Cum s-a spălat pe mâini administrația prezidențială, precum Pilat din Pont, în procesul profesorului de yoga Gregorian Bivolaru
Cum s-a spălat pe mâini administrația
prezidențială, precum Pilat din Pont, în cazul nedreptăților și
abuzurilor strigătoare la cer care au loc în mod sistematic în procesul
de la Înalta Curte de Casație și Justiție al profesorului de yoga
Gregorian Bivolaru
de profesor yoga Nicolae Catrina
Cunoaștem
cu toții că, relativ recent, profesorul de yoga Gregorian Bivolaru a
depus un memoriu la Administrația Prezidențială – aceasta ca o ultimă
cale de se a mai face ceva de către autoritățile române împotriva
nedreptăților cutremurătoare la care el este supus în mod constant și
sistematic chiar la cel mai înalt for al justiției din România: Înalta
Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ). Într-adevăr, numai Președintele
României ar mai putea avea un cuvânt de spus în acest caz, având în
vedere că nu mai există în România vreun for judecătoresc care să poată
judeca deciziile luate de magistrații de la ÎCCJ.
În
cadrul acestui memoriu (care a fost difuzat și sub forma unei scrisori
deschise ce a fost publicată integral și pe site-ul oficial al școlii
noastre de yoga:
http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=7428)
Gregorian Bivolaru a expus foarte succint dar cu o mare claritate
principalele abuzuri, ilegalități și nedreptăți (ce sunt absolut
incredibile pentru o țară ce face parte din Uniunea Europeană), la care
el a fost supus de-a lungul ultimilor ani, în speranța că Președintele
țării, potrivit rolului său fundamental de mediator între puterile
statului român și societate, precum și aceluia de garant al respectării
Constituției României și a bunei funcționări a autorităților publice, va
face demersurile necesare reglementării acestor grave abuzuri și
anomalii ale justiției (
de la cel mai înalt nivel!!!) din România. [
Recomandăm,
dată fiind concizia și claritatea acestui memoriu, citirea sau
recitirea lui cu multă atenție, pentru ca în felul acesta să fie
realizată dimensiunea reală, bazată pe fapte și pe aspecte legale
incontestabile, ale acestor abuzuri și nedreptăți.]
Cu
toate acestea, răspunsul care a venit acum de la Președinție dovedește
că nici măcar Instituția Prezidențială nu a vrut să facă absolut nimic
sau să intervină câtuși de puțin pentru restabilirea dreptății și a
adevărului în cazul lui Gregorian Bivolaru! Acest răspuns de tip „spălat
pe mâini” se aseamănă cu faimosul gest al lui Pilat din Pont, care nu a
avut nici el curajul să intervină în apărarea unui om – pe care el
însuși, în urma unei interogări amănunțite, a ajuns la concluzia fermă
că este nevinovat – și a lăsat ca Iisus să fie condamnat pe nedrept,
torturat pe nedrept și apoi ucis într-un mod îngrozitor, tot pe nedrept,
numai pentru că lui Pilat (
care avea atunci la dispoziție toate mijloacele legale pentru a împiedica această monstruoasă nedreptate!!!)
i-a fost frică de eventualele reacții ale fariseilor și mai-marilor
dintre evrei. Trebuie însă să precizăm foarte clar că gestul teatral al
lui Pilat de a-și spăla mâinile (el crezând că prin aceasta va fi
complet absolvit de cumplita sa lașitate de a interveni în apărarea unui
nevinovat și de a opri – în calitate de garant al respectării legilor
în provincia romană pe care o guverna, Iudeea – nedreptățile
îngrozitoare care, așa cum știm cu toții, au urmat la scurt timp după
aceea) nu a avut și nu putea să aibă în realitate vreo valoare.
Dimpotrivă, el a rămas în istorie ca un laș penibil și, prin frica sa de
a acționa (deși, repetăm, avea toate mijloacele, instrumentele și
pârghiile legale și executive pentru aceasta), el a devenit,
vrând-nevrând,
COMPLICELE clicii de farisei și de
preoți evrei care nu aveau o altă intenţie, încă de la început, decât
să-l condamne pe Iisus, pe ei neinteresându-i deloc adevărul sau
dreptatea.
Iată că, privind lucrurile dintr-o
anumită perspectivă, putem spune că – mereu şi mereu – istoria, într-un
anumit sens, se repetă: deși are la dispoziție toate prerogativele
legale necesare pentru soluționarea acestor nedreptăți, Instituția
Prezidențială și Președintele României, Traian Băsescu au preferat să-și
decline orice competență în această direcție!
Acest
răspuns este de fapt o escamotare stângace a unui refuz, în primul rând
pentru că ceea ce Gregorian Bivolaru i-a solicitat Președintelui
României, Traian Băsescu, nu a fost câtuși de puțin intervenția acestuia
în dosarul în care este judecat la ÎCCJ, ci numai exercitarea rolului
fundamental al Președintelui: de a media între puterile statului (aici
fiind inclusă și puterea judecătorească!), precum și între stat și
societate sau un reprezentant al societății (în acest caz, Gregorian
Bivolaru) și de a lua (evident, după verificarea faptelor expuse în
memoriu) toate măsurile legale ce se impun în cazul acestui derapaj
foarte grav al actului de justiție! Aceasta este în mod clar stipulat în
Constituția României (Capitolul 2, articolul 80, aliniatul 2):
„ART. 80 Rolul Președintelui
(2)
Președintele României veghează la respectarea Constituției și la buna
funcționare a autorităților publice. În acest scop, Președintele
exercită funcția de mediere între puterile statului, precum și între
stat și societate.”
Odată cu acest răspuns, se poate spune că a fost atins un jalnic „record”, specific românesc: până
în prezent, absolut nicio instituţie a statului român „nu a mişcat nici
măcar un deget” în ceea ce priveşte sutele de abuzuri ce au fost
săvârşite de-a lungul timpului atât în cazul MISA cât şi în cazul lui
Gregorian Bivolaru! [În treacăt fie spus (deși este desigur
un element cu totul secundar în raport cu gravitatea subiectului de
față), faptul că în numai 3-4 propoziții ale acestui răspuns oficial
s-au strecurat două greșeli de ortografie („invederem” și referotoare”)
este un aspect de-a dreptul lamentabil pentru prestigiul instituției
prezidențiale.]
Prin urmare, deși noi
considerăm că Administrația Prezidențială ar fi avut totuşi la
dispoziție căile și mijloacele legale de a pune capăt acestor abuzuri
(și menționăm, în această direcție, că la acest nivel – ÎCCJ – numai Președintele României ar mai fi putut face ceva!), Președinția „s-a spălat pe mâini” și a preferat să „constate”, cu o bunăvoință de circumstanță, că nu poate face absolut nimic!
Acesta să fie oare adevărul? În mod evident, chiar pe baza articolului din Constituția României pe care l-am citat mai sus,
răspunsul este categoric NU:
chiar dacă Președintele României nu poate interveni într-un proces
(sau, la modul general, în desfășurarea actului de justiție), el ar fi
putut măcar deschide o anchetă pentru investigarea atentă și imparțială a
tuturor faptelor menționate în memoriu (acesta fiind un
minim pe care ar fi putut să-l facă, dacă ar fi existat din partea lui
un minim de bunăvoință!)
și, pe baza concluziilor respectivei anchete, s-ar fi putut lua
ulterior toate măsurile legale necesare corectării acestor anomalii și
derapaje justițiare.
Chiar simplul fapt că
Gregorian Bivolaru a primit azil politic într-o altă țară membră a
Uniunii Europene (Suedia) este de natură să pună oricărui om de bună
credință, care vrea să fie (sau cel puțin pretinde că este) corect și
imparțial (așa cum ar trebui să fie în primul rând Președintele
României), un serios semn de întrebare cu privire, dacă nu la acuzațiile
ticluite ce i-au fost aduse profesorului de yoga Gregorian Bivolaru,
măcar la erorile flagrante de procedură și la ilegalitățile uriașe care
au fost săvârșite împotriva acestuia. Ca să nu mai vorbim de însăși
situația în mod evident paradoxală că două instanțe românești au
constatat deopotrivă nevinovăția lui Gregorian Bivolaru cu privire la
toate acuzațiile care i-au fost aduse!
