S-a pronunţat verdictul în procesul de la Sibiu: Gregorian Bivolaru este nevinovat
În sfârşit, adevărul şi inocenţa (nevinovăţia) sunt reflectate într-un act al justiţiei din România!
Într-un comunicat de presă dat pe 23 aprilie, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Sibiu a anunţat achitarea lui Gregorian Bivolaru în dosarul 405/85/2005. Într-adevar, Sibiul dovedeşte că este un oras european, nu doar în ceea ce priveşte cultura, ci şi în ceea ce priveşte justiţia! Soluţia instanţei sibiene este în deplin acord cu soluţia Curţii Supreme din Stockholm!
Soluţia în procesul lui Gregorian Bivolaru, conform comunicatului de presă al Tribunalului Sibiu, indică faptul că
acesta a fost achitat prin constatarea faptului că nu este vinovat de faptele de care era acuzat de Parchet! În plus, pentru unele fapte instanţa nu a mai avut motive să evalueze acuzaţiile formulate, pentru că acestea reprezentau
infracţiuni uşoare, şi deci cu
termen de prescriere mic, care deja a fost împlinit şi faptele respective sunt considerate prescrise.
Desigur că în situaţia analizării lor din punct de vedere juridic, ar fi fost de asemenea constatată nevinovăţia!
În concluzie, Gregorian Bivolaru este nevinovat. Vom reveni cu detalii privind acuzaţiile aduse acestuia în cadrul acestui dosar şi modul în care avocaţii acestuia i-au probat nevinovăţia, pentru a spulbera astfel cu anticipaţie tendinţa presei de a prezenta faptele la modul că „Gregorian Bivolaru a scăpat de justiţie pentru că nu s-a prezentat la proces până când s-au prescris infracţiunile.”
Presa încearcă din nou să pună accentul pe aspectul de procedură şi anume prescrierea faptelor, în loc să recunoască nevinovăţia constatată în acest caz, care a fost întotdeauna o înscenare, înscenare la care instanta din Sibiu nu a dorit să se facă părtaşă!
Citiţi si:
Comunicatul de presă al Tribunalului Sibiu, 23 aprilie 2010Solutionare dosar 405/85/2005 (353/2005): Gregorian Bivolaru este NEVINOVATAvocatul lui Gregorian Bivolaru: „A fost un dosar cu multe derapaje“
Decizia instanţei arată ca faptele de care a fost acuzat Gregorian Bivolaru NU EXISTĂ - comunicat de presă
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu