Yoghinii si regimul comunist - IV

Extrase din cartea "Reprimarea miscarii Yoga in anii '80" de Gabriel Andreescu

Cititi si:
Fragmente din marturiile Gabrielei si Mihaelei Ambarus (Yoghinii si regimul comunist - I)
Fragmente din mărturia Angelei Maria Mayer (Yoghinii si regimul comunist - II)
Fragmente din mărturia Angelei Maria Mayer - continuare (Yoghinii si regimul comunist - III)

Fragmente din mărturia lui Nicolae Catrina
De prin '83, practica yoga a fost prohibita în România. Nu oficial, bineînteles, dar nu mai gaseai cursuri nicaieri. Imediat dupa ce Meditatia Transcendentala a fost destul de rasunator pusa la index, iar toti acei intelectuali implicati - si Grieg de asemenea - au avut multe probleme, a urmat un recul comunist, o actiune de înabusire si, de fapt, chiar de prevenire a oricaror initiative de genul acesta. Regimul a pus la Fondul Secret foarte multe carti pe care le cautam la BCS, la BCU, la Biblioteca Academiei, unde mergeam aproape zilnic si citeam ore în sir. Dar atât de zelosi au fost cenzorii, încât au ajuns sa interzica si manifestari culturale care li se pareau mistice sau prea spirituale.

Îmi amintesc în perioada aceea de un ciclu Wagner la Opera. Se anuntase Inelul nibelungilor, eram foarte interesat, voiam sa iau bilete si, exact când sa fie spectacolul, a disparut din program. Însa, daca au fost foarte zelosi, nu au fost si foarte priceputi. Au interzis si au pus la Fondul Secret cartile în al caror titlu aparea explicit „yoga". Atunci venea bibliotecara si spunea : „Ne pare rau, nu mai este volumul respectiv". Sau nu mai gaseai nici fisa. Desi uneori ramâneau fisele, doar cartea nu se mai putea citi. Însa, de cele mai multe ori, cartile erau luate cu tot cu fise din sala cataloagelor. Însa, daca nu scria „yoga"pe coperta, gaseai. Atunci am descoperit si am citit la Biblioteca Centrala de Stat chiar si carti despre meditatia transcendentala. Cam asa a început pentru mine totul, printr-o abordare pe usa din spate a acestor subiecte tabu în ultimii ani ai comunismului.

Imediat dupa ce am început sa practic yoga cu Grieg, s-au interzis orice fel de cursuri care aveau legatura cu traditiile orientale. De fapt, am vrut sa încep atunci când se mai putea înca, dar am tot amânat, pentru ca în acea perioada, ca si acum, ma fascinau artele, filmele - si mi se parea ca nu am timp de altceva. Mergeam zilnic la Cinemateca, sa vad tot ce era important. Frecventam aceste biblioteci unde citeam foarte mult si mi se parea ca nu mai am timp si de yoga. Iar dupa ce am tot amânat, când nu s-a mai putut, m-am trezit ca vreau si eu foarte mult sa practic si am început totusi, chiar asa, clandestin, înca de la început, mi-am dat seama ca este un demers de o rezistenta cumva subterana la sistem. Pe vremea aceea, toata lumea vorbea, toata lumea spunea bancuri cu securisti, cu militieni, cu Ceausescu, oamenii comentau: „Ce rau este!". Dar asa, cam doi-trei la o masa de restaurant, pe o banca, numai în particular. Foarte putini au avut curajul sa se ridice public, sa spuna ceva împotriva regimului, împotriva lui Ceausescu. Românii au preferat sa se opuna indirect, printr-un gen de respingere a acelui surogat de cultura comunista si a acelei mascarade de spiritualitate promovata de activisti, a asa-zisului om nou.

Poate si pentru ca era fructul oprit, lumea se arata însa foarte interesata de aceste subiecte. Nu eram niciodata singurul care citea la cele trei mari biblioteci din Bucuresti, Universitara, BCS si Academiei. Nu eram singurul care studia lucrari despre yoga, despre spiritualitate. Nu eram nici macar singurul care ramânea zilnic ore în sir cu un morman de volume, altul de fiecare data, cu adnotari, cu însemnari. Si, în afara acestei zone „strict spirituale ", cultura care se opunea mai mult sau mai putin vizibil, mai mult sau mai putin tacit regimului era extrem de cautata. Daca aparea o aluzie, ca în faimoasa poezie a Anei Blandiana cu motanul Arpagic sau erau în text unele referinte mascate, oamenii devorau acele carti. îmi amintesc ca romanul lui Marin Preda Cel mai iubit dintre pamânteni se vindea la un moment dat cu 300 de lei. Pe vremea aceea însemna o suma foarte mare, pentru ca un salariu mediu era 2 000-3 000 de lei.

Era o foame de subiecte interzise. Mergeam la talcioc sa caut carti pe care nu le gaseai în librarii, iar acolo întâlneam oameni care cumparau lucrari despre yoga, despre astrologie, despre ezoterism. Stiam pe foarte multi care aveau biblioteci din carti copiate sau rascopiate la a nu stiu câta mâna. Uneori, abia mai erau lizibile, dar erau foarte pretioase, pentru ca altceva nu gaseai. La un moment, dat vorbeam cu Claudiu T., chiar dupa prima sau a doua lectie de yoga. „îti dai seama", mi-a spus el, „este un risc extraordinar sa facem asta, oricând pot sa apara probleme mari". „M-am gândit si eu, îmi asum acest risc." „Da, si eu mi-l asum", a zis Claudiu. A fost într-adevar un risc pe care l-am îmbratisat. Si, chiar daca ei ne-au întrecut asteptarile, în sensul rau al cuvântului, nu am fost cu totul surprinsi când au pornit anchetele, pentru ca observasem de mult ca suntem urmariti, uneori chiar pas cu pas. Securistii recurgeau chiar si la astfel de tactici de intimidare. Te lasau sa vezi ca esti supravegheat numai ca sa te sperie, sa renunti la ceea ce considerau ei ca nu trebuie sa faci. Cu toate acestea, nu am încetat sa practicam yoga, chiar daca pericolele erau foarte mari si ne era clar ce ne-ar putea astepta. Se stia ce s-a petrecut cu toti acei oameni din Meditatia Transcendentala, care nu erau ca noi, bieti studenti, erau ditamai intelectualii si somitatile, unii cu titluri academice. Au picat cu totii si, din punct de vedere social, au ajuns foarte rau. Iar daca în cazul lor a fost posibil asta, cu atât mai usor ar fi fost sa ne ostracizeze pe noi, niste necunoscuti. În perioada de început nu eram însa foarte preocupati de asemenea lucruri. Era mai puternica bucuria descoperirii unui domeniu atât de fascinant, la care am aspirat foarte mult, chiar înainte sa-l cunoastem.

În perioada aceea, citeam foarte mult filosofie, romane, citeam foarte, foarte mult, chiar în afara cartilor de yoga. M-a impresionat personajul lui Giovanni Papini, omul care voia sa citeasca absolut orice, voia sa asimileze întreaga cultura a planetei. Si a început voiniceste cu litera A. Îsi facuse un fel de enciclopedie cu toata cultura lumii si de la prima litera a alfabetului a fost deja coplesit de multimea operelor si a autorilor de care nu auzise, dar care erau foarte interesanti. Si-a dat seama ca este imposibil sa-si atinga telul. Nuvela se numeste "Un uomo finito" (Un om sfârsit), iar la finele vietii personajul întelege ca n-a facut nimic, ci abia si-a îndreptat degetul în directia catre care aspira. Asta m-a marcat, caci mi-am dat seama ca o asemenea asimilare pe orizontala este imposibila. Cautam înca de atunci sa aflu ceva esential, care sa-mi potoleasca setea de a sti, de a absorbi cultura, arta, cunoasterea în general, dar în acelasi timp sa-mi ofere o structura care sa poata condensa, sintetiza cumva toate aceste lucruri. Ei, în momentul în care am început sa citesc lucrari din domeniul spiritualitatii, mi-am dat seama ca, în sfârsit, am gasit. Pentru ca tot ce stiam, tot ce studiasem înainte începea încet-încet sa se lege, sa se închege în ceva din ce în ce mai coerent, complet.

Eram în permanenta supravegheati. Erau urmarite nu doar telefoanele pe care le dadeam de acasa sau de la gazda unde locuiam. Ei supravegheau tot ce faceam. Si evident ca, într-o prima faza, asta are darul sa te sperie. Îti da fiori, oricât ai fi de hotarât. Si totusi, am mers mai departe. Erau atât de îndârjiti sa împiedice accesul la aceasta forma de cultura, de cunoastere esentiala, încât te blocau chiar si în lucruri care erau complet inofensive. Spre exemplu, cum am învatat eu sanscrita. Am facut un an cu Amita Bhose, care tinea un curs facultativ la universitate. Putea veni oricine dorea, nu era un curs oficial. Ea preda altceva, mi se pare ca bengali, sanscrita era de mai multi ani în afara materiilor obligatorii si nimeni nu fusese interesat sa interzica aceste ore. Bun! Când am început sa mergem noi, s-au schimbat lucrurile. Fiindca erau prea multi interesati si veneau prea multi la curs. Ce au zis ei? Hopa! Iata-i, misticii, învata sanscrita! La ce le trebuie lor asa ceva? Si dupa doar vreo 3-4 luni, Amita Bhose ne-a zis ca se bucura mult de interesul nostru pentru curs si de perseverenta noastra, dar îi pare foarte rau, nu mai poate sa-i primeasca decât pe studenti, iar daca nu suntem de la Filologie sau Limbi Straine, trebuie sa aducem adeverinta ca avem nevoie de limba sanscrita pentru facultatea pe care o urmam. Cine putea sa vina cu astfel de adeverinta, ca are nevoie de sanscrita la Matematica, la Informatica sau la Electronica, unde am fost eu? Ei bine, am adus totusi o adeverinta, pentru ca atunci se putea. Am dat o cafea, niste flori secretarei de la facultate si am facut rost. Am fost primit cu adeverinta ca am nevoie de sanscrita la Electronica si asa am putut continua înca 6 luni. Dupa care si-au dat seama ca nu e buna aceasta varianta, stiau si ei ca sistemul are fisuri, secretarele în primul rând erau foarte sensibile la atentiile studentilor si au zis gata, nu au voie decât studentii de la Filologie si nimeni altcineva. Si atunci, fiindca îi era frica sa nu-i suspende cursul, Amita Bhose ne-a rugat foarte mult sa nu mai venim, desi îi parea rau si ei. Foarte rau îi parea. Asta era, asa ca am învatat mai departe singuri. E un exemplu de cât de stupid era modul securistilor de a preîntâmpina alunecarile, devierile de la doctrina comunista, cum le numeau ei, ca tineretul sa nu fie cumva corupt de curentele mistice "decadente". Tot în vremea aceea mergeam si la un curs de asa-zisa limba ebraica, al lui loan Alexandru. Se tinea la Universitate, dar nu la Pitar Mos, ci chiar în cladirea Arhitecturii, din câte îmi aduc eu aminte. loan Alexandru facea ore mai degraba de spiritualitate ebraica. Era foarte special. El nu se referea prea mult la limba, spunea vreo doua-trei fraze, dupa care aproape intra într-un fel de transa. Vorbea foarte frumos. Si, la fel, la scurt timp, i-au oprit si lui cursul, pentru ca tot ce era „mistic" li se parea foarte periculos.

Am avut ocazia sa ma confrunt puternic, sa privesc frontal aceasta fata hidoasa a comunismului, imediat dupa ce am început yoga, în '84, când Grieg a fost arestat prima data. Eram si noi deja implicati, însa, pe vremea aceea, abia începusem de un an si ceva cursul. Nu eram foarte, foarte apropiati, nu ne întâlneam cu el foarte des. Asa ca nu eram înca prea cunoscuti de catre securisti. De fapt, nici macar nu faceam cursul cu Grieg, ci cu Narcis. Narcis si Eugen începusera cu un an înainte. Ne întâlneam foarte rar direct cu el, practic, atât de rar, încât aproape ca nici nu conta pentru securisti. De aceea pe noi nu ne-au terorizat atunci. Pe mine m-au anchetat, pe Claudiu nu. Iar pe mine m-au luat numai pentru ca locuiam în gazda la cineva unde se facea acasa un curs de yoga, cu o grupa mai mare. Eram acolo când au facut perchezitia, nu m-au cautat pe mine special. Dar, pentru ca tot m-au gasit, m-au luat la Securitate si dupa aceea „m-au invitat" iarasi, de vreo câteva ori. Oricum, m-au obligat sa ma tund, aveam parul mai lung si nu le placeau pletosii nici atunci. De fapt, cu atât mai mult atunci. Am dat câte o declaratie fara importanta, mi-am dat seama ca ei nu ma considerau foarte bun cunoscator - nici nu eram, de fapt - al activitatii pe care Grieg o sustinea cu cursurile de yoga, cele clandestine. Dar am avut atunci ocazia sa ma confrunt prima data cu teroarea securista, pe care, daca nu o observi direct, cred ca nici nu o poti întelege. Numai din carti, din filme nu ai cum sa o întelegi. Este un climat, un câmp de teroare psihica, pentru ca la acea ancheta nu m-au batut deloc, dar au vrut sa ma sperie. Atunci însa nu si-au pus mintea cu mine, nu m-au luat în serios, cum s-ar spune. Dar mi-am dat seama ca, daca te iau ca pe un vinovat si urmaresc sa te distruga, nu-i opreste absolut nimic si pot face efectiv orice vor cu tine. Nimeni nu ar fi avut curajul în vremea aceea sa-i sanctioneze pentru ca ti-au facut tie un rau sau te-au adus în stare de soc sau chiar te-au omorât. Au fost cazuri, iar unele sunt cunoscute. Ei au vrut sa ma sperie, ca sa nu ma mai ocup de „prostiile astea", cum ziceau ei, sa-mi vad de treaba mea. M-au amenintat ca-mi distrug si facultatea, si cariera si ma dau afara de peste tot. N-ar fi facut-o, cred, dar oricum, au cautat sa ma sperie cu toate mijloacele pe care le aveau la îndemâna. Si recunosc, m-am speriat atunci. Dar a fost totusi ca un fel de vaccin. Pentru ca, în '89, când am fost eu însumi arestat, desigur, eram si dupa multi ani de yoga, am reactionat mult mai bine decât prima oara. Oricum, dupa acest prim contact, deja nu mai eram speriat. Traiam aproape firesc starea de a fi urmarit, pentru ca stiam. Seara sau noaptea ne întâlneam uneori sa mai discutam, când vedeam ca umbla dupa noi, mai ferit, într-o masina sau chiar pe jos. De exemplu, pe o strada pustie, trei persoane care discuta si unul se tine dupa ei asa, la vreo 30 de metri. Tot timpul. Fac la stânga pe o strada si mai pustie, hop dupa ei. Tot asa. Era absolut evident, dar sunt convins ca aceasta urmarire era si la facultate, în timpul zilei, nu doar în noaptea când îi vedeai tu. Si, oricum, chiar daca nu-i vedeai, sesizai ca ceva nu e în regula.