la rândul lui, în aceeaşi revistă: ”Nu am cuvinte îndeajuns de strigătoare la cer pentru a spune cât de inadmisibil mi se pare modul în care autorităţile i-au tratat pe Gregorian Bivolaru şi pe adepţii Mişcării pentru Integrarea în Absolut, MISA. [...] într-un stat bazat pe legi şi care se pretinde guvernat de ideea respectului faţă de persoana umană, nici un om, nici un grup organizat nu ar trebui să fie trataţi aşa cum au fost trataţi aceşti oameni. Brutalitate, arbitrar, instigare, manipulare prin presă...”(3).

Consecvent cu el însuşi, Ion Zubaşcu îşi intitula comentariul la cele întîmplate „Fumigena” Gregorian Bivolaru, doar o secvenţă dintr-o lungă serie(4). Iconoclastul scriitor de la România Liberă aşeza evenimentele de la 18 martie 2004 între alte diversiuni puse la cale de servicii („în România celor 14 ani de domnie a cuplului Iliescu-Teoctist”), în momentele dificile ale puterii politice: atacul teroriştilor din decembrie 1989, primejdia „ungurilor care vor să ocupe Ardealul”, Apocalipsa „Noului Ierusalim”, incredibila diversiune a „Puciului de la Patriarhie”, invazia Martorilor lui Iehova ş.a. Pentru orice om cu bun-simţ, scria Ion Zubaşcu, sărea din prima clipă în ochi exagerarea până la ridicol a spectacolului mediatic.

Tema Gregorian Bivolaru a dăinuit
Gregorian Bivolaru şi MISA au rămas, de mai bine de un an şi jumătate, în centrul atenţiei media. Atât calomniile, cât şi referirile ceva mai informate la fenomenul MISA s-au multiplicat. A fost timp ca datele privind opţiunile şi stilul de viaţă implicând MISA să fie supuse interogaţiilor. Acest timp nu a contat însă. Observaţiile sporadice nu s-au transformat în cercetări specializate. În revistele culturale, referirile au rămas clişee retorice, ca în România Literară, unde era invocat „specialistul în yoga mare, Bivolaru cel bătrân, din Suedia”, care ne va ajuta pe toţi „să combatem fumatul, anxietatea, fiscul, cu un euro într-o mână şi cu cealaltă nu ştiu pe ce...”(5).

În multe cazuri, numele lui Gregorian Bivolaru a fost utilizat ca stigmat. A apelat cu dezinvoltură la această metodă Andrei Pleşu(6). La capătul opus se află atitudinea tolerant-amuzată a lui Ioan Groşan, care a exclamat în favoarea judecătoarei Simona Lungu: „Dom'le, avem şi noi o judecătoare mişto, sexy, şi una-două la zid cu ea! În fond, ce-a făcut (dac-a făcut)? [...] Acum, între noi fie vorba, din imaginile difuzate cu un rictus de satisfacţie habotnică de diverse televiziuni (pe care numai uşi de biserică nu le poţi socoti), eu unul nu mi-am dat seama de ce imaginile respective sunt porno. Erotic mai treacă-meargă, dar porno?!”(7).

Optica radiografiei apare şi la Mircea Cărtărescu. Singurul guru pe care-l avea naţia, comenta Cărtărescu sarcastic în editorialul său din Jurnalul Naţional, hălăduieşte acum liber prin Suedia, departe „de mâna nu prea lungă (nici prea curată, fie vorba-ntre noi) a justiţiei româneşti”(8). Preocupat de mentalităţi, scriitorul identifică în „Mitul lui Bivolaru ca un soi de demon sexual, corupător al sufletelor tinere” nu nevoia noastră de etică, nici compasiunea pentru suflete amăgite, ci pofta de obscen şi senzaţional a minţilor mereu în căutare de stimulente, pe care ipocrizia să le poată apoi condamna. Ceea ce nu-l împiedică pe Cărtărescu să vadă în MISA „kitschul monumental al aşa-zisei „mişcări spirituale””, care ar fi vinovată de „transformarea unor concepte orientale într-o fabrică de bani occidentală, de trafic de carne vie şi material pornografic”(9).

Perspectiva se regăseşte la Radu Călin Cristea(10). Membrii MISA sunt „victimele unor tratamente înjositoare, înregistrate şi difuzate prompt de mai multe televiziuni aflate, nu-i aşa?, cu totul întâmplător în zonă, la adrese fixe, la orele mici ale dimineţii. Ceea ce se petrecea era o intervenţie de tip securisto-miliţienesc datând din perioada stalinistă”. Şi Radu Călin Cristea notează, cu o antipatie aflată în apropierea cruzimii, „aura cam nătângă” a lui Bivolaru, „purtător de peruci pus la zid”, chiar „soi de animal de un exotism comic”, alergat de toată lumea.

Caracter, spirit, intelect
Un prim aspect care ar trebui să şocheze este, totuşi, dezinvoltura crudă cu care se fac referirile la Gregorian Bivolaru. Aproape toţi comentatorii, inclusiv cei cu blazon, folosesc faţă de liderul MISA termeni descalificaţi. Nu doar cu privire la productele lui intelectuale, cărora omul de cultură este prin statut chemat să le dea note, ci şi cu privire la acest om pe care nu l-au cunoscut niciodată. Ce anume legitimează oare superioritatea asumată de comentatori cu atâta siguranţă, dispreţul afişat cu atâta aplomb?

Copil fiind, Gregorian Bivolaru şi-a descoperit o vocaţie menită mai curând să-l despartă de lume, decât să-l apropie. Educaţia şcolară indică o traiectorie fără succese în plan intelectual. Vocaţia însă, trăită şi apărată total, l-a făcut să devină, în anii '70, instructor de yoga. S-a dedicat acestei discipline extrem de exigente şi a perseverat în a o sluji în ciuda condiţiilor neprielnice, până la întemeiat o şcoală de discipoli. În anii '70, şi-a desfăşurat activitatea de instructor sub supravegherea constantă a Securităţii. În anul 1981, i s-a interzis să mai predea yoga. A continuat să-şi completeze biblioteca ezoterică, a menţinut legătura cu vechii elevi care-l căutau, a ţinut, la cerere, şedinţe atunci clandestine, în ciuda ameninţărilor foarte precise. În 1984, când a fost arestat în timpul unei astfel de şedinţe, a fost bătut zile la rând, i s-a spart dantura, a fost ţinut în condiţii atroce. A evadat în timp ce i se pregătea un dosar de complot împotriva statului. A fost închis pentru acest delict un an şi jumătate. După eliberare, a reînnoit legătura cu discipolii, care-l căutau să-i ceară sfatul. În luna iulie 1989 a fost închis din nou, bătut tot cu sălbăticie, trimis până la urmă la Poiana Mare. Nu a existat un singur moment în care să fi cedat grozavului regim la care a fost supus. În toată această perioadă, inclusiv în timpul recluziunii de la spitalul psihiatric, a reuşit să fie susţinătorul calm şi generos al câtorva zeci de oameni. A fost punctul de sprijin pentru apropiaţii lui, hăituiţi datorită continuării practicii yoga, deşi era cel mai chinuit dintre ei.

Fără a se număra printre contestatarii deschişi ai comunismului, Gregorian Bivolaru rămâne unul dintre rezistenţii cei mai consecvenţi, cei mai implacabili, ai acestui regim. Dacă judecăm oamenii în raport cu caracterul de care dau dovadă, Bivolaru constituie una dintre rarele excepţii, într-o mare de slăbiciune umană. Având în vedere traiectoria vieţii sale, seria sacadată de imprecaţii adresate de cluburi de oportunişti, dar şi de oameni de cea mai bună calitate – am citat! – unei persoane atât de aparte este uluitoare. Cuvintele dispreţuitoare la adresa lui Gregorian Bivolaru pun în discuţie interesul pentru complexitatea fiinţei umane al celor care astăzi au acces la opina publică. Dau măsura completei lipse de relevanţă pe care îl are caracterul în societatea românească. Este, fără doar şi poate, o măsură a cruzimii acestei societăţi. Căci a accepta ca Gregorian Bivolaru să devină vânatul instituţiilor şi opiniei publice setoase de ţapi ispăşitori, după ce fusese victimă a represiunii securiste, în cazul lui sângeroase la propriu, constituie o nedreptate uriaşă. Rămâne o ruşine fără seamăn ca astăzi societatea românească să fi devenit solidară cu torţionarii care-i zdrobeau trupul înainte de 1989. În loc să-i caute pe călăii lui şi ai colegilor lui, foşti procurori şi securişti ascunşi în instituţiile care prigonesc astăzi MISA, pentru a-i deconspira, cititorii şi telespectatorii aplaudă scenariu călăilor, repetat cu insistenţă aproape 15 ani.

1. Gregorian Bivolaru, Francmasoneria. Misterele dezvăluite ale unei gigantice conspiraţii universale satanice a planetei, Editura Shambala, Bucureşti, 1995, p.9
2. www.yogaesoteric.net
3. H.-R. Patapievici, Religie şi politică, Revista 22.
4. Ion Zubaşcu, „Fumigena” Gregorian Bivolaru, doar o secvenţă într-o lungă serie, în România Liberă.
5. Răzvan Petrescu, Stejar, extremă urgenţă!, în România literară, Nr. 47/30 noiembrie-6 decembrie 2005.
6. Vezi Bogdan Ciubuc, Andrei Pleşu s-a rugat lui Nicolae Ceauşescu, în Evenimentul Zilei, 4 septembrie 2004.
7. Ioan Groşan, Ea este! Ei, şi?, în Ziua, 3 noiembrie 2004.
8.-9. Mircea Cărtărescu, Urgii cu Guru, în Jurnalul Naţional, 25 octombrie 2005.
10. Radu Călin Cristea, Bivolarul suedez, în Averea, 12 ianuarie 2006.

Preluare de pe: http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=4164