“Nu e nimic intr-o omida care sa-ti spuna ca se va transforma intr-un fluture.” - Buckminster Fuller
Într-o zi, într-un cocon a apărut o mică gaură. Un om, care trecea din întâmplare prin preajmă, s-a oprit cîteva minute pentru a observa fluturele care se forţa să iasă prin această gaură mică. După multe încercări se părea că fluturele s-a resemnat şi gaura rămăsese la fel de mică. Părea că fluturele a făcut tot ce putea şi nu mai era în stare de nimic altceva. Atunci omul a decis să ajute fluturele: a luat un cuţit şi a deschis coconul. Fluturele a ieşit imediat. Însă corpul acestuia era slab şi anemic; aripile sale erau puţin dezvoltate şi aproape că nu se mişcau.Omul a continuat să observe crezînd că dintr-un moment în altul aripile fluturelui se vor deschide şi vor putea suporta greutatea proprie pentru ca acesta să poată zbura. Acest lucru nu s-a întîmplat! Fluturele şi-a trăit restul vieţii tîrindu-se pe pămînt, cu corpul său slab şi cu aripile chircite. Nu a putut zbura NICIODATĂ!
Ceea ce omul prin gestul său de bunătate şi prin intenţia sa de a a juta, nu a înţeles că trecerea prin gaura strîmtă a coconului era efortul necesar pentru ca fluturele să trimită lichidul din corpul său către aripi pentru a putea zbura. Era chinul prin care viaţa îl punea să treacă pentru a creşte şi pentru a se dezvolta. Uneori, efortul este exact lucrul de care avem nevoie în viaţă. Dacă ni s-ar permite să trăim viaţa fără a întîlni dificultăţi, am fi limitaţi. Nu am putea fi atât de puternici cum suntem. Nu am putea zbura niciodată!
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu
Va rugam sa folositi un limbaj decent si sa evitati diversiunile sau formularile manipulative, discriminatorii. In caz contrar comentariul dumneavoastra ar putea sa nu fie acceptat pentru publicare. Va multumim pentru intelegere.