Dacă ar fi
dat dovadă de imparțialitate și, mai ales, de curaj, Președintele
României ar fi avut o extraordinară ocazie de a pune în discuție,
pornind de la cazul Gregorian Bivolaru, înseși limitele sistemului
judiciar românesc, deoarece din nefericire aici nu este vorba de un caz
izolat, în care există un judecător părtinitor care acționează în mod
discreționar și care a pus instituția judiciară (prin exercitarea unor
presiuni uriașe asupra martorilor, prin disprețul față de codul de
procedură penală și chiar față de adevăr etc.) în slujba aversiunilor și
idiosincrasiilor sale personale față de un om acuzat pe nedrept. Aici
este vorba de rezultatul unui adevărat „catalog” de „proaste obiceiuri”
ce sunt la ordinea zilei în justiția românească, printre acestea
numărându-se în primul rând (ca importanță în aplicarea actului de
justiție) nerespectarea flagrantă a prezumției de nevinovăție.
Mult
prea des, în tribunale, uriașele egouri megalomane ale unor judecători
fac din justiție un cadru legal pentru diferite răzbunări personale sau
pentru îndeplinirea obedientă și servilă a unor comenzi date din culise
din partea politicului ori din partea anumitor structuri oculte. Aceasta
a făcut ca, gradat, să prolifereze întocmai ca o tumoare malignă un fel
de „endogamie” în cadrul magistraturii românești: magistrații
megalomani și/sau corupți se simt deja mult superiori tuturor celorlalți
oameni și, mai ales, se simt „între ei” întocmai ca în sânul unei caste
aparte, ce este mai presus de lege.
Președintele
României știe foarte bine – așa cum atestă unele dintre declarațiile
sale publice – că independența justiției este încă foarte fragilă în
România și că unul dintre cele mai importante obiective strategice al
reţelelor mafiote uriașe, ce cuprind chiar și numeroși magistrați (iar
în această direcție, este foarte semnificativ că însuși procurorul de
caz al întregii „Operațiuni Christ”, operațiune care a mobilizat un
număr record de efective ale Poliției, Jandarmeriei și Procuraturii în
vederea distrugerii școlii de yoga MISA și a mentorului ei spiritual,
profesorul Gregorian Bivolaru, (este vorba despre procurorul George
Bălan) a fost dovedit ca fiind un membru activ al acestor rețele
mafiote!) este acapararea controlului asupra justiţiei, prin
desfiinţarea, convertirea sau pervertirea unor instituţii „incomode”
pentru aceste rețele, cum ar fi DNA şi ANI.
Or,
în acest sens, cazul Gregorian Bivolaru ar fi putut să constituie, prin
amploarea lui și prin complexitatea structurilor puterii care au fost și
sunt implicate aici, un foarte important punct de plecare în lupta (pe
care Președintele României, Traian Băsescu, și-a asumat-o adeseori, în
mod public) împotriva corupției și a corporatismului, două flageluri
care afectează din temelii întreaga magistratură de la noi. Într-adevăr,
Justiția și Poliția sunt cel mai adesea „mână în mână”, prima fiind
foarte atentă să nu o supere cumva pe cea de a doua. De altfel, ce
interes ar avea Justiția să-și supere „furnizorul” de inculpați (și
deci, de cazuri și de procese pe baza cărora sunt plătite toate
salariile magistraților)? Din această cauză, judecătorii dau adeseori
pedepse nemeritate dar care, culmea, ca din „întâmplare”, acoperă
perfect perioada de detenție preventivă a inculpaților respectivi,
pentru ca astfel polițiștii care au „furnizat” inculpații respectivi
precum și procurorii care i-au trimis în judecată să fie cu toții
„acoperiți”! Dimpotrivă, în cazul achitării, verdictul de nevinovăție
este perceput ca un adevărat „vot de blam” atât de către procurorul care
a instrumentat cazul respectiv și a dispus – la origini – începerea
urmăririi penale și trimiterea în judecată, cât și (dacă este cazul) de
către polițiștii care au adus persoana respectivă în fața legii.
Președintele
României știe foarte bine că aversiunea sau idiosincrasiile față de un
anumit om care este condamnat nu au ce căuta în instanță, la fel cum,
spre exemplu, ele nu au ce căuta în cazul unui chirurg care îl operează
pe un bolnav de ficat pentru a-i salva viața: oricine ar privi ca pe o
stranie anomalie faptul că acel chirurg ar fi cumva cuprins de vii
resentimente la adresa bolnavului respectiv din cauză că – a aflat că –
acesta s-a îmbolnăvit ca urmare a consumului excesiv de alcool și ar
refuza să îl opereze. Dacă ar fi admise asemenea reacții personale în
actul de justiție, atunci nu ar mai exista justiție, ci doar răzbunări
și execuții cu mască legală, pentru că justiția nu s-ar mai baza pe
fapte și dovezi ci pe diferite impresii subiective. Acesta este de
altfel și unul dintre principalele motive pentru care, de-a lungul
secolelor, puterea publică a urmărit mereu să transforme și să transmute
– prin intermediul actului de justiție – răzbunarea în justiție. Tot
puterea publică a urmărit în mod constant să facă din justiție, ca
instituție, un instrument esențial al garantării libertăților și
drepturilor individuale precum și a prezumției de nevinovăție și a
permis totodată ca până și în cazul unor condamnări, acestea să fie
realizate cu deplina respectare a drepturilor celui condamnat și nu la
discreția unor pseudo-justițiari care acționează după legea bunului
plac, precum se făcea odinioară în Vestul sălbatic.
În
concluzie, Președintele României ar trebui să știe că rolul
judecătorilor în tribunale este uriaș și că mulți dintre acești
judecători „uită” adesea din nefericire că sunt arbitrii și nu actorii
cazurilor pe care le instrumentează. În loc să manifeste și să impună
întregii desfășurări a actului de justiție o atitudine de respect și de
probitate morală, ei afișează, dimpotrivă – așa cum este cazul deja
uluitor al judecătorului Ionuț Matei în cadrul instrumentării procesului
profesorului de yoga Gregorian Bivolaru de la ÎCCJ – o crasă și
sfidătoare lipsă de respect față de inculpat și de apărătorii acestuia,
ironizându-i, luându-i în mod constant în derâdere și refuzându-le cu
insolenţă cereri elementare, absolut legitime, dar în schimb favorizând
în mod fățiș şi sistematic acuzarea. Toate aceste fapte obiective (ce
sunt consemnate de altfel chiar în înregistrările legale din sala de
judecată!) dovedesc pentru oricine că în cazul lui Gregorian Bivolaru
asistăm nu la un proces corect, ci la un pseudo-proces, la o sinistră
farsă judiciară ce a fost fabricată politic. Iar culmea impertinenței, a
batjocurii și a sadismului în acest caz este, așa cum am mai arătat și
cu altă ocazie, faptul că judecătorii Ionuț Matei, Cristina Rotaru și
Ioana Bogdan au motivat casarea (anularea) deciziilor instanțelor
anterioare (care îl declaraseră pe Gregorian Bivolaru nevinovat de toate
acuzațiile pentru care fusese trimis în judecată) „pentru a le oferi inculpaților posibilitatea de a se apăra, respectând astfel drepturile lor procesuale”. Numai că aceşti jalnici judecători au „uitat” că aceşti inculpaţi... fuseseră deja achitaţi!!!
Numai o ființă deosebit de josnică, plină de cinism, de sarcasm și de
dispreț ar putea susține cu atâta nerușinare că i-a anulat cuiva toate
hotărârile anterioare de achitare și verdictul de nevinovăție... doar ca
să-i dea ocazia să se apere!
Așadar, din toate
aceste motive, și în primul rând din cauză că a preferat „să se spele pe
mâini”, după „modelul” Pilat din Pont, de toate aceste nedreptăți și
abuzuri sub pretextul că nu poate face NIMIC (deși ar fi putut face extraordinar de mult),
se poate spune că Președintele României, Traian Băsescu, a ratat acum
în mod lamentabil șansa de a fi un adevărat Președinte, care garantează
și asigură respectarea bunei funcționări a autorităților publice și care
împiedică într-un mod exemplar preschimbarea actului de justiție în
instrumentul unor structuri oculte de tip mafiot, într-o răzbunare
populistă ori într-un linșaj public cu aparență de legalitate.
30 iunie 2013
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu