"Sunt epoci în care nu poti inainta decat mergand contra curentului" - Mircea Eliade

O tragedie muşamalizată. Amintiri de la Certej, satul înghiţit de iazul cu cianură - film documentar

S-au împlinit miercuri 42 de ani de la tragedia din Certej, când 89 de oameni au murit înghiţiţi de vii de un potop acid. Valul ucigaş a provenit de la un lac de steril, în care erau stocate sute de mii de tone de reziduuri de la o exploatare minieră. Pe 30 octombrie 1971, digul iazului cu otravă s-a rupt, declanşând cea mai mare catastrofă ecologică din România acelui deceniu, una pentru care autorităţile nu au găsit nici un vinovat.

Miercuri, supravieţuitorii s-au adunat să-i comemoreze pe cei dispăruţi sub valurile de acid.




În zorii zilei de 30 octombrie 1971, la ora 4:55, iazul de decantare s-a rupt în direcţia sud-vest, către localitatea Certeju de Sus. Oamenii încă dormeau când s-a auzit un zgomot asemănător unei explozii. După câteva minute, localnicii şi-au dat seama că barajul lacului artificial de la exploatarea auriferă cedase. Sterilul rezultat din tratarea cu cianuri a minereului s-a prăvălit peste localitate, iar casele şi blocurile aflate în calea apelor au fost distruse într-o clipă.

Au rămas neafectate doar clădirea Uzinei 1 de preparare Certeju de Sus şi clădirea de birouri.

Aici se afla iazul de decantare, povesteşte primarul din Certej, Petru Câmpianu:
89 de persoane şi-au pierdut viaţa atunci, iar supravieţuitorii sunt puţini. Unul dintre ei, Sorin Chirilă, avea atunci doar şase ani. Locuinţa sa de lângă baraj a fost distrusă.

„Practic, casa noastră a fost ultima casă din perimetrul devastator pe care l-a avut ruperea acestui dig”, povesteşte Sorin Chirilă. „Ceea ce-mi amintesc este un zgomot asurzitor. Eram cu mama mea, cu fratele meu şi cu fratele mamei mele. Toţi trei au murit, iar eu am scăpat”, revede el acele clipe de groază.

„Victimele s-au datorat unei proaste gestiuni a unei iaz de decantare care a curmat aceste vieţi şi a lăsat tot atâţia oameni sinistraţi pe drumuri”, arată primarul Petru Câmpianu.

Rapoartele oficiale vorbesc de 89 morţi şi 31 de dispăruţi, care nici până astăzi nu au fost găsiţi. Unii au fost îngropaţi de vii, alţii - aruncaţi din blocuri în pădure. Dintre supravieţuitori, unii au avut de suferit de pe urma bolilor cauzate de mâlul roşu îmbibat cu substanţe toxice.

Sinistraţii au primit atunci case la Deva, însă, după o perioadă, cu toţii s-au întors în localitatea natală.

S-au împlinit 42 de ani de la catastrofă, însă multe întrebări nici acum nu şi-au găsit răspunsul. Nu au fost stabilite exact cauzele care au dus la ruperea digului şi cu atât mai puţin vinovaţii. Singurul lucru cert este faptul că în tragedie şi-au pierdut viaţa zeci de oameni nevinovaţi.

După tragedia din 1971, mina a continuat să funcţioneze până în 2006, când statul român a renunţat la exploatare. Atunci, afacerea cea mai prosperă din zonă a devenit vânzarea de fier vechi din fostele combinate. Chiar dacă de şapte ani nu s-a mai scos nici un gram de aur, semnele lăsate de vechea exploatare încă se văd: apa roșie care curge direct din mină până în localitate a rămas o lecție deschisă.

Pe de altă parte, în celelalte trei bazine de decantare ce înconjoară comuna se află sute de mii de litri de apă ce au venit direct din mină, însă stuful crescut la suprafață arată că, teoretic, aici nu ar mai trebui să mai existe substanțe toxice.


Cei care se opun proiectului de exploatare minieră de la Roşia Montană au organizat ieri, chiar în faţa Ministerului Mediului din Capitală, un eveniment de comemorare a tragediei de la Certej. În faţa instituţiei, prima lumânare a fost aprinsă dimineaţa, la 4.55, aceeaşi oră la care valul de cianură s-a revărsat în comuna Certej acum 42 de ani. Evenimentul organizat pe Facebook a invitat oamenii, pe tot parcursul zilei, pentru a depune flori şi lumânări. Evenimentele au culminat cu un flash mob, la ora 17.00, când cei prezenţi au scris „CERTEJ“ din candele şi au pus în scenă accidentul de acum 42 de ani, pentru a ne reaminti cât de periculos e mineritul cu cianuri. Manifestări similare au fost organizate şi în alte oraşe ale ţării.






Cei patru călăreţi ai Apocalipsei

De câteva luni în România asistăm la ample proteste faţă de câteva proiecte economice controversate: exploatarea cu cianuri realizată chiar şi cu preţul distrugerii unor vestigii istorice milenare şi exploatarea gazelor de şist - metodă dovedită a provoca instabilitate tectonică, otrăvirea apelor freatice şi în consecinţă distrugerea oricărei forme de viaţă (agricultură, animale, oameni). Deoarece scandalul public a scos la iveală coruptibilitatea presei, a politicienilor, a administraţiei locale, a forţelor de ordine şi complicităţiile acestora cu marile corporaţii, foarte mulţi oameni au devenit conştienţi de realitatea sistemului mafiot în care trăim astăzi.

Filmul "Cei patru călăreţi ai Apocalipsei" scoate la iveală mai bine decât au făcut-o alte demersuri similare câteva dintre adevăratele cauze ale problemelor ecologice, economice, sociale, ale lumii contemporane.


"Intrăm în era consecinţelor: un sistem financiar rapace, o escaladare a violenţei organizate, o sărăcie abjectă pentru miliarde de oameni şi prăbuşirea ecologică previzibilă, toate converg într-o vreme când guvernele, religia şi marea masă a economiştilor nu fac absolut nimic bun. Război, cucerire, foamete şi moarte... cei patru călăreţi ai apocalipsei sunt aproape!

Acesta nu e un film care dezvăluie conspiraţii, nu e un film care cultivă teama, nu e un film care blamează bancherii sau politicienii, ci este un film care contestă sistemul pe care l-am creat şi sugerează metode pentru a-l reforma.

De-a lungul secolelor, sistemele au fost modificate subtil, manipulate şi chiar corupte, adesea pentru a servi interesele celor puţini. Noi am acceptat, continuu, aceste schimbări şi, fiindcă omul se poate adapta traiului în aproape orice condiţii, trăsătura care ne-a permis să supravieţuim este exact aceeaşi trăsătură care ne-a oprimat.

Majoritatea societăţilor au o elită care încearcă să rămână la putere. Şi modul cum rămâne la putere nu constă în controlul mijloacelor de producţie - a fi marxistă, adică a controla banii - ci în controlul hărţii noastre cognitive, a modului cum gândim.  Şi, în acest sens, n-a contat prea mult ce s-a spus în public, ci numai ceea ce a fost lăsat nedisputat, nespus.

Timp de secole, elitele ne-au manipulat harta cognitivă, dar, în 1989, un savant informatician, cu numele de Tim Berners-Lee, a realizat prima comunicare de succes între un client http şi un server. "World wide web" se născuse!

De atunci încoace a dezlănţuit un tsunami de informaţie accesibilă, instantaneu şi liber. Aşa cum tiparniţa lui Gutenberg a luptat contra controlului hărţii cognitive, depărtând lumea de o elită ecleziastică şi regală, astăzi internetul începe să schimbe guverne, lumea finanţelor şi mass media. Ne aflăm la apogeul schimbării, dar, pentru a o legifera, trebuie să înţelegem, mai întâi, lucrurile care au fost lăsate nespuse, atât de multă vreme. Pentru a face asta, avem nevoie de context, de la oameni care spun adevărul, în faţa unei halucinaţii colective, fiindcă, să înţelegi un lucru, înseamnă să te eliberezi de el.

Cei patru călăreţi ai apocalipsei moderni, un sistem financiar rapace, escaladarea violenţei organizate, sărăcie josnică pentru miliarde de oameni şi epuizarea resurselor terestre, îi călăresc, dur, tocmai pe cei care şi-o pot permite mai puţin. Călăresc fără concurenţă, fiindcă harta cognitivă, indusă de şcolile, universităţile şi mass media noastră, nu ne încurajează să contestăm normele acceptate. În schimb, există apatie. Într-un anume sens, cred că suntem societatea celor deprimaţi. Am ajuns să ne obişnuim cu ideea că nu se poate face nimic, că nu există alternativă, că nu vom face faţă niciodată acestor probleme ecologice, că trăim într-o societate în care ne mâncăm unii pe alţii şi asta este.

Cred că ceea ce trebuie să extragem din asta este recunoaşterea faptului că...  majoritatea acestor probleme pot fi ameliorate, substanţial, făcând societăţile noastre mai echitabile, reducând diferenţele de venituri. Şi asta ne va ajuta să ne rezolvăm şi problemele ecologice. Putem ajunge într-o societate de o mai bună calitate pentru noi toţi.

Ei bine, apatia este fabricată, cumva, fiindcă problema nu se discută deloc în mass media. Deloc surpinzător, mass media este deţinută de interesele imobiliare şi financiare şi acestea nu vor explica oamenilor integrarea sectoarelor financiar, de asigurări şi imobiliar, sectorul fierbinte. Există această dezinformare care are loc... aruncarea vinei pe alţii, fiind negaţi adevăraţii factori responsabili. Toate sunt strategii banale. De fapt, până şi în educaţie vezi că băncile au ajutat la înființarea de universităţi, le finanţează, la fel fac cu grupurile consultative au fundaţii educaţionale, deţin ziare.

Toate aceste chestii se petrec ca un fel de exersare a propagandei, pentru ca oamenii să nu-şi dea seama care e problema. N-ar trebui să presupui că, dacă nu ai pregătire economică sau juridică, aceste probleme sunt prea complexe pentru tine. Nu sunt deloc complexe, ci foarte simple.

Este vorba despre putere şi este vorba de democraţie şi înţelegeţi asta la fel de bine ca şi mine. Una dintre sursele acestei dezinformări este şcoala economică neoclasică. Aceşti economişti şi profesori au convins lumea, cu succes, că modelele lor sunt literă de evanghelie. Dar, exact aşa cum tiparniţa lui Gutenberg a fost revoluţionară în secolul XVI, astăzi suntem în zorii dezvăluirii Adevărului prin internet, care va înlătura norul ignoranţei, impus de paznicii cunoaşterii academice şi media. Educaţia poate fi o formă de control mental în masă şi este uimitor că, în prezent, economia neoclasică continuă să fie predată în toate cele opt universităţi de top din SUA.

Un singur individ s-ar putea să nu poată schimba sistemul, dar se poate schimba pe sine însuşi.

Dacă sistemul monetar al lumii nu este reformat, atunci ne vom îndrepta către finalul civilizaţiei industriale. Nu voi spune că vom ajunge la finalul societăţii umane, dar va exista un colaps absolut, al lumii noastre, aşa cum am cunoscut-o, fiindcă nu se poate funcţiona, la infinit, pe bani FIAT. Şi... nici unul dintre cei care sunt responsabili, pentru asta, n-o va recunoaşte. Dar asta este realitatea.

Sistemul monetar FIAT este o lege inventată de om şi s-a abuzat de el. Oare există vreo formă de monedă ale cărei legi să nu fie stabilite de om ?

Filozoful grec Platon a spus că raportul veniturilor, dintre cel mai bine şi cel mai slab plătit angajat, în orice organizaţie, n-ar trebui să fie mai mare de 6:1. În 1923, bancherul J.P. Morgan declarat că optimul era nu mai mult de 20:1. Totuşi diferenţa salarială actuală, dintre cele mai mari şi mai mici salarii din corporaţiile globale, poate fi mai mare de 500 sau 1.000:1. Când te afli în zona unei inechităţi de 500:1, bogaţii şi săracii devin specii aproape diferite, fără a mai fi membri ai aceleaşi comunităţi.

Interesul comunităţii s-a pierdut şi, ca atare, este dificil să alcătuieşti o comunitate, în care să ai relaţii, reciproce, cu adevărat bune, dacă diferenţele de clasă sunt atât de mari. Concurenţa în afaceri e un lucru bun, dar terenul de joc trebuie să fie echilibrat. Monopoliştii au prea mult, fiindcă sistemul de joc este măsluit. În cadrul economic actual, competenţa marii majorităţi a populaţiei lumii este irelevantă.

Cei care sunt puşi să plătească pentru această criză, nu sunt cei care au provocat-o. Dar cei care au provocat-o, pentru a supravieţui, fără îndoială că vor încerca să marginalizeze acest film, ca socialist sau chiar marxist. Nu se pune problema să scăpăm de capitalism, se pune problema să scăpăm de această formă groaznică de capitalism.

Un sistem capitalist reformat, clădit pe monedă independentă, un sistem fiscal bazat pe consum, nu pe venit, afaceri deţinute de angajaţi, vor începe să clădească o economie ce nu depinde de creşterea constantă, pentru a-şi împlini scopul.  Am îndurat aşa-zisa piaţă liberă, vreme de secole, dar, departe de a fi liberă, ne-a permis să distrugem natura şi pe noi înşine, în încercarea, zadarnică, de a progresa.

Criza cu care ne confruntăm, în prezent, este creată de oameni. Şi ceea ce este creat de oameni poate fi schimbat de oameni. Deci suntem capabili, cu toţii, să ne transformăm lumea. Revoluţiile sunt filozofice. Să ne organizăm şi să împiedicăm infractorii să camufleze adevăratele probleme, înseamnă că este posibil să ne angrenăm într-o revoluţie nesângeroasă, împotriva organizaţiilor violente şi a liderilor barbari, care au distrus economia.

Băncile centrale, capitalismul măsluit, speculaţiile cu terenuri, impozitul pe venit şi economia neoclasică, au "corporatizat" democraţia, au blocat progresul, au denaturat cursul destinului uman şi au compromis viitorul acestei planete. Dacă aceste probleme nu sunt rezolvate, atunci următoarea implozie va avea loc la o scară de neimaginat. Oricare ar fi propaganda, la începutul secolului XXI băncile centrale au de-reglementat banii ieftini, au umflat artificial preţurile terenurilor, ce au creat o bulă insuportabilă a activelor, într-o lume în care, încă o dată, operează un sistem fiscal falsificat, care-i îmbogăţeşte şi-i favorizează pe privilegiaţi.

Fiinţele umane o iau razna, ca mulţimi, şi-şi recapătă judecata, lent, la modul individual. Istoria este plină de exemple de oameni care au scuturat singuri jugul oprimării, pentru a adopta schimbări radicale, numai pentru a sfârşi cu noi lideri populari, care au menţinut starea de fapt. Să înţelegi, cu adevărat, un lucru, înseamnă să te eliberezi de el. Să te dedici singur unei mari cauze, asumându-ţi responsabilităţi şi acumulând auto cunoaştere, reprezintă esenţa fiinţei umane. Un capitalist prădător este adevăratul inamic, iar cel mai mare aliat al omenirii este individul care se auto educă, care a citit, a înţeles şi şi-a amânat propria recompensare şi umblă prin lume cu ochii larg deschişi."


Vizionati filmul pe youtube

Represiune şi cultură civică

La Pungeşti, un bătrân a fost lăsat să zacă într-un şanţ cu noroi, iar jandarmii au refuzat, sub ochii rudelor acestei victime, să permită echipajul Salvării a-i acorda primul ajutor. Mai târziu s-a dovedit că fusese un infarct şi numai norocul (unii ar spune Dumnezeu) i-a salvat viaţa acelui om. Despre această acţiune a forţelor de ordine, Prim-ministrul a afirmat că a fost corectă, în faţa unor provocări “atât de grave” ca acelea din comuna vasluiană.

La Bucureşti, mai mulţi apărători ai Roşiei Montana i-au cerut socoteală Ministrului Culturii pentru participarea deliberată la distrugerea celui mai preţios sit arheologic minier din perioada dacică şi romană, în speţă pentru refuzul de a da semnătura pentru înscrierea pe lista tentativă UNESCO, în condiţiile în care acest peisaj cultural îndeplineşte nu o singură condiţie (cât ar fi suficient), ci patru dintre cele stipulate de organizaţia patrimoniului mondial. În clubul unde ar fi trebuit să se discute despre situaţia culturii române în 2013, moderatorul discuţiei, Ion Bogdan Lefter, a interzis subiectul Roşia Montana, adresându-i-se ministrului cu ‘dragă Daniel’ şi asigurându-se că îi creează condiţiile necesare pentru a-i sfida în continuare pe cei care voiau să-i pună întrebări. La ieşire, spiritele au fost vădit agitate, vocile puternice, s-a scandat, s-a cerut demisia… dar, aşa cum se vede din toate înregistrările video, nimeni nu l-a atins propriu-zis pe ministru. Luneta maşinii a fost spartă în condiţii care rămân de lămurit, în orice caz momentul ‘prăbuşirii’ ei a coincis cu trântirea portierei de către ministru.

Despre acest din urmă eveniment, atât prim-ministrul cât şi preşedintele şi alţi oameni politici au declarat că e inadmisibil. Că s-a trecut linia roşie. A început o anchetă de o duritate fără precedent, tuturor contestatarilor ministrului sugerându-li-se că pe unii dintre ei i-ar putea paşte, atenţie, închisoarea de la 2 la 7 ani – să ne amintim: pentru o lunetă a cărei valoare a fost estimată de Ministerul Culturii la… 4000 de lei.

Concluzia e una simplă ca lumina zilei: cetăţeanul Barbu e un cetăţean mult mai de soi decât cel lăsat să cadă în moarte, sub ochii consătenilor şi ai rudelor. Orgoliul unui ministru corupt şi demonstraţia de forţă a autorităţilor sunt infinit mai importante decât viaţa-moartea unui simplu ţăran. Statul nu mai e un apărător al egalităţii în faţa legii; dimpotrivă, organismele lui transmit explicit un mesaj de discriminare: cei ‘de jos’, chiar dacă, sau tocmai fiindcă nu fac altceva decât să spună adevărul ori să-şi apere drepturile, vor fi striviţi; în schimb, oamenii Puterii vor fi apăraţi până şi de consecinţele… morale ale acţiunii lor. Ei nu trebuie atinşi nici măcar cu o floare. (Să nu uităm de presa dementă care a ‘raportat’ iniţial cum că Barbu ar fi fost atacat cu pietre, folosind sintagme de genul “violenţă fără precedent” referitor la un caz, oricum am lua-o, pur şi simplu minor.)

……………………………..

Vreau să le propun românilor implicaţi, ca organizatori sau simpli participanţi, în protestele acestei toamne-ierni (fiindcă sper ca până la primăvară să avem un alt guvern, şi cred serios că ar trebui să introducem în discuţie sintagma, până acum evitată, alegeri anticipate), un concept care iniţial poate părea o… găselniţă retorică. Dar, pe de o parte, Puterea nu procedează altfel atunci când încadrează cazul Barbu într-o zonă de penal foarte gravă, sau când elimină din legea Roşiei Montane numele localităţii şi al companiei, găsind alte formulări pentru acelaşi fond anticonstituţional. Iar pe de altă parte, că vă place sau nu, mă consider intelectual şi om-de-cultură, sau cel puţin un specialist care lucrează de mulţi ani deja în câmpul ştiinţelor culturii, aşa încât pretind ca opiniile mele în domeniu să fie nu acceptate necondiţionat (asta ar constitui contrariul absolut al spiritului epistemic din aceste ştiinţe), ci ascultate/ cântărite.


Vreau să vă propun pentru tot ce s-a întâmplat la nivel de manifestări publice, ca şi, mai ales, pentru ce urmează să se întâmple, eticheta cultură civică, sau chiar cultură a protestului. Şi nu e, în viziunea mea, o chichiţă sau o şmecherie care să ne mute de la fond la formă. Da, problema Roşiei Montana, ca şi cea a gazelor de şist sau alte teme ‘ardente’ deja apărute ori în pregătire (oamenii din Educaţie anunţă lucruri spectaculoase pentru luna noiembrie), sunt lucruri concrete, adânci, care merită toată atenţia în calitatea lor de fapte în sine. Însă toate aceste crize, din toate aceste domenii separate, constituie în opinia mea simptome ale aceleiaşi deficienţe structurale: lipsa culturii politice în România.

Cred că ultimii mulţi ani (cine ştie? poate chiar de la Revoluţie încoace… poate de asta crede tot mai multă lume că acum e necesar un ‘alt’ decembrie ’89) au adâncit şi lărgit enorm prăpastia dintre populaţie în întregul ei, cu ‘agenda’ ei complexă şi variată, şi clasa politică devenită o lume-în-sine. Tot aşa cum, să zicem, există o lume a fotbalului cu reguli şi organizaţii proprii, cu bătălii şi transferuri şi, uneori, chiar corupţie, avem în România un joc de copii mari, care ‘operează’ într-o Ligă numai a lor, scuipându-se şi păruindu-se unii pe alţii, fără nici o brumă de atenţie la ceea ce se întâmplă în afara terenului. Dar, ca în eminentul roman al lui Orson Scott Card, Ender’s Game, ceea ce jucătorilor li se pare un simplu sport are consecinţe cum nu se poate mai concrete în lumea reală. Cu diferenţa, esenţială, că politicienii noştri sunt cum nu se poate mai departe de inocenţa ‘soldaţilor’ astrali din cartea pomenită.

Ceea ce a început ca un simplu clivaj al unui strat (al reprezentanţilor) care în mod normal ar fi trebuit să se înrădăcineze în cel de dedesubt (al populaţiei) a devenit azi o despărţire categorică. Asistăm la o autonomizare a politicienilor care, tocmai, a ucis orice fărâmă de cultură politică – asta dacă vom fi avut vreodată aşa ceva în România.

Într-un anume sens, ceea ce se întâmplă acum pe străzi şi în pieţe e un fenomen cum nu se poate mai firesc: vidul dintre cele două ‘pături’ se cere umplut, iar societatea civilă organizaţional-instituţională (mult-hulitele, de către toţi politicienii, ONG-uri) nu mai poate face asta singură. Deci o importantă, cantitativ dar mai ales calitativ, parte a populaţiei face inerent acest pas.

————————

Personal, voi invoca de aici înainte pentru toate intervenţiile mele în spaţiul public acea parte din Legea adunărilor publice care exceptează de la necesitatea declarării prealabile manifestările culturale. Personal, în cât mai multe dintre luările mele de cuvânt, fie ele la proteste sau în texte scrise, voi vorbi tot mai accentuat despre faptul că, peste şi întrucâtva mai important decât temele ‘punctuale’ ale fiecărei manifestaţii, ea (manifestaţia) e un exerciţiu, un flash-mob educativ în formarea cetăţenească a românilor.


Lipsa de cultură politică a politicienilor e virusul cel mai periculos care a contaminat societatea românească; sper din toată inima că nu suntem, ca ţară, în septicemie. Nici cultura civică, atâta câtă este, oferită de instituţiile tradiţionale de tip ONG, nu poate deocamdată (şi probabil nu va putea vreme de luni sau ani de zile) oferi superstratul necesar pentru o mai bună viaţă a cetăţenilor, nici substratul pentru ca politicienii să fie aduşi cu picioarele pe pământ. Rămâne, tocmai, ca un soi de ultimă salvare, cultura protestului: trebuie să exersăm, să testăm, să dezbatem, să îmbunătăţim, să exercităm iar şi iar ieşirea în stradă, nesupunerea civică şi… da, da, ne-stimaţi guvernanţi, limita legii.

Invoc anticipat, pentru toate amenzile sau sancţiunile pe care v-ar putea trece prin minte să mi le daţi mie sau colegilor mei de prin alte oraşe (la ‘faza’ asta, Clujul pare a fi încă unul din locurile cele mai civilizate şi normale-la-cap din ţară), argumentul stimulării sau participării la o manifestaţie culturală. Nu declarăm prealabil, aşadar, nimic. Ne educăm pe noi înşine şi vă forţăm, astfel, să vă educaţi şi voi. Şi aşa vă comportaţi ca nişte analfabeţi într-ale respectului faţă de alegători.

Aşa că, dragi ‘conducători’ şi dragi braţe înarmate ale conducătorilor, NU sunt un agitator, NU sunt un lider, nici politic şi de nici un alt tip; sunt un profesor de democraţie, sau fiindcă şi expresia asta e prea orgolioasă… sunt un organizator de seminarii despre ce e normalitatea socială. Vă deranjează că aceste seminarii se desfăşoară în piaţa publică sau uneori, din cauza mulţimii de participanţi, blochează preţioasele dumneavoastră căi de acces? Asta este!

Veţi învăţa repede, sau va trebui să vă obişnuiţi cu o Românie tot mai auto-educată, tot mai conştientă. Mai mult: dacă nu veţi învăţa destul de curând, veţi fi daţi afară din clasă… ca nişte repetenţi ce sunteţi.

Cornel Vîlcu - Active watch

Cei mai mulţi îngeri coboară pe Pământ prin noiembrie şi stau până după Crăciun


A publicat mai multe cărţi în care vorbeşte despre îngerii pe care îi vede de când era mică. Prima ei carte, "Angels in my hair" -„Îngeri în părul meu”, a devenit rapid best-seller. 

Lorna Byrne a avut un mare succes cu prima ei carte, publicată în mai 2008, carte care mai apoi a fost publicată în 26 de limbi. În Marea Britanie, Lorna este considerată diferită, deoarece susţine că vede îngeri.

„Înainte ca fiica mea, Ruth să nască, eram cu ea la spital. Eram la cantina spitalului, când a intrat o gravidă, mişcându-se greoi, îmbrăcată în cămaşa de noapte şi papuci. Apoi i-am văzut şi îngerul păzitor...”.

"Era peste tot în jurul ei, şi nu în spatele ei, aşa cum i-am văzut pe toţi până atunci. Aripile lui albe ca zăpada erau deschise şi înfăşurate în jurul femeii, ca şi când ar fi facut un scut protector atât pentru mama, cât şi pentru bebeluş. Dacă fiecare dintre noi ne-am putea vedea îngerul păzitor, daca am putea vedea dragostea lui necondiţionată, atunci am trai mult mai fericiţi şi împăcaţi", mai spune Lorna.

Ea descrie ceea ce „vede” într-un mod inedit: "Cei mai mulţi îngeri coboară pe Pământ prin noiembrie şi stau până după Crăciun. Poţi să vezi aşa, nişte lumini puternice lăsându-se uşor spre pământ", povesteşte Lorna.

Femeia mai susţine că îngerii arată diferit unii de alţii şi „nu sunt neapărat ca în poveşti!”.

Happily Ever After

"... Si au trait fericiti pana la adanci batraneti",
Regia: Yonni Aroussi, Ben Genislaw,
Durata: 6 minute


Filmul de scurt metraj este o calatorie în viitor a doi tineri Rani și Keren, un cuplu care se confrunta cu coexistența pentru prima data in viata.



Ionuț Matei, judecătorul - marionetă și tenebroasele sale legături cu lumea interlopă (I)

de profesor yoga Nicolae Catrina

După cum ne amintim, în data de 6 iunie 2013, în procesul intentat profesorului de yoga Gregorian Bivolaru, judecătorul Ionuț Matei, președintele „completului negru” din care mai fac parte și Cristina Rotaru și Ioana Bogdan, și-a pierdut răbdarea față de oficialitățile suedeze (pe care le și catalogase anterior ca fiind „neserioase” deoarece nu se mișcă suficient de repede potrivit domniei sale) în legătură cu comisia rogatorie de audiere a lui Gregorian Bivolaru în Suedia. De aceea, acest magistrat – care prin toate manifestările lui dovedea că vrea să-l condamne cât mai repede pe Gregorian Bivolaru – s-a hotărât că nu mai are rost să-i acorde acestuia un drept elementar la apărare și a decis să comită o altă ilegalitate (și totodată un act de discriminare strigător la cer): așa cum a declarat la termenul din 6 iunie, el a decis să renunțe la comisia rogatorie și să treacă direct la judecarea propriu-zisă (în data de 14 iunie 2013)!
Pentru ce atâta grabă?! Aceasta ar fi o întrebare elementară pentru oricine. Ce îl rodea atât de tare pe acest judecător astfel încât să nu mai fie capabil nici măcar să aștepte finalizarea unor proceduri care potrivit legilor suedeze sunt absolut necesare pentru realizarea comisiei rogatorii de audiere a lui Gregorian Bivolaru? După ce această audiere prin comisie rogatorie ar fi fost realizată, dl. Ionuț Matei nu ar fi avut decât să judece cât poftește și după cum dorește acest caz. De ce, în schimb, să riște să fie compromis el însuși, ca judecător, dar totodată să compromită (din nou!) în mod grav sistemul juridic românesc în fața întregii Uniuni Europene prin acest abuz uluitor, care încalcă un drept elementar la apărare, drept ce este garantat de toate țările europene?

De ce ar face acest magistrat un atât de mare deserviciu țării noastre, sfidând cu impertinență legislația în vigoare și oferind chiar el (mai ales în calitatea sa de judecător la Curtea Supremă a justiției românești!) încă o confirmare că decizia Guvernului Suediei de a-i acorda lui Gregorian Bivolaru azil politic a fost absolut corectă și justificată, deoarece acesta nu ar avea parte de un proces corect în România)? Este evident pentru oricine că nu „ardea” dacă Gregorian Bivolaru nu era judecat chiar atunci (mai ales dacă ne gândim la cât de mult timp durase deja procesul) ci numai după ce, conform procedurii penale, i se acorda și lui dreptul elementar de a se putea apăra. În aceste condiții, întrebarea pe care am formulat-o rămâne aceeași: de ce atâta grabă în acest caz? Iar o altă formulare a sa ar fi: cine se grăbea de fapt să-l vadă cu orice preț pe Gregorian Bivolaru după gratii și nu mai putea aștepta (măcar „de ochii lumii”) finalizarea respectivei comisii rogatorii?
Răspunsul la aceste întrebări este unul care la prima vedere ar putea să le pară unora ca fiind aproape incredibil, dar el este totuși cât se poate de real, așa cum vom demonstra prin faptele pe care le vom prezenta în cele ce urmează. Acest răspuns este că MAGISTRATUL IONUȚ MATEI NU REPREZINTĂ ÎN REALITATE DECÂT O „ROTIȚĂ” DINTR-UN IMENS ANGRENAJ; EL ESTE UN PION AL UNUI ADEVĂRAT SISTEM TENTACULAR, DE TIP MAFIOT, CARE SUBORDONEAZĂ APROAPE ÎNTREAGA JUSTIȚIE ROMÂNEASCĂ!

Numeroase dovezi ale implicării judecătorului Ionuț Matei într-o rețea de tip mafiot și subordonarea lui obedientă față de anumite sfere oculte ale puterii au fost deja publicate în presă, numeroase ziare prezentând (îndeosebi între anii 2008 și 2011) informații și dovezi clare ce îl legau pe Ionuț Matei de celebrul clan interlop al fraților Cămătaru. Din perspectiva procesului în care era implicat profesorul de yoga Gregorian Bivolaru și care a fost instrumentat de „completul negru” alcătuit din Ionuț Matei (președinte) împreună cu Cristina Rotaru și Ioana Bogdan, aceste informații și dezvăluiri referitoare la legăturile dubioase ale magistratului Ionuț Matei cu clanul Cămătarilor capătă acum o semnificație cu totul nouă. Mai exact, ele sunt de natură să clarifice pentru oricine graba extrem de stranie și la fel de dubioasă cu care acest judecător a vrut, sfidând flagrant legea și codul de procedură penală, să-l vadă cât mai repede condamnat pe Gregorian Bivolaru.
Pentru ca toate aceste aspecte să fie cât mai coerente și pentru a clarifica inclusiv decizia bizară de la termenul din 6 iunie 2013 (decizie prin care„completul negru”, într-un deplorabil „exces de zel”, a hotărât să îi încalce lui Gregorian Bivolaru până și dreptul elementar de a se putea apăra în mod direct) este necesar să oferim un scurt rezumat al elementelor care îl incriminează pe judecătorul Ionuț Matei și evidențiază afacerile sale tenebroase cu frații Cămătaru.

Așa cum au semnalat foarte multe ziare la vremea respectivă – îndeosebi România Liberă, care în anul 2008 a realizat o anchetă foarte amplă în această direcție – judecătorul Ionuț Matei a făcut parte din completul care a redus pedeapsa lui Ion Balint, zis și Nuțu Cămătaru, de la 9 ani de închisoare la doar doi ani, șapte luni și 17 zile (durată care a fost calculată în așa fel încât ea să corespundă exact cu cât îi trebuia lui Cămătaru pentru a intra din nou la Comisia de eliberări condiționate!). Această decizie a șocat atunci pe toată lumea, pentru că infractorii recidiviști (cum era și cazul lui Nuțu Cămătaru) care au în biografie pedepse mai mari de 5 ani de închisoare primesc întotdeauna, la contopiri, sporuri mai mari de un an de închisoare.
Și totuși, la data de 07.02.2007, Curtea de Apel București, avându-l ca președinte de instanță pe Ionuț Matei, a admis apelul inculpatului Nuțu Cămătaru și i-a redus acestuia pedeapsa de la 9 ani de închisoare la doar 2 ani, 7 luni și 17 zile, după care a constatat că pedeapsa fusese deja executată în întregime (în timpul arestului lui Cămătaru) și a dispus punerea în libertate a acestuia, ba chiar mai mult decât atât: instanța a respins orice despăgubiri pentru victimele (dovedite!) ale lui Cămătaru și a dispus și scoaterea de sub sechestru a tuturor bunurilor acestuia. Este foarte important de precizat aici faptul (menționat, firește, și de presă) că pentru a face această „scamatorie” juridică, Ionuț Matei a comis o flagrantă nelegalitate: el a scăzut din pedeapsa lui Cămătaru o arestare preventivă pe care acesta o efectuase... într-un alt dosar penal! Și, mai mult decât atât, acea arestare preventivă fusese deja scăzută din pedeapsa anterioară, deci Ionuț Matei, cu bună știință, i-a scăzut DE DOUĂ ORI lui Nuțu Cămătaru intervalul de timp pe care acesta îl petrecuse în arestul preventiv!
Acea decizie de reducere a pedepsei pentru Nuțu Cămătaru, care a fost dată de instanța prezidată de judecătorul Ionuț Matei, a fost menținută și de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin instanța prezidată de judecătoarea Mădălina Buță. În legătură cu aceasta, este foarte semnificativ faptul că, după avansarea sa ca judecător la Curtea Supremă, Ionuț Matei și Mădălina Buță au făcut amândoi parte „ca din întâmplare” din completul de judecată care a decis, într-un alt dosar penal (și anulând, întocmai ca în cazul lui Gregorian Bivolaru, deciziile corecte a două instanțe precedente), ca Nuțu Cămătaru să aibă câștig de cauză, așa cum vom detalia puțin mai departe.
Revenind acum la decizia de reducere a pedepsei lui Nuțu Cămătaru, încă și mai grav a fost faptul că Ionuț Matei a ajuns la acest cuantum al pedepsei numai după ce a înlăturat mai multe probe administrate împotriva lui Cămătaru (anularea interceptărilor convorbirilor telefonice, acestea fiind probele de bază ale dosarului!), deși aceste probe fuseseră considerate legale de către Curtea Constituţională! Cu alte cuvinte, acest magistrat a sfidat cu impertinență însăși Curtea Constituțională, numai ca să-l scoată din închisoare pe Nuțu Cămătaru!!!
Din cauza acestor decizii mai mult decât dubioase, Ionuț Matei a fost anchetat, în anul 2008, de către Consiliul Superior al Magistraturii. Și totuși, în loc sa fie pedepsit pentru că nu a respectat o decizie a Curții Constituționale (decizie care funcționează ca text de lege obligatoriu), Ionuț Matei... a fost promovat (!!!) în noiembrie 2007 la Înalta Curte de Casație și Justiție! Ulterior (în 2011), Ionuț Matei a fost desemnat membru în colegiul de conducere al ÎCCJ.

Desigur că în fața acestor fapte (ce pot fi cu ușurință verificate, deoarece ele au fost publicate în multe ziare din România) apare o întrebarea firească: oare nimeni nu a sesizat ilegalitățile comise de Ionuț Matei în dosarul Cămătarilor? Iar o altă întrebare de un elementar bun simț este: cum de acest judecător, în loc să fie sancționat de Consiliul Superior al Magistraturii pentru aceste uluitoare nelegalități, a fost, dimpotrivă, recompensat cu multă generozitate? Explicația acestor aspecte bizare va reieși pe măsură ce vom prezenta contextul în care ele se înscriu și astfel vor putea fi cu ușurință înțelese. 

Pentru a scăpa de condamnarea la 9 ani de închisoare, Nuțu Cămătaru a dat mită în valoare totală de peste 2,5 milioane de euro, au precizat anumite surse judiciare citate de ziarul „România liberă”. Tot „România liberă” a mai publicat și unele extrase foarte semnificative din convorbirile telefonice purtate de membrii clanului Cămătarilor chiar din penitenciare (deși acest lucru este ilegal!), convorbiri din care rezultă foarte clar modul în care Nuțu Cămătaru a dat banii respectivi ca mită pentru eliberările sale și ale apropiaților săi.
Din transcrierile unora dintre aceste convorbiri telefonice reiese că temutul lider interlop Ion Balint, alias Nuțu Cămătaru, își coordona „afacerile” din Penitenciarul Jilava. Pe lângă extorcări de bani, șantaje sau răzbunări, din convorbiri a mai rezultat faptul că Nuțu Cămătaru ținea legătura cu anumite persoane influente prin care el spera să se elibereze cât mai repede. Or, este foarte semnificativ pentru implicarea judecătorului Ionuț Matei în rețeaua mafiotă a lui Cămătaru, că într-una dintre convorbiri Nutu Cămătaru afirma că a fost anunțat de fratele sau, Sile (care era deținut într-un alt penitenciar), de faptul că va fi eliberat în curând (această convorbire a avut loc doar cu puțin timp înainte de decizia foarte suspectă a judecătorului Ionuț Matei de a-i reduce pedeapsa lui Cămătaru exact la perioada pe care el deja o petrecuse în arest!).

Mita plătită de clanul Cămătarilor pentru această eliberare a fost, după cum am arătat, de peste 2,5 milioane de euro, iar din discuțiile dintre frații Cămătaru a reieșit că suma cea mai mare urma să fie încasată de un magistrat ce era numit de ei, codificat, „Ion Bot”, magistrat care nu este altul – potrivit unor surse din interior care au fost citate și de către presă – decât judecătorul Ionuț Matei!!!

Pentru a elimina orice confuzii, este important să precizăm aici că unele dintre ziarele care au redat aceste convorbiri telefonice ilegale dintre frații Cămătaru, ce se aflau atunci în penitenciare diferite, asociază în mod greșit numele „Ion Bot” cu generalul de poliție Bot. Aceasta este însă o eroare flagrantă, în primul rând pentru că pe generalul respectiv îl cheamă Mircea și nu Ion – aspect pe care interlopii cu siguranță că îl cunoșteau foarte bine și ar fi fost imposibil ca ei să facă de fiecare dată o astfel de confuzie. În al doilea rând, generalul Mircea Bot nu avea la acea dată niciun rol în situația Cămătarilor, și oricum, nu el, ci judecătorul Ionuț Matei era cel care ar fi avut puterea de a le oferi acestora eliberarea condiționată din închisoare.
Acest aspect (faptul că „Ion Bot” era în realitate Ionuț Matei) este confirmat și de o altă convorbire, datând din 29 noiembrie 2007 (care a fost publicată tot în „România liberă”), în care frații Sile și Nuțu Cămătaru discută despre Ionuț Matei (numindu-l de această dată ca atare, necodificat), lăudându-l și punându-și mari speranțe în el, deoarece judecătorul ar fi fost introdus în respectivul proces „PRINTR-O ȘUSTĂ” (adică printr-un aranjament de culise ce fusese făcut tocmai cu scopul de a introduce un judecător corupt și șantajabil care să dea sentința dorită de clanul Cămătarilor și „prietenii” extrem de influenți ai acestora):
Sile: Oricum, nu cred că ne judecă pe 4. Nuțu: De ce? Sile: Păi, cică președintele completului e Matei Ionuț și Matei Ionuț nu are cum să ne judece pe noi. Nuțu: Și dacă ne judecă, el se abține la pronunțare, mai sunt ăilalți doi, care-i problema? Sile: Păi, nu merge. Nuțu: De ce? Sile: Păi n-are cum, că în mod normal trebuie prinși la pronunțare. Dacă era voie cu doi, ne judeca doi. Nuțu: Nu știu, dar e foarte încurcat, EL E CU ȘUSTA BĂGAT ACOLO [s.n.]. Adică dosarul e foarte încurcat, el e singurul care-l știe, d’aia l-au băgat ăștia, ai înțeles? Îți spun eu, că pe voi de 4 ani trebuia să vă pună pe liber. Ai înțeles? Sile: Deci, tot ce am auzit eu s-a adeverit. Când i-am zis lui Costea [un avocat] că o să fie Ionuț Matei, așa a fost. Nuțu: Și asa a fost, a venit Ionuț Matei.”  

Iată deci că legăturile lui Ionuț Matei cu „caracatița” sistemului mafiot tentacular multiramificat (și din care clanul Cămătarilor constituie numai o singură „ramură”!) sunt cât se poate de reale și de evidente, ele fiind dezvăluite de multe publicații din România. Cu toate acestea, așa cum am arătat anterior, Ionuț Matei nu numai că nu a fost pedepsit pentru faptele sale ilegale și pentru deciziile sale părtinitoare, ci a fost în mod constant promovat! Aceasta dovedește din plin faptul că justiția „la vârf” din România este aproape în întregime controlată de anumite structuri oculte de tip mafiot, care au suficiente pârghii pentru a-i determina pe mulți judecători să ia deciziile pe care ele (aceste structuri oculte) le doresc. Iar aceste structuri ale puterii care, printre altele, doreau cu o uriașă îndârjire condamnarea lui Gregorian Bivolaru, nu au făcut în cazul acestuia decât să-i ordone lui Ionuț Matei (pe care este evident că „îl au la mână”, datorită faptului că ele cunosc foarte bine ceea ce acesta a făcut în trecut, el fiind deci extrem de șantajabil) să finalizeze odată procesul și să-l condamne pe Gregorian Bivolaru!

Dar implicarea lui Ionuț Matei în subordonarea actului de justiție față de sistemul multi-tentacular mafiot, precum și afacerile sale foarte dubioase cu clanul Cămătarilor nu s-a oprit doar la reducerea pedepsei lui Nuțu Cămătaru. Tot el a fost și cel care a judecat și a dat o sentință favorabilă acestuia în procesul în care Nuțu Cămătaru l-a intentat aprodului Mihai Duță Keppler și lui Dănuț Udilă, pe care i-a acuzat de înșelăciune întrucât, afirmă Cămătaru în plângerea sa penală, el le-ar fi dat acestora 55.000 de dolari pentru a amâna intrarea în pușcărie a fratelui sau, Sile (care era la vremea aceea urmărit general și condamnat la doi ani de închisoare cu executare), iar respectivii nu s-ar fi ținut de cuvânt.
Deși plângerea lui Nuțu Cămătaru a fost respinsă de două instanțe (Tribunalul București și Curtea de Apel București, care i-au achitat pe învinuiții Udilă și Keppler), decizia finală, care a fost luată de instanța supremă de la ÎCCJ ȘI CARE A FOST PREZIDATĂ DE IONUȚ MATEI, A ANULAT DECIZIILE CELOR DOUĂ INSTANȚE INFERIOARE ȘI A FOST ÎN FAVOAREA LUI NUȚU CĂMĂTARU, CONDAMNÂNDU-I PE CEI DOI ÎNVINUIȚI!

Judecătorul Ionuț Matei a desființat „dintr-un foc” achitările anterioare ale învinuiților, le-a schimbat încadrarea juridică în trafic de influență și i-a condamnat pe Klepper și Udilă la câte cinci ani de închisoare cu executare. De asemenea, el a dispus și confiscarea de la cei doi condamnați a sumei de 5.000 de dolari, la această sumă considerând că se ridică prejudiciul final (aceasta fiind suma pe care Klepper a recunoscut că i-a plătit-o unui avocat pentru a-l apăra pe Sile Cămătaru). Restul, de 50.000 de dolari, a fost recuperat integral chiar de către Nuțu Cămătaru!

Am putea deja să spunem că toate aceste fapte sunt incredibile dar adevărate, însă aceasta nu este tot: instanța prezidată de Ionuț Matei nici măcar nu și-a motivat decizia de condamnare a celor denunțați de Nuțu Cămătaru!

Lidia Bărbulescu, președintele de atunci al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), a declarat (imediat după aflarea deciziei respective) că Ionuț Matei nici măcar nu ar fi trebuit să judece plângerea presupusei victime Ion Balint (Nuțu Cămătaru), deoarece tot el, ca președinte de instanță, prin desființarea probelor considerate perfect legale de Curtea Constituțională (interceptările telefonice la care ne-am referit anterior, care erau piesele de bază ale dosarului), l-a achitat pe acesta de multiple infracțiuni grave, i-a redus pedeapsa de la 9 ani de închisoare la numai 2 ani, 7 luni și 17 zile, pe care le-a considerat executate, și a dispus eliberarea imediată a acestuia. CSM a declanșat atunci anchetarea lui Ionuț Matei, însă rezultatul acestei anchete a fost, după cum am arătat, că magistratul a fost... avansat în funcție! Este evident că această avansare a fost consecința obedienței lui totale față de „păpușarii” săi din umbră.

Pentru a avea o imagine și mai cuprinzătoare cu privire la amploarea corupției din cadrul justiției românești (deoarece, așa cum am subliniat încă de la început, judecătorul Ionuț Matei nu este decât un pion al acestui sistem, o simplă „rotiță” într-un imens angrenaj mafiot), este important să menționăm aici câteva pasaje foarte semnificative în acest sens din interviul realizat de reporterii de la „România liberă” cu Mihai Duță Keppler în momentul în care, după ce fusese condamnat de Ionuț Matei și fiind fugit din țară, acesta era dat în urmărire generală. Fost agent procedural la Tribunalul București, Keppler a relatat pe larg despre modul în care el plasa judecătorilor bani ca să obțină, în schimb, eliberări din arest, suspendări de pedepse sau achitări, el numindu-l pe Ionuț Matei (și subliniind aceasta de mai multe ori în cadrul interviului respectiv): „prietenul lui Nuțu Cămătaru”.
Pe mulți [judecători] i-am îmbogățit”, a declarat el. „Pot da și nume dacă mi se acordă protecție. Eu am fost condamnat de Ionuț Matei, PRIETENUL LUI NUȚU CĂMĂTARU [s.n.]. Aș vrea să mă predau, dar oamenii lui Nuțu din pușcării mă omoară imediat ce voi fi încarcerat. Dacă doamna Lidia Bărbulescu, președinta CSM, sau DNA-ul îmi asigură protecție în pușcărie, eu vin și le spun tot. Le spun cum dădeam banii judecătorilor și cui dădeam banii și apoi cum stăteam cu sufletul la gură până se pronunța eliberarea sau achitarea infractorilor care îmi dădeau banii. E vorba de mii de dolari pentru amânări și suspendări, iar achitările depășeau 50.000 de dolari la instanțele inferioare și creșteau în progresie până la cele superioare, unde se dădeau sute de mii de dolari. De câteva ori judecătorii au luat banii pentru amânări și pe urmă nu au mai recunoscut, iar țiganii au venit peste mine și mi-au luat casa ca să-și recupereze banii.”

În acest climat de corupție generalizată, cronică, a justiției românești, nici nu mai apare atât de extraordinar faptul că, deși în regulamentul penitenciarelor sunt interzise deținerea și folosirea telefoanelor mobile, există la dosarul lui Nuțu Cămătaru circa 1000 de pagini de transcrieri ale multor convorbiri telefonice, care au fost interceptate cu mandat legal și din care rezultă că, în perioada încarcerării sale la Penitenciarul Jilava, acesta și-a coordonat afacerile infracționale prin telefonul mobil.

Din aceste convorbiri telefonice rezultă că interlopul i-a mituit pe cei responsabili, pentru a obține calificativul de deținut-model, și că și-a aranjat și eliberarea condiționată, cu concursul și sprijinul „generos” al magistratului Matei Ionuț (prin acea „șustă” ce a constat din introducerea mai mult decât suspectă a lui Ionuț Matei în momentul judecării dosarului său). Este de asemeni foarte elocvent în confirmarea acestor aspecte și faptul că, deși la rubrica „starea de sănătate” de pe caracterizarea sa de deținut-model s-au înscris „afecțiuni cronice”, Nuțu Cămătaru a participat la diverse competiții sportive și a organizat campionate de fotbal și de tenis! În ciuda tuturor semnalelor de la organele de cercetare penală, potrivit „evaluărilor” penitenciarului Jilava, Nuțu Cămătaru „a avut un comportament corespunzător, a avut atitudine cuviincioasă și serioasă” etc. Pentru „seriozitatea” sa el a fost recompensat de conducerea penitenciarului de opt ori cu suplimentarea dreptului la pachet sau vizită, a primit premii în obiecte, a beneficiat de un regim semideschis (i se permitea să-și părăsească celula oricând voia el și să circule liber prin întreaga închisoare), deși în tot acest timp in
terlopul avea (cu buna știință a gardienilor!) telefon mobil și își coordona activitatea infracțională din penitenciar, după cum rezultă din interceptările autorizate, dar ignorate de conducerea Penitenciarului Jilava.

La fel, tot din interceptări rezultă foarte clar faptul că Nuțu era anunțat de gardieni atunci când se făceau perchezițiile corporale, pentru a nu se găsi asupra lui telefonul mobil, ceea ce ar fi atras automat imposibilitatea eliberării sale condiționate. Pe lângă aceste probe, la dosarul de la Tribunalul București au fost depuse zeci de pagini cu declarații ale martorilor care au fost amenințați de către membrii clanului Cămătaru fie cu moartea, fie cu violarea nevestelor și a copiilor, sau cărora li s-a spus că rămân fără case dacă nu-și schimbă declarațiile în favoarea clanului Cămătaru. Iar cel mai grav este că majoritatea acestor amenințări au fost lansate chiar în sălile de judecată, sub urechile și privirile indulgente sau nepăsătoare ale judecătorilor și procurorilor! Spre exemplu, mama fraților Cămătaru i-a spus unui martor: „Pot să-ți bag două cuțite în spate și să-ți tai beregata chiar aici în sală”, altui martor i-a spus că va fi înțepat cu un ac infectat cu virusul HIV, un alt martor a fost amenințat (în ședința de judecată de la Curtea Constituțională!) că i se va lua casa și i se vor omorî copiii dacă nu-și schimbă declarațiile etc. Toate aceste probe și multe altele similare ar fi trebuit să-i convingă pe judecători că eliberarea condiționată a lui Nuțu Cămătaru îi poate determina pe martori să-și schimbe declarațiile, atât în dosarele aflate pe rolul judecății, cât și în alte dosare în care procurorii fac anchete penale.

Cu toate acestea, în mod absolut sfidător pentru adevăr (precum și pentru siguranța tuturor acelor oameni care depuseseră plângeri împotriva Cămătarilor), comisia de eliberări condiționate din Penitenciarul Jilava l-a evaluat pe Nuțu Cămătaru ca fiind un deținut-model! Iar un alt judecător corupt, Emil Făget (de la Judecătoria sectorului 4) a considerat că nu contează nici că Nuțu Cămătaru este recidivist și nici că este cercetat penal pentru numeroase alte fapte de crimă organizată, ci doar că „a mai existat un precedent” care l-a favorizat pe Cămătaru, acest precedent nefiind altul decât decizia dată de judecătorul Ionuț Matei de la Curtea de Apel București, atunci când, așa cum am arătat, a anulat, într-un alt dosar al lui Nuțu Cămătaru, până și probele de interceptări de convorbiri telefonice ce fuseseră făcute cu mandat de la judecător, validitatea și legalitatea lor fiind apoi consfințite și de Curtea Constituțională!

Mai mult decât atât, tot în timpul detenției sale, Nuțu Cămătaru a lansat numeroase amenințări la adresa magistratului Luiza Moțeanu, președintele Comisiei de eliberări condiționate de la Penitenciarul Jilava, după cum menționează mai mulți membri ai Direcției pentru Prevenirea Criminalității din Mediul Penitenciar – serviciul secret al Administrației Naționale a Penitenciarelor. Această judecătoare integră (rara avis – pasăre rară pentru justiția românească!) „trebuia aranjată” pentru că ea s-a opus de fiecare dată (ea singură împotriva tuturor) eliberării condiționate a lui Nuțu Cămătaru. Ea a dovedit de fiecare dată, cu probe zdrobitoare, că deținutul reprezintă un pericol social deoarece amenință, șantajează și ordonă tâlhării din pușcărie.

Ca urmare a demersurilor acestei judecătoare, comisia a fost nevoită să respingă eliberarea condiționată, dar nu pentru convorbirile telefonice ale lui Nuțu făcute din închisoare, ci... pentru că asupra acestuia s-ar fi găsit o bancnotă de 1 leu (regulamentul le interzice condamnaților deținerea de bani)! Această motivație s-a dovedit însă ulterior a fi fost o abilă stratagemă a „prietenilor” lui Cămătaru, pentru că imediat după aceea, Nuțu Cămătaru a făcut plângere la Judecătoria Sectorului 4 împotriva refuzului comisiei de a-l elibera condiționat iar judecătorul Făget, care a scris aproape două pagini de argumente în favoarea „deținutului-model” Nuțu Cămătaru, a decis că deținerea de bani de către condamnat (faptă interzisa de lege) este „atât de benignă încât este greu a i se da vreo relevanță din perspectiva eliberării condiționate”. Iar în ceea ce privește documentul din care rezulta că Nuțu vorbea din pușcărie la telefonul mobil, judecătorul Făget a apreciat că aceasta „nu poate fi considerat probă”, ea nefiind decât „o simplă afirmație din adresa DIICOT”!!! Ulterior, bazându-se, după cum am arătat, pe precedentul creat de decizia „prietenului lui Cămătaru, judecătorul Ionuț Matei”, pe care îl și citează în motivarea deciziei sale, Făget l-a eliberat condiționat pe interlop.

Se poate vedea acum că toată manevra de „extragere” a lui Nuțu Cămătaru din închisoare a fost gândită cu multă minuțiozitate, în fiecare detaliu, după care ea a fost pusă în aplicare pas cu pas. Iar rolul decisiv (rolul-cheie, am putea spune) în această operațiune a „prietenilor” temutului interlop l-a avut judecătorul Ionuț Matei (care a și fost introdus, printr-o altă manevră de culise, în respectivul complet de judecată), deoarece „scamatoria” sa juridică i-a permis lui Cămătaru solicitarea imediată a eliberării condiționate, eliberare care a fost prompt aprobată și motivată, așa cum am precizat, de „precedentul” ce fusese creat tocmai prin decizia lui Ionuț Matei de reducere a pedepsei acestuia la exact perioada în care Cămătaru se aflase în arest! Întregul „spectacol” a avut așadar doi „actori” (rolul principal fiindu-i atribuit lui Ionuț Matei, un rol secundar dar îndeajuns de important revenindu-i judecătorului Emil Făget) și mai multe personaje care au acționat însă numai în culisele acestui lamentabil „show” al justiției românești. 

Treptat, au ieșit la lumină și alte persoane sus-puse (în afara judecătorului Ionuț Matei) cu care Nuțu Cămătaru (care era considerat de procurori a fi cel mai periculos mafiot român) avea legături sau pe care îi șantaja ori îi avea la mână cu diferite lucruri. După cum a declarat chiar un apropiat al lui Nuțu Cămătaru, interlopul a dat sume mari de bani multor politicieni, printre aceștia numărându-se și celebrul Gigi Becali, care îl considera pe mafiot „prietenul lui” (iar Cămătaru vorbea, la rândul lui, frumos despre Becali, despre care spunea că a fost „unul dintre apropiații care nu l-au vândut”).

Pe lista politicienilor cu care Cămătaru a recunoscut în fața procurorilor că avea relații foarte strânse mai figurează (chiar dacă, oficial, majoritatea au negat acest lucru): Victor Stan (membru PSD, vicepreședinte al CNSLR Frăția și finul fostului ministru al Transporturilor, Miron Mitrea), Viorel Hrebenciuc, chestorul general Nicolae Berechet, chestorul șef Toma Zaharia, chestorul general Virgil Ardelean, senatorul Vasile Duță (membru în Comisia de abuzuri a Senatului României) etc., etc. De asemeni, Cămătaru a mai declarat la un moment dat că „a ajutat și PSD-ul când a avut nevoie de alegeri, când a avut nevoie de voturi”.

Nici nu este de mirare că, având atâția „prieteni” (pe lângă „bunul prieten” Ionuț Matei, care i-a ajutat de fiecare dată, făcând veritabile scamatorii judiciare că să-i facă scăpați!), clanul Cămătarilor a avut la dispoziție numeroase pârghii prin care să influențeze justiția în favoarea lor. Un alt exemplu în această direcție (în afara celor furnizate din abundență de judecătorul Ionuț Matei) este dosarul în care statul român a fost obligat, printr-o hotărâre CEDO, să-i plătească lui Nuţu Cămătaru daune de 3.200 de euro, dintr-un motiv incredibil: actele din ancheta procurorilor au fost „pierdute” între instanţe, iar imediat după aceasta martorii acuzării şi-au schimbat declaraţiile în favoarea interlopului.

Nu trebuie să ne închipuim cumva că ar fi fost vorba de un dosar banal despre niște infracțiuni minore. Rechizitoriul procurorilor în acest dosar, precum şi interceptările telefonice care au ajuns în presă, par a fi extrase dintr-un film de groază plin de scene de o violenţă greu de imaginat. Cu femei luate de pe stradă şi forţate să se prostitueze în promiscuitatea mahalalelor de la periferiile metropolelor europene, cu fete foarte tinere preschimbate cu forţa în dependente de droguri pentru a fi controlate mai uşor, cu bătăi cu bâte, răngi şi cuţite etc.

Era evident, pentru „caracatița” mafiotă care voia să-l scape pe Cămătaru, că ar fi fost extrem de greu până și unui „scamator” ca Ionuț Matei să escamoteze toate aceste fapte și să dea o sentință de nevinovăție. De aceea, s-a ales soluția fabricării unui viciu de procedură, sancționabil totodată și de către CEDO: „pierderea” ca prin miracol a dosarului! Explicația acestei măsuri disperate și, în fond, ridicole, puerile, este foarte simplă: în dosarul respectiv apăreau multe nume sonore de politicieni, de şefi de poliţie, de avocaţi şi de tot felul de alte VIP-uri și reprezentanți ai puterii (toți aceștia făcând parte din „cercul de prieteni” ai Cămătarilor).

Chiar și numai din acest singur caz ne putem face o idee despre amploarea cu care „caracatița” mafiei din România sufocă și aservește aproape în totalitate justiția. Cum să creadă cineva că pur și simplu „dispare”, în mod subit și misterios, un ditamai dosar de câteva mii de pagini, cu puțin timp înainte de finalizarea lui?! Iar după aceasta, toată lumea să se resemneze (cu excepția câtorva procurori, care au muncit aproape 6 ani ca să îl reconstituie... numai pentru a constata apoi că o mare parte dintre infracțiuni fuseseră între timp deja prescrise, că martorii cheie își modificaseră declarațiile în favoarea Cămătarilor etc., deci că în final toată munca lor a fost pentru nimic!). Să ne gândim de pildă, ce s-ar fi petrecut dacă, printr-un alt miracol (dar de această dată cu siguranță că ar fi vorba de un miracol divin!) ar fi dispărut la un moment dat dosarul fabricat politic împotriva școlii de yoga MISA și a lui Gregorian Bivolaru. Ar putea să creadă cineva că, la fel ca în cazul Cămătarilor, toată lumea s-ar fi resemnat și s-ar fi anulat întregul dosar? Suntem absolut siguri că, imediat după o asemenea dispariție ar fi fost declanșată o nouă anchetă și s-ar fi deschis un nou dosar, cu o incredibilă celeritate și cu o mobilizare generală mai mult decât exemplară.

Citiţi a doua parte a acestui articol

yogaesoteric
18 octombrie 2013

Cum vor francmasonii din grupul Bilderberg să pună mâna pe toate bogăţiile României


În emisiunea Nașul din 13.10.2013 se face o analiză a culiselor afacerii Roșia Montană, unde personaje dubioase din grupul francmasonic Bilderberg încearcă să acapareze bogățiile României. Dezvăluirile încep de la minutul 27.


Sursa: România Trezită

67% dintre români au o părere proastă şi foarte proastă despre justiţie

Românii au tot mai puţină încredere în justiţie, iar recentul scandal din jurul revocării șefului secției I din DNA, Lucian Papici, pare să fi înclinat tot mai mult balanţa în defavoarea instituțiilor care împart dreptatea. Dovada este sondajul realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) la comanda Digi24, care arată că nu mai puţin de 67% din români au o părere proastă şi foarte proastă despre funcționarea justiției din România.

Încrederea în justiţie este în cădere liberă. Aproape un sfert din români au o părere foarte proastă despre modul în care funcţionează sistemul judiciar, iar alţi 43 la sută au o părere proastă. Asta arată datele unui sondaj realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES), la comanda Digi24.

Acelaşi raport arată că 60% dintre cei care au avut o experiență directă cu justiția consideră că s-a procedat incorect. Proporția intervievaților care au avut o experiență directă cu justiția este de 12% din eșantionul luat în considerare.

43 la sută dintre repondenţi cred că funcţionarea justiţiei este influenţată în mare măsură de fenomenul corupţiei din sistem, în timp ce doar cinci la sută sunt de părere că fenomenul are o influenţă mică asupra sistemului.

În ceea ce priveşte increderea în sistem, 31 la sută dintre cei care au răspuns întrebărilor sondajului afirmă că au foarte puţină încredere, în timp ce doar patru la sută au un nivel de încredere foarte ridicat.

60 la sută dintre cei care spun că au avut contact direct cu sistemul judiciar în ultimii trei ani afirmă că în cazul lor particular, s-a acţionat incorect, în timp ce doar 34 la sută consideră corectă soluţia dată în ceea ce îi priveşte.

Dacă ne uităm la calitatea în care cei care au răspuns întrebărilor sondajului au fost parte în proces, observăm că jumătate dintre ei au fost părţi vătămate. Alţi 29 la sută au avut calitatea de învinuit sau au fost daţi în judecată în procese civile.

Datele defalcate, pe profesionişti din cadrul sistemului, arată că Avocatul Poporului se bucură de cel mai mare grad de încredere, în timp ce Curtea Constituţională - de cea mai puţină.

Parchetul General s-a prăbuşit în ceea ce priveşte nivelul de încredere maximă. Dacă în august anul trecut, nivelul era de 11 la sută, acum a scăzut la 3 la sută.

Acelaşi sondaj arată că avocaţii sunt creditaţi cu „foarte multă încredere” de 6% dintre românii. Acelaşi nivel de încredere este atins în cazul judecătorilor de numai 4% dintre respondenţi, iar în cazul procurorilor de 5%.

„Ce am descoperit cu adevărat în acest sondaj, și aceasta este o surpriză pentru noi, este faptul că, de fapt, dincolo de ceea ce spun politicienii, imaginea justiției este proastă, funcționarea justiției văzută la nivel individual. Noi i-am întrebat pe cei care au avut probleme cu justiția în ultimii trei ani și acești oameni, vreo 43 la sută din ei, spun că au fost tratați incorect sau senzația lor este că au fost tratați incorect. Cu siguranță că justiția are o imagine mai proastă decât o merită, cu siguranță că justiția nu funcționează chiar așa de prost, însă și experiența oamenilor le dă acest sentiment, nu numai mass media”, a apreciat Vasile Dâncu.

Sociologul a analizat și evoluția percepției cetățenilor în privința instituțiilor esențiale ale sistemului judiciar.

Din păcate și instituțiile și profesiile din sistemul juridic au pierdut foarte mult în ultima vreme. Dacă CCR avea o încredere de în jur de 40 la sută în anii trecuți, foarte bine, era privită ca o instituție care funcționează mai rar, atunci când apar conflicte constituționale, ca să spun așa, în ultimii ani, datorită faptului că politicienii apelau mereu la CCR, a dat decizii care au fost contestate, ba de politicieni, ba de opinia publică, astăzi avem o încredere slabă în CCR, doar în jur de un sfert din populație are încredere în Curtea Constituțională”, a precizat sociologul.

Studiul a fost realizat pe un eșantion de 1300 de subiecți cu vârsta de peste 18 ani, în ziua de 10 octombrie, și are o eroare de 2,7 la sută.

Sursa: digi24.ro

Nicolae Catrina, fost preşedinte MISA, primul interviu după 8 ani de exil - pe MISA TV


Astăzi MISA TV prezintă în premieră o ediţie a emisiunii "Cu cărţile pe faţă" cu un invitat special: profesor yoga Nicolae Catrina, fost preşedinte MISA, care trăieşte de peste 8 ani în exil.

Interviul în care Nicolae Catrina vorbeşte despre dificultăţile de a practica yoga sub îndrumarea lui Gregorian Bivolaru în comunism, despre continuarea opresiunii yoghine în aşa zisa democraţie şi despre trezirea conştiinţei civice a poporului român poate fi urmărit aici sau pe pagina de live la orele anunţate în programul MISA TV.

O uimitoare întâlnire cu fiinţe extraterestre în Anglia - anul 1954


Jessie Roestenberg povesteşte întânirea ei şi a celor doi baieţi ai ei cu o farfurie zburătoare având doi ocupanţi umanoizi, blonzi, de o frumuseţe uimitoare, în Staffordshire, West Midlands, Anglia în octobrie 1954. Interviul a fost înregistrat în anul 1977 şi uploadat recent pe youtube.

Opinia unui grup de yoghini mulţumiţi care locuiesc în aşezăminte spirituale

În fiecare an, odată cu reînceperea cursurilor de yoga, presa lansează o serie de emisiuni şi articole care aduc acuzaţii nefondate yoghinilor. De data acesta, subiectul principal al acestor acuzaţii se referă la aşezămintele spirituale.

Puteţi lectura mai jos o scrisoare a unui grup de yoghini care locuiesc în aceste aşezăminte care demontează atacurile mincinoase şi interesate. Pe acelaşi subiect puteţi viziona episodul 1 al emisiunii "Cu cărţile pe faţă" realizată de MISA TV şi citi O mărturie cu adevărat AUTENTICĂ a unui yoghin care a locuit într-un așezământ spiritual (ashram) din România.


CĂTRE  REDACŢIA  YOGAESOTERIC
 
SUNTEM UN GRUP DE YOGHINI MULŢUMIŢI CARE LOCUIESC ÎN AŞEZĂMINTE SPIRITUALE, ÎN NUMELE CĂRORA SEMNEAZĂ COSTACHE CRISTIANA, AN 25 DE CURS YOGA, BUCUREŞTI, ŞI DORIM SĂ FACEM PUBLICĂ OPINIA NOASTRĂ REFERITOARE LA SCRISOAREA PUBLICATĂ ÎN DATA DE 01.08.2013 PE BLOGUL LUI MIHAI RAPCEA, SUB TITLUL:Nu există evoluţie spirituală prin frică?! Despre drama cutremurătoare a yoghinilor din ashramurile MISA

Opinia grupului de yoghini mulţumiţi : Deşi scrisoarea publicată este o anonimă, nu trebuie să pierdem din vedere că ea le poate face mult rău unor oameni mai naivi şi creduli! Dar mai ales este necesar să avertizăm că avem de-a face cu un demers de destabilizare a Şcolii noastre de yoga, intenţia care se ascunde în spatele acestei scrisori şi a celor care, probabil, vor mai urma fiind desfiinţarea tuturor aşezămintelor spirituale, desfiinţarea MISA-ei, arestarea şi întemniţarea lui Grieg. Este o acţiune pe termen mai lung, despre care credem că a fost pusă la punct în cele mai mici amănunte, iar acum a demarat! Nu ne îndoim de faptul că nu este vorba despre „un grup de ashramişti (cu adevărat indignaţi)” - după cum semnează la final -, ci despre o singură persoană „indignată”. Anonimului „indignat” îi pasă la fel de mult de yoghinii care locuiesc în aceste aşezăminte cât le-a păsat şi le pasă în continuare guvernanţilor acestei ţări de românii de rând. Aşezămintele spirituale sunt considerate însă un mare pericol pentru că sunt focare de trezire spirituală şi de aceea se doreşte desfiinţarea lor. De parcă ai putea să-L scoţi pe Dumnezeu în afara legii!

Este bine de ştiut şi faptul că autorul acestei scrisori, cel care a publicat-o, precum şi prietenii lor din mass-media sunt doar câteva verigi ale lanţului pus în mişcare pentru închiderea Şcolii noastre de yoga. Lanţul este mult mai lung şi unele verigi sunt într-adevăr în aşezăminte, printre noi. De aceea este bine ca fiecare dintre noi să-şi suplimenteze atenţia, vigilenţa şi discernământul, şi să nu-şi plece urechea la zvonurile răuvoitoare şi din ce în ce mai „vocale” care vor urmări să ne dezbine în lunile care vor urma, zvonuri şoptite pe la colţuri de unii „binevoitori”; şi, cine ştie, poate chiar vom reuşi să-i demascăm şi astfel să-i ajutăm să înţeleagă că „cine seamănă vânt culege furtună!”


Trebuie să mai lămurim, încă de la început, în principal pentru cei care nu cunosc subiectul acestei dispute, faptul că aşezămintele spirituale sunt locuinţe puse la dispoziţia unor practicanţi yoga pentru o anumită perioadă de timp, mai lung sau mai scurt, pentru ca ei să aprofundeze practica spirituală, dacă sunt interesaţi de acest subiect. Cam acesta este scopul lor şi la aceasta se limitează. Construcţia şi întreţinerea acestor aşezăminte au necesitat şi necesită multe şi mari eforturi, iar destinaţia lor nu se poate modifica în funcţie de interesele egoiste sau meschine ale unuia sau ale altuia. Aşezămintele spirituale nu sunt locuinţe de serviciu. Cei care au asemenea aşteptări sau altele de acelaşi fel este mai bine să se orienteze către alte soluţii. Se presupune că cei care solicită găzduire în aceste aşezăminte sunt animaţi de sincere aspiraţii spirituale şi nu caută doar un loc gratuit de cazare deoarece închirierea unei camere în oraş costă prea scump iar acasă la el nu mai are posibilităţi de a se întreţine. Acestora din urmă le spunem din start că vor fi dezamăgiţi! De altfel, se cunoaşte faptul că, la sosirea într-un aşezământ spiritual, fiecăruia i se aduc la cunoştinţă condiţiile care îi pot fi oferite precum şi regulamentul aşezământului. Prin semnarea acestuia, fiecare se angajează aşadar să-l şi respecte. Apartenenţa la un grup spiritual implică, aşa cum este şi firesc, atât drepturi, cât şi îndatoriri – ca de altfel apartenenţa la orice grup social sau chiar în cadrul unei familii.

Şi pentru a clarifica şi punctul de vedere al lui Grieg referitor la aşezămintele spirituale, relatăm un scurt dialog pe care l-am avut cu Grieg prin anii 1994-1995 când începuseră deja să sosească şi să solicite găzduire în aşezământ şi persoane mai ciudate, ale căror intenţii nu prea curate şi egoiste se puteau citi uşor. Atunci noi l-am întrebat pe Grieg: „De ce primim aceste persoane, căci se vede de departe că nu sunt interesate deloc nici de spiritualitate, nici de yoga, manifestă deja obrăznicie şi sunt lipsite de bun simţ, vor doar să profite şi ne vor crea apoi şi probleme?” Iar Grieg a răspuns simplu: „Da, ştiu că aşa este, dar nu vreau să spună după aceea că nu li s-a dat şi lor o şansă!”  

Revenind la scrisoarea în discuţie, fiind vorba despre foarte multe elemente ciudate şi vădit răuvoitoare în cuprinsul acesteia, vom reproduce integral textul acestei scrisori şi vom adăuga după fiecare fragment opinia noastră.

La început, Mihai Rapcea face următorul comentariu: „Nu există evoluţie spirituală prin frică?! Despre drama cutremuratoare a yoghinilor din ashramurile MISA
Aug.1, 2013
Materialul prezentat mai jos l-am primit pe email, după ce am fost contactat în prealabil de un grup de persoane din ashramurile MISA din Bucureşti care mi-au anunţat trimiterea acestui material. Respectivii m-au rugat să nu le fac publice numele pentru a nu avea probleme cu cei ce conduc la acest moment MISA şi ashramurile din Romania.
Conform afirmaţiilor lor, scopul acestui material nu este unul denigrator, ci de sensibilizare şi avertizare a factorilor responsabili (inclusiv GB) faţă de greutăţile şi problemele cu care se confruntă practicanţii de yoga din ashramurile bucureştene.
Unii dintre aceştia sunt atât de exasperaţi de problemele pe care le au, încât m-au rugat să anunţ că, dacă nici în urma acestui material-avertisment, situaţia ashramistului bucureştean nu se va ameliora, ei sunt gata să declare public tot ceea ce cunosc în faţa opiniei publice şi chiar să depună mărturie în faţa organelor de anchetă – pentru toate mârşăviile suportate în ashram.


Opinia grupului de yoghini mulţumiţi : Apare aşadar o contradicţie flagrantă încă de la început:

Anonimul „indignat”: ...scopul acestui material nu este unul denigrator...  dar ei sunt gata să declare public tot ceea ce cunosc în faţa opiniei publice şi chiar să depună mărturie în faţa organelor de anchetă – pentru toate mârşăviile suportate în ashram!

Opinia grupului de yoghini mulţumiţi:Deci scopul scrisorii „indignaţilor” nu este denigrator, dar „ei” - adică „el” - sunt gata să depună mărturie pentru toate „mârşăviile” suportate în ashram. Din moment ce fiecare locuitor al unui aşezământ spiritual are cheie de la intrare pentru a veni şi a pleca liber oriunde doreşte, pentru ce au suportat „ei” oare atâta timp atâtea aşa-zise mârşăvii? Au vrut să plece şi i-a împiedicat cineva cu forţa? Cine şi când?

Iată, aşadar, în continuare scrisoarea propriu-zisă care a fost semnată: „un grup de ashramişti (cu adevărat indignaţi)”:
Anonimul „indignat”: Suntem un grup de yoghini din cadrul MISA care au ales să se dăruiască practicii spirituale şi să se integreze în ashramurile din Bucureşti. Mulţi dintre noi am luat această decizie la sugestia lui Grieg, cu foarte mulţi ani în urmă, fiind alături de el şi de ceilalţi colegi ai noştri, în multe momente importante ale acestei şcoli de yoga. Am ales să întoarcem spatele unei lumi care nu oferea decât satisfacţii materiale, din dorinţa de a evolua spiritual şi de a deveni focare de lumină divină într-o lume scufundată în întunericul unei epoci a ignoranţei şi confuziei (Kali Yuga).
Am rezistat în condiţii vitrege în aşezămintele şcolii noastre de yoga, îndurând lipsuri şi privaţiuni de tot felul, însufleţiţi doar de promisiunea unei realizări spirituale excepţionale, care pentru mulţi dintre noi încetează să mai apară
.

Opinia grupului de yoghini mulţumiţi:Noi (unii dintre cei care locuiesc acum în aşezăminte spirituale şi sunt cu adevărat mulţumiţi) am fost alături de Grieg şi de alţi colegi în multe momente importante ale acestei şcoli încă de la înfiinţarea sa. Dar mai corect ar fi să spunem: Grieg a fost alături de noi toţi şi de fiecare în parte, a muncit mai mult decât noi toţi la un loc, îndurând lipsuri şi privaţiuni de tot felul, pe deplin asumate, dăruind fiecăruia după merite şi fără ca să aştepte în schimb nimic de la noi, nici măcar mulţumiri. A fost servitorul tuturor, la propriu şi la figurat, urmărind în permanenţă ca nimeni să nu ducă lipsă de nimic, în măsura posibilului, desigur, cu o grijă părintească - am putea spune, fără să exagerăm. Nu a promis niciodată nimănui o realizare spirituală excepţională dacă va locui într-un aşezământ spiritual, deşi foarte mulţi dintre noi am avut şi avem în continuare multe realizări excepţionale. Dacă autorul scrisorii anonime nu a avut de-a lungul acestor ani nicio realizare spirituală mai deosebită, atunci el s-a etichetat singur. Din punctul nostru de vedere, practica yoga şi în general orice cale spirituală şi, până la urmă, condiţia şi aspiraţia oricărei fiinţe umane se poate reduce la dorinţa de A FI sau de A DEVENI BUN sau MAI BUN. Aceasta este suficient pentru a te simţi bine şi pentru a-i face şi pe cei din jur să se simtă bine. Cu cât eşti mai bun, cu atât te simţi mai bine şi îţi doreşti apoi să fii şi mai bun şi să faci şi mai mult bine, fără să aştepţi nimic din partea celorlalţi. Din păcate, colegul nostru „indignat”, care se înţelege de la sine că nu se simte prea bine, se dă singur „de gol” şi mărturiseşte fără să vrea că nu a luat niciodată în serios acest ideal. Nici nu ar fi putut, căci el a locuit (dacă într-adevăr a locuit vreodată) în vreun aşezământ spiritual probabil doar ca să-i informeze pe cei care l-au trimis acolo, în „misiune”, despre ce se petrece. Nici nu ar fi putut să se simtă bine într-un astfel de loc, în astfel de condiţii, căci el a rămas aici atâţia ani constrâns fiind probabil de „datoria” lui de informator (plătit sau neplătit). Nu ar fi putut nici să-i placă activităţile care se desfăşoară aici pentru că nu-l interesau; a adunat doar frustrare pentru că nu putea să facă ceea ce lui i-ar fi plăcut să facă şi pentru că nu a pus suflet în nimic; s-a prefăcut doar că este dăruit şi are aspiraţie spirituală, ca să facă impresie, dar esenţa învăţăturii „i-a scăpat” şi asta îl trădează.

Anonimul „indignat”: Am construit cu mâinile goale, la lopată şi găleată, zeci de clădiri, de săli de curs...

Opinia grupului de yoghini mulţumiţi: Este o minciună sugerată în context, că avem zeci de săli de curs. Adevărul este că avem doar două săli de curs, şi nu zeci!

Anonimul „indignat”: ...şi locuinţe, fără nici un fel de pretenţie sau gând de răsplată pentru munca noastră plină de dăruire şi aspiraţie faţă de Dumnezeu, fără să realizăm că am construit în jurul nostru o puşcărie, un lagăr “spiritual” dominat şi guvernat prin reguli draconice, din ce în ce mai multe şi mai absurde.

Opinia grupului de yoghini mulţumiţi: Mulţi dintre noi am participat cu mult drag la punerea temeliilor acestei şcoli şi ştim foarte bine ce s-a petrecut. Primul aşa-zis aşezământ spiritual a fost o casă pe care o cunoştinţă ne-a pus-o la dispoziţie deoarece avea nevoie să locuiască cineva acolo până când ar fi strâns suficienţi bani ca să o renoveze. Au locuit la început acolo 2-3 persoane din provincie, atunci când veneau în Bucureşti. Ulterior, au mai venit şi alte persoane, în general cei din provincie care nu aveau unde să locuiască în Bucureşti rămâneau câteva zile sau săptămâni – era o casă ceva mai mare cu mai multe camere. La început nu a existat nicio regulă, nici măcar un program spiritual. Fiecare era liber să practice sau nu yoga, să vină sau să plece când dorea, să-şi organizeze singur programul. Cu timpul, au apărut şi „profitori” şi apoi „distrugători” – se înţelege uşor ce fel de oameni erau aceştia – care se foloseau de pretextul că sunt cursanţi yoga doar ca să-şi rezolve anumite interese. Din păcate, astfel de oameni au probleme şi cu bunul simţ şi de obicei ei erau aceia care provocau şi pagube materiale iar apoi dispăreau. Noi chiar am solicitat atunci introducerea unui regulament, căci era dificil de cooperat cu asemenea oameni, dar Grieg a refuzat atunci şi încă mult timp după aceea. Ulterior a devenit imperios necesară introducerea unui regulament, pentru a-i proteja pe cei care aveau o aspiraţie sinceră de a realiza o practică spirituală de cei care veneau doar din simplă curiozitate sau ca să profite de anumite facilităţi. Regulamentul cuprindea reguli de bună purtare, de bun simţ în definitiv, iar el a fost completat cu noi reguli pe măsură ce apăreau situaţii noi cu care ne confruntam. Pentru un om lipsit de bun simţ şi de „cei 7 ani de acasă” (şi am avut mulţi astfel de „oaspeţi” care lăsau în urma lor pagube greu de recuperat), un astfel de regulament poate părea draconic iar regulile absurde, dar absurditatea şi nesimţirea anumitor oameni a generat apariţia regulilor şi nu invers!

Anonimul „indignat”: Când oboseam, ne însufleţea gândul realizărilor excepţionale, a salturilor prin acumulare, a transformărilor la nivel planetar pe care şcoala noastră de yoga, prin revelaţiile oferite de maestru nostru spiritual, le va aduce în lume.
Toate acestea întârzie însă să apară. Au rămas doar stările şi trăirile excepţionale în urma exemplificărilor spirituale şi o anumită integrare spirituală, de luminozitate a conştiinţei, specifice celui integrat în ashram. În mod paradoxal însă, aceste aspecte benefice coexistă cu unele lucruri concrete, ce ţin de viaţa de zi cu zi, care sunt de-a dreptul malefice
.

Opinia grupului de yoghini mulţumiţi: Frumuseţea, ca şi urâţenia, binele, ca şi maleficul se află întotdeauna în ochii privitorului!

Anonimul „indignat”: În ashram se fură.

Opinia grupului de yoghini mulţumiţi: Da, au fost şi hoţi; unii au fost demascaţi şi eliminaţi de la cursul de yoga, alţii încă nu. Îmi amintesc faptul că, în primii ani, un băiat care era electrician a adunat câteva aeroterme ca să le repare şi apoi a plecat cu ele la el acasă, în provincie, fără să spună nimănui nimic! Am rămas cu toţii perplecşi. A fost bineînţeles eliminat de la cursul de yoga. La cursul de yoga pe care îl frecventez a existat de asemenea un om – pentru că yoghin nu poate fi numit – care din când în când fura bani din portofelele colegilor, portofele care se aflau în bagajele lor, la vestiar. Ne-am dat seama cine este hoţul dar nu am reuşit să-l prindem asupra faptului, iar ulterior s-a retras de la curs, probabil că oamenii începuseră să-şi păzească portofelele mai bine şi el nu mai avea ce să fure şi îşi pierdea timpul degeaba, căci yoga nu-l interesa! Dar atunci când cineva se înscrie la cursul de yoga sau vine într-un aşezământ se porneşte de la prezumţia că este un om onest, cinstit şi cu intenţii bune. Chiar am fi interesaţi, dacă domnul „ashramist indignat” cunoaşte o metodă prin care hoţii pot fi depistaţi de la început, să o aplicăm şi noi şi să nu le mai permitem să vină la cursurile noastre sau să intre în aşezăminte!

Anonimul „indignat”: În ashram se jură strâmb pe Biblie.

Opinia grupului de yoghini mulţumiţi: Este posibil. Hoţii au şi obiceiul de a minţi şi nu doar hoţii! Mai sunt şi mulţi oameni inconştienţi, lipsiţi de bun simţ, profitori etc.!

Anonimul „indignat”: Şi, mai ales, pretutindeni SE MINTE.

Opinia grupului de yoghini mulţumiţi:A susţine că pretutindeni se minte – adică toţi cei din aşezăminte mint – e o minciună prea evidentă şi arată limpede reaua intenţie a autorului scrisorii! Această exagerare trădează intenţiile denigratoare ale „ashramistului nostru indignat”. Şi atunci câtă încredere se mai poate avea în afirmaţiile lui următoare?

Anonimul „indignat”: Minciuna a ajuns să fie Adevărul suprem în special pentru liderii care ne conduc. Ni se servesc minciuni mai mari sau mai mici, după nevoie sau interes şi întotdeauna există o scuză rezonabilă când se află adevărul. Ashramistul de rând este astăzi folosit, înselat şi spoliat de către cei ce conduc MISA.

Opinia grupului de yoghini mulţumiţi:(sic!) Hoţul strigă: „Hoţii!” În plus, pe tovarăşul nostru comunist nostalgic după vremurile apuse l-a trădat vocabularul – „spoliat” e un termen pe care noile generaţii nu-l cunosc!

Anonimul „indignat”: Un ashramist munceşte gratis, fără asigurare medicală, fără drept la pensie, fără a i se asigura minimul de protecţie socială sau medicală în caz de nevoie, fiind hrănit cu o mâncare de proastă calitate şi insuficientă cantitativ.

Opinia grupului de yoghini mulţumiţi: Doar în ceea ce priveşte MISA voluntariatul este folosit ca un capăt de acuzare, în rest, în alte ţări şi chiar şi în România voluntariatul este foarte bine privit şi chiar recomandat! Sunt mari firme, chiar şi în România, care se folosesc în mod oficial de voluntari, voluntari care muncesc câte 8-10 ore pe zi pentru acele firme, timp de mai multe luni de zile, cot la cot cu angajaţii firmelor respective, dar fără să primească niciun ban, şi ei fac aceasta nu dintr-o pornire altruistă, ci doar ca să primească în CV o recomandare şi să capete ceva experienţă.  Aici ce mai este: muncă la negru „pe faţă”, cu acte „în regulă”, sclavie sau voluntariat?
Referitor la mâncare: nouă mâncarea ni se pare foarte bună şi suficientă. Eu (semnatara nominală a acestei scrisori, Costache Cristiana) am venit în aşezământ în urmă cu 4 ani. Am avut o problemă gravă de sănătate, am venit pentru o lună, dar am rămas 4 ani pentru că m-am simţit foarte bine, mult mai bine decât mă simţeam la mine acasă. Am găsit multă înţelegere şi ajutor, chiar multă prietenie, deşi nu-i cunoşteam pe cei care locuiau aici. Am suferit apoi o intervenţie chirurgicală destul de dificilă, pe tubul digestiv. După aproximativ o lună de la operaţie, am început să mănânc ceea ce se servea tuturor. În 3 ani am luat în greutate aprox 15 kg.

Anonimul „indignat”: Un ashramist primeşte de mâncare zilnic: – ca mic dejun se primeşte de persoană o jumătate de pachet de unt pe săptămână (dacă săptămâna nu e completă, nu se mai dă ca mic dejun nimic, nici măcar jumătatea de pachet de unt)

Opinia grupului de yoghini mulţumiţi: Sunt mai multe alimente care se servesc la micul dejun! Şi se dau şi suplimente; au fost multe situaţii însă în care s-a aruncat mâncare bună a doua zi după ce a fost gătită pentru că era prea multă şi nu mai vroia nimeni să mănânce.

Anonimul „indignat”: La prânz o pâinică cât palma (uneori mucegăită!), o farfurie de supă (porţie fixă !), un polonic de cartofi fierţi;

Opinia grupului de yoghini mulţumiţi: Minciunică după minciunică, deşi dumnealui acuză liderii care ne conduc!

Anonimul „indignat”: ca cină,o plăcinţică mai mică decât o merdenea sau o cană de compot şi o eugenie (porţie fixă şi asta !).

Opinia grupului de yoghini mulţumiţi: Comentariile sunt de prisos! Omul e răuvoitor, clar. Porţiile or fi ele fixe, dar poţi solicita şi primi şi o a doua porţie fixă... Şi mai punem o întrebare: câţi oameni îşi permit oare să-şi pregătească mâncare caldă (adică să gătească) în fiecare zi, zi de zi, câte trei feluri de mâncare, iar pe cea din ziua precedentă să o arunce, căci s-a învechit? Şi cam cât i-ar costa „afacerea” asta?

Anonimul „indignat”: Ashramistul este pus de conducerea MISA să plătească: impozitul pe clădiri, întreţinerea (curentul electric, apa, canalizarea, căldura, gunoiul, gazele) – care de obicei este nejustificat de mare (mai ales în perioada verii – când nu este necesară încălzirea)...

Opinia grupului de yoghini mulţumiţi:Orice om, în orice ţară, îşi plăteşte impozitul pe casă şi întreţinerea! Oare cine ar trebui să i-o plătească? Eu (semnatara nominală a acestei scrisori, Costache Cristiana), de exemplu, sunt obligată să plătesc întreţinerea apartamentului meu, deşi nu locuiesc acolo, iar pe o lună de iarnă am plătit aproape 400 lei şi nu m-a întrebat nimeni dacă îmi convine sau nu! Iar la tot ceea ce se plăteşte se dau facturi care se pot verifica!

Anonimul „indignat”: ...şi toate astea în condiţiile în care în majoritatea ashramurilor se trăieşte mai ceva ca pe vremea lui Ceauşescu: în unele ashramuri nu este curent la priză decât 3 ore, şi atunci numai noaptea (pentru economie – deşi se plătesc chipurile, facturi gigantice).

Opinia grupului de yoghini mulţumiţi: Din păcate, în întreaga Românie a secolului XXI, ţară membră a Uniunii Europene, cu excepţia câtorva care s-au îmbogăţit peste noapte, majoritatea celorlalţi trăiesc mult mai rău decât „pe vremea lui Ceauşescu”. Noi vedem aproape zilnic pe stradă – e drept, în Ferentari – oameni care caută în gunoaie, în tomberoane, copii murdari şi flămânzi, cerşetori, coadă la cantina de ajutor social, bătrâni în mizerie, bolnavi şi fără speranţă etc., etc. – iar ei nu locuiesc în aşezămintele noastre spirituale!

Anonimul „indignat”: Unora dintre ashramişti li se cere să plătească întreţinere 250 lei pe lună (pe timp de vară !), trebuie să îşi plătească cursurile de yoga (80 lei lunar!) şi să îşi ia de îmbrăcat, mâncare (că nu le ajunge porţia de hrană), şi medicamente, dacă sunt bolnavi. De unde să ia toate acestea dacă nu lucrează în afara ashramului, căci nu este timp.

Opinia grupului de yoghini mulţumiţi: Noi întrebăm din nou: De ce mai rămâne în aşezământ, dacă e aşa de rău? De ce nu îşi închiriază o cameră în oraş – e simplu şi îi va fi foarte bine apoi: 100 euro, plus încă 100 întreţinerea, plus banii pentru hrană, îmbrăcăminte, transport, medicamente etc., etc. Un salariu de 1500 de lei poate că îi va ajunge. Dar câţi oameni au un asemenea salariu şi câte ore pe zi muncesc pentru el? Până mai de curând un tânăr profesor, de exemplu, avea un salariu doar de vreo 700 lei pe lună. Îi ajungeau oare să se întreţină pe el şi familia sa? Ashramistul nostru „indignat” a luat atitudine şi în această situaţie? Revin din nou la exemplul meu (Costache Cristiana): am avut probleme grave de sănătate şi am primit susţinere din toate punctele de vedere – cei din spital chiar au fost impresionaţi de cât de mulţi prieteni au venit să mă viziteze şi m-au ajutat – şi cunosc de asemenea colegi care s-au aflat în situaţii speciale şi au fost ajutaţi cu tot ce au avut nevoie!

Anonimul „indignat”: Căci, trebuie să îţi faci norma de karma yoga zilnică (între 6 şi 8 ore zilnic), plus cele 15 ore la tipografie – ceea ce tot e bine faţă de cele 49 de ore – cât era norma anul trecut înainte de tabăra de la Costineşti. Străinii o duc mai bine, căci ei au bani iar norma lor de karma yoga în general nu depăşeşte 5 ore pe zi. La tipografie eşti muncit în condiţii inumane (căldură, mizerie), umilit permanent şi înjosit ca un sclav de angajaţii de la tipografie, iar orele nefăcute se dublează, sancţiunea fiind interdicţia de a putea pleca în vacanţă.

Opinia grupului de yoghini mulţumiţi: Exagerarea este atât de mare încât e greu de crezut. Umilire permanentă şi înjosire ca un sclav e cam prea mult spus ca să mai fie credibil.

Anonimul „indignat”: La toate astea se mai adaugă şi OBLIGATIVITATEA (pentru ashramistul de rând 3 din 4 pe lună, fără întârzieri mai mari de 20 de minute – care se considerau absenţe) de a participa la mitingurile pro-MISA, unde eşti obligat să strigi diferite lozinci...

Opinia grupului de yoghini mulţumiţi:Oare cum ar putea fi cineva obligat să strige lozinci dacă nu vrea? Poate mai degrabă tovarăşului informator răuvoitor (autor al rândurilor de mai sus) – căci sunt şi informatori corecţi şi nu vrem să-i jignim pe aceia care îşi fac meseria aşa cum se cuvine – infiltrat de mulţi ani într-un aşezământ spiritual îi este neplăcut să strige lozinci care nu-l reprezintă şi care indirect îl acuză pe el şi pe colegii lui de serviciu! Mai degrabă de aici vine nemulţumirea sa! Şi, apropo de informatori: cu mai mulţi ani în urmă, a venit un angajat al SRI-ului la noi (dumnealui participase la cursurile noastre timp de mai multe luni, incognito, în calitate de simplu cursant), la sala de curs de la Pipera, s-a prezentat şi ne-a spus:Sunt X..., am avut misiunea să supraveghem cursurile dumneavoastră de yoga, ne-am convins că nu este nimic ilegal sau care să facă atingere la siguranţa naţională, misiunea mea s-a încheiat şi vreau să vă spun că aveţi microfoanele instalate în aerisirile de la sală. Puteţi să le scoateţi!” Iar Grieg i-a răspuns:Nu este nevoie pentru că nu avem nimic de ascuns!” Este o speranţă pentru noi şi chiar pentru România că mai există astfel de oameni în SRI!

Anonimul „indignat”: ...şi să ţii tot felul de pancarde în care ai încetat de mult să mai crezi.

Opinia grupului de yoghini mulţumiţi: Dacă nu mai crezi de mult, ce te mai reţine în aşezământ? „Datoria”?

Anonimul „indignat”: Evident, nu ţi se plăteşte (şi nu interesează pe nimeni) dacă ai bani de metrou sau autobuz ca să ajungi la miting (unii au fost “sfătuiţi” să facă consacrarea înainte… şi să meargă pe blat cu autobuzul sau tramvaiul). La miting, stai câte 4-5 ore în soare (vara) sau în ger (iarna) fără ca “organizatorii” să îţi dea o cană de apă (vara) sau un ceai cald (iarna), sau un covrig – să ai putere să strigi.

Opinia grupului de yoghini mulţumiţi: Poate lapte şi corn din programul cu acelaşi nume, pentru şcolari, care, după cum ştim cu toţii, umflă conturile (programul respectiv) firmelor unora... – ashramistul nostru indignat se exprimă ca un mic pofticios frustrat, căci îi fuge gândul cam des la mâncărică; probabil că îl chinuie şi regimul vegetarian pe care trebuie să-l suporte în incinta aşezământului...

Anonimul „indignat”: Trebuie să mai participi obligatoriu la şedinţele de ashram săptămânale, unde se întocmesc listele cu activităţi (participanţii la mitinguri) şi alte activităţi. La aceste şedinţe, ce rivalizează cu interminabilele şedinţe de partid ale PCR-ului...

Opinia grupului de yoghini mulţumiţi:Gura păcătosului adevăr grăieşte – putem calcula uşor cam ce vârstă are autorul scrisorii, dacă a avut timp să fie saturat de şedinţe interminabile de partid ale PCR-ului, dar mai aflăm şi că a fost membru de partid!!! Deh! Oare chiar mai putem să credem că a locuit vreodată într-un aşezământ spiritual? Sau poate cineva, mai puţin talentat la scrisori, îi furnizează datele şi dumnealui doar le redactează? Aşadar este puţin probabil că „ashramistul nostru indignat” a muncit vreodată cu mâna şi cu lopata la ridicarea vreunui aşezământ spiritual pentru MISA.

Anonimul „indignat”: ...ce se întind uneori până noaptea târziu, se plătesc poliţe, se linşează în public moral (celebra autocritică)...

Opinia grupului de yoghini mulţumiţi: autocritică (sic!) – iar reminiscenţele comuniste îşi spun cuvântul...

Anonimul „indignat”: ...cei care protestează şi primesc pedepse cei ce au curajul susţinerii propriilor opinii. Dacă întârzii sau lipseşti, eşti pedepsit cu ore la tipografie suplimentare. Mai nou, în unele ashramuri s-au instalat (discret !), şi chiar şi la sălile de curs, camere de supraveghere care îi înregistrează pe toţi cei care se află acolo.

Opinia grupului de yoghini mulţumiţi: Dumnealui ar dori probabil ca cei care calomniază şi discreditează această şcoală de yoga şi urmăresc să o destabilizeze din interior şi chiar să o desfiinţeze să nu fie tulburaţi de nicio altă opinie şi să fie lăsaţi să „sape” în voie... Camere de supraveghere sunt şi pe străzi, aproape la toate intersecţiile, sunt şi în diverse instituţii ... Acelea sunt bune şi ale noastre sunt rele?

Anonimul „indignat”: Încet încet, MISA a devenit un sistem totalitar închis, absurd şi imposibil...

Opinia grupului de yoghini mulţumiţi: sistem totalitar (sic!). Iar limbajul comunist de lemn! Aici spunem însă clar şi răspicat: MISA este o şcoală spirituală deschisă, care promovează valori spirituale autentice şi unde majoritatea cursanţilor au obţinut rezultate semnificative, căci altfel ar fi plecat în altă parte. MISA este cea mai mare şcoală de yoga din Europa tocmai pentru că standardele cursurilor noastre sunt foarte ridicate. Dacă nu ar fi aşa, nu s-ar mai cheltui atâţia bani şi resurse (mai mult sau mai puţin umane) pentru discreditarea ei şi a mentorului ei spiritual, Gregorian Bivolaru.
Da, este de necrezut, dar după aproape 50 de ani de comunism, unii vor să rămână totuşi în continuare în sistemul lor totalitar închis, absurd şi imposibil! Ei sunt cei care văd negru acolo unde ceilalţi văd alb; ei se află în continuare în sistemul lor totalitar închis, absurd şi imposibil şi li se pare că alţii ar fi. După cum ştim cu toţii, în perioada comunistă de tristă amintire a fost implementată în mod voit în conştiinţele oamenilor ideea că spiritualitatea este ceva sectar, ceva periculos, ceva îngrozitor. Şi mulţi chiar au crezut şi continuă să creadă! Iar după aşa-zisa Revoluţie, unii dintre ei au ajuns chiar să ne conducă ţara, au făcut un mare salt dar nu au reuşit să-şi salte şi conştiinţa şi să devină liberi în „cuget şi simţire”.

Anonimul „indignat”: ...unde oamenii sunt exploataţi...

Opinia grupului de yoghini mulţumiţi: (sic!) Iar limbajul comunist de lemn! Dar aici mai putem să adăugăm că, după cum vedem cu toţii, în România trăim acum într-o societate în care s-a format o pătură de îmbogăţiţi – „băieţii deştepţi” – care, într-adevăr, îi exploatează cu neruşinare pe toţi ceilalţi, îi fură, îi dispreţuiesc, îi înfometează, îi umilesc, îi lipsesc de mijloacele de subzistenţă, îi controlează, îi manipulează prin mass-media şi nu numai etc., etc – putem aşadar să spunem că avem de-a face, la scara întregii ţări, cu o formă mai modernă, voalată şi „şmecheră” de exploatare a omului de către „băieţii deştepţi”? Poate scrieţi ceva şi despre acest subiect! Nu de alta, dar vedeţi acum că oamenii ies în stradă cu miile, fără să-i oblige nimeni, şi strigă şi lozinci, tot fără să-i oblige nimeni, şi nu prea par a fi interesaţi de poveştile despre MISA, ci de altceva!... Şi pentru că mai înainte s-a adus vorba despre Ceauşescu, să ne amintim că el este cel care chiar a creat un sistem cu adevărat draconic – Securitatea –, dar apoi a fost ucis de propria lui creaţie. Iar pentru cei care nu învaţă, istoria se repetă!

Anonimul „indignat”: ...iar singura cursă “spirituală” a rămas cursa rezistenţei în faţa lipsurilor de tot felul, dar şi în faţa abuzurilor şefilor de ashram, care sunt în mod direct susţinuţi de GB  şi se folosesc în faţa noastră de autoritatea acestuia.

Opinia grupului de yoghini mulţumiţi: Iată deci unde trebuia să se ajungă: s-a găsit şi „ţapul ispăşitor” – GB! Deşi dumnealui este plecat din ţară de 8 ani, este considerat marele vinovat. Este singurul vinovat pentru tot! Scopul scrisorii este acum clar: defăimarea lui Grieg şi a Şcolii de yoga MISA pentru ca Grieg să nu mai fie susţinut de autorităţile din Suedia, iar MISA să fie compromisă şi încet-încet desfiinţată – iar aceasta nu înseamnă nimic altceva decât că adevărurile promovate de Grieg şi de şcoala noastră sunt autentice şi că îi deranjează pe cei ale căror planuri de totalitarism le demască.

Anonimul „indignat”: Foamea şi lipsurile de tot felul au erodat conştiinţele colegilor. Se fură mâncare din frigider, DE FOAME.

Opinia grupului de yoghini mulţumiţi: De ce să fure, în loc să ceară? E mult mai normal să ceară şi atunci va şi primi!

Anonimul „indignat”: Se mituiesc şefii şi cei care ţin evidenţa prezenţelor de tot felul.

Opinia grupului de yoghini mulţumiţi: E chiar nostimă afirmaţia aceasta! Nu poţi decât să zâmbeşti!

Anonimul „indignat”: Dacă ai bani (şi nu mulţi !), o duci bine în ashram.

Opinia grupului de yoghini mulţumiţi: Oriunde în lumea aceasta mare, dacă ai bani o duci mai bine decât dacă nu ai bani!

Anonimul „indignat”: Îţi poţi plăti karma yoga şi orele de tipografie, mai avem un pic şi o să ajungem să ne plătim colegii să facă nauli pentru noi (şi să ne consacre nouă roadele acestor execuţii), ca să ne putem face tapasul.
Toate acestea denotă o viaţă trăită în falsitate, frică, minciună şi făţărnicie.
Când au ajuns atât de INUMANI cei care ne conduc ?! Ce urmăresc ei de fapt cu noi ? Ni se spune că suntem liberi să plecăm oricând, dacă nu ne convine, dar nu avem voie să lipsim noaptea din ashram fara bilet de voie de la Neacşu Cristian (şeful peste toate ashramurile din Bucureşti) şi nu putem lipsi din Bucureşti nici măcar o oră fără bilet de învoire de la acesta.
Când ei au gândit cum să îţi ocupe tot timpul, unde şi când să mai câştigi un ban ca să plăteşti toate cheltuielile ce ţi se impun, de unde să mai scoţi un ban ca să îţi mai cumperi o haină, un pantof, ceva de mâncare, pastă de dinţi, hârtie igienică, tampoane, cartelă de telefon sau de metrou ? Nu mai vorbesc dacă ai un iubit/iubită şi vrei să îi faci un cadou !
În plus, unii au fost daţi afară din ashram doar pentru că au încercat să îşi ia un serviciu ca să aibă bani să mănânce ! În schimb, se acceptă să lucrezi pe bani de nimic la Steaua Divină (câte 6 sau 8 ore pe zi), fără carte de muncă sau cu carte de muncă pe program mult mai mic decât în realitate, pe un salariu de 250 lei pe lună, din care le ajunge să îşi plătească întreţinerea !
Se mai acceptă să ai serviciu dacă eşti în ashram, doar “în cazuri excepţionale”, dacă este un serviciu bun, însă în acest caz eşti obligat să donezi jumătate din salariu către MISA, şi evident din cealaltă jumătate să îţi plăteşti cheltuielile de ashramist…
Nu în acelaşi fel stau lucrurile cu femeile din ashram. Cele tinere şi frumoase sunt determinate (de mizerie, lipsuri şi tracasări) să plece la muncă fie în studiourile de videochat, fie în cluburi de striptease, ca dansatoare la bară. Banii intră TOŢI la MISA, căci se munceşte în regim de karma yoga, iar ele primesc doar 1% din suma câştigată. Chiar şi aşa, femeile nu mai vor să muncească pentru voi, iar voi aţi inventat poveşti de genul că extratereştrii benefici v-au inspirat să creeaţi concursurile de Miss Shakti, de unde vă racolaţi femeile.
Mai nou, nu doar femeile pleacă. Grupul Mahavira ananda a devenit mai nou, antreprenor de muncă yoghină. Ei oferă locuri de muncă pentru bărbaţi în străinătate (muncă în construcţii) şi asigură cazare, transport şi parţial hrana, pentru 300 euro pe lună, restul fiind consideraţi… “donaţii”. Condiţia obligatorie pentru a munci la Mahavirananda este să prestezi 2 saptămâni de muncă grea (de şantier) în cadrul ashramului lor, PE GRATIS, doar pentru cazare şi hrană (parţială).
Mai nou, s-a aprobat de către şefii din MISA ca în tabăra spirituală de la Costineşti, datorită faptului că există interdicţia aprinderii lumânărilor pentru cei din ashramuri (te teama incendiilor), s-a aprobat (pentru cei care au tapas-uri de ofrandă de lumină –şi sunt MII DE ASTFEL DE OAMENI !) CA ACEŞTIA SĂ ÎŞI POATĂ APRINDE LUMÂNĂRILE la ashramul numit viluţa al grupului Mahavirananda, CONTRACOST,  cu 2 lei de persoană/tăviţă de lumânări. Deci sunt unii care ştiu să transforme până şi energia spirituală a luminii lumânărilor în bani !

Opinia grupului de yoghini mulţumiţi: Intenţia de compromitere şi de defăimare a școlii noastre de yoga, a celor care se află la conducerea ei precum şi a lui Grieg este evidentă prin aceste afirmaţii pline de venin şi ticluite cu viclenie pentru a crea o imagine cât mai horror, încât nu mai merită comentarii!

Anonimul „indignat”: Sunt multe lucruri care ne vin în minte acum, multe nedreptăţi şi abuzuri. Nu ale procurorilor şi justiţiei, ci ale conducerii MISA.

Opinia grupului de yoghini mulţumiţi: Aha! Ashramistul nostru „indignat” nu este aşadar nemulţumit de nedreptăţile şi abuzurile „procurorilor şi justiţiei”, dar este nemulţumit de conducerea MISA. Deducţie logică: face oare parte din acelaşi sistem în care se află şi toţi acei procurori care acţionează la ordin şi „justiţia” coruptă? Şi care acţionează şi împotriva conducerii MISA?

Anonimul „indignat”: Grieg, tu eşti primul care ne neîndreptăţeşti, atunci când tratezi diferit cursanţii. Pe femeile pe care îţi fac favoruri sexuale le îngropi în bani şi cadouri scumpe, le plimbi prin Paris şi le răsfeţi cu mâncăruri bune, dar pentru cei ce muncesc în ashramuri ca nişte sclavi pentru a ţine în viaţă o şcoală de yoga – ŞI VIAŢA TA DE LUX ŞI DE DESFRÂU, nu se găsesc bani pentru mâncare, cazare, sănătate, curent electric, sau vacanţe.

Opinia grupului de yoghini mulţumiţi: Cine altul ar putea fi găsit vinovat de către „ei” dacă nu Grieg? El este desigur vinovat pentru că este duşmanul făţarnicilor şi al slugilor lor plătite. Pentru defăimarea lui Grieg s-au cheltuit sume imense. Grieg este un tip incomod pentru toţi cei care au intenţii criminale. El se află printre cei foarte puţini de pe această planetă care au dezvăluit cu un curaj rar întâlnit planurile criminale de ucidere în masă a populaţiei globului, planuri puse la cale şi puse şi în practică de Francmasoneria mondială. Nu este un motiv suficient pentru a fi ridiculizat, defăimat, un motiv suficient pentru a i se crea cu orice preţ o imagine de monstru de către cei cărora el le încurcă planurile şi care se cred deja „stăpânii lumii”?
 
Celor care vor să cunoască totuşi adevărul le putem spune că Grieg nu a trăit niciodată în lux şi nici în desfrâu. A fost întotdeauna cumpătat şi a trăit modest, pentru că îi plac cumpătarea şi modestia. Ar fi putut într-adevăr să trăiască în lux, pentru că este un om foarte special din multe puncte de vedere; ar fi putut foarte uşor să strângă averi peste averi, dacă l-ar fi interesat. Dar a ajuns la cea mai înaltă realizare spirituală şi şi-a consacrat viaţa pentru a-i ajuta şi pe alţii să ajungă acolo, dacă doresc. Tot ceea ce face demonstrează aceasta. Îi place să facă Voia lui Dumnezeu şi se perfecţionează încontinuu. Crede în ceea ce spune şi face ceea ce spune, spre deosebire de mulţi alţii care una spun şi alta fac, doar ca să-şi satisfacă interesele lor egoiste, nepăsându-le cât de mult rău şi suferinţă lasă în urma lor. Toţi cei care am avut şansa să-l cunoaştem pe Grieg mai îndeaproape şi i-am fost alături în diferite momente de-a lungul anilor am fost impresionaţi de marea sa umilinţă, de marea sa dăruire, de puterea lui de muncă extraordinară... şi nu în ultimul rând de puterile sale paranormale cu ajutorul cărora a făcut extraordinar de mult bine multor fiinţe umane. Sunt mii de mărturii scrise ale unor oameni (cursanţi yoga şi nu numai) a căror viaţă a fost transformată mult în bine prin influenţa lui directă sau indirectă. Impresionată (eu, C.C.) fiind de puterea lui de dăruire exemplară, la un moment dat, cu mai mulţi ani în urmă, i-am spus: „Grieg, eu nu mă mai mir că poţi să faci tot ceea ce faci. Mă mir însă că, putând să faci toate acestea, te porţi ca un om obişnuit!” El mi-a răspuns, cu modestie: „Este din cauza unei mari umilinţe!” Se mai pot spune încă foarte multe lucruri frumoase despre Grieg şi despre lumina dumnezeiască pe care a adus-o în viaţa noastră, dar ne oprim acum aici. Îi invităm însă pe toţi cei care doresc şi cărora întâlnirea cu Grieg le-a adus lumină în suflet să trimită scrisori deschise (eventual pe adresa redacţiei Yogaesoteric) pentru a-l putea şi noi sprijini acum, în aceste momente dificile prin care este obligat să treacă, şi pentru a-i arăta măcar o mică parte din recunoştinţa şi mulţumirea noastră.

Anonimul „indignat”: Este şi vina noastă. E vina noastră că am crezut în tine. E vina noastră că am tăcut, că ţi-am acceptat măgăriile şi autoritatea, însă vom ajunge odată şi odată să stăm de vorbă faţă către faţă şi cu tine, chiar dacă tu refuzi mereu să ne întâlneşti sau să ne asculţi problemele. O să îţi cerem socoteală pentru toate aceste lucruri urâte şi pentru toate suferinţele noastre. Contrar celor spuse de MISA în public, ştim că oamenii tăi mituiesc judecătorii şi procurorii, ştim că toate firmele MISA (cu tipografia în frunte !) activează ilegal, la negru, cu sclavi yoghini ! Sclavii însă nu îşi pot da demisia. Sclavii doar se cumpără şi se vând. Dragă Grieg, ne-ai vândut lui Neacşu Cristian, lui Nicu Catrina, lui Iulia, lui Costică, lui Cristi Ion, lui Lăcrămioara, Edi Franţi, Monica Dascălu, Teo Pop, Radu Constantin şi celorlalte lipitori de bani cu care te-ai înconjurat. Aceşti oameni ne EXPLOATEAZĂ în continuare ÎN NUMELE TĂU, chiar dacă tu nu mai eşti în România, unde credem că nici nu vei mai reveni vreodată ! Cu toate acestea, deşi tu şi EI sunteţi judecaţi deja de instanţele române pentru aceste fapte, CU UN TUPEU ULUITOR aveţi îndrăzneala SĂ CONTINUAŢI SĂ PERSEVERAŢI ÎN ACESTE TICĂLOŞII.
Vouă nu vă e frică de Dumnezeu !? Atunci, SĂ VĂ FIE FRICĂ DE NOI, căci am ajuns la capătul răbdării.

Opinia grupului de yoghini mulţumiţi: Finalul ameninţător spune totul de la sine; deşi„scopul acestei scrisori nu este unul denigrator”,scrisoarea este, după cum se vede, în totalitate denigratoare. Lupul şi-a dat jos blana de oaie. Putem să răspundem doar atât: Cei cărora le este frică de Dumnezeu nu Îl cunosc şi nu Îl iubesc. Dar, din păcate, cel care a scris această scrisoare se crede deasupra lui Dumnezeu şi prin aceasta îşi dezvăluie apartenenţa luciferică - după cum întăresc, cu majuscule, în final, cuvintele lui:„Să vă fie frică de noi” – Şi-a semnat astfel singur cartea de vizită!

Anonimul „indignat”: Semnat:
Un grup de ashramisti (cu adevărat indignaţi !)

Urmează un PS al lui Mihai Rapcea:
PS: la final, realizatorii Verdi.TV dedica tuturor cititorilor acestui blog precum si celor din ashramuri care au avut curajul sa isi ridice ochii catre libertate, un fragment muzical din Opera Nabucco de Giuseppe Verdi - Corul Robilor Evrei (tot un fel de “alesi”). Sa nu ne pierdem speranta in mai bine, de-a lungul timpului – si de-a latul Istoriei, si altii s-au eliberat din robie.

Opinia grupului de yoghini mulţumiţi: Sperăm şi noi să se elibereze din robia ignoranţei cât mai mulţi, căci doar aceea este cu adevărat o eliberare din robie! Şi mai spunem, amintindu-ne de un trist moment al istoriei: „Doamne, luminează-le minţile, căci nu ştiu ce fac!”
Semnat: un grup de yoghini care locuiesc în aşezăminte spirituale şi care sunt cu adevărat mulţumiţi, în numele cărora semnează Costache Cristiana. (Noi abia acum am citit scrisoarea buclucaşă a celor „indignaţi”, aşa că acum ne exprimăm opinia!)
(Costache Cristiana: sunt în anul 25 de curs yoga, Bucureşti, am 50 de ani şi locuiesc de 4 ani într-un aşezământ spiritual, iar în trecut am mai locuit timp de câţiva ani în alte două aşezăminte. Replica de mai sus nu îmi aparţine în totalitate; ea a fost alcătuită adunând ideile şi sugestiile colegilor mei.)

Opinia yoghinilor mulţumiţi:
P.S. 1. La sugestia unui coleg, ne-am gândit să facem următoarea propunere: fiecare persoană care locuieşte într-un aşezământ spiritual să scrie pe o foaie de hârtie, pe scurt, de ce a venit în aşezământ, ce aşteptări sau ce aspiraţii a avut la venire, ce împliniri sau dezamăgiri au urmat, ce crede acum şi ce planuri de viitor are, ce consideră că poate oferi benefic prin şederea lui aici, cu ce crede că poate ajuta comunitatea în care doreşte să se integreze, ce speră să primească, în ce măsură MISA şi Gregorian Bivolaru le-au influenţat viaţa (fie în bine, fie în rău) etc.
Am putea apoi să înfiinţăm o comisie de etică, din care să facă parte şi psihologi de profesie, care să analizeze fiecare declaraţie şi în final să concluzioneze pentru fiecare în parte dacă locuitul în aşezământul spiritual a fost de natură să-i îmbunătăţească viaţa sau dimpotrivă. Ar putea fi un punct de plecare chiar pentru un studiu (s-ar face pentru prima oară în România un astfel de studiu şi ar fi interesant) şi s-ar putea trage concluzii cu adevărat obiective. Nu presupuneri, ci statistici foarte exacte pe care oricine le poate verifica. S-ar putea realiza un chestionar, pentru a simplifica mult organizarea acestei acţiuni iar rezultatele să fie făcute publice.


Opinia yoghinilor mulţumiţi:
P.S. 2. După cum ne-am aşteptat, între timp a mai fost publicat un material intitulat
Scrisoarea a III-a”, în data de 19 sept 2013. Acest material se doreşte a fi un comentariu acid şi ironic referitor la întâlnirea specială care a avut loc în data de 17.09.2013 la sala Pipera şi care i-a reunit pe aproape toţi cei care locuiesc în aşezămintele spirituale din Bucureşti. La acea întâlnire s-a dezbătut punct cu punct scrisoarea ashramiştilor „indignaţi” despre care ne-am exprimat şi noi opinia în rândurile de mai sus. Marea majoritate a celor prezenţi şi-au exprimat bineînţeles, în mod categoric, dezacordul vizavi de această scrisoare calomnioasă.
Graba cu care s-a publicat această
Scrisoare a III-a însă (şi chiar de Lună Plină!), precum şi ambiguitatea autorului pusă în evidenţă prin formulări neglijente ne demonstrează încă o dată că nu este vorba despre un grup, ci doar despre o singură persoană care probabil primeşte informaţii „din interior”.Scrisoarea a III-a este în aceeaşi notă tendenţioasă şi răuvoitoare şi de aceea nu mai considerăm necesar să o comentăm.
Vă mulţumim tuturor pentru răbdarea cu care aţi lecturat opinia noastră şi sperăm că am reuşit să aducem mai multă lumină asupra subiectului aflat în dezbatere. 
25 septembrie 2013