"Sunt epoci în care nu poti inainta decat mergand contra curentului" - Mircea Eliade
Home » » Predică împotriva masoneriei a Mitropolitului Serafim de Pireu - Mangalia, 7 septembrie 2014

Predică împotriva masoneriei a Mitropolitului Serafim de Pireu - Mangalia, 7 septembrie 2014


Înaltpreasfinţite Teodosie, Arhiepiscop al Tomisului,

Prea Cucernici părinţi,

Iubiţi fraţi în Hristos,

Una dintre înşelările pe care le-a creat diavolul pentru combaterea şi distrugerea lucrării Domnului nostru Iisus Hristos şi pentru împiedicarea şi zădărnicirea mântuirii în Hristos a omului şi a lumii este Masoneria sau Francmasoneria, ce acţionează în societatea noastră, desigur sub acoperirea şi ocrotirea legilor şi a statelor. Căci masoneria funcţionează, cel puţin în Grecia, ca „Fundaţie”, recunoscută de stat prin decretul prezidenţial din 21 ianuarie 1927, prin decretul regesc din 19 iulie 1948 şi cel din data de 23 decembrie 1955. Astfel acţionează nederanjată în societatea noastră, pentru promovarea şi împlinirea scopurilor ei.

S-a dovedit în mod repetat şi de către mulţi că masoneria este o organizaţie care funcţionează în mod secret şi conspirativ, în colaborare cu toate celelalte ramuri ale ei (Rotary, Lyons, HAN, HEN, Cercetaşii, Rositers), având ca scop principal distrugerea societăţii şi dărâmarea politică şi culturală a popoarelor din întreaga lume.

Distrugerea pe care masoneria vrea să o aducă societăţii greceşti a început odată cu transplantarea din Anglia a primei Loji în „Răsăritul nostru”, în Smirna, în anul 1745 şi extinderea apoi a Lojilor în Constantinopol (1748), în capitala şi conducătoarea Ortodoxiei greceşti (Patriarhia Ecumenică). 

Pătrunderea masoneriei în Răsăritul ortodox, favorizată de climatul cultural european din Asia Mică şi de alcătuirea cosmopolită a populaţiei ei, a mers în paralel cu pierderea puterii credinţei creştine şi a tradiţiei ortodoxe de aici. La sfârşitul secolului al XVIII-lea s-a reuşit şi înfiinţarea de loji masonice în spaţiul grec metropolitan. Sprijinită mai ales de elementul urban, masoneria a acţionat şi acţionează în rândul intelectualilor, al comercianţilor, al celor care au o influenţă socială asupra populaţiei şi al politicienilor.

Aşadar, se înţelege faptul că masoneria este un mare parazit al societăţii ortodoxe şi trăieşte astfel pe trupul ei, cu consecinţe cumplite pentru coeziunea şi identitatea ei, pentru că masoneria este o creaţie a unor străini, care s-a transplantat în ţara noastră şi rămâne cu totul străină faţă de identitatea şi cultura noastră şi în esenţa ei este incompatibilă cu aceasta. De aceea, prezenţa şi activitatea ei în societate are ca rezultat dezmembrarea ideologică a societăţii, devreme ce se dezvoltă ca o tumoare mortală pe trupul ei. Acest lucru e conştientizat la nivelul nostru popular mai larg, aşa cum se vede din caracterizarea imoralităţii cuiva atunci când se comportă „ca un mason”!


În ultimii ani activitatea masoneriei s-a consolidat şi s-a intensificat, din cauza îmbolnăvirii şi instabilităţii situaţiei politico-sociale a ţărilor lumii. Masoneria îşi tăinuieşte şi tăgăduieşte caracterul ei religios, care, însă stă în fiinţa ei. Această tăgăduire a masonilor, însă, se loveşte de divergenţa cu propriile lor texte, precum Carta Statutului şi Regulamentul General al Lojii, dar şi de declaraţiile, de-a lungul timpului, ale unor masoni cunoscuţi. Important este însă faptul că acest caracter de religie al masoneriei este cunoscut şi de către poporul ortodox şi de conducerea lui duhovnicească şi este declarată mereu, cu fiecare ocazie, pentru demascarea masoneriei şi pentru apărarea turmei ortodoxe.

Deja de la prima combatere pe larg a masoneriei în ţara noastră (Grecia), de către monahul aghiorit Agapie Kollivas Papadonatos, este abordată masoneria ca o religie care combate Ortodoxia şi creştinismul în general. „Credinţa francmasonică – citim în lucrarea acestuia – este cea mai nelegiuită şi mai vătămătoare pentru neamul omenesc din câte credinţe greşite au existat de la începutul lumii şi până azi.” Iar monahul Agapie trage concluzia că masoneria este anticreştinism şi respingerea totală a creştinismului.

Caracterul religios al masoneriei a fost arătat de Comisia Interortodoxă (întrunită în Sfântul Munte Athos, în anul 1930), dar şi de profesori ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă a Universităţii din Atena, în anul 1933, a căror opinie a fost adoptată de Sfântul Sinod al Bisericii Greciei în acelaşi an, care apoi a fost reînnoită prin hotărârile sinodale din anii 1968, 1972 şi 1996, tipărite în broşuri speciale „Către popor” în anii 1982 şi 1996 şi prin Enciclica Sfântului Sinod din martie 2014.

Din textele însele ale masoneriei se dovedeşte că aceasta acceptă şi crede într-o zeitate, care este numită Mare Arhitect al Universului (M.A.U.). Masoneria are slujbe echivalente cu cele ale Bisericii („taine”, de exemplu: cununie, botez, cult, simboluri, sfinţire de templu, înmormântare) cu o rânduială ceremonială specială. În textele masonice M.A.U. e făcut cunoscut prin numele: Lucifer, Diavol, Satana, Beelzebul, Veliar, Bafomet, Demon ş.a.

Aşadar, mărturisirea masoneriei însăşi despre caracterul ei religios este clară. În Constituţia Marii Loje a Greciei (20 decembrie 1949) se declară categoric: „Masoneria liberă crede în existenţa lui Dumnezeu, numit Marele Arhitect al Universului.” Iar în Enciclopedia Masonică a lui N. H. Laskaris, tipărită cu aprobarea Marii Loje a Greciei şi în articolul: „Religie şi Francmasonerie” citim: „religia masonică nu face diferenţieri. Acceptă în sânul ei primitor bărbaţi ai oricărei învăţături şi nu favorizează sau dezaprobă în mod absolut nici o dogmă religioasă… Religia masoneriei este religia generală a naturii şi a revelaţiei primordiale – a celei moştenite de noi de la clerul ei antic şi patriarhal – întru care toţi oamenii pot să coexiste.”

Adică acest caracter sincretist şi idololatru al masoneriei este făţiş, precum şi caracterul ei anticreştin, lucru care se vede din conducerea ei mondială, care se opune catolicităţii şi ecumenicităţii Bisericii şi credinţei creştine. Acest lucru este subliniat în hotărârea istorică a Bisericii Greciei din anul 1933, conform căreia masoneria „nu este doar o organizaţie filantropică sau o şcoală filosofică, ci constituie un sistem de iniţiere în religiile de mistere care ne aduce aminte religiile şi cultele de misterii vechi naţionale (greceşti) … În mod deja dovedit este vorba de o religie de mistere, întru totul diferită … şi străină de religia creştină … care caută să cuprindă… la sânul ei întreaga omenire… înălţându-se pe sine ca pe un fel de superreligie.”

Şi vrednicul de pomenire arhimandrit Epifanie Theodoropoulos, luminat duhovniceşte şi teolog vestit, remarcă faptul că masoneria „are ambiţia de a ajunge religia întregii omeniri… să devină o superreligie”. Masoneria este „un cult păgân secret, ostil credinţei imaculate a Bisericii Universale Ortodoxe.” Adică ea este în mod clar o religie şi o credinţă anticreştină şi idolatră. Masonii sunt „adoratori ai diavolului şi satanişti, adepţi ai religiei antihristului.”

Se constată, de asemenea, faptul că masonii, cel puţin cei din cele mai înalte grade ale lor, sunt adoratori ai diavolului, se roagă lui Lucifer ca Bafomet, aşa cum îl numesc pe dumnezeul lor cu chip de ţap. De altfel sunt indiscutabile şi legăturile lor cu vrăjitoria. Bunul cunoscător al masoneriei, P. Naudon, ne informează că anumite ceremonii… şi-au stabilit ca şi scop”practicarea magiei, care este folosită de om pentru ca el să aibă înrâurire asupra lumii.

Argumentul masoneriei că ea nu se ocupă cu politica şi nu se amestecă în desfăşurarea evenimentelor politice nu este adevărat. Caracterul religios al masoneriei, care funcţionează în mod expansionist şi mondial, merge alături de participarea sa directă la procesele politice internaţionale. Activitatea ei politică urmăreşte exercitarea influenţei asupra persoanelor politice, pentru manipularea desfăşurării politicilor internaţionale.

Aşadar, masoneria nu este deloc o organizaţie filantropică, aşa cum pretinde ea, având ca scop păstrarea moralei în întreaga lume. Scandalul Lojii italiene Ρ 2 din anul 1981 a fost una dintre cele mai mari dovezi despre legătura masoneriei cu intrigile politice.

Prin activitatea ei politică, masoneria se dovedeşte antidemocratică, devreme ce subminează funcţionalitatea societăţii democratice şi siguranţa statală mai ales în perioade de criză. „Clubul Bildenberg este o superlojă… un comitet de conducere infam mondial, care acţionează pentru dizolvarea neamului şi a statului şi pentru promovarea în rândul maselor a ideii necesităţii unei supraconduceri mondiale.” Aşadar, ea promovează ţelurile globalizării, care sunt dărâmarea şi zdrobirea tuturor popoarelor de pe pământ.

Scopurile politice ale masoneriei se remarcă într-o perspectivă universală. Asociaţia masonică Illuminati arată pe faţă şi susţine forma de „guvernare mondială”, ca şi conducătorii politici care au o legătură specială cu Clubul Bildenberg. În paralel, masoneria îşi instruieşte membrii „spre a dobândi o lipsă de scrupule faţă de problemele naţionale importante.”

De altfel, jurămintele înfricoşătoare pe care le dau masonii în timpul iniţierii lor batjocoresc persoana umană şi împart societatea, pentru că se face deosebire între masonii „cei curaţi” şi oameni cei „nelegiuiţi”, adică toţi ceilalţi oameni, având drept consecinţă eliminarea celor săraci din punct de vedere economic, a ţăranilor, a muncitorilor şi a tuturor negrilor de pe faţa pământului. Dar şi masonii de grade inferioare nu cunosc cele uneltite de masonii de cele mai înalte grade. „Cei neiniţiaţi în gradele superioare masonice sunt victime tragice ale unei înşelăciuni nemaiîntâlnite.”

Aşadar, este lesne de înţeles că argumentul masonilor că rămân creştini ortodocşi fideli dovedeşte ori că ei nu cunosc creştinismul în ansamblul lui, ori că vor să ne înşele. Iar acest lucru se întâmplă deoarece ei nu îşi arată identitatea lor adevărată. De aceea este valabil întru totul şi mereu caracterul ireconciliabil şi incompatibil al calităţii de mason cu cea de creştin ortodox. Aceasta este constatarea tuturor ortodocşilor care s-au ocupat în mod sistematic de problema masoneriei.

Masoneria, socotind şi pe Hristos printre „misticii” ei, urmăreşte de fapt prinderea în capcană a creştinilor, încercând să creeze impresia, desigur celor care nu au o temelie solidă în credinţa creştină că în cadrul ei este păstrat Hristos cel propovăduit de sfinţii noştri. Ceea ce se reuşeşte, însă, este blasfemierea Conducătorului credinţei noastre prin negarea unicităţii şi exclusivităţii Lui în mântuirea omului şi a lumii.

Potrivit vrednicului de pomenire Mitropolit Ambrozie de Elefteroupolis, „iniţierea în masonerie a oricărui creştin ortodox constituie… lepădare de credinţa ortodoxă şi aderarea la o altă religie.”dar şi Sfântul Sinod al Bisericii Greciei a declarat în anul 1933 că „se cuvine ca fiii credincioşi ai Biserici să se ţină departe de masonerie.”

În acest punct, însă, se comit greşeli foarte grave de către acei ierarhi care, primind pentru Mitropoliile lor daruri şi donaţii băneşti din partea lojilor masonice, promovează şi sprijină activitatea acestora. Scrisorile de mulţumire ale acestor mitropoliţi sunt publicate apoi în revistele masonice şi ele devin astfel cea mai bună publicitate în favoarea masoneriei, cât şi prilej de ademenire a celor membrilor slabi şi neinformaţi ai pliromei (poporului ortodox) care poartă numele lui Hristos.

De altfel, patriarhi şi patriarhii acordă adesea decoraţii şi alte distincţii unor masoni oficiali cunoscuţi. Acest lucru se întâmplă pentru asigurarea, potrivit părerii lor, a sprijinului din partea masoneriei. În esenţă, însă, este vorba de trădarea credinţei noastre celei imaculate şi renegarea lui Hristos şi a Ortodoxiei şi, în acelaşi timp, căderea din vrednicia de cleric şi păstor al trupului eclezial.

Există, însă, şi ceva mai rău. Nu au loc acţiunile cuvenite pentru dezminţirea celor publicate în revistele masonice despre unii clerici ortodocşi care ar fi masoni. Ce alt lucru reuşeşte, însă, această tăcere decât să confirme argumentele masonilor? Şi iată că masoneria, pentru provocarea de impresii, menţionează ierarhi ai Bisericii Ortodoxe ca fiind membrii ei, dar doar după moartea lor, când nu mai este posibil să mai primească de la cei calomniaţi răspunsul cuvenit.

Este, însă, posibil – şi necesar – ca Bisericile, clericii care sunt prezentaţi de loji ca masoni să dezmintă public şi cu tărie publicaţiile masonice şi pentru reabilitarea memoriei aşa-zişilor clerici masoni, dar şi pentru liniştirea sufletelor credincioşilor şi pentru accentuarea din nou a incompatibilităţii calităţii de mason cu aceea de credincios ortodox.

Vizavi de argumentul masoneriei că un cleric grec celebru a fost iniţiat de curând în gradul al 18-lea şi că au fost înrolaţi în rândurile masoneriei încă alţi trei clerici, cu curaj am declarat că vom depune plângere ca să se dovedească dacă „în afară de satanişti, masonii sunt şi calomniatori ai Bisericii Ortodoxe” şi că vom aduce problema în discuţia Sfântului Sinod al ierarhiei Greciei. Rezultatul a fost acela că masonii au răspuns că „au făcut o greşeală”!

Este, de asemenea, important faptul că Biserica Ortodoxă a luat de mult timp poziţie împotriva masoneriei, subliniind rolul ei întunecat şi caracterul ei anticreştin. Prima condamnare teoretică a masoneriei în cadrul Patriarhiei Ecumenice a avut loc aproape în acelaşi timp cu înfiinţarea lojilor din „Răsăritul nostru (ortodox).” Mărturia unui document aghiorit menţionează publicarea unei scrisori sinodale de condamnare a masoneriei în anul 1745.

De asemenea, anatema (excomunicarea) patriarhală din anul 1793 (patriarhul Neofit al II-lea) îi includea şi pe „adepţi lui Voltaire, pe francmasoni, pe adepţii lui Rossos şi ai lui Spinoza”, adică pe promotorii Revoluţiei franceze. Elogiem de asemenea ierarhia cea venerabilă a Bisericii din Grecia pentru condamnarea oficială în mod repetat a masoneriei (1933, 1968, 1972, 1996, 2014), cât şi pentru broşurile cu textele ei „Către popor” editate de-a lungul timpului (în 1984 şi în 1996) pentru apărarea turmei de boala masonică.

De asemenea, ierarhi din trecut, precum fostul mitropolit Augustin al Florinei şi Ambrozie de Elefteroupolis, au condamnat în mod repetat în cuvintele şi în scrierile lor rătăcirea masonică, apărând turma ortodoxă de pericolul masonic. Exemplul lor îl urmează şi astăzi mulţi Înaltpreasfinţiţi mitropoliţi de-ai noştri, care nu încetează ca prin declaraţii, articole în ziar şi prin cărţile lor să lumineze turma şi întreaga lume ortodoxă.

Dincolo, însă, de informarea continuă a turmei în parohiile noastre este nevoie să fie alcătuită tactica pastorală necesară pentru înfruntarea masoneriei, dar şi pentru acei ortodocşi care au fost atraşi în rândul masoneriei. Nu trebuie să uităm cu rugăciunea este cea mai mare armă a noastră şi în acest caz.

Este nevoie, însă, să se interzică şi participarea celor dovediţi ca fiind masoni activi la Sfintele Taine ale Bisericii, nu numai la Dumnezeiasca Împărtăşanie, dar şi ca naşi la botezuri. De asemenea, o grijă permanentă a preoţilor parohi trebuie să fie informarea catehetică şi sprijinirea acelor familii în care unul din membri aparţine unei loji masonice, pentru abordarea lor creştină.

Însă mult mai energică trebuie să fie atitudinea ierarhiei care păstoreşte Biserica faţă de acei credincioşi care cred că pot să rămână creştini ortodocşi, în pofida înrolării lor în masonerie. Este nevoie ca toţi aceştia să fie informaţi şi catehizaţi, dar mult mai mult aceia care îşi exprimă dorinţa de a părăsi masoneria şi a se întoarce la Biserica Mamă.

Este nevoie ca şi aceştia să fie catehizaţi, pentru că părăsirea trupului eclezial este rod al indiferenţei faţă de adevărul ortodox. Cei ce nu au gustul experienţei ortodoxe cad uşor victime propovăduitorilor tuturor ereziilor şi ai masoneriei. Întoarcerea în Biserică trebuie să se facă prin semnarea unei declaraţii de lepădare de masonerie, aşa cum se întâmplă cu toţi cei care se întorc de la erezii la Ortodoxie.

Cu atât mai mult cu cât masoneria nu este o erezie „creştină”, ci este o panerezie şi o religie satanică, după semnarea scrisorii de lepădare de masonerie este nevoie neapărat să se facă din nou Mirungerea celui întors, dacă fusese iniţiat în oricare dintre gradele masonice. Pe de altă parte, când se dovedeşte clar intrarea unui cleric ortodox în masonerie, caterisirea lui este un imperativ al tradiţiei noastre sinodale, „pentru ca şi ceilalţi să aibă teamă”

Înaltpreasfinţite Teodosie, Arhiepiscop al Tomisului,
Prea Cucernici părinţi,
Iubiţi fraţi în Hristos,

Revocarea decretelor în favoarea masoneriei şi desfiinţarea lojelor masonice este datoria fiecărui stat. De asemenea, este nevoie să fie desfiinţată Fundaţia Masonică din Grecia, pentru că apare ca şi fundaţie, în vreme ce din punct de vedere legal s-a abătut de la scopurile înfiinţării sale. Masoneria nu este o „religie cunoscută” (vezi articolul 13, paragraful 2 din Constituţia grecească), iar înfiinţarea Fundaţiei Masonice în Grecia este rodul minciunii şi al înşelării statului, a justiţiei şi a societăţii.

Cu părinteşti binecuvântări,

Mitropolitul SERAFIM al Pireului

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu