O nouă campanie dezinformatoare în mass-media referitoare la cazul Bivolaru pedalează pe o acuzaţie deja prescrisă
Martora a refuzat până acum să participe la
proces, iar „mărturia” care a făcut vâlvă în presă, chiar dacă ar fi
prezentată la ICCJ, nu ar trebui să aibă nicio relevanţă – acest adevăr
ar putea fi o „bombă mediatică”, dacă presa ar avea curaj să-l prezinte
Dovedind
cu prisosinţă că acţionează la ordin politic, o parte a mass-mediei
românești vine cu promptitudine, înaintea fiecărui termen de la procesul
în care este judecat Gregorian Bivolaru la Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie, cu un nou „scandal” de natură să afecteze cât mai negativ
imaginea acestuia. De această dată „marea bombă” este că o martoră a
acuzării în procesul de la Înalta Curte, Mureşan Agnes Arabela, ar avea
de dat o declaraţie în acest proces! Bizar este că declaraţia pe care
aceasta ar urma să o dea în proces este, chipurile, prezentată anticipat
şi cu lux de amănunte la televiziune şi în presa scrisă. De fapt presa a
publicat unele extrase din dosarul aflat la Parchet, fără a se sinchisi
să remarce că toţi „martorii acuzării” din acest proces au dat
declaraţii contradictorii, fluctuante, schimbându-şi versiunea de la un
termen al procesului la altul. Observăm din nou cu această ocazie
strânsa colaborare dintre procuratură şi mass-media, fiind furnizate „pe
tavă” informaţii aparent detaliate, dar în realitate selectate cu
abilitate şi prezentate trunchiat, astfel încât Gregorian Bivolaru să
fie prezentat opiniei publice într-o lumină stranie, negativă. De altfel
se vorbeşte despre el ca fiind deja judecat şi calificat ca infractor,
deşi aceasta reprezintă o gravă încălcare a normelor deontologice
jurnalistice de a emite concluzii înainte ca procesul să fi fost
soluţionat! Este de remarcat de asemenea faptul că aceste informaţii
preluate de presă sunt gata prelucrate şi însăilate de la Parchet, toate
publicaţiile difuzând simultan, în bloc, practic exact acelaşi text, cu
foarte mici variaţiuni.
Cunoscând suficient
de bine acest dosar, constatăm cu uşurinţă intenţia tendenţioasă şi
manipulativă a celor care au preluat aceste informaţii din dosar pentru
că pe lângă aceste extrase, în dosar există foarte multe mărturii şi
elemente care contrazic vădit şi pertinent acest punct de vedere penibil
care a fost difuzat în presă. Este desigur cu totul impropriu să mutăm
dosarul şi judecata în mass-media, dar pentru a realiza o clarificare,
vom prezenta aici câteva contra-argumente referitoare la „partea
vătămată” Arabela Mureşan.
În primul rând,
este foarte semnificativ să constatăm că infracţiunea pentru care Agnes
Arabela Mureşan l-a reclamat acum 10 ani pe Gregorian Bivolaru deja s-a
prescris, ceea ce înseamnă că din punct de vedere juridic orice ar
declara ea în instanţă nu mai poate avea din punct de vedere legal nicio
consecinţă juridică. Cu toate acestea, faptul că instanţa continuă
exercitarea acţiunii penale împotriva domnului Bivolaru, arată clar
intenţia făţişă a judecătorilor de a-l condamna cu orice preţ. Aşa cum
arătam şi într-unul dintre comunicatele de presă anterioare (
Comportamentul discreţionar al «Completului negru» de la ICCJ a continuat şi la termenul din 11 aprilie 2013),
Mureşan Arabela a fost citată anterior de mai multe ori în acest
proces, dar ea nu a dat curs acestei solicitări. Instanţa a făcut multă
vreme şi cu multă insistenţă toate demersurile posibile să o audieze pe
această aşa-zisă „parte vătămată”: citaţii, telefoane, email-uri sau
chiar propunere de audiere prin comisie rogatorie, judecătorii fiind, se
pare, chiar mult mai interesaţi de această audiere decât „victima”
însăşi. O dovadă a lipsei de interes a aşa-zisei „părţi vătămate” faţă
de acest proces o reprezintă faptul că atunci când Gregorian Bivolaru a
fost achitat de acuzaţiile ce i-au fost aduse la cele două instanţe
inferioare de la Sibiu şi Alba-Iulia, Agnes Arabela nu a formulat niciun
apel şi niciun recurs împotriva acestor decizii.
Plângerea însăşi,
pe care Arabela Mureşan a făcut-o acum 10 ani împotriva lui Gregorian
Bivolaru, este cât se poate de inconsistentă. Astfel, ea şi-a dat seama
că a fost „abuzată”, abia după patru ani de la presupusele fapte pe
care le-a reclamat. Mureşan spune că aceste fapte s-ar fi produs atunci
când avea vârsta de 15 ani, fiind minoră. Există însă mai multe persoane
care au şi depus mărturie la dosar că numita l-a cunoscut pe domnul
Bivolaru mult mai târziu decât data la care ea declară că ar fi avut
relaţii intime cu acesta. Mai mult, există la dosar declaraţia primului
ei iubit, care scrie explicit că atunci când au început relaţiile intime
ea era virgină, precum şi o scrisoare chiar de la Arabela către acest
iubit al ei, scrisoare în care ea a scris cu propria sa mână că şi-a
început viaţa sexuală cu el şi nu cu altcineva. Această scrisoare a fost
chiar supusă la o expertiză grafoscopică ce a constatat cu certitudine
că în acea scrisoare este scrisul ei. Există de asemenea persoane care
au fost martore la situaţii în care Agnes Arabela a manifestat un
evident comportament insolent faţă de Gregorian Bivolaru, cerându-i cu
mult tupeu bani sau făcându-i avansuri amoroase cu totul deplasate
domnului Bivolaru, pe care acesta i le respingea însă într-un mod
politicos.
Din mărturiile persoanelor care
au dat declaraţii în acest dosar şi care au cunoscut-o pe Arabela şi pe
familia sa, reiese că aceasta face parte dintr-o familie de romi care
nu avea un renume tocmai bun în Deva, oraşul unde locuiau. În
aproximativ 10 ani, până în anul 1998, membrii acestei familii au
schimbat peste 20 de locuinţe în care au stat cu chirie, fiind daţi de
peste tot afară din cauza comportamentului inacceptabil. Arabela a
povestit mai multor persoane de la cursul de yoga că mama sa, pe nume
Dănuţ Doina, care era florăreasă în Deva, a obligat-o pe ea şi pe sora
ei Izabela să facă încă de la vârste foarte fragede (10-12 ani) diverse
„munci” pentru a aduce bani în casă. De exemplu o trimitea adeseori să
fure flori din cimitir şi apoi să le vândă la piaţă. Însăşi mama fetelor
a relatat mai multor persoane că în nenumărate rânduri a fost nevoită
să întreţină relaţii sexuale cu mai mulţi bărbaţi pentru a obţine
foloase materiale. Dănuţ Doina a relatat că acest aspect se producea
uneori şi în prezenţa fiicelor sau că era nevoită din acest gen de
motive să le culce în faţa uşii. Cele două fete au crescut numai cu mama
lor, întrucât tatăl era închis la penitenciar pentru înşelăciune. În
anul 1998, Dănuţ Doina a insistat foarte mult să îi vorbească lui
Gregorian Bivolaru, presupunând că Asociaţia MISA ar dispune de mulţi
bani. Ca urmare, ea a început să îi ceară cu insistenţă bani domnului
Bivolaru şi chiar s-a înscris şi la cursul de yoga.
|
Imagine preluată de pe un cont de socializare al Arabelei
|
Curând după aceea,
în anul 1999, Dănuţ Doina şi-a înscris şi fetele la cursul de yoga, pe
Agnes Arabela şi pe Izabela. Plină de tupeu, mama celor două fete a
început apoi să aibă chiar pretenţia ca domnul Bivolaru să-i cumpere o
casă, iar în anul 2000 a ajuns până acolo încât să-l ameninţe pe
Gregorian Bivolaru că dacă nu-i va construi sau cumpăra o casă, va da o
declaraţie că i-a violat fetele. Apoi, în anul 2004, profitând de
ancheta declanşată împotriva MISA, chiar Agnes Arabela a venit la
Gregorian Bivolaru acasă şi fără să-i pese că mai erau de faţă două
persoane, i-a spus că dacă nu-i va cumpăra urgent o casă pe numele ei,
va face tot posibilul ca să-l bage la închisoare. Ca urmare a acestui
comportament cu totul abject, celor trei li s-a solicitat să părăsească
cursurile de yoga. În plus, având în vedere aceste manevre mârşave de
şantaj care nu mai încetau, domnul Bivolaru a făcut o plângere penală
împotriva numitei Dănuţ Doina şi a fiicelor sale, plângere pe care
Parchetul a ignorat-o însă cu desăvârşire. Parchetul nu a oferit nici
până în momentul de faţă un răspuns la această plângere, ceea ce
reprezintă o altă gravă abatere şi ilegalitate care este curentă în
România atunci când organele procuraturii au ordin politic să
nedreptăţească pe cineva. Aceasta este cu atât mai uşor de înţeles cu
cât în mod evident Parchetul o foloseşte acum pe Mureşan Arabela ca
piesă importantă în dosarul acuzării mentorului MISA, neavând prin
urmare câtuşi de puţin intenţia de a-şi discredita propria „unealtă”.
Din
declaraţiile martorilor din acest dosar mai aflăm şi alte informaţii
semnificative. Astfel, mai mulţi martori afirmă că după părăsirea
cursurilor de yoga, cele trei nu s-au sfiit să apară pe video-chaturi pe
care se face prostituţie. În acest fel Mureşan Arabella Agnes a intrat
în relaţii cu un anume Hassan, cetăţean iranian, membru al mafiei
japoneze Yakuza, prin intermediul căruia a ajuns în Japonia.
Acolo s-a
angajat într-un bar, iar numitul Hassan a cumpărat până la urmă barul
respectiv dându-l pe mâna Arabelei. Apoi, prin anunţuri la mica
publicitate din România, Arabela racola tinere pe care le ducea cu viză
turistică în Japonia, convingându-le să practice prostituţia în favoarea
ei şi a cetăţeanului iranian. Ulterior, din cauza practicării
prostituţiei cu clienţii barului, Mureşan Arabela a fost expulzată din
Japonia cu interdicţie de intrare în această ţară. Din această cauză,
unul dintre motivele principale pentru care în anul 2004 numita Agnes
Arabella Mureşan a făcut plângerea respectivă împotriva lui Gregorian
Bivolaru, a fost tocmai acela ca în schimbul acestei plângeri să obţină
ridicarea interdicţiei de intrare în Japonia, realizând astfel un fel de
troc mascat cu procurorii.
Un alt aspect
foarte important, care arată că numita Mureşan Agnes Arabela s-a înţeles
de fapt cu procurorii şi a admis să dea declaraţii false contra
domnului Bivolaru este faptul că ea în această cauză solicită drept
despăgubiri pentru „daune morale” suma uriaşă de 5 miliarde de lei
vechi. Având în vedere că ea nu poate justifica prin niciun fel de
evaluare concretă această sumă, deducem de aici cu uşurinţă că un alt
motiv cu care au atras-o procurorii este tocmai această aviditate
insaţiabilă a ei după câştiguri materiale.
|
Imagine preluată de pe un cont de socializare al Arabelei |
Mai menţionăm, de
asemenea, că prietenii surorilor Mureşan au declarat că de fapt chiar
mama lor le-a trimis în Japonia, cu scopul clar de a face bani din
activităţi de prostituţie. Primul iubit al Arabelei a declarat că a
primit mai multe scrisori din Japonia de la Arabela în care aceasta
descria că a întâlnit un arab care este „foarte bogat şi deştept” şi
care i-a promis că îi va cumpăra o casă în Brazilia, ţara telenovelelor
ei preferate. Arabela povestea că e plină de aur din cap până în
picioare, că are ceas Rolex şi automobil Toyota. Ea a mai scris ulterior
că s-a căsătorit totuşi de formă cu un japonez pentru că acel arab nu
îi spusese că avea deja două soţii. Fostul iubit al Arabelei a mai
relatat că într-o discuţie telefonică Arabela i s-a confesat că are
posibilitatea să facă rost foarte uşor de 5 miliarde de lei prin
declaraţiile sale împotriva lui Gregorian Bivolaru.
Este de asemenea
hilar să constatăm că Dănuţ Doina este martoră a „vătămării” fiicei
sale Arabela de către domnul Bivolaru, în situaţia în care chiar
dumneaei are la dosar o declaraţie în care a recunoscut că în realitate a
aflat de la Parchet în anul 2003 (deci după trei ani de la presupusele
fapte „extrem de traumatizante”, cum le descrie acum Arabela) despre
aşa-zisele „relaţii” ale fiicei sale cu Gregorian Bivolaru. Sora
Arabelei, Izabela, este de asemenea implicată ca aşa-zisă „parte
vătămată” împotriva lui Gregorian Bivolaru în procesul de la Cluj, în
care ea declară că ar fi fost traficată. Izabela Mureşan solicită ca
„daune morale” suma de 100.000 euro, sumă pe care de asemenea nu o poate
justifica prin niciun fel de evaluare pertinentă, interesele financiare
ale acestei familii fiind astfel absolut evidente.
Este
semnificativ să mai observăm că aceste trei persoane (Arabela, sora şi
mama ei) constituie una dintre cele două familii (în total şapte oameni)
pe care Parchetul le foloseşte în principal în ambele dosare în care
Gregorian Bivolaru este judecat, la ÎCCJ şi în dosarul de trafic de
persoane de la Cluj.
Presa prezintă de asemenea cu multă
impertinenţă şi cazul Mădălinei Dumitru, afirmând că aceasta s-ar plânge
şi ea că este o victimă a lui Gregorian Bivolaru, fiind totuşi de
notorietate faptul că ea spune tocmai pe dos, că a fost forţată de către
procurori, intimidată şi chiar agresată să dea o declaraţie sub dictare
împotriva lui Gregorian Bivolaru. Mădălina Dumitru a depus apoi
nenumărate plângeri în care a arătat că acea declaraţie i-a fost efectiv
smulsă, nepermiţându-se accesul în acea cameră a avocatei sale, în
condiţiile în care la acea dată ea era minoră. Sunt din nou prezentate
în presă pasaje din jurnalul ei intim în care scria despre un iubit al
ei, pasaje preluate din dosarul de la Parchet şi care au fost atribuite
în mod abject de către procurori ca referindu-se la Gregorian
Bivolaru.
Deşi toate aceste elemente se află la dosar şi sunt
probate cu mulţi martori, iată însă că presa nu ia în considerare aceste
lucruri şi difuzează în mass-media doar aceleaşi penibile acuzaţii
împotriva mentorului MISA, neoferind nici măcar pe departe o vedere
imparţială, care să includă şi alte puncte de vedere. Celui care este
acuzat, respectiv lui Gregorian Bivolaru, nu i se oferă posibilitatea de
a se apăra şi de a-şi spune un punct de vedere, aşa cum prevede, de
altfel, chiar codul deontologic jurnalistic. Este în felul acesta
realizată o sistematică activitate de dezinformare a opiniei publice şi,
tocmai de aceea, putem spune pe bună dreptate că acesta nu mai este
jurnalism, ci
un veritabil linşaj mediatic, mass-media nefiind în acest
caz decât un instrument servil de propagandă, exact ca pe vremea
comunismului.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu