"Sunt epoci în care nu poti inainta decat mergand contra curentului" - Mircea Eliade

MARELE ALBASTRU (Luc Besson, 1988)




„Nu mai sunt demult al acestei lumi; sunt departe de mine însumi, desprins de propriul meu trup - mă aflu printre lucrurile esenţiale.”

Constantin Brâncuşi


Călugării, preoţii, şamanii, vracii, fachirii, yoghinii, mediumii, misticii şi alţi căutători spirituali s-au retras dintodeauna în chilii, în peşteri, pe vârfuri de munte, în deşerturi, pe insule, departe de zgomotul vieţii sociale, de banalitatea şi agitaţia acesteia, pentru a rămâne absorbiţi în rugăciune, în stări mistice, transcendentale, în stări de supraconştiinţă, nedistraşi de tentaţiile, de aspectele lumeşti. Mulţi dintre ei au atins astfel cele mai înalte culmi spirituale şi l-au cunoscut pe Dumnezeu.

Există exemple de fiinţe speciale, ce au obţinut mari realizări spirituale având în acelaşi timp o viaţă socială activă, care au reuşit performanţa spirituală extraordinară de împăcare, de fuziune a celor doua laturi ale fiinţei umane, aparent aflate în contradicţie: omenescul şi divinul. Coexistenţa armonioasă, împletirea sublimă a aspectelor mistice, divine, interioare cu activităţile lumeşti, exterioare, sociale este considerată a fi o realizare spirituală superioară celei obţinute prin respingerea lumii profane, prin retragere. Iisus ne-a oferit acest exemplu de înaltă realizare, el fiind mereu în profundă comuniune cu Dumnezeu, şi având în acelaşi timp o viaţă socială intensă, participând la întâlniri, cine, petreceri, nunţi, călătorind prin sate, oraşe, vizitând pieţe şi temple.

Unul dintre scenariştii filmului „Le Grand Bleu” este Jacques Mayol, supranumit „Homo Delphinus”, cel care prin pasiunea sa oceanică faţă de natură, prin dorinţa de autodepăşire, prin interesul pentru stările speciale ale minţii, pentru tehnici de relaxare şi exerciţii de respiraţie, a fost un pionier al scufundărilor libere (free diving), a îmbogăţit imens acest domeniu. El a fost primul care s-a scufundat la adâncimi de peste 100 de metri. Cu siguranţă, aspectele legate de opoziţia celor doua tendinţe ale fiinţei umane, omenescul şi divinul, au constituit subiectul unor profunde reflecţii, izvorul a violente conflicte interioare şi încercarea fundamentală a lui Mayol, încercare pe care nu a reuşit să o depăşească. El a impregnat filmul cu aceste frământări interioare, cu aceste tensiuni proprii dar şi cu atracţia sa către aspectele superioare, rafinate ale vieţii, cu viziuni mistice, extatice.

Filmul „Le Grand Bleu” prezintă biografic existenţele a doi mari scufundători, Jacques Mayol şi Enzo Maiorca, dar nu sub forma unei biografii istorice, reale ci o biografie interioară, a atitudinilor, a stărilor, viziunilor, aspiraţiilor, a tentaţiilor acestora.

Filmul este centrat pe opoziţia dintre componentele omeneşti şi divine din om, pe dificultatea fiinţei de a face ca cele doua aspecte antagoniste, ce sunt însă complementare, să coexiste armonios, pe fondul unei puternice, irezistibile atracţii a misticului, a misteriosului dar şi a dorinţei de integrare a aspectelor umane, comune. Întâlnim mereu în film, extrem de inspirat reliefată, această polaritate, omenesc/divin, prin situaţii, personaje, dialoguri, peisaje.

Cele două personaje principale, prieteni şi totuşi aflaţi în competiţie, Jacques, expresia aspiraţiei către fascinantele stări mistice, transcedentale, şi Enzo, materialist, cu o gândire specific omenească, în alb şi negru, grandoman dar simpatic, orgolios dar bun la suflet, dornic de glorie, competitiv dar corect, întruchipare de fapt a aspectelor lumeşti, reprezintă cea mai directă, evidentă reliefare din film a polarităţii uman/divin.

Jacques, pe fondul unei puternice, irezistibile atracţii a subtilului, a misteriosului, preponderent visător, este prins între tentaţia puternică a trăirilor mistice, a stărilor de supraconştiinţă şi aspectele sociale obişnuite: relaţiile interumane, cuplul erotic, căsătoria, procrearea.

Enzo, pământean, puternic ancorat în concret, excesiv de materialist, are şi el atracţia tainicului, a enigmaticului, pe care o manifestă exterior prin nostimul romantism pe care il degajă, dar această atracţie este slabă, anihilată, acoperită de puternicile lui atracţii omeneşti: mâncarea, sexualitatea, orgoliul. Învins de aspectele grosiere, el conştientizează farmecul misticului în momentul morţii:

„Ai dreptate...E mult mai bine jos. E un loc mai bun.”

Această superbă relaţie de profundă prietenie, magnific construită în film, este plină de sensuri, de înţelesuri, de sugestii.

Pentru Jacques, oceanul sclipeşte în mii de steluţe, nenumărate lumi tainice, paradisiace, delfinii sunt adevăraţi îngeri călăuzitori în împărăţia apelor, scufundările devin nişte vise mirifice, reale plonjări în stări de supraconştiinţă, în misterele divine, impregnate de bucuria regăsirii adevăratelor realităţi. În planul social Jaques este asemenea unui copil, detaşat, dar fără a putea înţelege şi asimila, fără a-şi putea conştientiza nelămuririle, conflictele, doar contemplând, plin de candoare dar naiv, lipsit de maturitate, de profunzime.

Frumoasa relaţie de iubire cu Johana, revelatoare, le aduce fiecăruia o conştientizare a părţilor interioare nedezvoltate, ignorate, a dezechilibrelor produse de aceste lipsuri. Momentele când cei doi fac dragoste sunt momente unice, de fuziune sublimă a senzualităţii, a carnalului, a umanului cu nemărginirea transcendentului, cu divinul. Şi aici, cuplul erotic, ce putea fi o poartă de legătură între lumesc şi divin, între terestru şi supraterestru, eşuează, fiecare dintre cei doi închizându-se, rămânând fixaţi în obsesiile proprii, neasimilând deschiderile profunde, înţelegerile corecte, viziunile celuilalt, nereuşind să integreze şi lumile fiinţei iubite.

Johana, profană, lipsită de o deschidere spirituală, se regăseşte neîmplinită, goală, dezorientată, se fixează şi mai mult în planul pe care îl are armonios dezvoltat, care îi domină fiinţa, planul social, uman. Jacques lipsit aproape complet de înţelegerea părţii umane, a terestrului trăieşte adevărate crize de identitate, momente de acută sfâşiere interioară, de dezorientare şi se refugiază în plonjări tot mai adânci, tot mai profunde în lumile interioare, care ajung chiar să interfereze cu lumea exterioară, fizică. Reîntoarcerile în lumea obişnuită devin din ce în ce mai grele, mai lipsite de sens:

„Cel mai greu lucru este când eşti la fund ... Pentru că trebuie să găseşti un bun motiv ca să urci din nou sus ... şi imi e greu să găsesc unul.”

Dezvoltarea plenară pe cele doua planuri fundamentale uman/divin, împletirea lor, punerea lor în armonie, este o acţiune extrem de delicată, extrem de dificilă. Finalul filmului prezintă metaforic dar cu o mare luciditate şi exactitate, eşecul lui Jacques de a integra, de a găsi o modalitate de conciliere a celor doua aspecte, renunţarea definitivă la orice aspect pământean şi alegerea trăirii plenare doar în lumile interioare, mistice.

Pentru a se evita o înţelegere grosieră, prostească a finalului, americanii au insistat foarte mult pentru o explicitare a acestuia, regizorul Luc Besson fiind aproape obligat să facă un compromis, să dilueze acest final, adăugând astfel pentru publicul american, mai needucat cinematografic, mai grosier, câteva cadre în plus variantei iniţiale, europene, cadre care edulcorează scena ultimă, o restrânge, dar fiind o coborâre necesară, o adaptare utilă pentru scăzutele nivelele intelectuale, artistice, intuitive şi spirituale ale publicului nord-american (iată aici, pentru amuzament, trailerul filmului „The Big Blue”, un exemplu specific american, de modestă, chiar foarte modestă, putere de înţelegere a unui astfel de film).

Marcat în copilărie de contactul minunat, parcă predestinat, cu un delfin, Luc Besson, un îndrăgostit de farmecul apei nemărginite, al oceanului, atinge prin „Le Grand Bleu” cea mai inspirată producţie a sa, reuşind un film spiritual, expresiv, lucid, de un adorabil romantism, ce ne introduce intuitiv în misterioasele stări de supraconştiinţă, de extaz divin.

Vindecarea prin oferire de daruri


Reporter: Ce ai face daca lumea ta s-ar prabusi brusc?
La o luna de la data casatoriei, Cami Walker, 32 ani, a fost diagnosticata cu scleroza multipla. Foarte curand nu si-a mai putut folosi mainile, apoi vederea unui ochi. Simtindu-se deprimata si gandindu-se la sinucidere, Cami a cerut ajutorul unei prietene, pentru sustinere. Dar a primit o reteta neobisnuita: “inceteaza sa te gandesti la tine si incepe sa oferi 29 de daruri in 29 de zile”. Cami Walker – autoarea cartii “29 de daruri – cum o luna de daruire iti poate schimba viata”.
Cami Walker: Multumesc.
Reporter: Cand ti-am citit povestea, am gasit-o de necrezut in mare parte, fiindca nu pare plauzibila. Prin oferirea de daruri iti poti schimba viata. Si nu doar psihologic, ci si fizic. Vreau sa revin la 2006, cand ai fost diagnosticata cu scleroza multipla. Cum spuneai, o tanara de 32 de ani, proaspat casatorita. Cat de repede a avut boala un impact asupra ta?
Cami Walker: Boala mea a progresat foarte rapid, de fapt. Dupa doi ani de la diagnosticare imi era greu sa merg, casnicia imi era foarte tensionata, pentru ca sotul meu ma ingrijea tot timpul. Si aveam dureri mari. Mai mari decat majoritatea bolnavilor de s.m.. Deci lucrurile nu stateau bine. Eram profund in depresie.
Reporter: Intr-un astfel de moment ai sunat o prietena. Cautand compasiune, ai gasit cu totul altceva. Spune-mi despre ce ati vorbit.
Cami Walker: Ei bine, ea este de fapt un sfatuitor spiritual pentru mine, deci nu doar prietena.
Reporter: Numele ei este Imboli Crioso.
Cami Walker: Imboli Crioso, da. Si cu siguranta nu m-as fi asteptat ca ea sa… sunasem sa-mi plang de mila. Dar ea m-a intrerupt si mi-a spus: “Trebuie sa incetezi sa te concentrezi pe problema. Dai prea multa energie si atentie acestei boli. Tu o hranesti, practic”. Si mi-a spus: “am o reteta pentru tine”. Imi mai daduse multe retete de-a lungul anilor, erau intotdeauna foarte ciudate.
Reporter: Dar aceasta presupunea 29 de daruri in 29 de zile! Care a fost prima ta reactie cand ti-a spus asta?
Cami Walker: M-am gandit ca e simpla nebunie! Eu deabia puteam cobori din pat in majoritatea zilelor! Cum ar putea sa ma faca sa ma simt mai bine daruirea unui rest de bani sau donarea unor haine folosite?
Reporter: Si totusi, ai inceput s-o faci si ai inceput sa vezi schimbari!
Cami Walker: Da, asa e. Ce cred ca s-a intamplat: am trait o mare modificare psihica. Care a ridicat calitatea gandurilor mele. Si am inceput sa ma concentrez… in fiecare zi, cand ma trezeam, eram emotionata de ce oportunitati am de a oferi. Si am inceput sa ma concentrez pe lucrurile de care eram capabila in fiecare zi, in locul limitarilor mele, cauzate de scleroza multipla.
Reporter: Si este vorba despre daruri simple, in majoritatea lor. Unul era sa gatesti cina pentru sotul tau – ceva ce nu putusei sa faci in ultima vreme. Sau sa duci o carte unui prieten.
Cami Walker: Da. Toate – lucruri foarte mici. I-am dat un servetel unei prietene intr-o zi, pentru ca era trista. Tocmai isi pierduse mama din cauza unor complicatii ale sclerozei multiple.
Reporter: In carte vorbesti despre faptul ca dupa 14 zile de oferit daruri, nu mai foloseai cadrul!
Cami Walker: Da, de fapt am observat ca nu-l mai foloseam abia dupa 2 zile! Dupa 2 zile am realizat ca mersesem fara el!
Reporter: Si tu crezi sincer ca asta are legatura cu actul de a oferi.
Cami Walker: Chiar cred ca este datorita modificarii energiei mele si gandurilor mele. Cred ca arata puterea pe care gandurile noastre o au. Si cum gandirea negativa si cea pozitiva au un impact direct asupra sanatatii noastre mentale si fizice.
Reporter: Si ai dus aceasta provocare online. Primind o multime de reactii. Aproximativ 5000 de oameni din 32 de tari…
Cami Walker: 38 de tari!
Reporter: …din 38 de tari, se ofera acum pe ei insisi!
Cami Walker: Da!
Reporter: Si tu? Continui sa daruiesti zilnic?
Cami Walker: Da, ofer un dar in fiecare zi, pentru ca ma mentine intr-un loc bun, pozitiv, concentrata pe ce am de oferit lumii. Imi da un scop.
Reporter: Si care e starea sclerozei multiple la tine?
Cami Walker: ultimele 3 scanari au aratat ca boala nu a mai progresat. Singurul lucru care s-a schimbat este daruirea. Nu am schimbat nici medicatia, nimic altceva. Merg aproape normal, in aproape fiecare zi, ma simt bine, am un nivel bun de energie, pot munci 2-3 ore pe zi, am scris o carte…
Reporter: Este o reteta puternica! Stiu ca unul dintre lucrurile pe care le poti face este sa oferi flori oamenilor. Asta este puterea florilor. Din partea emisiunii, pentru tine…
Cami Walker: Le voi oferi oamenilor de afara.
Reporter: Cami Walker, iti multumim.
Cami Walker: Am si eu un cadou pentru tine.
Reporter: Multumesc mult. Deja imi place! Cartea se numeste “29 de daruri”. Cami Walker, iti multumim mult.
Cami Walker: Si eu va multumesc!
Reporter: Si sanatate!
- traducerea: Cristina Ivan -
Preluare de pe minunemica.ro
Pentru a intelege mai bine aceasta metoda de vindecare va recomandam sa lecturati si un articol despre Ingerii ajutorarii si daruirii.

Fluturele si Floarea


A fost odată un om care i-a cerut lui Dumnezeu o floare... şi un fluture.




Însă Dumnezeu i-a dat un cactus...
....şi o omidă.




Omul a fost supărat, neînţelegând de ce rugămintea lui a fost greşit înţeleasă. Apoi s-a gândit: “Dumnezeu are atâţia oameni cărora trebuie să le poarte de grijă...” Şi a decis să nu-şi mai pună întrebări. Dar, după un timp, omul a vrut să verifice ce s-a întâmplat cu ceea ce primise.

Spre surpriza lui, cactusul urât şi plin de spini, făcuse o floare neasemuit de frumoasă. Iar neînsemnata omidă se transformase într-un minunat fluture!

Omul a fost încântat de această transformare şi îi mulţumi Domnului. Apoi, omul medită adânc la această transformare…şi zise cu mare convingere:

Dumnezeu face întotdeauna lucrurile bine! Calea Lui este întotdeauna cea bună, chiar dacă nouă ni se pare că e greşită.

Dacă îi ceri Domnului ceva şi primeşti altceva, ai încredere. Poţi fi sigur că El îţi va da întotdeauna ceea ce ai nevoie, în cel mai scurt timp.

Ceea ce-ţi doreşti... nu este întotdeauna ceea ce-ţi trebuie! Spinul de astăzi... Este floarea de mâine!

Dumnezeu dăruieşte ce-i mai bun celor care îi încredinţează dorinţele lor!

E2 - E4

Dosarele parapsihice si psihotronice ale KGB-ului

Dupa atatea dispute pe teme de ezoterism si paranormal mai mult sau mai putin violete din politica romaneasca, suntem siguri ca veti fi interesati de acest film documentar ce prezinta o istorie a cercetarilor si aplicatiilor psihotronice si parapsihologice in Rusia. Aceste practici exista si sunt din pacate folosite intens de catre servicii secrete, organizatii oculte, de catre guverne si inalti demnitari, fie in scopuri electorale, fie in scop de control, manipulare a maselor si de eliminare a opozantilor. Desigur acest fapt este negat cu insistenta si oficial aceste practici sunt considerate retrograde, medievale, etc.

Recomandam si:
Control Factor
Armele psihotronice folosite impotriva populatiei civile sunt o realitate
NATO si terorismul psihotronic de stat
Romanii au puteri paranormale
Experiente militare secrete in domeniul paranormal

Yoghinii si regimul comunist - III

Extrase din cartea "Reprimarea miscarii Yoga in anii '80" de Gabriel Andreescu

Cititi si:
Fragmente din marturiile Gabrielei si Mihaelei Ambarus (Yoghinii si regimul comunist - I)

Fragmente din mărturia Angelei Maria Mayer (Yoghinii si regimul comunist - II)

Fragmente din mărturia Angelei Maria Mayer - continuare
În acele aproape saizeci de ore de interogatoriu cred ca am vazut treizeci de persoane, însa doar pe doua sau trei dintre acestea de doua ori. îmi aduc aminte de o tipa foarte bine îmbracata, despre care am aflat ani de zile mai târziu ca este matusa unui cursant de-al nostru de dupa Revolutie. Aceasta matusa, securista si nevasta de securist, venea în camera de ancheta superaranjata, mirosind a parfum frantuzesc si ma privea cu o aroganta extraordinara, de parca eram ultima fiinta din univers. Eu eram stoarsa de oboseala, aveam gleznele umflate butuc, de atunci am probleme serioase daca stau mult în picioare.


Prima noapte a fost cea mai rea. Nu am avut voie sa stau deloc pe scaun, nu am avut voie sa dorm si m-au batut de am facut pipi pe mine. Sunt lucruri pe care nu le poti controla când durerea e prea mare. Aceasta matusa securista a venit special si în camera în care îl bateau pe Grieg la talpi si peste organul genital. A venit sa vada daca... e bine dotat. Cursantul nostru mi-a povestit ca a aflat asta de la ea si ca femeia i-a precizat atunci : „Da, e un tip foarte bine dotat". Oamenii care intrau la ancheta erau instruiti. În prima jumatate de ora îti explicau ce gunoi al societatii esti. În etapa urmatoare îti dadeau foarte clar de înteles: „Daca declari ce vrem noi sa declari, poate mai ai o sansa sa te reabilitezi în societatea noastra". Era o strategie foarte abila, prima data sa genereze o cadere a încrederii în sine, sa declanseze un razboi al nervilor. Apoi ziceau cu un ton care parea întelegator: „Hai, spune-ne nu stiu ce! Hai, daca declari, te ajut eu sa iesi din fundatura în care te-ai bagat din cauza lui Bivolaru". Iar când nu declarai ce voiau ei se înfuriau, te loveau si începeau din nou sa te ameninte. Unul dintre anchetatori mi-a spus la un moment dat exasperat ca nu scriam nimic : „Sunteti mai rai decât martorii lui Iehova".

Duminica a venit Grigorescu acela. Luasem carnetul de conducere cu o zi înainte sa ma aduca la Capitala si l-au gasit printre actele mele. M-a amenintat ca vorbeste la Militie sa nu-mi mai dea carnetul de conducere. Se pretau la orice gen de santaj. A fost uimitor pentru ei ca nu am declarat nimic împotriva nimanui, chiar am putut sa am simtul umorului. „Grieg e paranoic, Claudiu e schizofren", am spus în gluma, „care e diagnosticul meu?".

Grigorescu a insistat sa scriu ca am vazut când Grieg s-a întâlnit cu Nicusor în Piata Universitatii. Pâna la urma am scris ca i-am vazut. Am avut probleme de constiinta dupa aceea, dar mai târziu am aflat ca nu a contat în nici un fel declaratia aceea, de fapt nu aveau cum s-o foloseasca pentru a aduce vreo acuzatie. Grigorescu mi-a spus la un moment dat în zilele acelea ca el nu se opreste pâna n-o sa-l distruga pe Grieg : „Omul asta e terminat, nu ma las pâna n-o sa fie în puscarie pentru tot restul vietii!". Vorbea furios, era realmente ceva personal.

Securistii care l-au urmarit pe Grieg în perioada '84-'85 îi aranjau un dosar cum ca a vrut sa-l omoare pe Ceausescu. Dar totul se pare ca era mult mai vechi, aflasem ca Grieg a avut prima data probleme când era în clasa a douasprezecea. În '84-'85 când îl închisesera si îi construiau dosarul pentru uneltire împotriva statului, Grieg a evadat. Au cazut niste capete atunci, probabil ca asa au ajuns unii securisti sa aiba o dusmanie personala. Voiau sa-l prinda cu ceva definitiv, sa-l înfunde pentru totdeauna, pentru ca avusesera probleme din cauza lui. Dupa evadare l-au prins din nou si Grieg a stat un an în puscarie cu lanturi la picioare, ca un criminal foarte periculos. În '85 a fost o iarna cumplita, la penitenciar erau geamuri sparte, unii detinuti au murit înghetati. Grieg i-a învatat pe cei din celula sa faca Uddhyana Bandha si Nauli, ca sa supravietuiasca frigului îngrozitor.

Trecusera, cred, doua zile si jumatate. „Poti sa pleci", mi-a zis Grigorescu duminica. Tin minte ca atunci când am iesit din camera aveam un sentiment straniu. Mergem prin cladirea pustie si mi-a trecut prin minte : „Ma împusca astia pe culoar". Când am ajuns afara nu mi-a venit sa cred ca sunt vie. Era 23 iulie 1989. M-am oprit la primul telefon public si am sunat acasa, dar nu raspundea nimeni. „Doamne, sa nu le fi facut ceva!", mi-a sarit inima atunci. Ai mei aveau deja aprobarea pentru emigrare, în ancheta ma întrebasera de ei, ma întrebasera si de viitorul meu sot, m-au amenintat ca o sa-i spuna de acuzatiile pe care mi le aduceau, sa nu mai pot pleca niciodata din tara. În timpul anchetei rezistasem psihic. Dar când am sunat acasa si nu raspundea nimeni, am intrat cu adevarat în panica. Aproape ca mi-a fost frica sa ma întorc. Am amânat momentul, ca sa nu descopar ca se petrecuse ceva ireparabil cu parintii si fratele meu. Într-un târziu m-am îndreptat spre casa prin Cismigiu. Abia mergeam. Niste batrâne asezate pe banci se uitau la mine. Aveam picioarele butuci, eram cu rochia murdara de pipi. Le-am auzit spunând: „Saraca de ea!".

Am ajuns pâna la urma la ai mei. Când mi-au deschis mi-a venit inima la loc. Fusesera tot timpul acasa, dar la o zi dupa ce ma ridicasera pe mine ne-au întrerupt telefonul si oricâte plângeri am facut l-am avut întrerupt o luna si jumatate, ca sa nu putem comunica, sa nu fim sunati, sa nu vorbim cu prea multa lume. Sa ne tina în tensiune, sa stim ca suntem la mâna lor. Când m-au vazut parintii au avut un soc. Ma pregateam sa fac baie si mama a început sa plânga si sa strige când mi-am dat jos hainele. Eram toata vânata. Fratele meu m-a luat de mâna si mi-a zis : „în clipa asta mergem la Medico-Legal". Eram frânta, dar am mers, cu troleibuzul. Nu am gasit pe nimeni, era duminica, ni s-a spus ca de-abia a doua zi vine cineva. Dar tata nu voise sa mergem la Medico-Legal, se gândea ca cine stie ce mai patesc daca se afla. M-a internat în sectia de Neurologie, sa ma scoata din casa, sa fiu mai protejata. S-a gândit el ca din spital n-ar fi putut Securitatea sa ma scoata oricum, era prea la vedere. Am dormit 20 de ore pe zi, câteva zile la rând. Am ramas o saptamâna acolo. Am revenit acasa si joi a venit Petrica Groza la mine. Mi-a spus sa depun plângere la Procuratura Militara, Grieg ne sfatuise pe toti sa facem asa. În momentul acela era un act de maxim curaj sa-i reclami pe securisti. Am avut discutii în familie, au vrut sa ma opreasca, în ideea ca îmi fac rau, dar i-am convins pe toti si tata a fost exemplar din momentul acela. A zis „Bine", am redactat vineri plângerea, iar sâmbata urma sa merg cu el la Procuratura Militara. Cât de prezent a fost Dumnezeu în ziua aceea! La 8 dimineata am redactat hârtia acasa, nu m-am dus la un birou specializat. Ce dactilografa îti scria o asemenea plângere pe atunci? Ca paraliza. Am scris-o de trei ori, s-a blocat masina, s-a rupt hârtia. Pâna la 10 si ceva am tot scris. De aceea am ajuns foarte târziu la Procuratura. Acolo, nimeni. Trebuia sa fie cineva, am insistat, am spus ca nu ne miscam de la poarta, sa-l sune pe procurorul de serviciu, sa-l sune acasa, e datoria lui sa vina, e în timpul serviciului. Am asteptat pâna la 12 si ceva. A venit procurorul de serviciu, a discutat cu mine, am cerut sa-mi dea numar de înregistrare pentru plângere. Am plecat pe la 13.00 de acolo. Tata m-a dus la Capsa sa mâncam. Am mai depus o plângere la Comitetul Central în care am scris ca ni se lua marturie sub bataie.

Când am ajuns acasa am aflat ca imediat ce iesisem dimineata pe usa venisera securistii sa ma duca la Rahova, asteptasera cât asteptasera si au plecat exact cu zece minute înainte sa venim noi. În mod normal ar fi trebuit sa lase un om la usa, sa pândeasca întoarcerea mea, dar nu era nimeni. Am plecat imediat la matusa mea, în muntii Apuseni, în satul fara lumina electrica. Am stat ascunsa toata luna august si m-am întors în 17 sau 18 septembrie. Acolo nu puteam comunica în nici un fel, era groaza ca nu stiu ce se petrece, tensiunea. Dupa 20 iulie n-am mai lucrat la Pitesti. Securitatea a venit la serviciu, îmi amintesc, cu putin timp înainte de ancheta, seful îmi spusese ca sunt precum fiica lui. Dupa ce au fost securistii acolo zicea ca sunt un element îngrozitor si mi-au întrerupt contractul. Ai mei au emigrat în luna septembrie. Primisem si eu aprobare pentru ianuarie 1990 si aveam nevoie de buletin. Am mers la Militia Capitalei, unde mi-l oprisera la ancheta din iulie. Atunci am fost obligata sa dau declaratie ca nu mai iau niciodata legatura cu Grieg. Mai târziu, am aflat de la Grieg ca în timpul anchetelor de la Rahova îl bateau si îi spuneau: „Bai, când o prindem pe Angela o rupem pentru ca a îndraznit sa faca chestia aia la Procuratura Militara, o rupem". Era semn ca îi deranjase foarte tare faptul ca am depus plângere, nu le-a picat bine. La Rahova a fost tortura continua. Eu am scapat.

2012 (Roland Emmerich, 2009)




Introducerea de elemente specifice filmului de propagandă în filmul de divertisment este o direcţie ce s-a dezvoltat şi perfecţionat mult în ultima perioadă. Produsele rezultate, pe lângă elementele recreative: acţiune facilă, ritm dinamic, efecte speciale, au scopul de a implementa anumite tendinţe şi idei forţă în mentalitatea colectivă.

Un „specialist” al Hollywood-ului în astfel de producţii, axat mai ales pe genul sf-disaster, este Roland Emmerich. Filmele sale, dintre care amintim: Soldatul universal, Ziua Independenţei, Godzilla, Unde vei fi poimâine?, se remarcă, pe lângă mediocritatea lor, prin promovarea deşănţată a multor idei negative, unele extrem de malefice.

Ultimul său film, „2012”, este (tot) un film-catastrofă, un film despre modificări majore ale suprafeţei scoarţei terestre, deci despre cutremure şi distrugeri spectaculoase. Ca şi în alte filme aparţinând acestei specii (şi nu numai) avem de-a face cu sentimente şi acţiuni de solidarizare generală, cu apariţia salvatoare şi chiar sacrificiul altruist al preşedintelui SUA (!) şi, ceea ce într-adevăr nu putea lipsi, cu idila. Deşi Pământul este devastat în totalitate, bucuria este generală. La fel este şi kitsch-ul.

Sugestiile false sunt transmise direct, grosier, vulgar: putem fi siguri de bunele intenţii şi de sacrificiul elitelor conducătoare care pentru a salva câţi mai mulţi oameni „nu vor precupeţi nici un efort”; cu foarte rare excepţii toţi oamenii sunt buni, responsabili, generoşi, deci calamităţile naturale sunt dovada ori a inexistenţei lui Dumnezeu, ori a indiferenţei Acestuia; atât rugăciunile individuale cât şi cele realizate de grupuri mari de oameni nu au nici un efect, rămân fără răspuns; singura noastră speranţă nu poate fi decât guvernul; fiinţele umane care se raportează la valorile spirituale tradiţionale, la religiile autentice, sunt nişte sectanţi sinucigaşi; investigatorii, jurnaliştii, oamenii de stiinţă, clarvăzătorii, care susţin şi popularizează alte teorii decât cele oficiale sunt nişte ţicniţi teribilişti şi iresponsabili.

Aliniat perfect cu celelalte producţii rolandemmerich-ene, „2012” este un film fals, o înşiruire anostă de efecte speciale, un talmeş-balmeş interminabil de evenimente catastrofice, un rebut cinematografic.

Documentar Discovery despre Ram Bahadur Bomjon

Dejunul Kollath

Stim ca alimentatia ideala ar trebui sa fie cat mai naturala si pe cat posibil cruda. Adesea insa, stomacul celor neobisnuiti cu un regim alimentar natural tolereaza destul de greu cruditatile, mai ales cerealele. Profesorul Werner Kollath (1892-1970), dietetician si doctor in medicina, a descoperit metoda de a face graul integral mult mai usor digestibil, fara nici un fel de fierbere. Prin adaugarea de fructe, seminte, miere si scortisoara, acest dejun dobandeste si un gust placut, care-i completeaza valoarea alimentara exceptionala.

Ingrediente

* 40-50 g (3-4 linguri) de faina integrala de grau. Pe cat
posibil, urmariti ca graul sa fie organic, netratat chimic.
Puteti, de asemenea, macina proaspat graul, folosind o simpla
macinatoare de cafea.

* Nuci maruntite (alune sau migdale), stafide (curmale, smochine,
prune uscate), eventual nuca de cocos rasa.

* Mere (banane, portocale, pere, fragi, cirese, capsuni, prune,
piersici, caise sau orice fructe de sezon bine coapte).

* Miere si scortisoara.

Preparare
Seara, se pune faina integrala de grau intr-un vas din ceramica sau sticla. Se adauga 3-5 linguri de apa. Se amesteca bine continutul si se lasa la temperatura camerei pana a doua zi dimineata. Astfel, toata noaptea, faina va absorbi apa, devenind o pasta. Intre timp, au loc transformari chimice de fermentatie, carora li se poate atribui o buna parte din valoarea dietetica a dejunului, precum si digestibilitatea sa.

Intr-un vas intins, se pun la inmuiat 15-20 g fructe uscate (nuci, smochine, stafide, curmale, prune uscate, seminte de floarea soarelui decojite si neprajite, etc.), maruntite. Minimal, se pot folosi doar cateva nuci.

A doua zi dimineata, continutul celor doua vase se va amesteca, folosindu-se totodata si apa de la inmuierea fructelor. Minimal, se adauga apoi 100 g de mere rase si stafidele. Merele vor fi rase in momentul servirii, pentru a se evita oxidarea. Se pot folosi insa si alte fructe (taiate ori zdrobite), in functie de posibilitati si de inspiratie. Se pudreaza apoi acest amestec cu scortisoara. Se poate adauga miere.

Beneficii
Consumarea regulata a dejunului Kollath asigura urmatoarele efecte:

1. Stare de satietate timp de cel putin 4 ore. Nici un fel de stare de falsa foame dimineata, absenta starii de supraincarcare a stomacului.
2. Reglarea armonioasa a greutatii. Persoanele care doresc sa piarda din greutate nu vor avea senzatia de foame inaintea mesei de pranz si vor suporta chiar o ratie redusa; in schimb, cele care vor sa se implineasca in mod echilibrat, vor constata fiecare functie digestiva mult imbunatatita, iar greutatea va creste.
3. Constipatia, factor principal al autointoxicarii, este eliminata.
4. Avand loc dezintoxicarea, semnele de oboseala si de epuizare, care sunt indiciul unei acumulari de toxine, dispar.
5. Apare o marire a eficientei fizice si intelectuale.
6. Se instaleaza o senzatie de bunastare generalizata, care rezulta dintr-un echilibru biologic mult mai bun.
7. Apare o senzatie de bucurie interioara si o satisfactie care indeparteaza orice dorinta de a mai consuma excitante psihodinamice (cafea, tutun, alcool).
8. Se mareste puterea de concentrare, deoarece aparatul digestiv nu mai este ingreunat de un dejun greu. Stim ca digestia acapareaza in general 70% din energia nervoasa a corpului.
9. Rezulta o mai buna rezistenta la stres sau stari tensionale.
10. Compozitia sanguina se imbunatateste. Prin multiplicarea celulelor dermei, datorate unei mai bune irigatii a tesuturilor subcutanate, tenul devine roz, fara eruptii. Eczemele, furunculele si pecinginile dispar.
11. Parul redevine suplu si plin de vitalitate.
12. Unghiile devin stralucitoare si inceteaza sa se mai rupa.
13. Dentitia se amelioreaza. Dintii care se dezgoleau reintra in alveolele lor.
14. Scheletul este intarit, sutura fiind mai rapida in caz de fracturi.

Preparat cu atentie, acest dejun poate fi considerat o prajitura, in care poate varia la infinit compozitia, dupa inspiratie si in functie de fructele de sezon. Vitaminele complexului B din faina integrala de grau se adauga vitaminelor si mineralelor din fructe. Acizii organici ai fructelor proaspete sunt neutralizati de hidratii de carbon ai graului.
Prepararea este simpla si usoara, fara complicatii sau fierbere. Este avantajoasa mai ales dimineata, cand nu avem mult timp la dispozitie.

Parabola fluturelui

“Nu e nimic intr-o omida care sa-ti spuna ca se va transforma intr-un fluture.” - Buckminster Fuller

Într-o zi, într-un cocon a apărut o mică gaură. Un om, care trecea din întâmplare prin preajmă, s-a oprit cîteva minute pentru a observa fluturele care se forţa să iasă prin această gaură mică. După multe încercări se părea că fluturele s-a resemnat şi gaura rămăsese la fel de mică. Părea că fluturele a făcut tot ce putea şi nu mai era în stare de nimic altceva. Atunci omul a decis să ajute fluturele: a luat un cuţit şi a deschis coconul. Fluturele a ieşit imediat. Însă corpul acestuia era slab şi anemic; aripile sale erau puţin dezvoltate şi aproape că nu se mişcau.

Omul a continuat să observe crezînd că dintr-un moment în altul aripile fluturelui se vor deschide şi vor putea suporta greutatea proprie pentru ca acesta să poată zbura. Acest lucru nu s-a întîmplat! Fluturele şi-a trăit restul vieţii tîrindu-se pe pămînt, cu corpul său slab şi cu aripile chircite. Nu a putut zbura NICIODATĂ!

Ceea ce omul prin gestul său de bunătate şi prin intenţia sa de a a juta, nu a înţeles că trecerea prin gaura strîmtă a coconului era efortul necesar pentru ca fluturele să trimită lichidul din corpul său către aripi pentru a putea zbura. Era chinul prin care viaţa îl punea să treacă pentru a creşte şi pentru a se dezvolta. Uneori, efortul este exact lucrul de care avem nevoie în viaţă. Dacă ni s-ar permite să trăim viaţa fără a întîlni dificultăţi, am fi limitaţi. Nu am putea fi atât de puternici cum suntem. Nu am putea zbura niciodată!

Descoperirea a ceea ce este absolut identic in toti oamenii

Mai întâi care ar fi folosul de a găsi răspunsul la această întrebare? Acesta ne poate ajuta în mai multe moduri: putem folosi răspunsul la această intrebare pentru a ne ajuta în celelalte întrebări de natură spirituală pe care ni le punem, putem folosi acest răspuns ca pe un element pe care să ne bazăm mai departe experimentând în diferite moduri cu el, sau ne poate ajuta pentru a avea o raportare profundă şi obiectivă faţă de toţi oamenii pe care îi întâlnim.

Sigur că acest demers (pentru a fi unul rodnic) trebuie să nu fie doar unul intelectual, în care noi numai să bifăm nişte elemente pe o coală de hârtie eventual, ci este necesar să percepem toate elementele pe care le analizăm şi să trăim realitatea afirmaţiilor pe care le facem bazându-ne pe înţelepciunea noastră. Evident, tema de cercetare spirituală propusă, aceea de a găsi ceea ce este absolut identic în toţi oamenii, presupune că răspunsul este valabil şi pentru cazul fiinţei noastre, aşa că introspecţia ca şi o bună capacitate de a-i simţi şi analiza pe ceilalţi oameni ne sunt de un mare folos.

Metoda pe care vreau să o prezint constă în analizarea rând pe rând a elementelor distincte care alcătuiesc fiinţa umană, verificând dacă ele îndeplinesc sau nu criteriul nostru: acela de a fi absolut identic la toţi oamenii.
1. Corpul fizic. Este acesta absolut identic la toţi oamenii? Evident nu: caracteristicile acestuia diferă de la persoană la persoană, sau unii au stomacul bolnav în timp ce alţii suferă de altceva ş.a.m.d.
2. Energiile subtile eterice. Dacă le simţim putem constata că acestea variază de-a lungul timpului chiar şi numai dacă ne luăm numai pe noi în considerare, darămite dacă ne mai referim şi la ceilalţi.
3. Sentimentele şi emoţiile. Unii oameni sunt mai trişti iar alţii sunt mai veseli, unii sunt mai plini de iubire alţii sunt mai egoişti, împietriţi şi închistaţi, şi la fel acestea pot varia de-a lungul timpului chiar daca ne referim la o singură persoană.
4. Gândurile şi intelectul. Unii oameni sunt mai proşti iar alţii mai inteligenţi, şi evident nu putem spune că anumite gânduri sunt prezente în mod identic la toţi oamenii: spuneţi orice pe un forum de discuţii şi veţi găsi absolut sigur câţiva oameni care vor susţine cu îndârjire contrariul.

Ajunşi în acest punct e posibil să apară în noi cu din ce în ce mai multă putere întrebarea "dar oare mai există ceva care să aibă şi cea mai mică şansă de a fi absolut identic în toţi oamenii?". Fără a vrea să răpesc din plăcerea propriei căutări a fiecăruia dintre noi, doresc să menţionez două posibile răspunsuri care merită să fie cercetate:
a. Conştiinţa. Unii oameni au gânduri de un fel, alţii de alt fel, dar conştiinţa care le percepe este sau nu aceeaşi la toţi? Unii au un corp sănătos, alţii au un corp mai bolnav, dar conştiinţa din noi care percepe corpul este sau nu este absolut identică la toţi oamenii?
b. Viaţa. Fiecare dintre noi este viu, şi merită să căutăm să simţim izvorul acestei senzaţii de a fi viu, în noi. Odată descoperit, ne putem întreba de exemplu : unii oameni sunt sfinţi iar alţii sunt nişte criminali odioşi, dar viaţa din ei este sau nu este absolut identică, chiar şi la aceste extreme la care poate ajunge un om?