Predică împotriva masoneriei a Mitropolitului Serafim de Pireu - Mangalia, 7 septembrie 2014
Înaltpreasfinţite Teodosie, Arhiepiscop al Tomisului,
Prea Cucernici părinţi,
Iubiţi fraţi în Hristos,
Una dintre înşelările pe care
le-a creat diavolul pentru combaterea şi distrugerea lucrării Domnului
nostru Iisus Hristos şi pentru împiedicarea şi zădărnicirea mântuirii în
Hristos a omului şi a lumii este Masoneria sau Francmasoneria, ce
acţionează în societatea noastră, desigur sub acoperirea şi ocrotirea
legilor şi a statelor. Căci masoneria funcţionează, cel puţin în Grecia,
ca „Fundaţie”, recunoscută de stat prin decretul prezidenţial
din 21 ianuarie 1927, prin decretul regesc din 19 iulie 1948 şi cel din
data de 23 decembrie 1955. Astfel acţionează nederanjată în societatea
noastră, pentru promovarea şi împlinirea scopurilor ei.
S-a dovedit în mod repetat şi de către mulţi că masoneria este o
organizaţie care funcţionează în mod secret şi conspirativ, în
colaborare cu toate celelalte ramuri ale ei (Rotary, Lyons, HAN, HEN,
Cercetaşii, Rositers), având ca scop principal distrugerea societăţii şi dărâmarea politică şi culturală a popoarelor din întreaga lume.
Distrugerea pe care masoneria vrea să o aducă societăţii greceşti a început odată cu transplantarea din Anglia a primei Loji în „Răsăritul nostru”, în
Smirna, în anul 1745 şi extinderea apoi a Lojilor în Constantinopol
(1748), în capitala şi conducătoarea Ortodoxiei greceşti (Patriarhia
Ecumenică).
Pătrunderea masoneriei în Răsăritul ortodox, favorizată de
climatul cultural european din Asia Mică şi de alcătuirea cosmopolită a
populaţiei ei, a mers în paralel cu pierderea puterii credinţei creştine
şi a tradiţiei ortodoxe de aici. La sfârşitul secolului al XVIII-lea
s-a reuşit şi înfiinţarea de loji masonice în spaţiul grec metropolitan. Sprijinită mai ales de
elementul urban, masoneria a acţionat şi acţionează în rândul
intelectualilor, al comercianţilor, al celor care au o influenţă socială
asupra populaţiei şi al politicienilor.
Aşadar, se înţelege faptul că masoneria este un mare parazit al
societăţii ortodoxe şi trăieşte astfel pe trupul ei, cu consecinţe
cumplite pentru coeziunea şi identitatea ei, pentru că
masoneria este o creaţie a unor străini, care s-a transplantat în ţara
noastră şi rămâne cu totul străină faţă de identitatea şi cultura
noastră şi în esenţa ei este incompatibilă cu aceasta. De aceea,
prezenţa şi activitatea ei în societate are ca rezultat dezmembrarea
ideologică a societăţii, devreme ce se dezvoltă ca o tumoare mortală pe
trupul ei. Acest lucru e conştientizat la nivelul nostru popular mai
larg, aşa cum se vede din caracterizarea imoralităţii cuiva atunci când
se comportă „ca un mason”!
În ultimii ani activitatea
masoneriei s-a consolidat şi s-a intensificat, din cauza îmbolnăvirii şi
instabilităţii situaţiei politico-sociale a ţărilor lumii. Masoneria
îşi tăinuieşte şi tăgăduieşte caracterul ei religios, care, însă stă în
fiinţa ei. Această tăgăduire a masonilor, însă, se loveşte de divergenţa
cu propriile lor texte, precum Carta Statutului şi Regulamentul General al Lojii,
dar şi de declaraţiile, de-a lungul timpului, ale unor masoni
cunoscuţi. Important este însă faptul că acest caracter de religie al
masoneriei este cunoscut şi de către poporul ortodox şi de conducerea
lui duhovnicească şi este declarată mereu, cu fiecare ocazie, pentru
demascarea masoneriei şi pentru apărarea turmei ortodoxe.
Deja de la prima combatere pe larg a masoneriei în ţara noastră (Grecia), de către monahul aghiorit Agapie Kollivas Papadonatos, este abordată masoneria ca o religie care combate Ortodoxia şi creştinismul în general. „Credinţa francmasonică – citim în lucrarea acestuia – este
cea mai nelegiuită şi mai vătămătoare pentru neamul omenesc din câte
credinţe greşite au existat de la începutul lumii şi până azi.” Iar monahul Agapie trage concluzia că masoneria este anticreştinism şi respingerea totală a creştinismului.
Caracterul religios al
masoneriei a fost arătat de Comisia Interortodoxă (întrunită în Sfântul
Munte Athos, în anul 1930), dar şi de profesori ai Facultăţii de
Teologie Ortodoxă a Universităţii din Atena, în anul 1933, a căror
opinie a fost adoptată de Sfântul Sinod al Bisericii Greciei în
acelaşi an, care apoi a fost reînnoită prin hotărârile sinodale din anii
1968, 1972 şi 1996, tipărite în broşuri speciale „Către popor” în anii 1982 şi 1996 şi prin Enciclica Sfântului Sinod din martie 2014.
Din textele însele ale masoneriei se dovedeşte că aceasta acceptă şi
crede într-o zeitate, care este numită Mare Arhitect al Universului
(M.A.U.). Masoneria are slujbe echivalente cu cele ale Bisericii („taine”,
de exemplu: cununie, botez, cult, simboluri, sfinţire de templu,
înmormântare) cu o rânduială ceremonială specială. În textele masonice
M.A.U. e făcut cunoscut prin numele: Lucifer, Diavol, Satana, Beelzebul,
Veliar, Bafomet, Demon ş.a.
Aşadar, mărturisirea masoneriei însăşi despre caracterul ei
religios este clară. În Constituţia Marii Loje a Greciei (20
decembrie 1949) se declară categoric: „Masoneria liberă crede în existenţa lui Dumnezeu, numit Marele Arhitect al Universului.” Iar în Enciclopedia Masonică a lui N. H. Laskaris, tipărită cu aprobarea Marii Loje a Greciei şi în articolul: „Religie şi Francmasonerie” citim: „religia
masonică nu face diferenţieri. Acceptă în sânul ei primitor bărbaţi ai
oricărei învăţături şi nu favorizează sau dezaprobă în mod absolut nici o
dogmă religioasă… Religia masoneriei este religia generală a naturii şi
a revelaţiei primordiale – a celei moştenite de noi de la clerul ei
antic şi patriarhal – întru care toţi oamenii pot să coexiste.”
Adică acest caracter sincretist şi idololatru al masoneriei este
făţiş, precum şi caracterul ei anticreştin, lucru care se vede din
conducerea ei mondială, care se opune catolicităţii şi ecumenicităţii
Bisericii şi credinţei creştine. Acest lucru este subliniat în hotărârea istorică a Bisericii Greciei din anul 1933, conform căreia masoneria „nu
este doar o organizaţie filantropică sau o şcoală filosofică, ci
constituie un sistem de iniţiere în religiile de mistere care ne aduce
aminte religiile şi cultele de misterii vechi naţionale (greceşti) … În
mod deja dovedit este vorba de o religie de mistere, întru totul
diferită … şi străină de religia creştină … care caută să cuprindă… la
sânul ei întreaga omenire… înălţându-se pe sine ca pe un fel de
superreligie.”
Şi vrednicul de pomenire arhimandrit Epifanie Theodoropoulos,
luminat duhovniceşte şi teolog vestit, remarcă faptul că masoneria „are ambiţia de a ajunge religia întregii omeniri… să devină o superreligie”. Masoneria este „un cult păgân secret, ostil credinţei imaculate a Bisericii Universale Ortodoxe.” Adică ea este în mod clar o religie şi o credinţă anticreştină şi idolatră. Masonii sunt „adoratori ai diavolului şi satanişti, adepţi ai religiei antihristului.”
Se constată, de asemenea, faptul că masonii, cel puţin cei din cele
mai înalte grade ale lor, sunt adoratori ai diavolului, se roagă lui
Lucifer ca Bafomet, aşa cum îl numesc pe dumnezeul lor cu chip de ţap.
De altfel sunt indiscutabile şi legăturile lor cu vrăjitoria. Bunul
cunoscător al masoneriei, P. Naudon, ne informează că anumite ceremonii…
şi-au stabilit ca şi scop”practicarea magiei, care este folosită de om pentru ca el să aibă înrâurire asupra lumii”.
Argumentul masoneriei că ea nu
se ocupă cu politica şi nu se amestecă în desfăşurarea evenimentelor
politice nu este adevărat. Caracterul religios al masoneriei, care
funcţionează în mod expansionist şi mondial, merge alături de
participarea sa directă la procesele politice internaţionale.
Activitatea ei politică urmăreşte exercitarea influenţei asupra
persoanelor politice, pentru manipularea desfăşurării politicilor
internaţionale.
Aşadar, masoneria nu este deloc
o organizaţie filantropică, aşa cum pretinde ea, având ca scop
păstrarea moralei în întreaga lume. Scandalul Lojii italiene Ρ 2 din
anul 1981 a fost una dintre cele mai mari dovezi despre legătura
masoneriei cu intrigile politice.
Prin activitatea ei politică, masoneria se dovedeşte antidemocratică,
devreme ce subminează funcţionalitatea societăţii democratice şi
siguranţa statală mai ales în perioade de criză. „Clubul
Bildenberg este o superlojă… un comitet de conducere infam mondial, care
acţionează pentru dizolvarea neamului şi a statului şi pentru
promovarea în rândul maselor a ideii necesităţii unei supraconduceri
mondiale.” Aşadar, ea promovează ţelurile globalizării, care sunt dărâmarea şi zdrobirea tuturor popoarelor de pe pământ.
Scopurile politice ale masoneriei se remarcă într-o perspectivă universală. Asociaţia masonică Illuminati arată pe faţă şi susţine forma de „guvernare mondială”, ca şi conducătorii politici care au o legătură specială cu Clubul Bildenberg. În paralel, masoneria îşi instruieşte membrii „spre a dobândi o lipsă de scrupule faţă de problemele naţionale importante.”
De altfel, jurămintele înfricoşătoare pe care le dau masonii în
timpul iniţierii lor batjocoresc persoana umană şi împart societatea,
pentru că se face deosebire între masonii „cei curaţi” şi oameni cei „nelegiuiţi”, adică toţi
ceilalţi oameni, având drept consecinţă eliminarea celor săraci din
punct de vedere economic, a ţăranilor, a muncitorilor şi a tuturor
negrilor de pe faţa pământului. Dar şi masonii de grade inferioare nu
cunosc cele uneltite de masonii de cele mai înalte grade. „Cei neiniţiaţi în gradele superioare masonice sunt victime tragice ale unei înşelăciuni nemaiîntâlnite.”
Aşadar, este lesne de înţeles că argumentul masonilor că
rămân creştini ortodocşi fideli dovedeşte ori că ei nu cunosc
creştinismul în ansamblul lui, ori că vor să ne înşele. Iar acest lucru
se întâmplă deoarece ei nu îşi arată identitatea lor adevărată. De aceea
este valabil întru totul şi mereu caracterul ireconciliabil şi
incompatibil al calităţii de mason cu cea de creştin ortodox. Aceasta
este constatarea tuturor ortodocşilor care s-au ocupat în mod sistematic
de problema masoneriei.
Masoneria, socotind şi pe Hristos printre „misticii” ei,
urmăreşte de fapt prinderea în capcană a creştinilor, încercând să
creeze impresia, desigur celor care nu au o temelie solidă în credinţa
creştină că în cadrul ei este păstrat Hristos cel propovăduit de sfinţii
noştri. Ceea ce se reuşeşte, însă, este blasfemierea Conducătorului
credinţei noastre prin negarea unicităţii şi exclusivităţii Lui în
mântuirea omului şi a lumii.
Potrivit vrednicului de pomenire Mitropolit Ambrozie de Elefteroupolis, „iniţierea în masonerie a oricărui creştin ortodox constituie… lepădare de credinţa ortodoxă şi aderarea la o altă religie.”dar şi Sfântul Sinod al Bisericii Greciei a declarat în anul 1933 că „se cuvine ca fiii credincioşi ai Biserici să se ţină departe de masonerie.”
În acest punct, însă, se comit greşeli foarte grave de către acei
ierarhi care, primind pentru Mitropoliile lor daruri şi donaţii băneşti
din partea lojilor masonice, promovează şi sprijină activitatea
acestora. Scrisorile de mulţumire ale acestor mitropoliţi sunt publicate
apoi în revistele masonice şi ele devin astfel cea mai bună publicitate
în favoarea masoneriei, cât şi prilej de ademenire a celor membrilor
slabi şi neinformaţi ai pliromei (poporului ortodox) care poartă numele
lui Hristos.
De altfel, patriarhi şi patriarhii acordă adesea decoraţii şi alte
distincţii unor masoni oficiali cunoscuţi. Acest lucru se întâmplă
pentru asigurarea, potrivit părerii lor, a sprijinului din partea
masoneriei. În esenţă, însă, este vorba de trădarea credinţei noastre
celei imaculate şi renegarea lui Hristos şi a Ortodoxiei şi, în acelaşi
timp, căderea din vrednicia de cleric şi păstor al trupului eclezial.
Există, însă, şi ceva mai rău.
Nu au loc acţiunile cuvenite pentru dezminţirea celor publicate în
revistele masonice despre unii clerici ortodocşi care ar fi masoni. Ce
alt lucru reuşeşte, însă, această tăcere decât să confirme argumentele
masonilor? Şi iată că masoneria, pentru provocarea de impresii,
menţionează ierarhi ai Bisericii Ortodoxe ca fiind membrii ei, dar doar
după moartea lor, când nu mai este posibil să mai primească de la cei
calomniaţi răspunsul cuvenit.
Este, însă, posibil – şi necesar – ca Bisericile, clericii care sunt
prezentaţi de loji ca masoni să dezmintă public şi cu tărie publicaţiile
masonice şi pentru reabilitarea memoriei aşa-zişilor clerici masoni,
dar şi pentru liniştirea sufletelor credincioşilor şi pentru accentuarea
din nou a incompatibilităţii calităţii de mason cu aceea de credincios
ortodox.
Vizavi de argumentul masoneriei că un cleric grec celebru a
fost iniţiat de curând în gradul al 18-lea şi că au fost înrolaţi în
rândurile masoneriei încă alţi trei clerici, cu curaj am declarat că vom
depune plângere ca să se dovedească dacă „în afară de satanişti, masonii sunt şi calomniatori ai Bisericii Ortodoxe” şi că vom aduce problema în discuţia Sfântului Sinod al ierarhiei Greciei. Rezultatul a fost acela că masonii au răspuns că „au făcut o greşeală”!
Este, de asemenea, important faptul că Biserica Ortodoxă a luat de
mult timp poziţie împotriva masoneriei, subliniind rolul ei întunecat şi
caracterul ei anticreştin. Prima condamnare teoretică a masoneriei în
cadrul Patriarhiei Ecumenice a avut loc aproape în acelaşi timp cu
înfiinţarea lojilor din „Răsăritul nostru (ortodox).” Mărturia unui document aghiorit menţionează publicarea unei scrisori sinodale de condamnare a masoneriei în anul 1745.
De asemenea, anatema (excomunicarea) patriarhală din anul 1793 (patriarhul Neofit al II-lea) îi includea şi pe „adepţi lui Voltaire, pe francmasoni, pe adepţii lui Rossos şi ai lui Spinoza”,
adică pe promotorii Revoluţiei franceze. Elogiem de asemenea ierarhia
cea venerabilă a Bisericii din Grecia pentru condamnarea oficială în mod
repetat a masoneriei (1933, 1968, 1972, 1996, 2014), cât şi pentru
broşurile cu textele ei „Către popor” editate de-a lungul timpului (în 1984 şi în 1996) pentru apărarea turmei de boala masonică.
De asemenea, ierarhi din trecut, precum fostul mitropolit Augustin al
Florinei şi Ambrozie de Elefteroupolis, au condamnat în mod repetat în
cuvintele şi în scrierile lor rătăcirea masonică, apărând turma ortodoxă
de pericolul masonic. Exemplul lor îl urmează şi astăzi mulţi
Înaltpreasfinţiţi mitropoliţi de-ai noştri, care nu încetează ca prin
declaraţii, articole în ziar şi prin cărţile lor să lumineze turma şi
întreaga lume ortodoxă.
Dincolo, însă, de informarea continuă a turmei în parohiile noastre
este nevoie să fie alcătuită tactica pastorală necesară pentru
înfruntarea masoneriei, dar şi pentru acei ortodocşi care au fost atraşi
în rândul masoneriei. Nu trebuie să uităm cu rugăciunea este cea mai
mare armă a noastră şi în acest caz.
Este nevoie, însă, să se interzică şi participarea celor dovediţi ca
fiind masoni activi la Sfintele Taine ale Bisericii, nu numai la
Dumnezeiasca Împărtăşanie, dar şi ca naşi la botezuri. De asemenea, o
grijă permanentă a preoţilor parohi trebuie să fie informarea catehetică
şi sprijinirea acelor familii în care unul din membri aparţine unei
loji masonice, pentru abordarea lor creştină.
Însă mult mai energică trebuie să fie atitudinea ierarhiei care
păstoreşte Biserica faţă de acei credincioşi care cred că pot să rămână
creştini ortodocşi, în pofida înrolării lor în masonerie. Este nevoie ca
toţi aceştia să fie informaţi şi catehizaţi, dar mult mai mult aceia
care îşi exprimă dorinţa de a părăsi masoneria şi a se întoarce la
Biserica Mamă.
Este nevoie ca şi aceştia să fie catehizaţi, pentru că
părăsirea trupului eclezial este rod al indiferenţei faţă de adevărul
ortodox. Cei ce nu au gustul experienţei ortodoxe cad uşor victime
propovăduitorilor tuturor ereziilor şi ai masoneriei. Întoarcerea în
Biserică trebuie să se facă prin semnarea unei declaraţii de lepădare de
masonerie, aşa cum se întâmplă cu toţi cei care se întorc de la erezii
la Ortodoxie.
Cu atât mai mult cu cât masoneria nu este o erezie „creştină”, ci
este o panerezie şi o religie satanică, după semnarea scrisorii de
lepădare de masonerie este nevoie neapărat să se facă din nou Mirungerea
celui întors, dacă fusese iniţiat în oricare dintre gradele masonice.
Pe de altă parte, când se dovedeşte clar intrarea unui cleric ortodox în
masonerie, caterisirea lui este un imperativ al tradiţiei noastre
sinodale, „pentru ca şi ceilalţi să aibă teamă”
Înaltpreasfinţite Teodosie, Arhiepiscop al Tomisului,
Prea Cucernici părinţi,
Iubiţi fraţi în Hristos,
Revocarea decretelor în favoarea masoneriei şi desfiinţarea lojelor
masonice este datoria fiecărui stat. De asemenea, este nevoie să fie
desfiinţată Fundaţia Masonică din Grecia, pentru că apare ca şi
fundaţie, în vreme ce din punct de vedere legal s-a abătut de la
scopurile înfiinţării sale. Masoneria nu este o „religie cunoscută” (vezi
articolul 13, paragraful 2 din Constituţia grecească), iar înfiinţarea
Fundaţiei Masonice în Grecia este rodul minciunii şi al înşelării
statului, a justiţiei şi a societăţii.
Cu părinteşti binecuvântări,
Mitropolitul SERAFIM al Pireului
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu