"Sunt epoci în care nu poti inainta decat mergand contra curentului" - Mircea Eliade
Home » , » Secretul continentei amoroase

Secretul continentei amoroase

de Aida Călin

În general, un act amoros obişnuit durează în medie 10-15 minute. Dacă un cuplu face dragoste cam de 3-4 ori pe săptămână, aceasta înseamnă în jur de o oră de plăcere pe săptămână. Şi asta într-un caz fericit. Dacă estimăm cât timp acordăm ca să ne imaginăm cum vor fi aceste momente sau cât timp ne gândim la ce să facem, ce să nu facem, ce o să-i placă, ce nu o să-i placă etc, ne dăm seama că cele 15 minute sunt complet insuficiente. Ce este şi mai trist este că în multe cazuri cele 15 minute nu sunt suficiente pentru o femeie ca ea să ajungă la orgasm.

Tratatele de sexologie susţin că o femeie are nevoie de o stimulare de 15-20 de minute înainte de a ajunge la orgasm. Aşadar, actul amoros obişnuit poate fi cât de cât satisfăcător doar pentru acele femei care ajung la orgasm în câteva minute. Dar chiar şi ele cu siguranţă că oftează şi visează la mai mult, deoarece este recunoscut faptul că, în cazul femeii, o dată ce energia sexuală este trezită, cu greu o potoleşti.

Ce este de făcut? Care este soluţia unei vieţi amoroase împlinitoare? Tradiţiile orientale oferă răspunsuri la aceste întrebări. Sunt răspunsuri verificate de mii de ani, deşi mintea occidentală le acceptă uneori cu greu. Actul amoros cu iubire, transfigurare şi continenta amoroasa este o manieră diferită de a aborda erosul: să prelungeşti plăcerea, să o expansionezi în toată fiinţa, să trăieşti stări multiple de orgasme succesive, care în loc să te epuizeze te încarcă cu energie şi îţi aduce bucurie şi poftă de viaţă.

În cărţile despre sexualitate este deseori redată aşa-numita "curbă a orgasmului". Creşterea energetică în timpul actului amoros obişnuit descrie o curbă care, poate fi enunţată astfel:
continenta sexuala
Distingem patru faze: excitaţia, platoul, orgasmul şi rezoluţia sau sfârşitul.

În prima etapă, "jocurile" preludiului trezesc dorinţa erotică, generând şi o stare de excitaţie. Aceasta se concretizează prin apariţia stării de erecţie la bărbat şi lubrifierea vaginală la femeie.

În faza de platou, tensiunea erotică determină accelerarea ritmului respirator, generând o stare globală de tonifiere.

În faza a treia, excitaţia localizată iniţial în zona genitală începe acum să se răspândească în tot corpul, urcând către zona capului. În acest moment, numit punctul de „non-retur” (care trebuie să fie evitat de cei care vor să înveţe să practice continenţa) se produce o pierdere a controlului conştient, apărând o serie de contracţii reflexe musculare genitale care vor determina ejacularea la bărbaţi şi pierderea explozivă a secreţiilor orgasmatice la femeie (sau ejacularea feminină).

După descărcarea potenţialului sexual, corpul se calmează şi se relaxează. Din cauza pierderii imense de energie care apare în urma ejaculării, orice stimulare erotică în vederea obţinerii unui nou orgasm, este imposibilă în următoarele minute. Această perioadă de stagnare este mai lungă în cazul bărbaţilor decât în cazul femeilor.

Este cunoscut faptul că după această pierdere imensă de energie şi potenţial vital, cei doi cad într-un somn « regenerator » datorită epuizării generale. Deşi senzaţiile din timpul orgasmului propriu zis (faza de apogeu) sunt extraordinare, totuşi datorită ejaculării plăcerea şi senzaţia de bine rămâne doar o vagă amintire.

Tradiţia tantrică şi cea taoistă vorbesc despre orgasmul în care se evită punctul de non-retur, plăcerea fiind păstrată pe o culme permanentă. Trăirile din timpul fuziunii amoroase cu continenţă sunt cu mult mai intense şi mai durabile decât în cazul unei fuziuni amoroase fără continenţă. Una din diferenţele esenţiale între orgasmul cu descărcare şi orgasmul prelungit este că durata pe care se menţine nivelul de excitaţie la care bărbatul (femeia) simte că ejacularea (descărcarea) este pe cale să devină inevitabilă este prelungită indefinit de mult, producându-se o separare între orgasmul propriu-zis şi ejaculare.

Marea problemă a celor care află pentru prima oară de continenţa sexuală este că nu ştiu că orgasmul şi ejacularea (atât la bărbat, cât şi la femeie) sunt două procese distincte, care însă apar de multe ori în simultaneitate.

Arta amorului cu continenţă este de a învăţa să separi aceste două procese distincte şi a te opri înainte de momentul în care curba energetică ia un sens descendent, fapt ce ar putea conduce la ejaculare.

Iată cum se modifică curbele orgasmice, atât în cazul femeii cât şi în cazul bărbatului, în cazul unei fuziuni amoroase cu continenţă :
continenta sexuala
Remarcăm din desenul de mai sus faptul că, deşi au unele mici diferenţe de ritm, curbele orgasmice în cazul bărbatului şi al femeii, se află într-o continuă accensiune. Astfel se explică de ce tantricii vorbesc despre extazuri amoroase, despre trăiri mistice în timpul fuziunilor amoroase.

Energia care în mod obişnuit ar putea fi pierdută prin ejaculare, în cazul continenţei sexuale este amplificată şi, în funcţie de cum este ea dirijată pe planurile subtile ale fiinţei, poate conduce la experimentarea unor stări extraordinare, a unor stări modificate de conştiinţă în care pot fi percepute senzaţii provenind din lumi paralele, fiinţe din planurile subtile, îngeri, etc.

Cei care au descoperit continenţa sexuală descriu o serie de experienţe de nedescris, de o frumuseţe neasemuită, o stare de fericire şi împlinire constantă, o vitalitate mult mărită, o poftă de viaţă imensă şi un potenţial energetic mult mai mare care îi susţin în reuşita în orice domeniu al vieţii.

Sursa: www.venus.org.ro

Citiţi şi:
Cum arată bărbatul "viril" şi "romantic" al zilelor noastre (parodie video) şi cum poate învăţa el continenţa sexuală
Tabel comparativ: orgasmul obişnuit şi orgasmul cu continenţă
Prezentare de carte - Taina menstruaţiei

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu